home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
09.04.2024
FAPTUL DIVERS

NU-I PENTRU CIN’ SE PREGATESTE….

Statele Unite au dat Ucrainei arme de calibru mic și muniție pe care le-au confiscat în timp ce erau transferate din Iran rebelilor houthi din Yemen, susținuți de Teheran, a declarat armata americană marți, 9 aprilie.Transferul a avut loc săptămâna trecută, în condițiile în care Ucraina suferă de o lipsă semnificativă de muniții, iar republicanii blochează noile ajutoare.Congresul american nu reuşeşte să ajungă la un acord pentru aprobarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina.„Guvernul SUA a transferat forțelor armate ucrainene peste 5.000 de AK-47, mitraliere, puști cu lunetă, RPG-7 și peste 500.000 de cartușe de 7,62 mm forțelor armate ucrainene”, a anunțat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) pe X.„Acesta constituie suficient material pentru a echipa un UKR BDE (brigadă ucraineană – n.r.) cu puști cu arme de calibru mic. Aceste arme vor ajuta Ucraina să se apere împotriva invaziei Rusiei”, spune armata americană.Guvernul american a intrat în posesia acestor muniții pe 1 decembrie 2023, după ce Departamentul de Justiție a dispus confiscarea armamentului de la Corpul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran.Nu-i bai! Rusii le vor confisca de la ucraineni si le vor trimite rebelilor houthi!

TOT ROMANU-I FERICIT:SUNTEM ASI LA DEFICIT!

În primele trei luni ale anului, România are deja un deficit bugetar de aproape 36 de miliarde de lei, adică 2,07% din PIB, a declarat ministrul Finanțelor Marcel Boloș la un eveniment organizat de Profit.ro. Ținta anuală a deficitului este de 5% pentru întreg anul, potrivit estimărilor oficiale.Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că deficitul a crescut pentru că au crescut cheltuielile cu investițiile.Un alt motiv oferit de ministru pentru creșterea deficitului a fost că, în primele luni ale anului, au fost făcute plăţi de 5-6 miliarde de lei pentru contracte de înarmare, în timp ce cheltuielile sunt în creştere de aproape două ori faţă de perioada similară a anului trecut.Marcel Boloș a spus că, în pofida rundelor de alegeri programate pentru acest an, Ministerul Finanţelor va ţine cheltuielile sub control.„Vestea privitoare la contul de execuţie bugetară preliminar este de 2,07% din PIB. Aici s-a creat o întreagă dezbatere asupra valorii deficitului bugetar la sfârşitul lunii martie – 35 miliarde lei. Mai optimist… merge spre 36 miliarde lei”, a spus Boloș.„Mă uitam în contul de execuţie bugetară şi numai din fonduri naţionale aveam cheltuieli de capital de 14,7 miliarde lei, la care se adaugă PNRR cu 2,7 miliarde lei şi Cadrul Financiar Multianual pentru Politica de Coeziune, unde avem, de asemenea, în jur de 12 miliarde lei”, a mai declarat ministrul.Traim pe datorie!E de mirare ca mai are cineva curaj sa ne imprumute!

VIATA E CHIN SI DURERE FARA ALCOOL SI PACANELE!

Legea anti-păcănele a fost adoptată marți, 9 aprilie, în Camera Deputaților, cu 243 de voturi pentru – nu fără scandal însă. Politicienii, atât ai puterii, cât și ai opoziției, s-au acuzat reciproc de susținere a industriei jocurilor de noroc. Legea prevede că jocurile de noroc sunt interzise în orașele care au sub 15.000 de locuitori.Este o primă măsură prin care se pune frână acestei industrii, spunea înaintea dezbaterilor deputatul PSD Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților. A fost acuzat că legea de marți face tocmai jocurile industriei.Ceausescu a fost impuscat pentru mult mai putin!

NUMARATOAREA URSULETILOR E APROAPE GATA!

În curând, va fi gata recensământul urșilor bruni din România. Se fac analize pe bază de ADN, spune ministrul Mediului. Astfel, ar urma să avem date privind populația de urși din țara noastră cât mai aproape de adevăr… și nu bazate pe estimări.Guvernul a cerut recomandări de la Comisia Europeană privind măsurile pe care ar trebui să le ia în cazul urșilor care ajung în localități – și atacă animale și oameni.Recensământul urșilor este în lucru, spune ministrul Mediului. Ar putea fi gata în această primăvară.„În urmă cu câteva zile am fost la Institutul de cercetare din Brașov și am văzut cum cercetătorii lucrează în timp real la secvențierea ADN-ului populației de urs brun din România. În această primăvară vom termina acel celebru recensământ”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.În aprilie anul trecut, Ministerul Mediului anunța că avem în țară între 7500 și 8000 de exemplare de urs brun. Un calcul făcut pe baza creșterii medii anuale din Uniunea Europeană, de puțin peste un procent anual. Cum multe localități sunt atacate de urși, ministrul actual, Mircea Fechet, spune că se vor pregăti măsuri de protecție a respectivelor zone.Atata-i vor proteja/pana cand vor disparea!

MECIURI MAI ATRACTIVE CU ISIS IN TRIBUNE!

O imagine publicată de Statul Islamic a pus în alertă maximă autorităţile din Madrid, Londra și Paris! Este vorba despre un afiş în care ISIS amenință că va ataca cele patru stadioane pe care azi și mâine au loc sferturile de finală ale Ligii Campionilor.Statul Islamic, prin intermediul fundației sale responsabile cu transmiterea mesajelor, a publicat o imagine terifiantă cu un luptător înarmat și având fața acoperită alături de mesajul „Kill Them All” – „Ucideți-i pe toți”. Pe afiș, în spatele teroristului, sunt scrise numele celor patru arene pe care se vor disputa meciurile din prima manșă a sferturilor de finală UEFA Champions League: Emirates din Londra, Parc des Princes din Paris, Santiago Bernabeu și Metropolitano din Madrid. La fiecare din aceste stadioane sunt așteptați zeci de mii de spectatori.Autoritățile din cele trei capitale europene au desfășurat mii de agenți de securitate și au activat „sistemele de alertă și de protecție” în ample operațiuni de prevenire a unor potențiale atacuri teroriste, astfel încât meciurile să treacă fără incidente.Astia, in loc sa arunce cu petarde, ca orice suporter, arunca cu grenade!

PARINTII PLATESC PACATELE COPIILOR!

Părinții unui adolescent american condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea a patru elevi de la liceul său în 2021 cu o armă pe care i-o dăduseră au fost condamnați marți la pedepse cuprinse între 10 și 15 ani de închisoare pentru omor prin imprudență, o premieră în Statele Unite, potrivit AFP.Mama, Jennifer Crumbley, și tatăl, James Crumbley, au fost găsiți vinovați în două procese separate, în februarie și martie. „Aceste verdicte confirmă acțiunile repetate, sau lipsa de acțiuni, care ar fi putut opri o catastrofă iminentă”, a declarat judecătoarea Cheryl Matthews, de la Tribunalul Pontiac, care i-a condamnat la aceeași pedeapsă de „10 până la 15 ani de închisoare”, minus cei doi ani și jumătate de detenție preventivă deja executați.Ethan Crumbley, care avea 15 ani în momentul comiterii crimelor, a fost judecat ca adult și condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare anticipată, de către un tribunal din comitatul Oakland.El a pledat vinovat în octombrie 2022 că a luat pistolul Sig Sauer de 9 mm oferit de părinții săi ca un cadou de Crăciun anticipat la liceul său din Oxford, cu 50 de gloanțe în rucsac, și că i-a împușcat pe elevi.

Ethan Crumbley a ucis două fete și doi băieți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani și a rănit alți șase elevi și un profesor.Asa le trebuie daca n-au folosit cureaua la timp!

PUTIN UMOR

La intrarea intr-o mănăstire, din mulțime, se aude un strigăt:
– Fraților, merg! Eu merg din nou pe picioarele mele!
– Spune, cum s-a produs minunea?
– Mi-au furat mașina!

Alo, reprezentanța Mercedes?
– Da.
– M-am rugat la Sfânta Parascheva să îmi dea și mie un Mercedes și încă nu l-am primit. Ce se întâmplă?
– Sunteți popă?
– Nu.
– Păi de aia.

O nevastă își plângea soțul, in drum spre cimitir:
– De ce-ai plecat Gogule? Unde te duci Goguleee?
Gogu se ridică nervos din sicriu și îi zice:
– Unde te duci, unde ťe duci? Nici mort nu mă lași, femeie?

-Auzi, cum se numește chestia cu care umblă preotul, de iese fum din ea?
– Merțan!

– Părinte, sunt o păcătoasă.  
– Bei?
– Beau, dar nu-i mai bine întâi să mă spovedesc?

După ce a mușcat din măr, lui Adam i-a fost rușine și s-a acoperit cu o frunză de smochin.
Și Evei i-a fost rușine și s-a acoperit tot cu o frunză de smochin…apoi s-a dus după o tufă și a probat o frunză de arțar, una de stejar și vreo trei specii de palmier…

– Părinte, în timpul slujbei mi s-a furat portofelul.
– Doamne ajută, au început să vină la biserică și păcătoșii!

La o înmormântare cade o coroană, iar o babă vigilentă sare și o recuperează:
Popa, atent îi zice:
– Bravo mamaie, ai prins buchetul!

Cum se roagă la Dumnezeu fiecare zodie in parte

Berbec: Doamne Dumnezeule, te rog să îmi dai şi mie răbdare… şi poţi să faci asta chiar acum?Taur:
Doamne Dumnezeule, ajută-mă să accept schimbarea, dar nu prea repede…

Gemeni:
Dumnezeule, te rog să… dar… Cine este Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? De ce este Dumnezeu? Cum arată? Ce face? Cum face? Ce spune?

Rac:
Doamne Dumnezeuleee!

Leu:
Da, Doamne, ce mai faci? (O atitudine de egalitate ca aceasta nu mai găsiţi nicăieri!)

Fecioară:
Doamne Dumnezeule, te rog să ne faci perfecţi, dar să nu o dai în bară, aşa cum ai făcut ultima oară…

Balanţă:
Doamne Dumnezeule, te rog ajută-mă sa pot lua decizii, dar pe de altă parte, tu ce crezi că ar fi mai bine?

Scorpion:
Doamne Dumnezeule, iartă-ne datoriile, aşa cum şi noi iertăm datornicilor noştri, chiar dacă nemernicii nu prea o merită!

Sagetător:
Doamne Dumnezeule, ţi-am spus o dată, ţi-am spus de un milion de ori, ajută-mă să nu mai exagerez atâta!

Capricorn:
Doamne Dumnezeule, aş vrea să te rog să mă ajuţi, chiar dacă am învăţat demult să nu mă bazez pe alţii…

Vărsător:
Doamne Dumnezeule, ştii că îmi place schimbarea, dar haosul ăsta e ridicol!

Peşti:
Doamne Dumnezeule, dacă tot o să beau toată sticla asta de coniac deseară, te rog să foloseşti această îmbărbătare pentru a prinde curaj să te cinstesc!

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!