home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei

Caricaturi din luna decembrie 2023

28.12.2023
FAPTUL DIVERS

XI JINPING RIDICA TONUL

Autoritățile de la Beijing și-au intensificat avertismentele la adresa Taiwanului. Beijingul susține că oficialii de la Taipei exagerează cu faptul că sunt amenințați de China, în condițiile în care locuitorii Taiwanului se pregătesc pentru alegerile prezidențiale din 13 ianuarie.China a cerut oficial Statelor Unite să nu se mai amestece în politica Taiwanului. Washingtonul este cel mai puternic aliat al oficialilor de la Taipei și au alocat recent un buget record pentru apărare, care include și bani pentru prevenirea ofensivei Beijingului în regiunea Asia-Pacific.Americanii -nu si nu!Ei se cred mai chinezi decat chinezii si considera ca au dreptul sa apere Taipeiul!

CEI CARE-U CERUT AUTONOMIA TINUTULUI SECUIESC SE CAIESC!

Camera Deputaţilor s-a întrunit, joi, în şedinţă pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, depuse de doi parlamentari ai UDMR.Primul proiect a primit următoarele voturi: 260 pentru respingere,16 contra ,1 abținere. Total deputați: 277 prezenți la ședință fizic și online.Celelalte două proiecte au primit tot câte 260 de voturi de respingere.Asa ca secuii mai au de asteptat!

NU PREA E RENTABIL SA LUPTI PENTRU PATRIE!

Un soldat rus care a fost grav rănit în timpul luptelor în Ucraina a primit doar două găleți cu morcovi și un sac cu ceapă de la autorități, în loc de banii pe care familia sa credea că îi va primi, se arată într-un articol publicat de instituția independentă de investigație Mozhem Obyasnit, care ar fi intervievat-o pe soția soldatului.Oleg Rybkin, în vârstă de 45 de ani, a fost mobilizat din regiunea Rusiei Volgograd pentru a lupta în Ucraina, în septembrie 2022. În iunie, Rybkin lupta lângă satul Robotyne din regiunea Zaporojia. Robotyne a fost locul unor lupte aprige în timpul fazei de vară a contraofensivei Ucrainei din 2023, până când Kievul a declarat că a eliberat satul de forțele președintelui rus Vladimir Putin, la sfârșitul lunii august.Rybkin „a fost rănit în abdomen, ficat, rinichi”, iar „articulația genunchiului drept i-a fost distrusă”, a scris Mozhem Obyasnit.Se pare că Rybkin a suferit o operație la un spital local din Ucraina înainte de a fi supus unei intervenții chirurgicale abdominale la un spital din Sevastopol, Crimeea. Comisia medicală militară a Rusiei l-a considerat atunci pe Rybkin „temporar inapt” să lupte și a fost trimis la Sankt Petersburg pentru reabilitare suplimentară.Soția soldatului, Irina Rybkina, și-a descris soțul ca fiind cu dureri extreme și având nevoie de o intervenție chirurgicală la genunchi pe care nu a primit-o niciodată. Cu toate acestea, se pare că a fost forțat să se întoarcă la unitatea sa.“Are dureri severe, genunchiul nu se poate îndrepta și nu poate merge fără cârje. Ia analgezice și somnifere”, a spus Irina pentru Mozhem Obyasnit.Medicii i-au spus Irinei că soțul ei are nevoie de o procedură de înlocuire a genunchiului, dar aceasta susține că Comandamentul Militar al Rusiei nu vrea să fie obligat să plătească cele 3 milioane de ruble (32.730 de dolari) în compensație și o pensie pe viață, pe care Oleg le-ar primi dacă ar fi găsit permanent inapt.În loc de ruble și pensie, Irina a declarat pentru Mozhem Obyasnit că singurul ajutor pe care oficialii guvernului rus l-au oferit familiei sale este sub forma a două găleți cu morcovi și a unui sac de ceapă cultivat de fermierii locali.Mozhem Obyasnit a raportat că Oleg este în prezent din nou în unitatea sa și se deplasează cu ajutorul cârjelor.Un sac de ceapa tot e ceva! Putea sa nu primeasca nimic!

MOBILIZARE GENERALA! TREBUIE SA PLATIM PENSIILE SI SALARIILE UCRAINENILOR!

Iulia Svîrîdenko, vicepremier al Ucrainei a declarat că Guvernul Ucrainei se confruntă cu perspectiva de a întârzia plata pensiilor şi salariilor din sectorul public dacă ajutorul financiar crucial al Occidentului nu va fi aprobat în curând.Kievul şi-a cheltuit toate veniturile pentru apărare, de la declanşarea invaziei ruse în februarie 2022, bazându-se pe ajutor extern pentru a acoperi orice alte plăţi, de la pensii la ajutoare sociale.Însă pachetele de finanţare-cheie, inclusiv 50 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene, au fost blocate de Bruxelles şi Washington. „Sprijinul din partea partenerilor este extrem de critic”, a declarat Svîrîdenko pentru Financial Times. „Avem nevoie de el urgent”, a adăugat ea.Potrivit Iiuliei Svîrîdenko, 500.000 de funcţionari, 1,4 milioane de profesori şi 10 milioane de pensionari din Ucraina s-ar putea confrunta cu întârzieri de plăţi.Oficialii de la Kiev speră la un ajutor imediat în valoare de 18.5 miliarde de euro şi la peste 8 miliarde de dolari pentru a putea acoperi deficitul bugetar de anul viitor, de 43 miliarde de dolari.Strangeti cureaua, romani!

MAIA DA PIEPT CU PUTIN

Președinta Sandu a anunțat că va merge pentru următorul mandat prezidențial și a propus un referendum republican privind acceptarea cursului de integrare europeană.

Președinta Sandu a declarat, într-un interviu realizat de jurnalistul Marian Voicu, că parlamentul va stabili procedura tehnică a referendumului.Iată ce a spus aceasta: „Voința cetățenilor este cea care contează și, la toamnă, cetățenii vor trebui să decidă dacă își doresc să mergem înainte, să muncim pentru proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova sau dacă vor să se întoarcă în trecut. Republica Moldova a fost supusă șantajului mulți ani la rând. Republica Moldova a fost blocată în această zonă gri, din care se părea că nu există scăpare.”Mandatul președintei Maia Sandu expiră anul viitor în decembrie, iar actualul parlament va deține funcții depline până în iulie 2025.Potrivit președintei Sandu, principalele amenințări pentru Republica Moldova sunt corupția și agresivitatea Rusiei. Săptămâna trecută, Putin a simplificat procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru moldoveni.„Este clar că cei de la Kremlin au nevoie de carne de tun pentru a continua acest război, dar moldovenii nu vor să fie sacrificați într-un război nedrept. Am această certitudine și știu că mulți moldoveni au ales să plece din Federația Rusă în momentul în care a început această agresiune.” – a explicat președinta Maia Sandu.În contextul anului electoral 2024 în Europa și Statele Unite, Maia Sandu susține că „Toată lumea trebuie să înțeleagă că Putin nu se va opri, dacă nu va fi oprit.”.Alegeti-o pe Maia si o sa-l opreasca ea pe Putin!

PUTIN UMOR

De ce sunt blondele respinse la examenul auto?

– Pentru ca sunt obishnuite sa foloseasca numai bancheta din spate..

***

O blonda super aranjata si dichisita face autostopul iar dupa un timp un tir opreste si o ia. Blonda tot incerca sa intre in vorba cu soferul dar acesta ii raspundea scurt de fiecare data. La un moment dat ea observa cu stupoare ca tipul avea doua slituri si il intreaba de ce? Soferul ii explica pasagerei ca are doua p..e, una subtire si finuta pentru fetitele de la oras si una groasa si puternica pentru cele de la tara. Blonda ii raspunde fara intarziere: „Nu va uitati ca sunt frumos imbracata, ca tot de la tara ma trag”.

***

Bancuri tari

La usa unei blonde suna soneria.

– Cine este? intreaba blonda.

– Proprietarul. Am venit sa-mi platiti chiria.

– Veniti putin mai tarziu, raspunde blonda. Acum platesc lumina.

***

Un pacient se trezeste dupa operatie cu dureri puternice in zona renala.

– Doctore, nu inteleg de ce ma doare spatele?
– Cum de ce? Ti-am scos un rinichi!
– Doctore, esti nebun! Trebuia sa ma operezi de amigdalita!
– Da draga, dar aveam eu o obligatie!

***

Cica un tip se duce la doctor fiind racit (tusea intr-una). Doctoru’ il consulta si ii prescrie un medicament, dar din graba pe reteta apare un diuretic puternic. Doctoru’ il cheama inapoi dupa trei zile. Cand se intoarce omu’, doctoru’ intreaba.
– Mai tusiti domnu’?
– Da ce credeti ca mai am curaj?

***

Intr-o zi un barbat intreaba un medic:

– Domnu’ doctor, eu sunt blond, nevasta-mea bruneta, de unde oare s-a luat copilul asta roscat al nostru?
Medicul uimit il intreaba:
– Tu, iti „vezi” sotia macar odata in seara?
– Nu, Nu! e des!
– Dar odata in saptamana?
– Nu, e des!
– Dar odata in luna?
– Nu domnu doctor, e des.
– Atunci cind iti vezi tu sotia?
– …… C-am odata in jumate de an.
– Apoi sa stii ca-i de la rugina mai.

***

Bancuri tari

La o clinica de tratament pentru batrani, inainte de a se interna, batranii trebuiau sa mearga la un medic care le dadea sfaturi in functie de boala si buzunar.
Intra primul batran si doctorul il intreaba:
– Ce pensie ai?
– 2.500.000
– De la masa sa nu-ti lipseasca friptura, sticla cu vin si fructele.
Al doilea avea pensia: 1.000.000.
– De la masa sa nu-ti lipseasca legumele.
Al treilea cu pensia de 300.000
– Tataie, aer, cat mai mult aer….

***

Un ginecolog vrea sa se reprofileze auzind ca ar cistiga mai bine ca mecanic auto…
Invata individul si se duce la un service auto sa dea test de angajare. La rezultate stupoare: tipul luase nota 15…Se duce si-l intreaba pe mecanicu’ sef:
– Bine domne cum se poate asa ceva: asta a luat 5, asta 7,… eu 15?!
– Da domne hai sa vedem: ti-am dat sa desfaci carburatorul, l-ai deschis corect… 5 puncte. Te-am pus sa-l inchizi… l-ai inchis corect: 5 puncte. Si ti-am mai dat 5 puncte de la mine ca ai facut totul prin teava de esapament!

***

Bancuri tari

La spital, rudele asteapta ingrijorate medicul pentru a afla ce s-a intamplat cu Bula.
Dupa o vreme apare si medicul, vizibil obosit si transpirat dupa operatia lui Bula.
– Buna ziua. Trebuie sa va spun ca Bula este in afara de orice pericol, totusi nu am reusit sa ii salvam creierul. Se poate face transplant de creier, dar acum trebuie sa hotarati cat vreti sa platiti, evident. Un creier de barbat costa 3.000 $ si un creier de femeie costa 300$. Care ar fi optiunea dumneavoastra?
Evident, tacerea s-a asezat peste grupul de rubedenii al lui Bula. Si sa nu va imaginati ca s-ar fi speriat de suma de bani.

Pur si simplu femeile erau stupefiate de evidenta diferenta de pret dintre cele 2 tipuri de creier iar barbatii, evident, isi trageau coate si isi ascundeau cu greu zambetele.
In cele din uma, domnul X, important om de afaceri, om greu adica, retinandu-si cu greu zambetul, il intreaba pe medic:
– Si de ce ar fi o diferenta asa mare de pret intre creierul de barbat si cel de femeie?
– Pai vedeti dumneavoastra, creierul de femeie este folosit si nu il putem vinde la acelasi pret ca cel al unui barbat, care este nefolosit si este nou-nout!

***

Un pacient se prezinta la medicul de familie.

Doctorul de familie il intreaba ce s-a intamplat si pacientul ii raspunde:
– Domnule doctor,eu am o problema foarte neplacuta si anume:
In fiecare dimineata,dar stiti cum??exact la ora 5 dimineata, eu am scaun…
– Dar unde vedeti dumneavoastra neplacerea, ii raspunde doctorul. La mine vin pacienti care solicita retete pentru a avea scaun in fiecare zi!
Pacientul ii spune atunci:
– Va cred ,domnule doctor , dar stiti…eu ma trezesc in fiecare dimineata dupa ora 7….

***

– Cum se numeste spatiul dintre sani la blonde?

– Silicon Valley!

***

In tren:

– Vai, ce lung este tunelul asta..

– Asta pentru ca suntem in ultimul vagon, raspunde o blonda.

***

O blonda isi ia o slujba la domeniul public. Trebuia sa vopseasca banda de pe mijlocul unui drum de tara. Seful ei ii spune ca se afla in perioada de proba si trebuie sa vopseasca cel putin 2 kilometri pe zi, daca vrea sa-si pastreze serviciul. Verificand la sfarsitul zilei, el vede ca in prima zi facuse 4 kilometri, dublu fata de medie. A doua zi a fost putin dezamagit, pentru ca blonda nu vopsise decat 2 km. Se gandeste ca oricum asta e media si trece cu vederea. Dar a treia zi, cand blonda vopsise doar 1 km, ii spune:

– Ce problema ai? Vreo boala, vreo defectiune a echipamentului? Ce te opreste sa faci 2 kilometri pe zi?

– Stiti, cu fiecare zi sunt din ce in ce mai departe de galeata!

***

Bancuri tari

O blonda ajunge la serviciu plangand in hohote. Seful o intreaba ingrijorat ce a patit la care ea raspunde:

– Azi dimineata am primit telefon si am aflat ca mama a murit.

Seful o consoleaza:

– De ce nu te duci tu acasa ca sa te odihnesti? Si-asa nu avem prea mult de lucru.

Blonda refuza spunand ca mai bine lucreaza ca sa mai uite de necaz. Dupa 2 ore seful trece pe langa biroul ei si o aude plangand si mai tare.

– Ce s-a mai intamplat? o intreaba. La care ea raspunde:

– Tocmai a sunat sora mea si mi-a zis ca si mama ei a murit.

***

O blonda intra disperata intr-o benzinarie:

– Va rog sa ma ajutati. Mi-am uitat cheile in masina… Ce o sa ma fac acum?

Benzinarul se abtine sa nu rada si o intreaba :

– Macar a ramas geamul putin deschis?

– Da.

– Perfect, atunci incercati sa trageti cu aceasta sarma butonul de blocaj in sus si astfel puteti deschide usa.

– Va multumesc din suflet, zice blonda iesind cu bucata de sarma din benzinarie.

Dupa 15 minute intra un client in benzinarie razand in hohote.

– Ce s-a intamplat? intreaba benzinarul

– Afara , langa pompa de benzina sta o blonda care incearca sa deblocheze usa cu o sarma…

– Nimic, dar in masina mai e o blonda care tot zice: „mai la stanga”, ” mai la dreapta”, „mai jos”…

***

La ginecolog o blonda se dezbraca dupa paravan.

– Domnule doctor, sunt gata! M-am dezbracat de toate. Unde sa-mi pun hainele?

– Aici, peste ale mele.

***

O blonda obosita dupa o noapte de munca este trezita de soneria usii. Vine cu ochii inchisi la usa si intreaba:

– Cine-i?

– Posta!

– Bine, sa intre primii doi..

***

O blonda isi gaseste masina din parcare cu portiera infundata. Un trecator binevoitor o sfatuieste sa sufle in teava de esapament pana cand portiera revine la forma initiala. Blonda nu sta mult pe ganduri si incepe sa sufle. In timp ce era in plina activitate, o alta blonda apare:

-Ce faci draga?

-Pai uite suflu ca sa indept portiera.

-Vai draga, da’ fraiera mai esti! N-o sa reusesti niciodata!

-De ce?

-Pai nu vezi ca ai geamurile de la masina deschise..

***

– De ce au blondele coapsele fierbinti?

– Ca sa nu faca barbatii otita.

***

– De ce se uita o blonda la un film porno pana la sfarsit?

– Ca sa vada daca se casatoresc!

***

O blonda se hotaraste sa se cuminteasca, asa ca se cupleaza cu un baiat cuminte. Cand, in sfarsit, ajung in pat, tipul ii zice blondei:

– Pot sa-ti zic Ghiocel?

– Da, dar de ce?

– Pai esti prima…

– Aha, da’ eu pot sa-ti zic Boeing?

– Da, dar de ce?

– Pai esti al 747-lea…

***

Bancuri tari

Doua blonde pe malul unui rau, una pe un mal, cealalta pe celalalt mal. Una dintre ele intreaba:

– Cum ajung pe celalalt mal? Cealalta raspunde dupa un timp de gindire:

– Dar nu esti pe celalalt mal?..

***

Barbatul: Este prima oara cand faci dragoste?

Blondina: Bineinteles. De ce ma intreba toti barbatii acelasi lucru?

***

O blonda sta foarte concentrata in fata oglinzii. Incepe sa se atinga pe fata, pe nas, isi pune mana pe frunte, isi trece mana prin par. Dupa vreo 10 minute o striga maica-sa de pe hol:

– Claudia!!!

La care blonda isi da cu palma peste frunte

– Asa, ma, Claudia ma cheama!!!

***

27.12.2023
FAPTUL DIVERS

AMOR PIDOSNIC GRECESC

Grecia ar putea deveni prima țară predominant creștin-ortodoxă care legalizează căsătoriile între persoane de același sex. Guvernul elen a transmis că legea va fi adoptată în ciuda opoziției Bisericii.Guvernul de centru-dreapta de la Atena a anunțat zilele trecute că legea egalității conjugale va fi depusă în parlament în actuala legislatură, care se încheie în 2027.Declarația a venit ca răspuns pentru sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei, care a adoptat o declarație împotriva căsătoriilor gay.Principala obiecție din document se referă la adopții. Biserica susține că le-ar da cuplurilor de același sex niște „creaturi de companie”, precum pisicile sau câinii.„Ascultăm mereu cu respect opiniile Bisericii. Dar, în același timp, ne punem în aplicare politicile și vom asculta punctele de vedere ale societății, societății civile, ale cetățenilor, instituțiilor și tuturor celor implicați”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, săptămâna trecută, pentru Associated Press.AP notează că remarcile sinodului bisericesc despre cum persoanele LGBT+ vor copiii la fel cum vor animale de companie au stârnit multe reacții în Grecia, unde sondajele de opinie arată că cetățenii sunt divizați egal în ce privește dreptul la căsătorie, dar majoritatea nu sunt de acord cu adopțiile pentru cuplurile gay.Sa curga sampania! Sa inceapa dezmatul!Adio Sodoma, bye, bye Gomora!

RABDARE! EVREII MAI AU DE TOCAT LA PALESTINIENI!

Israelul spune că își va intensifica atacurile din Fâșia Gaza, însă conflictul împotriva Hamas probabil că se va prelungi pentru câteva luni. Situația umanitară în Gaza se înrăutățește de la o zi la alta. Cu toate acestea, sprijinul umanitar nu este pe măsura nevoilor.Israelul a lansat lovituri puternice în centrul și sudul Fâșiei Gaza în cursul nopții și în cursul zilei de miercuri, după ce și-a extins ofensiva împotriva Hamas la mai multe zone în care armata le-a spus palestinienilor să se adăpostească la începutul războiului.Premierul israelian Beniamin Netanyahu a anunţat săptămâna aceasta „o intensificare” a atacurilor în Fâşia Gaza, unde telecomunicaţiile au fost tăiate miercuri dimineaţa.„Le spunem teroriştilor Hamas: vă vedem, vom veni la voi, vom intensifica luptele în sudul Fâşiei Gaza şi în alte părţi”, a declarat prim-ministrului Israelului.În pofida acestei „intensificări” a confruntărilor armate, războiul din Fâşia Gaza s-ar putea prelungi mai multe luni, a avertizat marţi şeful Statului Major al armatei israeliene Herzi Halevi.El a menționat că „obiectivele acestui răboi nu sunt uşor de atins”.Ce e trist e ca pentru anihilarea unui terorist, mor cateva mii de civili nevinovati si ca pana la urma teroristul scapa!

ERDOGAN DENUNTA HOLOCAUSTUL PALESTINIENILOR

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat miercuri că premierul israelian Benjamin Netanyahu nu este diferit de Adolf Hitler şi a comparat atacurile Israelului asupra Fâşiei Gaza cu tratamentul aplicat de nazişti populaţiei evreişti, relatează Reuters. Turcia, membră a NATO, care susţine o soluţie cu două state în conflictul israeliano-palestinian, a criticat asaltul aerian şi terestru al Israelului asupra Fâşiei Gaza, a numit Israelul „stat terorist” şi a spus că liderii săi trebuie să fie judecaţi de instanţe internaţionale.

Înăsprinzându-şi retorica, Erdogan a declarat că Turcia ar primi academicieni şi oameni de ştiinţă care se confruntă cu persecuţii pentru opiniile lor privind conflictul din Gaza, adăugând că ţările occidentale care sprijină Israelul sunt complice la ceea ce el a numit crime de război. „Obişnuiau să-l vorbească de rău pe Hitler. Ce e diferit faţă de Hitler? Ne vor face să ne fie dor de Hitler. Este ceea ce face acest Netanyahu mai puţin decât ceea ce a făcut Hitler? Nu este”, a declarat Erdogan. „El este mai bogat decât Hitler, primeşte sprijin din partea Occidentului. Tot felul de sprijin vine din partea Statelor Unite. Şi ce au făcut cu tot acest sprijin? Au ucis peste 20.000 de locuitori din Gaza”, a adăugat liderul turc, a cărui ţară i-a găzduit pe liderii Hamas.Netanyahu a răspuns spunând că preşedintele turc ar trebui să fie ultima persoană care să dea lecţii Israelului. „Erdogan, care comite un genocid împotriva kurzilor, care deţine un record mondial de încarcerare a jurnaliştilor care se opun guvernării sale este ultima persoană care ne poate ţine nouă lecţii de morală”, „, a replicat Netanyahu.În ciuda criticilor sale la adresa Israelului, Turcia a menţinut legăturile comerciale, atrăgând reacţii din partea partidelor de opoziţie şi a Iranului. Ankara afirmă că schimburile comerciale cu Israelul au scăzut brusc de la 7 octombrie, când grupul militant palestinian Hamas a lansat raidul transfrontalier mortal în urma căruia a ucis 1.200 de persoane, determinând Israelul să lanseze războiul împotriva sa.Spre deosebire de aliaţii săi occidentali şi de unele ţări arabe, Turcia nu consideră că Hamas este o organizaţie teroristă.Dincolo de vorbe, polemici, invective, sunt copiii car mor de foame sau sfartecati de bombe!

SHENGEN-UN VIS DEVINE REALITATE SAU COSMAR?

România a ajuns la un acord politic împreună cu Austria și Bulgaria privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria, în primă fază cu frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, anunțat MAI

  • Ministerul Afacerilor Interne a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omologe din Austria și Bulgaria privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria și aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, precum și discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere și aplicarea Acordului Dublin.
  • În consecință, pe parcursul zilelor de 26 și 27 decembrie au avut loc discuții pe canale diplomatice, între ministerele de interne, ministerele de externe, inclusiv la nivelul misiunilor diplomatice acreditate la UE, asupra proiectului de decizie a Consiliului care să încorporeze juridic respectivul acord politic. Aceste discuții vor continua mâine, 28 decembrie 2023.
  • Materializarea acordului politic într-o decizie presupune acordul tuturor Statelor Membre UE, demers procedural care se va continua și mâine, 28 decembrie 2023.
  • Ministerul Afacerilor Interne mulțumește Președintelui României, Primului Ministru și Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv Misiunii Permanente de la Bruxelles, pentru suportul acordat pe parcursul negocierilor desfășurate în ultimele 5 luni.
  • De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne mulțumește Comisiei Europene și Președinției spaniole, precum și MAI Austria și MAI Bulgaria pentru discuțiile constructive care au degajat acordul politic din 23 decembrie pentru accesul României și Bulgariei în Spațiul Schengen.
  • Ministerul Afacerilor Interne va rămâne deplin angajat alături de Președintele României, Primul – Ministru și Ministerul Afacerilor Externe în continuarea eforturilor diplomatice până la materializarea procesului printr-o decizie.

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat imediat, spunând că „din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă” și declară că este „convins că în 2024 vom închide negocierile și pentru frontiera terestră”

  • „După 13 ani, în sfârșit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privință!
  • Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Implicit, Portul Constanța își va crește exponențial importanța. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile și pentru frontiera terestră.
  • La acest proiect național s-a muncit extrem de mult. Le mulțumesc tuturor celor implicați și în mod special colegilor mei din acest Guvern care au continuat demersurile chiar dacă anul trecut ușa Schengen părea complet închisă!”

Aderarea României și Bulgariei la Schengen depindea doar de votul Austriei, după ce Olanda care bloca integrarea celor două țări, prin obiecțiile sale față de Sofia, a decis să nu se mai opună.Dar inca nu suntem siguri de nimic!

DONALD TRUMP- GREU DE UCIS

Curtea Supremă din Michigan a refuzat miercuri să îl descalifice pe fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021) să candideze anul viitor la Casa Albă pentru rolul său în atacul asupra Capitoliului, din 6 ianuarie 2021, transmit Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.Reclamanţii – cărora justiţia din Colorado le-a dat dreptate într-o hotărâre fără precedent – au invocat cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA, care interzice persoanelor care au participat la o insurecţie să ocupe funcţii alese. Acest amendament a fost adoptat în 1868, după Războiul Civil din Statele Unite, pentru a împiedica venirea la putere a persoanelor asociate cu sudiştii confederaţi.Spre deosebire de Colorado, în Michigan, judecătorii au susţinut că acest caz a ridicat o problemă politică care nu ar trebui să fie rezolvată de către sistemul judiciar şi au respins procesul fără a organiza măcar un proces.Deocamdată, aceste hotărâri nu afectează decât Colorado şi Michigan, deoarece în sistemul federal american fiecare stat – şi nu naţiunea – este responsabil de organizarea scrutinului. Instanţele din Montana au respins, de asemenea, un caz similar.Le e teama ca Trump iese presedinte cu voia ori fara voia lor!

PUTIN UMOR

Doi prieteni stau de vorba:

– Ce mai faci?

– Uite, m-a lasat nevasta pentru cel mai bun prieten.

-Pai, credeam ca eu sunt cel mai bun prieten al tau…

-Acum e el…

***

Se intalneste un dirijor cu Dumnezeu.

– Doamne… te rog ajuta-ma sa devin cel mai bun dirijor!

– Fiule, ti-ar placea sa fii dirijorul corului meu si cei mai buni compozitori precum Mozart, Beethoven, Schubert, sa scrie pentru tine?

– Sigur ca da! Ar fi cel mai extraordinar lucru din lume!

– Bine! Fii pregatit! Maine la 10 ai prima repetitie!

***

Doi ardeleni stau pe marginea unei strazi:

– Ma, crezi ca pot trece strada asta in 10 minute?

– Dar ce te crezi, ma, fulger?

***

– Arde, arde! Veniti repede! urla panicata o blonda la telefon.

– Si cum ajungem la locul incendiului?

– Nu mai aveti masinile alea mari si rosii?

***

Sotul gelos isi suna zilnic sotia si o intreba:

– Unde esti, draga mea?

– Acasa, scumpule! De ce?

– Esti sigura?!

– DA!

– Porneste, te rog, blenderul!

Sotia porneste blenderul. Aude barbatul zgomotul, zambeste in sinea lui si inchide.

A doua zi sotul gelos suna din nou.

– Unde esti, draga mea?

– Acasa, scumpule! S-a intamplat ceva?

– Nu s-a intamplat nimic. Sigur esti acasa?!

– Sigur ca sunt acasa!

– Atunci, porneste, te rog, blenderul!

Sotia porneste blenderul. Aude barbatul zgomotul, zambeste in sinea lui si inchide.

Dupa o saptamana in care tot aude blenderul, indiferent de ora la care isi suna sotia, barbatul gelos se hotaraste sa vina acasa fara sa anunte. Isi gaseste copilul singur cu bona.

– Fiule, unde este mama?

– Nu stiu, si ma tot gandesc unde o pleca in fiecare zi cu blenderul?!

***

Un om se intoarce de la serviciu cu un robot detector de minciuni. Fiul sau de 12 ani vine de la scoala cu 2 ore mai tarziu decat normal.
– Unde ai fost pana acum ? intreaba tatal.
– La biblioteca, sa pregatesc un referat.
Robotul se intreapta spre el si ii trage o palma. Tatal explica:
– Dragul meu, acest robot este detector de minciuni! Ai face mai bine sa-mi zici adevarul!
Copilul continua:
– Ok, am fost la un prieten si ne-am uitat la un film: „Cele 10 porunci”, zice copilul, iar robotul ii mai trage o palma
– Aoleu ! Bineee ! De fapt, era un film porno, concluzioneaza copilul.
Tatal:
– Sa-ti fie rusine! La varsta ta, nu-mi minteam niciodata parintii!
Robotul merge spre tata si ii trage o palma. Mama apare si ea si zice:
– Se vede ca-i fiul tau!
De indata, robotul ii trage o palma mamei.

***

Doi pensionari stateau in parc pe o banca, cand vad o blonda. Unul dintre ei spune:

– Vezi blonda aia? Moare dupa mine!

Celalalt raspunde:

– Cum asa?

Primul pensionar:

– Doar nu moare inaintea mea!

***

Steve era burlac , traia acasa cu tatal lui si lucra in „bussiness”-ul familiei.

Cand a aflat ca urma sa mosteneasca o avere de la tatal lui – care era bolnav si urma sa moara curand – Steva s-a gandit ca are nevoie de o sotie cu care sa se bucure de avere.Intr-o seara, la o intalnire de afaceri, a vazut o femeie frumoasa cum nu mai vazuse pana atunci. Se apropie de ea, se prezinta politicos si-i spune:

– Stiu ca arat ca un om obisnuit, dar in scurt timp tatal meu va muri si eu voi mosteni 20 de milioane de dolari. Impresionata, femeia ii cere adresa si telefonul pe care Steve i le da cu mare placere si cu mare speranta. Peste o saptamana, femeia visurilor lui Steve devine mama lui vitrega.

Concluzia: Femeile sunt mai bune in planificarea financiara decat barbatii.

***

Bula intarzie 10 minute de la scoala. Tatal sau il intreaba de ce a intarziat.

– Am ajutat o batranica sa traverseze strada…

– Ooo, bravo, fiule! Uite, pentru ca ai dat dovada de bunatate, fac si eu un gest frumos. Uite 10 lei si mergi sa iti cumperi o inghetata…

A doua zi, acelasi scenariu – Bula intarzie 10 minute si vine impreuna cu un coleg. Tatal il ia din nou la intrebari.

– Pai, tata – eu impreuna cu Gigel am ajutat o batranica sa traverseze strada…

– Foarte frumos. Uite, luati fiecare cate 10 lei sa va cumparati cate o inghetata…

A treia zi, Bula intarzie 40 de minute. Luat la intrebari, ii spune tatalui acelasi raspuns – Am ajutat o batranica sa traverseze strada…

– Bine, inteleg ca ai ajutat-o, dar 40 de minute ?

– Pai, daca ea nu vroia sa traverseze ….

***

Doi pensionari discuta pe o banca, in parc.

– Tu de cand n-ai mai fost la femei?

– De cand am iesit la pensie. Dar tu?

– Tot cam la fel.

– Sa stii ca ne pun astia ceva in pensie.

***

Un pensionar nimereste pe o strada unde erau prostituate.

– Hai, mosule!

– Nu pot.

– Hai sa incercam. Se duc. Mosul se comporta excelent.

– Vezi? Si spuneai ca nu mai poti.

– Pai asta mai pot! De platit nu mai pot!

***

Trei pensionari stau la o barfa pe prispa casei.

Primul zice: Io, dupa ce mor, vreau sa fiu incinerat.

Al doilea Eu vreau sa fiu ingropat crestineste.

Al treilea mai da pe gat o dusca si zice: – Ba baieţi, la cat am baut io la viaţa mea, vreau sa fiu imbuteliat.

***

Lance si Marco erau buni prieten.

Intr-o zi iau ei o hotarare ca frati de sange (sange ciclist): daca se intampla ca unul din ei sa moara, atunci sa-l anunte si pe celalalt despre cum e pe lumea cealalta. Trece timpul si Pantani pleaca, de tot; Lance asteapta un mesaj, … nimic. Isi aminteste Marco dupa vreo 5 ani ca a uitat sa-i zica lui Armstrong de „lumea de dincolo” si se intoarce pentru 10 min. printre vii.

Se imbratisaza ei de dor, incepe Lance sa se laude cu ultimele reusite si isi aminteste de promisiune. „Pai bine Marco, astept atata vreme si nu dai si tu un semn ?! Zi-mi si mie cum e mai acolo, urat, frumos, plat, munti, reguli UCI ?” si primeste raspunsul: „Bai, e superb! Toti marii si aia mai mici sunt acolo: Chopii, Anqetil, Bobet, dar si Tom Simpson, Henru Pelissier… trag astia niste curse aici, ceva ce n-ai mai vazut vreodata! Aaaa era sa uit, vezi ca esti favoritul etapei de maine la ora 10:30”.

***

O doamna intra in farmacie si ii cere farmacistului arsenic….
Farmacistul intreaba:
– Doamna, la ce va trebuie arsenicul?
– Pentru ca sa-l omor pe sotul meu!
– Doamna, nu pot sa va vand arsenic pentru acest motiv, imi pare rau, spune farmacistul.
Atunci doamna scotoceste in poseta si scoate o fotografie cu sotul ei care facea dragoste cu sotia farmacistului.

Acesta se uita la fotografie si spune:
– Aaa, ma iertati, doamna, n-am stiut ca aveti reteta…

***

Un pisoi si o vaca stau de vorba:
Vaca: Asa mic si ai mustati ?
Pisoiu: Asa mare si fara sutien?

***

Un tip merge la banca. Tanti de la ghiseu il intreaba:

– Cum va numiti?

– Po-po-popa Ma-ma-marin.

– Sunteti balbait?

– Nu, tata a fost iar functionarul era un dobitoc…

***

Bancuri tari

O batranica isi striga pisica:
-Pis ,pis ,pis…
Pisica ii raspunde:
-Pace si tie ,mamaie.

***

Ce are motanul tau, draga? Toata dupa-masa a alergat de pe un acoperis pe altul. Doar n-a innebunit?!
– Nu, draga mea, cum sa fi innebunit?! Azi dimineata l-am castrat, iar acum umbla sa-si contramandeze intalnirile.

***

Sotul vine acasa si-si prinde sotia in pat cu amantul.

Vizibil socat, intreaba:

– Ce se intampla aici ??!!?

Sotia , uitandu-se catre amant, zice:

– Eh, ti-am spus io ca-i prost?!!

***

26.12.2023
FAPTUL DIVERS

BIDEN E CU UN PICIOR IN GROAPA! DEOCAMDATA DOAR LA FIGURAT!

Potrivit unui sondaj Gallup, doar 39% dintre americani aprobă acțiunile lui Joe Biden. Niciunul dintre predecesorii săi nu a avut un consens atât de mic. Donald Trump a terminat cu un an înaintea alegerilor pentru un posibil al doilea mandat (ceea ce nu s-a întâmplat) cu un rating de popularitate de 45%. Barack Obama în 2011, înainte de a fi reales, avea 43%. Până şi Jimmy Carter în 1979, înainte de a pierde provocarea în fața lui Ronald Reagan, avea un indice mai bun: 54%. Biden se descurcă mai prost decât toţi şi riscă mult la următoarele alegeri prezidențiale.Cel mai probabil rival al său, Donald Trump, îl devansează în toate sondajele. Potrivit ultimului sondaj Reuters/Ipsos de la începutul lunii decembrie, magnatul are cu doua puncte mai mult decât Joe Biden.Îngrijorat de un declin care pare de neoprit, furios de lipsa de acţiunea a colaboratorilor săi, președintele și-a convocat echipa electorală la Casa Albă. Cei care au participat la întâlnire au descris furia și uimirea lui Biden, incapabil să înțeleagă de ce numerele în creștere al economiei nu dau un impuls la fel de puternic popularității sale. În trecut s-a spus deseori că inflația era cea care îi îngrijora pe americani. Numai că acum, inflația este sub 3%. Se mai spunea şi că incertitudinea cu privire la muncă alimenta anxietatea. În ceea ce privește imigrația, actualul președinte a confirmat mai mult sau mai puțin majoritatea măsurilor aprobate de Trump și este gata să discute cu republicanii despre o nouă represiune la granița de sud.După patru ani de Trump, America a văzut în Biden omul capabil să restabilească o oarecare pace și echilibru. Cu toate acestea, nu a fost o alegere făcută din inimă și cu pasiune. A fost o alegere alimentată de oboseală și de anxietatea pentru viitor. Iar astăzi, când oamenii spun că Joe Biden nu este ”popular”, uită să spună că de fapt Joe Biden nu a fost niciodată cu adevărat un politician ”popular”. Vârsta este al doilea motiv al dificultăților actualului președinte. Se spune des că Biden este prea bătrân și că vârsta va fi un handicap major în realegerea sa. Vârsta este cu siguranță un element semnificativ, însă nu trebuie să uităm că principalul său adversar, Donald Trump, are 77 de ani și că toată politica americană din ultimii ani a cunoscut o anumită ”senilizare”’și lipsă de schimbare generațională.Al doilea motiv – problema imigrației. Biden a ajuns la Casa Albă proclamând că vrea să schimbe radical alegerile lui Trump. În realitate, această administrație a confirmat aproape tot ce a făcut cea anterioară iar acum, pentru a obține acordul republicanilor în vederea finanțării războiului din Ucraina, Biden discută despre posibilitatea facilitării repatrierii migranților, despre introducerea permanentă a restricțiilor decise la momentul pandemiei şi înăsprirea criteriilor de obținere a azilului. Încălcarea promisiunilor sale nu a câștigat simpatia republicanilor, care continuă să-l considere prea slab în problemele de imigrație și, în cele din urmă, l-a lipsit de sprijinul multor sectoare și minorități progresiste. În 2020, Biden l-a învins pe Trump cu 20 de puncte la votul minorității. Astăzi, explică un sondaj CNN/SSRS, cei doi sunt la egalitate de 48%.Desteapta-te, americane, din somnul cel de moarte in care te-adancira barbarii de globalisti!

AM AJUNS COBAII AMERICANILOR!

La nici o săptămână de la anunțul implementării în Polonia a reactoarelor modulare nucleare, ABW – Agenția Națională de Contrainformații și Securitate a acestei țări a emis un aviz negativ cu privire la amplasarea SMR-urilor experimentale pe teritoriul polonez.

Astfel, România rămâne singura țară în care autoritățile au decis să utilizeze o tehnologie nucleară care nu a funcționat nicăieri în lume.În timp ce în România nicio instituție nu și-a exprimat rezervele față de reactoarele modulare experimentale de la NuScale, care a și oprit proiectul în SUA pe motiv de costuri exorbitante, Polonia a trecut la măsuri radicale.Decizia securității poloneze a provocat un adevărat scandal la nivelul Orlen Synthos Green Energy (OSGE) – o asociere între gigantul energetic de stat Orlen și Sythos, o companie chimică deținută de unul dintre cei mai bogați bărbați din Polonia, Michał Sołowow, după ce aceasta a dezvoltat planuri pentru a construi peste 70 de SMR-uri în Polonia, în parteneriat cu un grup de corporații din SUA și Canada.Deși nu au fost construite nicăieri în lume, susținătorii reactoarelor modulare nucleare susțin că acestea ar oferi o formă de energie nucleară mai flexibilă, mai scalabilă și mai sigură.Dupa ce-au testat pe noi vaccinul Pfizer au trecut la un nivel superior!

BAIETEL DE 6 ANI PARASUTAT LA 260 KM DE BUNICA

Un baietel in varsta de sase ani din Philadelphia, SUA, a fost urcat de angajatii unei companii aeriene in avionul gresit, facandu-i experienta primului zbor sa arate mai mult ca o continuare a filmului Singur acasa, potrivit The Guardian.Spirit Airlines l-a urcat pe Casper in zborul gresit. Bunica lui il astepta in Fort Myers, Florida, dar baiatul a ajuns in Orlando. Bagajul lui a ajuns insa la destinatie.Un post de stiri local a vorbit cu Maria Ramos, bunica lui Casper, care a spus ca a primit un apel de la nepotul ei dupa ce acesta a aterizat in Orlando. Ea a parcurs aproape 260 de kilometri pentru a-l prelua, „excursie” pe care Spirit Airlines s-a oferit sa o plateasca.Iata ca viata bate filmul!

NAVANAI E NOUL MOS CRACIUN

Politicianul rus de opoziție întemnițat, Alexei Navalnîi, despre care nu se mai știa nimic de la începutul lunii decembrie, a fost mutat într-o colonie penală din regiunea arctică, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia pe 25 decembrie.„L-am găsit pe Alexei Navalnîi. Acum se află în colonia penală 3, în localitatea Kharp, din districtul autonom Yamalo-Nenets. Avocatul său l-a vizitat astăzi. Alexei se descurcă bine”, a anunțat Kira Yarmysh, pe platforma de socializare X.Regiunea, care se întinde de-a lungul Cercului Polar Arctic, este cunoscută pentru iernile sale brutale și include fostul oraș sovietic, cu închisori, Vorkuta, cel mai estic și mai rece oraș din Europa, la aproximativ 100 de kilometri de localitatea Kharp.„Este aproape imposibil să ajungi în această colonie; este aproape imposibil să trimiți scrisori acolo”, a scris pe rețelele de socializare Leonid Volkov, strateg șef al lui Navalnîi.„Acesta este cel mai înalt nivel posibil de izolare față de lume despre care se poate vorbi”, a adăugat el.Navalnîi are puterea să glumească: „Sunt noul vostru Moș Crăciun”Într-o serie de mesaje publicate pe contul său de X – rețeaua socială cunoscută anterior sub numele de Twitter, opozantul rus spune că se află într-o stare de spirit bună, în ciuda situației sale.„Eu sunt noul vostru Moș Crăciun. Ei bine, acum am o haină din piele de oaie, o pălărie ushanka (o căciulă de blană care acoperă urechile), iar în curând voi primi valenki (o încălțăminte tradițională rusă de iarnă). Mi-am lăsat barbă pentru cele 20 de zile de transport”, afirmă Alexei Navalnîi.Mesajele sale au fost postate pe contul său oficial de către avocați:„Din păcate, nu există reni, dar există câini ciobănești uriași, pufoși și foarte frumoși. Și cel mai important lucru: acum locuiesc deasupra Cercului Arctic. În satul Kharp din Yamal. Cel mai apropiat oraș are numele frumos de Labytnangi.Nu spun „Ho-ho-ho-ho”, dar spun „Oh-oh-oh” atunci când mă uit pe fereastră, de unde văd noapte, apoi seară și apoi din nou noapte. Cele 20 de zile de transport au fost destul de obositoare, dar sunt încă bine dispus, așa cum îi stă bine unui Moș Crăciun.M-au adus aici sâmbătă seara. Și am fost transportat cu atâta precauție și pe un traseu atât de ciudat (Vladimir – Moscova – Chelyabinsk – Ekaterinburg – Kirov – Vorkuta – Kharp) încât nu mă așteptam să mă găsească cineva aici înainte de jumătatea lunii ianuarie.De aceea am fost foarte surprins când ușa celulei a fost deschisă ieri cu aceste cuvinte: „A venit un avocat să vă vadă”. Mi-a spus că m-ați pierdut, iar unii dintre voi erau chiar îngrijorați. Vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul vostru!Încă nu vă pot distra cu povești exotice polare, pentru că nu am văzut nimic în afara camerei. Iar în afara ferestrei camerei nu pot vedea decât gardul, care este foarte aproape.Am putut să ies la o plimbare. Curtea este o celulă vecină, ceva mai mare, cu zăpadă pe jos. Și am văzut un convoi, nu ca în centrul Rusiei, ci ca în filme – cu mitraliere, mănuși călduroase și cizme de pâslă. Și cu aceiași câini ciobănești frumoși și pufoși.Oricum, nu-ți face griji pentru mine. Sunt bine. Sunt ușurat că în sfârșit am reușit. Mulțumesc din nou tuturor pentru sprijin. Și sărbători fericite! Din moment ce sunt Moș Crăciun, probabil că vă întrebați despre cadouri. Dar eu sunt un Moș Crăciun cu regim special, așa că doar cei care s-au purtat foarte rău primesc cadouri.”Nu e departe ziua cand n-o sa-i mai arda de glume!

PUTIN UMOR

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește răgușit.
– Ce-ai pățit de ești răgușit?
– Azi noapte, au spart magazinul de lângă mine! Am rămas fără glas Ia cât am strigat: ”Caietul… caietul, luați caietul cu datorii!!”-

 Nu pot să înțeleg de ce am fost adus la pol…, pol…, poliție! exclamă un betiv, plin de indignare!
– Pentru băutură îi răspunde ofițerul de serviciu.
– Păi de ce nu zici așa. Adu-mi un coniac te rog.

Un om vine acasă rupt de beat.
Soția:
– N-am cuvinte!
Soțul:
– Mulțumesc lui Dumnezeu!

La o fabrică s-a întâmplat un accident, în urma căruia jumătate din satul apropiat, a fost inundat.
– Au parvenit multe plângeri?
– Foarte multe, dar nu plângeri, ci scrisori de mulțumire.
– Cum așa???
– Păi, fabrica era de produse alcoolice.

Chelner, adu-mi băutura aia care începe cu ș!
– Care e aceea, domnule?
– Șaișpe beri.

Doi tipi cărora le place băutura stau de vorbă:
– Imi pare rău pentru oamenii care nu beau…
– De ce?
– Ei nu vor putea aprecia niciodată răcoarea și confortul gresiei din baie.

Doi prieteni stau de vorbă:
– Auzi mă, ce e aia  ”claustrofobie”?
– Frica de spatii închise.
– Aaa… adică așa cum m-aș duce eu să cumpăr vodcă și mi-e frică să nu fie închis?

– Bine că a venit căldura, trebuie să scot si eu setul de grădină de 15 piese…
– Care 15 piese?
– 2 scaune si 13 beri.

– Porti ochelari?
– Nu. Dar de ce mă întrebi?
– Te intreb pentru că ai semn pe nas.
– E de Ia halba de bere.

Două prietene stau de vorbă:
– Dacă știai că bea, de ce te-ai măritat cu el?
– N-am știut că bea, până nu l-am  văzut odată treaz.

Într-o seară un tăran se plimbă prin cimitir și cade într-o groapă!
Omul începe să strige:
– Ajutor! Ajutor! Îmi este frig!
La care apare un bețiv, și care, acoperind groapa spune:
– Păi dacă te-ai dezvelit!

Familia merge într-un parc de distracţii şi la un concurs câştigă un ursuleţ de pluş. Tatăl îi strânge pe copii şi îi întreabă:
– Ia să vedem… cine este cel mai cuminte şi ascultător, cine nu face mofturi niciodată, cine nu iese din cuvântul mamei?
Copiii, fără să stea prea mult pe gânduri, răspund în cor:
– Bine, tati… ia tu ursuleţul!

Azi dimineață m-a trezit nevastă-mea:
– Te-ai cam îmbătat aseară.
– Termină cu prostiile că nu eram beat, abia dacă am băut 3 beri i-am zis…
– Bine.. zice, dacă spui tu. Acum rostogolește-te din fața garajului că trebuie să plec la serviciu.

Un betiv iese dintr-un bar si se hotaraste sa isi faca nevoile la roata unei masini de teren. Deasupra rotii vede scris 4X4.
Scoate un cutit si scrie: =16.
Proprietarul vede treaba a doua zi si duce masina la vopsit.
A doua noapte la fel.
Iese betivul sa-si faca nevoile, vede 4X4 si scrijeleste cu cutitul =16.
Proprietarul innebunit, se roaga de ala de la vopsitorie:
− Ba, e unul nebun care-mi tot strica masina. Pune si tu o placuta cu =16 acolo, ca s-o vada si sa-mi lase masina in pace.
Zis si facut.
A treia seara iese betivul sa-si faca nevoile si vede: 4X4=16, dupa care scoate cutitul si scrie: CORECT.-

Tu Mărie, ce-avem la cină?
– Nu știu, mă Gheorghe, că o căzut eticheta de pe conservă

21.12.2023
FAPTUL DIVERS

VIKTOR ORBAN NU-L REFUZA PE ZELENSKI

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, care a încercat la un recent summit UE să blocheze parcursul european al Ucrainei, și a reușit să întârzie ajutorul financiar de la UE pentru Kiev, spune acum că este de acord să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.Singurul lider din UE care se opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina, Orbán a spus joi, la o conferință de presă anuală, la Budapesta, că a acceptat propunerea liderului de la Kiev de a se întâlni. Ar fi prima asemenea întrevedere după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.Politicianul ungur este considerat de mulți cel mai bun prieten al Rusiei în Uniunea Europeană și s-a opus încă de la invazie trimiterii de armament Ucrainei, insistând că singurul efect va fi prelungirea războiului.La summitul UE din 14-15 decembrie, Orbán a fost oprit de colegii lui din celelalte 26 de țări membre să se opună prin veto începerii negocierilor de aderare cu Ucraina printr-un procedeu mai rar întâlnit la asemenea nivel: a fost rugat să iasă din sală în momentul votului.La același summit, Orbán a reușit totuși să blocheze aprobarea unui nou ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, făcând necesară rediscutarea subiectului la un nou summit, la 1 februarie.Associated Press (AP) amintește că înaintea acelui moment tensionat, Orbán și Zelenski au avut un schimb de replici la ceremonia învestirii noului președinte al Argentinei, la Buenos Aires, pe 10 decembrie.Rememorând discuția pe 21 decembrie, Orbán a spus că Zelenski i-a cerut să discute ambițiile europene ale Ucrainei și să negocieze. „Sunt la dispoziția dvs., dar despre ce să negociem?”, i-ar fi răspuns Orbán, care folosește adesea sarcasmul în declarațiile publice.Liderul ungur a repetat tot joi că Budapesta se opune mărimii și calendarului noului ajutor financiar pentru Ucraina și că el va reitera această poziție la noile discuții pe această temă, în februarie. Mai precis, Orbán nu vrea ca Ucraina să primească ajutor pe cinci ani, spunând că în țara cuprinsă de război nu se poate prevedea nimic măcar pe trei luni înainte.El a sugerat de asemenea că ajutorul trebuie să vină de la țările membre interesate, nu din bugetul UE.Iata un mod elegant de a da pe cineva pe usa afara!Bravo, Viktoras!

 XI MERGE INAINTE CU VOIA SAU FARA VOIA LUI BIDEN!

Liderul regimului de la Beijing Xi Jinping i-a spus direct președintelui american Joe Biden în timpul summitului lor recent din San Francisco că Taiwanul va fi „reunificat” cu China, relatează NBC News, care citează trei surse familiare cu discuția.Potrivit surselor NBC News, foști și actuali oficiali din administrația SUA, Xi i-a spus lui Biden într-o întâlnire de grup la care au participat peste zece membri ai delegațiilor chineze și americane că preferă o „reunificare” pașnică a Taiwanului cu China.Xi a adus în discuție și prognozele publice făcute de Pentagon și de CIA potrivit cărora armata chineză intenționează să ocupe Taiwanul până în 2025 sau 2027. Liderul autoritar chinez i-a transmis lui Biden că aceste estimări sunt greșite, deoarece el încă nu a stabilit vreun calendar pentru „reunificare”.Un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională de la Casa Albă a refuzat să comenteze această informație.Ce-ar mai fi putut comenta?E evident ca Biden a fost prins cu pantalonii in vine!

UCRAINENII INTRA IN HIBERNARE!

„Unităţile Serviciului Statal de Transporturi Speciale construiesc fortificaţii în zonele desemnate”, a informat Statul Major ucrainean, fără a da mai multe detalii.Până acum, Ucraina nu a optat pentru o asemenea tactică defensivă, întrucât a sperat că trupele sale urmau să reuşească în contraofensiva lansată pe 4 iunie eliberarea unor mari porţiuni din teritoriul ocupat de Rusia, dar la ora actuală contraofensiva ucraineană pare blocată complet.  Odată ce trupele sale au trecut în defensivă în ultimele săptămâni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat construirea de fortificaţii pentru a opri înaintarea inamicului în ofensiva lansată de trupele ruse la începutul lunii octombrie.

Aceste construcţii fortificate amintesc de tactica pe care însăşi armata rusă a folosit-o în timp ce era ameninţată de contraofensiva ucraineană, tactică ce s-a dovedit apoi a fi una de succes şi este cunoscută ca „linia Surovikin”, numele generalului rus artizan al acestei defensive, dar între timp căzut în dizgraţie după ce a fost suspectat că ar fi sprijinit în iunie rebeliunea mercenarilor Wagner conduşi de Evgheni Prigojin.

Respectivele linii defensive complexe, amenajate pe mai multe niveluri şi protejate de câmpuri de mine sunt considerate cauza principală a eşecului contraofensivei ucrainene, în care Kievul a pierdut încă din primele zile numeroase efective de soldaţi şi echipamente în asaltul brigăzilor sale mecanizate asupra poziţiilor ruse pe trei axe de atac în provinciile Zaporojie şi Doneţk.

Vorba proverbului:tot ucraineanul iese din iarna, dar numai pielea lui stie…

PRIGOANA ARE O BATRANETE LINISTITA!

Silviu Prigoană (59 de ani) a avut grijă să-și aranjeze bătrânețile din vreme. De-a lungul timpului, Prigoană a demarat afaceri cât se poate de profitabile, de milioane de euro, în diverse domenii, de la salubritate la televiziune. Omul de afaceri a fost, însă, mereu chibzuit cu banii, așa că a cotizat timp de 20 de ani la Stat cu sume impresionante, mai ales că avea salarii de ordinul sutelor de mii de euro. Prigoană a avut, astfel, grijă să-și asigure o pensie de invidiat din care să trăiască liniștit la bătrânețe, atât el, cât și copiii lui. „Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari! Eu mi-am asigurat bătrânețea! Am fost deștept, nu prost, cum a zis Tatoiu! Eu acum trăiesc doar din banii din pensie. Nu mai am vreo afacere, gata!“, a declarat omul de afaceri, în podcastul lui Viorel Grigoroiu. Banul trage la ban si paduchele la paduche!

BANCURILE SERII

ASA SI-ASA

Bulă are probleme de sănătate, obezitate, colesterol, tensiune mărită, ficat mărit, aşa că merge la doctor. Îl întreabă doctorul: – Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi? Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa… – Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”? – Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi. – Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa… Cam 5 ciocolate pe zi. – Sărat mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare. – Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa… Cam un kil-două de slană pe zi… – Prăjit mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi. – Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!

PE GUSTUL CLIENTULUI

Merge Bulă la un magazin alimentar și întreabă: -Bună ziua, fiți amabilă, aveți pâine? -Da, avem, de care doriți? -Păi aveți de mai multe feluri? -Da, de azi, de ieri și de alaltăieri. -Bineînțeles că doresc una de azi! -Reveniți, vă rog, peste două zile!

FUNCTIE IMPORTANTA

Ce meserie au părinții voștri? întreabă profesoara. -Tata e inginer, zice Gheorghe. -Tata e mecanic, zice Ionel. -Tata e șef, zice Bulă. -Cum așa, Bulă? întreabă mirată profa. -Are 500 de oameni sub el. -Cu ce se ocupă deci? -Taie iarbă-n cimitir.

TOTUL E CUM PUI PROBLEMA

Bulă și Ștrulă ies de la biserică. Bulă se întreabă dacă e ok să fumeze în timp ce se roagă. Ștrulă răspunde: -De ce nu întrebi preotul? Bulă se duce și-l întreabă: – Sfinția ta, pot să fumez când mă rog? Dar preotul spune: -Nu, fiule nu se poate. E o lipsă de respect pentru religia noastră. Bulă se întoarce la prietenul lui și-i spune ce i-a spus preotul. Ștrulă spune: -Nu mă miră. Ai pus greșit întrebarea. Ia să încerc și eu. Ștrulă se duce la preot și îl întreabă: -Sfinția ta, pot să mă rog în timp ce fumez? La care preotul răspunde: -Bineînțeles, fiule. Bineînțeles.

TE LEPEZI DE SATANA?

Bulă se duce la biserică să se spovedească. Preotul îl întreabă: – Ai făcut păcate? – Da, părinte. – Te lepezi de Satana? – M-aş lepăda părinte, dar am doi copii cu ea.

OILE

Un cioban mergea cu trenul și împărțea compartimentul cu un individ.
La un moment dat, trenul trece pe lângă o turmă de oi.
– 67 de mioare, zice ciobanul.
Colegul, uimit, nu spune nimic.
Trece trenul pe lângă o altă turmă, ciobanul zice:
– 40 de oi, e o turmă mică.
Curios, tipul îl întreabă:
– Bade, dar cum știi exact câte oi sunt?
– Simplu, zice ciobanul, număr picioarele, împart la 4 și scad câinii.

LA O TABLA!

Ce faceți?
– Jucăm table!- Păi fără zaruri?
– Mergem pe încredere!

GEMENE IDENTICE

Presupunem că vă-nsuraţi cu una dintre gemene identice. Ce metodă aţi folosi pentru a vă deosebi soţia de sora ei?
– Niciuna.

20.12.2023
FAPTUL DIVERS

SA RADEM CU DIANA SOSOACA

Noi filmări ale circului de la Parlament: senatoarea Diana Șoșoacă urlă către președintele AUR, George Simion, arătând că s-au întâlnit „noaptea” la Viena, iar liderul AUR îi spune că nu e sexy și-i aruncă telefonul pe jos.„Te duci și pupi mâna Vaticanului?! Pupi mâna Papei?! Hai, marș de aici! Te faci că dai în mine? Zât! Nu te-ai întâlnit cu mine, la Viena, mă?!”, striga Șoșoacă către Simion. Simion: „Pleacă de aici, Șoșoaco!”.Șoșoacă: „Pleacă de aici, dar a fost bine să plătești articole în ziar, nu? Nu te-ai întâlnit cu mine? Ce faci mă? Dai în mine?! Nu ți-e rușine? Că erai un nimeni. Ce-ai făcut la viața ta? Te-ai dus și ai vândut poporul român pentru funcții? I-ai pupat poala Papei, care a vaccinat obligatoriu oamenii?”.Urmează momentul în care Simion cedează nervos și lovește telefonul de pe care Șoșoacă transmitea în idrect.N-are cineva o ie gen camasa de forta pentru Șoșoacă?

MAIA , O SA ZBORI IN HYMALAIA!

Republica Moldova intenţionează să părăsească CSI până la finele anului 2024, organizaţia post-sovietică în care este membră, a afirmat miercuri preşedinta Comisiei de Politică Externă a parlamentului de la Chişinău, Doina Gherman, într-o declaraţie acordată postului Exclusiv-TV, transmite Reuters.„Ne-am stabilit ca obiectiv să încheiem totul până la sfârşitul lui 2024″, a spus Doina Gherman. „Aceasta nu înseamnă că nu vor fi mici întârzieri, dar, în cea mai mare parte, aproape toate evaluările ministerelor individuale arată că suntem în stadiul final”, a completat ea.Anunţul survine după ce Republica Moldova şi-a diminuat implicarea în cadrul CSI de când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei. Guvernul de la Chişinău a denunţat deja zeci de acorduri cu această organizaţie şi a anunţat luna trecută că în 2024 nu-şi va mai plăti contribuţia în cadrul CSI, contribuţie pe care şi-a diminuat-o pentru anul în curs.Unul dintre efectele imediate ale retragerii Republicii Moldova din mai multe organizații din cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) este economia de resurse financiare, scria mold-street.com, la 19 decembrie. Astfel un proiect de hotărâre de Guvern prevede ajustarea Listei organizațiilor internaționale și regionale cărora Republica Moldova urma să achite cotele de membru și datoriile din bugetul de stat pentru anul 2023, prin eliminarea a nouă structuri din cadrul CSI.Un lucru uita Maia:de intrat se intra usor in CSI, dar cu iesitul e o problems!

INVATATURILE LUI IVAN!

Intr-un recent studiu, intitulat Familia rusa ca baza a statalitatii nationale si inclus in Indexul rusesc de lucrari stiintifice, o baza bibliografica cu publicatii stiintifice in limba rusa, autorii, printre care un deputat al Dumei de Stat, un expert al centrului pentru „securitate nationala”, o fundatie pentru promovarea stiintei si educatiei, un institut de drept si directorul unui sanatoriu din Moscova, exprima o serie de idei cel putin dubioase, dintre care mentionam doar cateva:*Luati-va doar sotii virgine.Pentru ca a fost deja dovedit de stiinta ca o femeie da nastere doar copiilor primului ei barbat toata viata ei ulterioara, indiferent cu cati barbati ar mai intretine relatii sexuale.*Amprenta genetica a fiecarui barbat care a fost in corpul unei femei ramane cu ea pentru totdeauna la nivel biologic (sperma) sau la nivel de unde (daca exista un contraceptiv).

*Fiecare barbat care si-a impregnat sperma in corpul unei femei ramane in corpul ei pentru totdeauna.Americanii au investigat toate modalitatile prin care sperma poate intra in corpul unei femei. Daca este in gura, inoata si isi face loc in pasajele nazale, in urechea interna si in spatele ochilor. Acolo patrunde mai adanc.Ajunge in sange si se aduna in creier si in maduva spinarii.

*In Rusia, genotipul slav la tineri a disparut practic. Ceea ce este o consecinta a vietii sexuale premaritale a femeilor ruse cu barbati din toata lumea.

*Rusii au adus civilizatia multor popoare de pe aproape toate continentele Pamantului. Un nativ din tribul rus, cunoscut sub numele de profetul Mahomed, a scris Coranul pentru arabi.Idei crete debitate de un creier odihnit!

CIOLACU II SCAPA DE PUSCARIE PE CORUPTI!

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au inițiat și trecut prin Parlament în doar două zile un proiect de lege care dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit în 30 de zile de la finalizarea controlului ANAF. De asemenea, dacă prejudiciul e plătit până la primul termen de judecată, indiferent de valoarea prejudiciului, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.Proiectul de lege îi scapă pe evazioniștii care produc prejudicii sub un milion de euro dacă plătesc prejudiciul plus 25% în timpul urmăririi penale de către procurori.Proiectul lui Ciucă și Ciolacu modifică Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.În plus, proiectul prevede că DNA și DIICOT pot investiga și ele evaziunea fiscală prevăzută la articolele 8, 9 și 9 secund din Legea 241/200, în anumite condiții.Ciolacu și Ciucă au depus proiectul la Parlament luni, 18 decembrie. Tot pe 18 decembrie a fost votat de Senat, iar marți, 19 decembrie, a fost votat de Camera Deputaților, potrivit site-ului oficial. El merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.Asa ca furati fratilor cu sapte maini! Din zece jafuri daca e depistat unul si la ala scapati usor dand banii inapoi!

UN NOU SPORT AMERICAN-FURTUL DIN MAGAZINE!

De teama furturilor, magazinele din SUA renunță treptat la casele self checkout. Clienții se plâng de tehnologia greoaie care emite coduri de eroare misterioase, lucrătorii trebuie să stea în picioare și să monitorizeze atât oamenii, cât și mașinile, iar comercianții cu amănuntul se confruntă cu furturile din magazine.Iată ce a spus o femeie în vârstă de 66 de ani din Virginia: „Să mergi la magazinul alimentar obișnuia să fie simplu, iar acum este frustrant. Plătești mai mult. Muncești mai mult pentru a plăti pentru marfa din magazinul lor. Și a devenit un calvar să treci pe la casă. Ar trebui să primesc o reducere de 5%”.Tehnologia se confruntă, de asemenea, cu unele pe fondul sezonului critic al cumpărăturilor de sărbători. Unii comercianți cu amănuntul adaugă restricții, în timp ce alții se retrag complet.Biroul de Statistică a Muncii din Statele Unite afirmă că progresele tehnologice, cum ar fi self-checkout și vânzările online, au fost principalul factor care a dus la scăderea numărului de locuri de muncă la casierie, deși nu există estimări precise cu privire la numărul de casieri care au fost înlocuiți de self-checkout.Furtul este într-adevăr o problemă. Cumpărătorii trebuie să facă ei înșiși scanarea și să introducă cantitățile de produse îi tentează chiar și pe cetățenii care respectă legea să fie necinstiți. Este ușor să scanezi un produs în plus sau să introduci codurile pentru un produs mai ieftin. De asemenea, cumpărătorii ar putea face greșeli neintenționate, ceea ce ar duce la pierderi pentru magazine.E simplu! Daca se poate fura, de ce sa fii fraier si sa platesti cinstit???

PREZENTA DE SPIRIT!

Un bufon din secolul al XVI-lea a evitat execuția printr-unul dintre cele mai spirituale răspunsuri date vreodată

Triboulet, bufonul curții, avea obiceiul de a merge la limită. Născut cu dizabilități congenitale, Triboulet avea „picioare scurte și îndoite, iar brațele lungi și atârnătoare.” Apariția sa, fără îndoială, îl făcea pe Triboulet ținta hărțuirii, așa că a decis să se participe .A devenit un simplu bufon, dar inteligența sa l-a făcut să urce constant în ierarhie, până când a devenit bufonul curții regelui Franței însuși.Dar Triboulet nu era doar ager la minte, era și îndrăzneț și, într-o zi, a considerat că ar fi amuzant să îl lovească pe regele Francisc I peste fese!Francisc I nu a găsit aceasta amuzantă deloc. A poruncit bufonului să se scuze imediat, la care Triboulet a răspuns: „Îmi pare atât de rău, măria ta, că nu v-am recunoscut! V-am confundat cu regina!”O dată în plus, regele Francisc nu a găsit aceasta amuzant – deloc. În schimb, a ordonat execuția lui Triboulet. Dar din respect pentru mulții ani de slujire ai bufonului, i-a oferit lui Triboulet posibilitatea de a-și alege propria formă de execuție.Fără să ezite, bufonul a răspuns: „Bună stăpâne, în numele Sfântului Nitouche și Sfântului Pansard, patroanii nebuniei, aleg să mor de bătrânețe.”Regele a fost atât de impresionat de răspuns încât a anulat execuția lui Triboulet, schimband-o  în exil.

DIALOGURI NOSTIME

  • Doctorul: Ești alergic la ceva anume?
  • Pacientul: Da, la facturile medicale!
  • Profesorul: De ce nu ai adus tema pentru acasă?
  • Elevul: Nu v-am spus că sunt colecționar de „nu-am avut timp”?
  • Chelnerul: Vă aduc meniul, domnule.
  • Clientul: Îmi aduceți și puțină voință să aleg?
  • Prietenul 1: Am aflat că ai câștigat la loterie!
  • Prietenul 2: Da, dar încă nu știu unde-am pus biletul.
  • Mama: De ce ai luat nota asta proastă la matematică?
  • Copilul: Am vrut să vă arăt că și cifrele pot fi imprevizibile.
  • Soțul: Dragă, am uitat ziua noastră de cunoaștere.
  • Soția: Și eu am uitat cum se face lasagna. Hai să mâncăm la restaurant.
  • Politicianul: Vom rezolva problema șomajului!
  • Alegătorul: Perfect! Când începeți să căutați un nou job?
  • Colegul 1: Am găsit o soluție la problema noastră.
  • Colegul 2: Super! Care e problema?
  • Pescarul: Am prins un pește atât de mare!
  • Soția: Minunat! Aruncă-l înapoi în internet.
  • Cumpărătorul: Cât costă această geantă?
  • Vânzătoarea: Un pic mai mult decât bugetul tău și un pic mai puțin decât voința ta de a economisi.
  • Clientul: Aceasta este a treia oară când vine un ospătar la mine.
  • Chelnerul: Îmi pare rău, suntem pe un buget redus. Fiecare ospătar face treabă la mai multe mese.
  • Pilotul: Stăm pe aeroport până când se rezolvă problema tehnică.
  • Pasagerul: Și cum stăm? În autocarul ăla pe aripi?
  • Întâlnirea între doi prieteni:
  • Prietenul 1: Cum îți merge la noul job?
  • Prietenul 2: E ca și cum aș încerca să învăț să zbor, dar pe un avion care încă se construiește în timp ce zboară.
  • Studentul: Profesoară, am scris compunerea pe tema „Timpul”.
  • Profesoara: Dar este complet goală!
  • Studentul: Exact! Așa trece timpul în timpul orelor.
  • Șoferul: Ce ai făcut, ai condus cu ochii închiși?
  • Pasagerul: Nu, doar am visat că eram la volan și totul a devenit realitate.
  • Prietenul 1: Am decis să mă apuc de jogging.
  • Prietenul 2: Și cât ai alergat azi?
  • Prietenul 1: Până la frigider și înapoi.
  • Clientul: Acest burger pare mic.
  • Chelnerul: Da, dar așa arată în pozele publicitare. Puteți încerca meniul pentru gigantism alimentar la următoarea masă.
  • Șeful: De ce ai întârziat la muncă?
  • Angajatul: Îmi pare rău, m-am trezit târziu.
  • Șeful: Dar ești aici din timpul corect.
  • Angajatul: Știam că veți spune asta, așa că am ajustat ora ceasului meu cu o oră în urmă.
  • Prietenul 1: De ce porcul tău are un bec în spate?
  • Prietenul 2: Pentru că vreau să mănânce curent.
  • Doamna: De ce ești mereu în pat?
  • Pisica: Pentru că ați luat un pat atât de moale. Ce credeai, că îl veți folosi doar voi?
  • Șeful: De ce lucrezi atât de multe ore suplimentare?
  • Angajatul: Pentru că timpul închis este mai bine plătit.
  • Soția: Mă iubești mai mult decât iubesti mașina ta?
  • Soțul: Desigur, draga mea, iubesc amândouă, dar mașina nu mă pune să aleg între ele.
  • Elevul: Profesoară, am greșit răspunsul pentru că am visat că am scris altceva.
  • Profesoara: Atunci când visezi la examen, te rog să mănânci ceva mai ușor înainte de culcare.
  • Clientul: Această cafea este foarte amară.
  • Chelnerul: Este o modalitate de a te trezi complet!
  • Prietenul 1: De ce ai făcut o poză cu toate cărțile tale?
  • Prietenul 2: Vreau să le arăt lumii că în sfârșit am un raft plin de cărți. Pe Instagram, desigur!
19.12.2023
FAPTUL DIVERS

ERDOGAN PUNE PICIORUL PE RANA!

Uniunea Europeană va „bloca” aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova, a apreciat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, menţionând că ţara sa şi-a câştigat de multă vreme dreptul de a adera la blocul comunitar, dar este ţinută în expectativă din motive politice, relatează Reuters, citând biroul de presă al liderului de la Ankara. Liderii UE au convenit săptămâna trecută să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina, chiar dacă aceasta continuă să lupte împotriva invaziei ruse, precum şi pe cele cu Republica Moldova, dar nu au reuşit să cadă de acord asupra unui nou pachet de ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru Kiev, ca urmare a opoziţiei Ungariei, aminteşte Reuters. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat totuşi decizia drept o „victorie” pentru Ucraina şi pentru continentul european.În declaraţii de presă făcute pe drumul său de întoarcere dintr-o vizită în Ungaria, Erdogan a subliniat că Turcia, care este candidată la UE din 2005, şi-a câştigat de mult vreme dreptul de a adera, dar a fost blocată din cauza a ceea ce a numit drept obstacole politice.Faptul că li s-a acordat (Ucrainei şi Moldovei) statutul de candidat nu înseamnă că vor deveni membre ale UE. Va începe un proces, şi ele vor fi blocate. Niciuna dintre aceste ţări nu este o Turcie”, a spus Erdogan.„Este greşit ca Turcia, care este mai pregătită să adere la UE decât unele state membre, să fie ţinută să aştepte la uşă ani la rând din cauza unor obstacole politice”, a adăugat el.Candidatura Turciei la UE stagnează de mai mulţi ani pe fondul preocupărilor UE legate de prestaţia Ankarei în domeniul drepturilor omului şi al unor divergenţe referitoare la unele politici regionale, şi anume cele privind Mediterana de est şi insula Cipru, divizată etnic. Blocul comunitar depinde de ajutorul Turciei, stat membru NATO, în special în problema migraţiei.Erdogan a mai afirmat că potenţialul „strategic şi economic” al Turciei i-a asigurat demult dreptul de a adera la UE, ceea ce Ankara consideră a fi un obiectiv strategic – şi că s-ar putea face progrese în acest sens în timpul preşedinţiei ungare prin rotaţie a UE, date fiind relaţiile bune dintre Ankara şi Budapesta.„UE trebuie să repare acum această greşeală”, a conchis Erdogan.Sursa: Agerpres In Comunitatea Statelor Independente ar fi fost primiti imediat!

PUTIN SE TINE TARE DESI DUSMANII ZIC CA E PE MOARTE!

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat marţi că Rusia e pregătită să discute cu Ucraina, SUA şi Europa despre viitorul Ucrainei dacă acestea doresc acest lucru, dar că Moscova îşi va apăra interesele naţionale, relatează Reuters.„În Ucraina, cei care sunt agresivi faţă de Rusia, şi în Europa şi în SUA – vor să negocieze? Fie. Dar noi o vom face pe baza intereselor noastre naţionale”, a declarat Putin la o întâlnire la Ministerul Apărării cu responsabili ai armatei şi înalţi funcţionari de stat, la care a fost prezent şi patriarhul Kirill, capul Bisericii ortodoxe ruse, potrivit Agerpres.„Nu vom renunţa la ce e al nostru”, a subliniat el.Putin a acuzat totodată Statele Unite că exploatează Europa în propriul interes şi a asigurat că Rusia nu are planuri de război împotriva Europei, adăugând că aderarea Ucrainei la NATO „nu este acceptabilă pentru Rusia nici peste 10, nici peste 20 de ani”.Liderul de la Kremlin a salutat pe de altă parte „consolidarea” societăţii ruse în spatele ofensivei sale din Ucraina, a consemnat AFP.Făcând bilanţul lui 2023, cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale şi împlinirea a doi ani de la declanşarea invaziei din Ucraina, Vladimir Putin i-a reproşat din nou Occidentului că poartă un război împotriva ţării sale prin intermediari şi a prezentat, din nou, acest conflict drept o luptă pentru supravieţuirea Rusiei în faţa Vestului.„Cel mai important este poate (…) această consolidare generală a tuturor forţelor societăţii. Le mulţumesc încă o dată celor care ne ajută combatanţii pe front”, a spus Putin, amintind de „antreprenori şi voluntari, reprezentanţi de organizaţii publice, partide şi companii, elevi, studenţi şi pensionari”.El a salutat totodată o creştere a producţiei de arme şi muniţii a Rusiei, precum şi eşecul contraofensivei ucrainene din cursul verii, angajându-se să-şi continue ofensiva în 2024, dar evitând din nou să dezvăluie pierderile ruse de pe front din ultimii doi ani.Săptămâna trecută, Vladimir Putin a admis că 617.000 de ruşi luptă actualmente în acest conflict. SUA au indicat un bilanţ de 315.000 de militari ruşi răniţi sau ucişi pe frontul din Ucraina, în mare parte blocat din noiembrie 2022 şi după retragerea rusă din Herson.Rusia, care a anexat Crimeea în 2014 şi după invazia din februarie 2022 alte patru regiuni ucrainene, controlează în prezent circa 17,5% din teritoriul care a fost recunoscut internaţional ca făcând parte din Ucraina după destrămarea URSS, în 1991. Kievul afirmă că nu va avea linişte până când nu va fi alungat din Ucraina ultimul soldat rus, mai menţionează Reuters.Uite unul care stie ce vrea!

ZELENSKI-SPRIJIN PANA-N PANZELE ALBE!

Regatul Unit şi Franţa vor susţine Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”, au transmis de la Paris ministrul britanic de Externe David Cameron și omologul său francez Catherine Colonna.Marea Britanie și Franța și-au reiterat marți hotărârea ca invazia rusească în Ucraina să se încheie cu un eșec, transmite Associated Press după o conferință de presă susținută la Paris de șefii diplomațiilor celor două țări. David Cameron a spus că aliații Ucrainei trebuie să-și folosească mai bine puterea economică pentru ca Kievul să poată învinge mașina de război a Moscovei.
Ministrul de externe al Regatului Unit David Cameron și omologul său francez Catherine Colonna și-au reiterat convingerea că Rusia nu poate fi învinsă în lipsa sprijinului acordat până acum de Statele Unite, cel mai mare susținător militar al Ucrainei. Cameron a spus, după întâlnirea avută cu Colonna la Paris, că economiile partenerilor occidentali ai Ucrainei ar putea depăși economia rusească „cu 25 la unu” sau chiar mai mult. „Ceea ce trebuie să facem este să facem ca puterea economică și acel angajament să plătească”, a spus el. „Dacă reușim, nu am nicio îndoială că ne putem asigura că (președintele rus Vladimir) Putin pierde. Și este esențial să piardă”, a spus Cameron. Cu toate acestea, nici Cameron și nici Colonna nu au anunțat un nou ajutor pentru Ucraina și nici nu au acceptat întrebări din partea jurnaliștilor.
„Mână în mână încă de la început, țările noastre lucrează împreună pentru a se asigura că agresiunea rusă se va solda cu un eșec”, a spus Colonna.
În Statele Unite, asistența pentru Ucraina a devenit o problemă de politica internă.Intenția președintelui american Joe Biden de a ajuta în continuare Ucraina într-un război alimentat cu miliarde de dolari a fost respinsă de Congres.Uniunea Europeană și cele 27 de state membre ale sale au trimis 91 de miliarde de dolari sub formă de asistență financiară, militară, umanitară și pentru refugiați în timp de război. Dar de asemenea, se ceartă cu privire la următoarea sumă forfetară planificată.Concluzia?Englezii si francezii il vor sprijini pe Zelenski, ca soar pe front mor ucraineni de-ai lui!

PUTIN-“PE EI, CA N-ARE GLOANTE!”

Trupele ucrainene din prima linie se confruntă cu o penurie de obuze de artilerie și au redus unele operațiuni militare din cauza lipsei de asistență străină, a declarat un general de rang înalt al armatei pentru Reuters.„Există o problemă cu muniția, în special cu obuzele post-sovietice, adică 122 mm, 152 mm. „Aceste probleme există în întreaga linie a frontului”, a spus generalul de brigadă Oleksandr Tarnavski într-un interviu.Oleksandr Tarnavski a mai spus că lipsa obuzelor de artilerie este o „problemă foarte mare”, iar scăderea ajutorului militar străin are un impact asupra câmpului de luptă.„Volumele pe care le avem astăzi nu sunt suficiente, având în vedere nevoile noastre. Deci, le redistribuim. Replanificăm sarcinile pe care ni le-am stabilit și le facem mai mici pentru că trebuie să le întreținem”, a spus el, fără a oferi detalii.Declarațiile generalului de brigadă Oleksandr Tarnavski vin după ce parlamentarii SUA nu s-au pus de acord privind sprijin de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar liderii UE nu au reușit să ajungă la unanimitate privind un ajutor de 50 de Oleksandr Tarnavski mai spune că și forțele ruse duc lipsă de muniție, fără a preciza natura acestora.Tarnavski e generalul care a condus o contraofensivă care a dus la eliberarea orașului Herson și partea vestică a râului Nipru, în noiembrie 2022.
El a avut, de asemenea, un rol important într-o ofensivă pe scară largă în regiunea sud-estică Zaporojie dar care a adus puține rezultate din cauza puternicelor sisteme defensive ruse.Rusia se află în ofensivă în est și încearcă să încercuiască orașul strategic Avdiivka din est, a cărui apărare este supravegheată de trupele conduse de generalul Oleksandr Tarnavski, scrie Reuters.
Avdiivka este un obiectiv vital pentru Rusia. Preluarea orașului ar deschide posibilitatea Rusiei de a prelua controlul deplin asupra provinciilor Donețk și Luhansk.Deja ucrainenii regreta armele vandute pe piata neagra!

CURIOZITATI ISTORICE

  • Povestea celor doi îndrăgostiți, un roman erotic, a fost una dintre cărțile cele mai vândute ale secolului al XV-lea. A fost scrisă de Papa Pius al II-lea înainte de a prelua papalitatea.
  • Se crede că aproximativ 97% din istorie s-a pierdut în timp. Relatările scrise despre istorie au început abia acum aproximativ 6.000 de ani. Oamenii moderni au apărut pentru prima dată acum aproximativ 200.000 de ani.
  • Înainte ca Iulius Cezar să invadeze Britania, mulți romani nu credeau că există. Iulius Cezar a fost primul roman care a invadat Britania. A făcut-o de două ori în anii 55 și 54 î.Hr. Unii romani credeau că Britania este doar piciorul altui continent imens la nord. Alții credeau că este un loc plin de bogății incredibile, în timp ce majoritatea credeau că pur și simplu nu există.
  • Uniunea Sovietică a încercat să șteargă memoria lui Genghis Han. În timpul stăpânirii sovietice de la sfârșitul secolului al XX-lea, menționarea numelui marelui cuceritor mongol era considerată o crimă împotriva URSS. Sovieticii au eliminat povestea sa din manualele școlare și au interzis pelerinajele la locul său de naștere din Khentii.
  • Ghilotina a fost inventată pentru a crea „egalitate în execuție”. Până la utilizarea sa răspândită, metodele obișnuite de execuție în Franța erau destul de sălbatice. Pedepse precum tragerea în țeapă erau comune. Ideea de a folosi ghilotina ca metodă principală de execuție a făcut parte din mișcarea pentru egalitate în Franța care a stimulat revoluția.
  • Adolf Hitler a contribuit la designul Volkswagen Beetle. Între Hitler și Ferdinand Porsche, mașina iconică a fost proiectată ca parte a unei inițiative germane revigorată de Hitler pentru a crea o mașină accesibilă și practică pe care toată lumea să o poată deține.
  • Egiptenii antici foloseau plăci de piatră ca perne. În Egiptul Antic, capul era considerat sediul vieții spirituale și trebuia îngrijit. Prin urmare, când se culcau, egiptenii își puneau capul pe o piatră cu o curbă în ea.
  • Primele opere de artă cunoscute datează în urmă cu aproximativ 100.000 de ani. Se crede că a început cu Homo sapiens în perioada paleolitică superioară. Cele mai vechi opere de artă cunoscute au fost găsite într-o peșteră în ceea ce este acum Franța.
  • În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, americani numeau hamburgerii „bisteca libertății”. Aceasta pentru că „hamburger” suna un pic prea german. De asemenea, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, chisăul era redenumit „varză libertății”.
  • Războiul dintre Olanda și Scilly a durat 335 de ani și nu a avut bătălii sau morți. Între 1651 și 1986, războiul a fost un produs al Războiului Civil Englez și a deciziei olandezilor de a susține parlamentarii în detrimentul monarhiștilor. Monarhiștii au jefuit câteva vase de transport olandeze în răzbunare înainte de a fugi pe Insulele Scilly. Olandezii au venit, cerând despăgubiri de la monarhiști, și când aceștia nu au plătit, au declarat război. Dar au decis să dea bir cu fugiții și să se întoarcă acasă repede, realizând că monarhiștii nu aveau niciun ban. Singura problemă este că nu au declarat niciodată pace cu Insulele și au uitat cu desăvârșire că erau în război.
  • Nepotul lui Adolf Hitler a luptat împotriva naziștilor în al Doilea Război Mondial. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, William Patrick Hitler (mai târziu William Patrick Stuart-Houston) a fost recrutat în Marina Statelor Unite, unde a slujit ca medic de marină pe tot parcursul războiului până în 1947. A fost rănit în acțiune și i s-a acordat Inima Purpurie, apoi a obținut cetățenia americană.
  • Cel mai rapid chirurg din istorie a avut o rată de mortalitate de 300% – șocant, nu-i așa?! Chirurgul Robert Liston era considerat „cel mai rapid cuțit din Vest”. A fost un pionier al chirurgiei rapide. În timp ce efectua o amputare pe câmpul de luptă în fața unui grup de spectatori, Liston a tăiat piciorul pacientului său atât de repede încât a tăiat accidental degetele persoanei care îl ajuta. Un bărbat care a asistat la operație a căzut și a murit de un atac de cord. Apoi, pacientul lui Liston și asistentul său au murit de septicemie din cauza amputării comune, făcându-l pe Liston singurul chirurg din istorie cu o rată de mortalitate de 300%.
  • Existau „maratoane de dans” în timpul Marelui Război. Aceste concursuri de rezistență umană serveau drept modalitate de a oferi cuplurilor căsătorite financiar instabile un acoperiș deasupra capului și hrană pentru câteva zile. Partenerii de dans se schimbau la culcare, în timp ce celălalt îi sprijinea și continua să danseze cu ei.
  • Unul din 200 de bărbați sunt descendenți direcți ai lui Genghis Han. Împăratul mongol era cunoscut pentru a fi avut cel puțin 11 copii. Oamenii de știință au realizat un studiu în 2003 care a arătat că unul din 200 de bărbați împărtășește un cromozom Y cu cuceritorul.
  • În epoca victoriană, bărbații cu mustăți foloseau cupe speciale. Denumite pragmatic „cupe pentru mustață”, aceste căni făcute special aveau protecții care împiedicau mustața unui bărbat să intre în ceașca lui caldă de ceai!
  • Anul 46 î.Hr. a avut 445 de zile și este cel mai lung an din istoria umană. Supranumit anul confuziilor, acest an a avut două luni bisecte suplimentare inserate de Iulius Cezar. A fost făcut acest ajustare pentru ca noul său calendar, Julian, să se potrivească cu anul sezonier.
  • În America colonială, sclavii puteau câștiga libertatea prin procese. Cu toate că era o șansă mică de succes, câștigarea în instanță însemna că sclavul devenea acum cetățean. Deoarece sclavii adesea nu aveau nume de familie și aveau nevoie de un nume de familie pentru a fi cetățeni, li se dădea adesea numele de familie „Freeman”.
  • Turnul înclinat din Pisa nu a fost niciodată drept. Cunoscut pentru înclinarea sa de patru grade, acest clopot italian a fost construit în secolul al XII-lea. Când construcția celui de-al doilea etaj a început, turnul a început să se încline din cauza terenului instabil pe care a fost construit.
  • Islanda are cel mai vechi parlament din istorie. Denumit Althing, a fost înființat în 930 și a rămas parlamentul activ al Islandei de atunci.
  • Alexandru cel Mare a numit peste 70 de orașe după el însuși. Alexandru cel Mare a cucerit peste 2 milioane de mile pătrate din suprafața Pământului până la vârsta de 30 de ani, așa că numirea orașelor după el însuși era mult meritată.
  • Cleopatra a fost primul membru al dinastiei sale care a vorbit egipteană antică. Ea putea, de asemenea, să vorbească alte 8 limbi, inclusiv greaca antică, iraniană antică, partiană antică, siriacă, etiopiană, troglodytae, ebraică și arabă.
  • Programul național de masă școlară din America din 1946 a fost rezultatul celui de-Al Doilea Război Mondial. Guvernul a realizat că oferind copiilor mese gratuite, ar putea avea o bază de recrutare mai sănătoasă dacă ar avea nevoie din nou.
  • Paul Tibbets, pilotul avionului Enola Gay, care a lansat prima bombă nucleară asupra orașului Hiroshima, nu a avut înmormântare sau piatră funerară. Apropiindu-se de moarte, Tibbets a decis că nu vrea o înmormântare sau o piatră funerară, deoarece se temea că ar deveni un loc pentru proteste împotriva armamentului nuclear. În schimb, a fost incinerat, iar cenușa i-a fost împrăștiată peste Canalul Englez.
  • În Anglia medievală, cuvântul „ask” era pronunțat „axe”. Această pronunție a cuvântului a fost inclusă chiar și în prima traducere în engleză a Bibliei: „Axe și ți se va da”.
  • În 1710, liderii amerindieni au călătorit în Marea Britanie pentru a vizita regina Anne. Cei patru regi Mohawk din una dintre cele Cinci Națiuni ale Confederației Iroqueze și popoarele algonchiene au fost tratați cu mare onoare ca diplomați. Transportați prin străzile Londrei în căruțe regale, au fost întâmpinați personal de regină la Curtea Palatului St. James.
  • Glonțul de pușcă de calibrul 7,62 mm a fost creat acum 129 de ani. Muniția AK47 a fost dezvoltată de Imperiul Rus în 1891. Inițial proiectată pentru pușca cu acțiune bolt Mosin-Nagant, această muniție este încă în uz astăzi.
  • Shakespeare a inventat gluma „yo momma”. În piesa sa, „Titus Andronicus”, unul dintre personaje, Chiron, exclamă: „Tu ai distrus-o pe mama noastră”, la care un alt personaj, Aaron, răspunde: „Tâlharule, eu ți-am distrus mama.”
  • Hollywood s-a mutat din New York în Los Angeles pentru a scăpa de patentele lui Edison. Thomas Edison avea brevete pentru peste 1.000 de lucruri diferite, inclusiv pentru cea mai mare parte a tehnologiei necesare pentru a realiza filme de înaltă calitate. Așa că producătorii independenți de filme s-au mutat în California, o zonă a țării unde judecătorii nu erau la fel de prietenoși cu Edison și brevetele sale.
  • Charles Darwin și-a inventat propriul scaun de birou cu roți. Cercetătorul celebru a descoperit că, în zona sa de studiu, trebuia să meargă dintr-un capăt al biroului la altul, de la bancă la bancă. Așa că, pentru a-și maximiza productivitatea și a economisi timp valoros de studiu, a decis să atașeze roți fotoliului său luxos.
  • Circul Maxim din Roma rămâne încă cea mai mare arenă sportivă construită vreodată. A fost folosit pentru execuția prizonierilor, parte a triumfului roman și curse de care. Istoricilor cred că Circul Maxim ar fi putut găzdui între 150.000 și 250.000 de oameni în orice moment.
  • Sparțanii erau atât de bogați încât nimeni nu trebuia să muncească. Sparța antică era o țară extrem de bogată, în mare parte datorită cuceririi și dominației vecinilor lor, heloții. Când un băiat spartan ajungea la maturitate și devenea bărbat, statul spartan îi acorda o alocare de teren agricol public. De asemenea, era recompensat cu un contingent de sclavi eloti care să lucreze pe acel teren.
  • Faraonii egipteni antici își foloseau sclavii ca prindere pentru muște. Aruncau miere pe sclavi, ceea ce atrăgea muștele către sclavi în loc să vină către ei, și, totodată, prindeau și ucideau muștele.
  • În timpul unui triumf roman, soldații cântau cântece obraznice despre comandanții lor pentru amuzamentul mulțimilor. Un triumf roman era în felul său o paradă în care un general roman și armata sa defilau prin străzi, sărbătorind faptul că au cucerit noi teritorii pentru Roma. Existau multe obiceiuri festive care aveau loc în timpul unui triumf. Unul dintre acestea era ca soldații romani reveniți să cânte cântece crude și bătătoare de joc despre comandanții lor, spre amuzamentul mulțimii.
  • Contrar legendei, George Washington nu avea dinți de lemn! Primul președinte american avea proteze dentare de lux făcute din aur, plumb și fildeș, precum și dintr-o combinație de dinți umani și animali!
  • Termenul „salvat de clopot” nu provine de la îngroparea în viață. Din cauza clopotelor atașate sicrielor din acea perioadă, oamenii presupun în mod greșit că termenul „salvat de clopot” provine de la faptul că oamenii erau salvați de aceste clopote de pe sicrie. Cu toate acestea, termenul provine de fapt din box.
  • Un bărbat a supraviețuit atât bombardamentului atomic de la Hiroshima, cât și ulterior de la Nagasaki. Tsutomu Yamaguchi era un inginer naval în vârstă de 29 de ani într-o călătorie de afaceri de trei luni la Hiroshima. A supraviețuit bombei atomice la 6 august 1945, aflându-se la mai puțin de 2 mile de epicentrul exploziei. La 7 august, a luat un tren înapoi spre orașul său natal Nagasaki. La 9 august, fiind la biroul său cu colegii, a avut loc o altă explozie nucleară. Yamaguchi a ieșit din dărâmături având doar răni ușoare pe lângă cele deja existente. A supraviețuit celor două explozii nucleare în două zile.
  • De la sfârșitul Primului Război Mondial, peste 1.000 de oameni au murit din cauza bombelor neexplodate rămase. În timpul Marelui Război, aproximativ 200 de livre de explozibil erau trase per metru pătrat pe frontul de vest. Cu toate acestea, nu toate aceste proiectile au explodat. Din 1919, peste 1.000 de civili și colectori de muniție au murit în explozii cauzate de acestea în Franța și Belgia.
  • Albert Einstein a refuzat președinția Israelului. Einstein nu era cetățean al Israelului, dar era evreu. Fizicianul german născut i s-a oferit postul în 1952, dar l-a refuzat, spunând: „Sunt profund mișcat de oferta din partea Statului nostru Israel, și totodată întristat și rușinat că nu o pot accepta. Toată viața mea am avut de-a face cu probleme obiective, așa că îmi lipsește atât aptitudinea naturală, cât și experiența pentru a trata corespunzător oamenii și a exercita funcții oficiale.”
  • Thomas Edison nu a inventat majoritatea lucrurilor pe care le-a brevetat. Se poate spune că Edison a fost unul dintre cei mai notorii hoți de proprietate intelectuală din lume. Dintre cele 1.093 de lucruri pe care le-a brevetat, majoritatea le-a furat de la genii precum Nikola Tesla, Wilhelm Rontgen și Joseph Swan (care a inventat inițial becul!)
  • Genghis Han a fost tolerant față de toate religiile. Unul dintre interesele sale era să învețe lecții filozofice și morale din alte religii. Desi era tengrist, consulta adesea cu călugării budisti, musulmani, misionari crestini și călugări taoisti.
  • Căpitanul Morgan a fost o persoană reală! Fața marcii îndrăgite de rom a fost un corsar galez care a luptat împotriva spaniolilor alături de englezi în Caraibe. Numele său complet era Sir Henry Morgan și a fost înnobilat de regele Charles al II-lea.
  • Curcanii erau odată venerați ca zei. Poporul maya credea că curcanii erau vasele zeilor și îi onorau cu venerație.
  • Aruncatul vulpilor a fost odată un sport popular. Popular în rândul elitei Europei în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, aruncatul vulpilor implica o persoană care arunca o vulpe cât mai departe și cât mai sus posibil! · Circul Maxim din Roma este încă cea mai mare arenă sportivă construită vreodată. A fost folosit pentru execuția de prizonieri, ca parte a Triumfului Roman și pentru cursele de care. Istoricilor cred că Circul Maxim putea găzdui între 150.000 și 250.000 de oameni în orice moment dat.
  • Sparțanii erau atât de bogați încât nimeni nu trebuia să lucreze. Sparta antică era o țară extrem de bogată, în principal datorită cuceririi și dominației vecinilor lor, heloților. Când un băiat spartan ajungea la maturitate și devenea bărbat, statul spartan îi acorda o parcelă de pământ public. De asemenea, îl recompensa cu un număr de sclavi heloți pentru a-i lucra.
  • Faraonii egipteni antici își foloseau sclavii ca prinzători de muște. Îi ungeau pe sclavii lor cu miere, ceea ce atrăgea muștele spre sclavi în loc să se apropie de ei, și totodată prindeau și omorau muștele.
  • În timpul unui Triumph roman, soldații cântau cântece obscene despre comandanții lor pentru amuzamentul mulțimii. Un Triumph roman era asemănător cu o paradă în care un general roman și armata sa defilau prin străzi, sărbătorind cucerirea unor teritorii noi pentru Roma. Existau multe obiceiuri festive care aveau loc în timpul unui Triumph, printre care și cântece obscene și glume despre comandanții lor, cântate de soldații romani pentru amuzamentul mulțimii.
18.12.2023
FAPTUL DIVERS

EXTERNATA IN PAPUCI, DAR NU SI-N PIELEA GOALA!

Umilință fără margini la Spitalul Județean din Baia Mare. O proaspătă mămică a fost externată doar în halat și șlapi după ce a născut. Femeia a mers 120 de kilometri într-o cămașă de noapte cu bebelușul în brațe.Motivul pentru care s-a ajuns în situația șocantă este revoltător: personalul medical a externat-o pe pacientă la o oră după ce s-a terminat programul de la garderobă.Așa că femeia nu a avut încotro decât să plece cu ce avea pe ea. Pe de altă parte, managerul spitalului și-a cerut scuze față de pacientă și a spus că se confruntă cu lipsa personalului.Femeia a fost internată 3 zile în spital și a născut o fetiță de nota zece, perfect sănătoasă. Micuța a avut nevoie de o ultimă investigație medicală, motiv pentru care externarea s-a făcut mai târziu de ora 15:00, momentul la care garderoba se închide.Nimeni nu i-a spus femeii să își ia hainele din timp și nici nu au internat-o o zi în plus. Așa că a trebuit să plece prin frig, în cămașa de noapte, halat și șlapi.Femeia a declarat că s-a simțit umilită pentru că a fost dată afară „precum un câine” și a fost nevoită să plece în „chiloți și șlapi” din Baia Mare până în Vișeu de Sus, pe o distanță de 120 de kilometri.A doua zi, soțul acesteia s-a dus la spital să recupereze hainele, iar conducerea și-a cerut scuze pentru situația creată.Managerul spitalului a dat vina pe lipsa de personal și spune că nu se pot face angajări din cauza posturilor blocate. Din acest motiv externările se fac până în ora 12.00, de regulă.Curand lipsa de personal se va resimti si in salile de operatii!

BUDAI SI MASINA FURATA

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, care a demisionat în urma scandalului „azilelor groazei”, a fost surprins la punctul de trecere a frontierei Sculeni într-o mașină furată. Maşina deputatului social-democrat Dan Şlincu a fost indisponibilizată de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, în momentul în care parlamentarul revenea în ţară de la un eveniment politic desfăşurat la Chişinău.Sâmbătă seară, la punctul de trecere a frontierei Sculeni/județul Iași, s-a prezentat la verificările de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un autoturism marca Audi A6 fabricat 2009, care era înmatriculat în România în anul 2015, pe numele parlamentarului Dan-Constantin Șlincu.În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul respectiv figurează cu alertă în SIS-bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Belgia la data de 05.01.2016. n autoturism se aflau Marius Budăi și Dan-Constantin Șlincu, ambii membri ai Parlamentului României. Cei doi au prezentat la controlul de frontieră pașapoarte diplomatice.Polițiștii de frontieră au deschis dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire, iar mașina a fost confiscată și dusă la sediul PTF Sculeni.Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, nu a făcut, până la acest moment nici o declarație legat de acest incident.O masina furata?Un fleac! Altii fura din condei productia de masini pe un an si scapa!

NICUSOR DAN APRECIAZA O GLUMA BUNA SI RADE CU GURA PANA LA URECHI!

Nicușor Dan a participat, în seara zilei de 16 decembrie, la tradiționalul concert de Crăciun organizat la Reședința Patriarhală, ”Răsăritul cel de Sus”. Nicușor Dan s-a aflat printre oficialitățile invitate, iar ceea ce s-a întâmplat la finalul concertului l-a luat prin surprindere.Câțiva bucureșteni l-au prins pe primar chiar după ce edilul căuta să vorbească cu Patriarhul Daniel, gazda evenimentului. Oamenii i-au spus că își doresc un singur cadou de Crăciun: Vrem, dacă puteți, să ne dați și nouă măcar apă rece, că am văzut că nu puteți să ne dați apă caldă. Măcar apă rece, ca să o încălzim, să nu mai venim nespălați la astfel de evenimente”.Nicușor Dan a luat poziția care l-a consacrat, atunci când i se spun lucruri neplăcute: a început să râdă.Razi tu, razi Nicusoare, dar au sa rada si bucurestenii la apropiatele alegeri!

KIM JONG UN BAGA FRICA IN AMERICANI!

Coreea de Nord a lansat luni o rachetă balistică intercontinentală care are o rază de acțiune pentru a lovi oriunde în Statele Unite, potrivit specialiștilor militari din Coreea de Sud și Japonia. Este a doua lansare de rachetă a Phenianului în interval de câteva ore.Racheta lansată de Coreea de Nord poate zbura mai mult de 15.000 km, ceea ce înseamnă că poate ajunge oriunde în Japonia și Statele Unite continentale, a declarat ministrul japonez al Apărării, Shingo Miyake, potrivit Reuters.Consiliul Național de Securitate al Coreei de Sud a declarat că a fost o rachetă balistică intercontinentală cu combustibil solid (ICBM) și a transmis că lansarea este un act destabilizator care ignoră avertismentele internaționale și mai multe rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU.Racheta de luni a fost lansată dintr-o zonă din apropierea capitalei Phenian spre mare, în largul coastei de est a Coreei de Nord, și a zburat aproximativ 1.000 km, a transmis Statul Major din Coreea de Sud.În aceeași zi cu a cincea lansare a unei rachete balistice intercontinentale nord-coreene de tip ICMB din acest an, oficiali de rang înalt din China și Coreea de Nord s-au întâlnit pe 18 decembrie la Beijing. Beijingul, cel mai apropiat aliat al Phenianului, și-a reafirmat angajamentul de a dezvolta cooperarea cu Coreea de Nord.Gurile rele spun ca Biden a facut pe el, dar nu de frica.De obicei!

ORBAN A DAT UN CAL SI A PRIMIT 35!

În urma unei întâlniri care a avut loc luni la Budapesta, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și premierul ungar Viktor Orban s-au angajat să consolideze relațiile bilaterale, în condițiile în care Ungaria s-a izolat în UE și a declarat că își „caută aliați”, potrivit AFP.Aceasta este a doua vizită a șefului de stat turc în patru luni, un semn al apropierii dintre cei doi lideri, singurii care nu au ratificat încă aderarea Suediei la NATO.„Vrem să ne consolidăm legăturile în domenii precum apărarea și energia, unde avem deja o cooperare fructuoasă”, a declarat Erdogan în fața presei, vizând schimburi comerciale în valoare de 5,4 miliarde de euro, în creștere de la 4 miliarde în acest an.Liderii au decis, de asemenea, să își consolideze „parteneriatul strategic”, la doar 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două națiuni.„Toate condițiile sunt întrunite pentru a duce legăturile noastre la un nou nivel”, a subliniat Orban.Recep Tayyip Erdogan a primit din partea gazdei sale un cal din rasa maghiară Nonius, renumită pentru rezistența și forța sa.„Cadoul unei națiuni ecvestre pentru alta”, a scris Viktor Orban pe rețelele de socializare, mulțumind că a primit în schimb o mașină electrică de fabricație turcească.„Cea mai bună afacere pe care am făcut-o vreodată: pentru un cal, am primit 435 de cai putere”, a exclamat el.Asa se leaga prieteniile.Daca dai, e musai sa si primesti!

AVEM POLUL NORD, POLUL SUD SI POLUL DE DREAPTA!

USR, PMP și Forța Dreptei au lansat oficial a alianța partidelor de dreapta, alternativă la PSD-PNL. Un prim pas va fi participarea pe liste comune la alegerile europarlamentare.„Este un moment special, un moment al speranței pntru schimbare în România. Anunțăm astăzi Alianța Dreapta Unită. (…) Vom construi împreună o guvernare responsabilă. Vom fi alături de oamenii care muncesc cinstit. Taxele și impozitele pe care ei le plătesc vor fi – din nou – o investiție într-un viitor mai bun. Noi, Dreapta Unită, vom oferi responsabilitate, predictibilitate și onestitate. Vreme de trei ani, guvernarea PSD-PNL a băgat mâinile adânc în buzunarele oamenilor prin prețuri record și taxe mai mari ca să plătească pensii speciale, sinecuri și contracte pentru clientela de partid. Trebuie să oprim jaful din banii publici pentru a putea construi o Românie modernă!”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă. „Românii vor avea anul viitor o alternativă credibilă și puternică, o „Dreaptă Unită”, care se va lupta cu toată forța împotriva acestor două structuri politice ce joacă fără reguli și se hrănesc doar din minciună, manipulare și demagogie. Iohannis a trădat electoratul de Dreapta, noi nu, și de aceea le cerem românilor să privească dincolo de aparențe și să vină într-un număr cât mai mare lângă noi, pentru că România trebuie salvată din ghearele celor care vor o țară doar pentru ei, ținută la periferia Europei”, a declarat președintele PMP, Eugen Tomac. „Suntem la 34 de ani de la Revoluție și în loc să constatăm că suntem mai aproape de idealurile celor care au ieșit în stradă de a avea o democrație autentică, fără nomenclatură, fără privilegii, fără Securitate, dimpotrivă, parcă ne-am întors în timp și PSD-iștii și PNL-iștii și opoziția de operetă inventată de PSD și PNL ne-au adus parcă mai aproape de anii ’89 decât de ceea speram fiecare dintre noi (…) Astăzi speranța renaște în România. Astăzi orice om care își dorește altceva pentru țara asta, care crede cu adevărat în progres, în inițiativă, în responsabilitate individuală, în capacitatea fiecărui om de a reuși în viață, în capacitatea de a avea în sfârșit în țara asta o conducere care să iubească țara asta și să o ducă în direcția corectă. Astăzi, toți acești oameni au o soluție!”, a declarat Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei. ​Conducerile partidelor USR, PMP și Forța Dreptei au aprobat joi formarea polului de dreapta în urma negocierilor din ultima perioadă.Lasa ca-si baga DNA coada si se demagnetizeaza polul asta in asa fel incat acul busolei n-o sa-l simta!

ISTORIA AMUZANTA

  1. În 1998, au fost găsite 1.200 de oase de la aproximativ zece corpuri umane în subsolul casei lui Ben Franklin. Înainte să începi să creezi un mister al crimei despre Părintele Fondator, trebuie să știi că s-a dezvăluit că aceste corpuri au fost utilizate în studiul anatomiei umane.
  2. Cel mai înalt cuplu căsătorit înregistrat vreodată a fost format din Anna Haining Swan, care avea 7’11”, și Martin Van Buren Bates, care avea 7’9″. Când a născut, bebelușul lui Swan avea 22 de livre.
  3. În 1945, o bombă cu balon lansată de Japonia a aterizat în Oregon. A căzut peste o femeie și cinci copii, care au murit când a explodat. Acestea au fost singurele victime ale celui de-Al Doilea Război Mondial pe teritoriul SUA.
  4. Gladiatori romani deveneau adesea celebrități și chiar recomandau produse! Copiii se jucau chiar cu „figurine de acțiune” ale gladiatorilor făcute din lut. De asemenea, transpirația lor era considerată un afrodisiac, iar femeile o amestecau în produsele lor de îngrijire a pielii.
  5. Johnny Appleseed a fost o persoană reală! Numele său real era John Chapman, iar orașul său natal era Leominster, Massachusetts. Are și o stradă numită după el, deși planificatorii orașului au decis că ar fi mai poetic să folosească numele său mitic: Johnny Appleseed Lane.
  6. Mașinile nu au fost inventate în Statele Unite! Prima mașină a fost creată de fapt în secolul al XIX-lea, când inginerii europeni Karl Benz și Emile Levassor lucrau la inventarea automobilelor. Benz a patentat prima mașină în 1886.
  7. Abraham Lincoln a fost și barman autorizat. În 1833, al 16-lea președinte a deschis un bar numit Berry and Lincoln cu prietenul său William F. Berry în New Salem, Illinois. Magazinul a fost închis ulterior când Berry, un alcoolic înrăit, a consumat cea mai mare parte din stocul magazinului. Curiozități Ciudate din Istorie
  8. Vladimir Pravik a fost unul dintre primii pompieri care au ajuns la Centrala Nucleară de la Cernobîl pe 26 aprilie 1986. Radiația a fost atât de puternică încât i-a schimbat culoarea ochilor din maro în albastru. Ca majoritatea primilor intervenanți la dezastrul radioactiv, Vladimir a murit 15 zile mai târziu din cauza otrăvirii severe cu radiații.
  9. Catolicii romani din Bavaria au înființat în 1740 o societate secretă numită Ordinul Câinelui. Membrii noi trebuiau să poarte zăbale și să zgârie la ușă pentru a intra. Această societate paramasonică a fost raportat că a fost activă până în 1902!
  10. Regele Henric al VIII-lea al Angliei avea servitori numiți „Grooms of Stool,” ale căror responsabilități erau să-i șteargă fundul după ce mergea la toaletă. În timpul domniei sale, toți cei patru astfel de oameni au fost înnobilați.
  11. Cu 14 ani înainte ca infama navă Titanic să se scufunde, autorul Morgan Robertson a scris nuvela Futility. Era vorba despre nava mare și insubmersabilă „Titan” care lovea un aisberg în Atlanticul de Nord. Ceea ce este și mai ciudat este că atât Titanicul, cât și Titanul fictiv nu aveau suficiente bărci de salvare pentru mii de pasageri la bord – coincidență?
  12. Între secolele al XI-lea și al XIX-lea, mai mulți călugări budisti au reușit să se mumifice. Ei adoptau o practică numită Sokushinbutsu în care se deprindeau treptat de hrană și apă și, practic, își înfometau treptat până la moarte în decursul a o mie de zile. Se credea că prin mumificarea cu succes, călugării atingeau iluminarea adevărată.
  13. Romanii antici foloseau adesea urină veche ca gargară. Principalul ingredient din urină este amoniacul, care acționează ca un agent de curățare puternic. Urina a devenit atât de solicitată încât romanii care o comercializau trebuiau să plătească chiar și un impozit!
  14. În timpul domniei sale, Papa Grigore al IX-lea a declarat că pisicile trebuie asociate cu închinarea la diavol și le-a exterminat. Unii credeau că dispariția acestor pisici a ajutat la răspândirea ciumei bubonice, cunoscută și sub numele de Moartea Neagră, care a ucis milioane de oameni în secolul al XIV-lea.
  15. Grigori Yefimovich Rasputin, un mistic rus și prieten al țarului Nicolae al II-lea, s-a spus că a supraviețuit otrăvirii, împușcării și înțepării de mai multe ori înainte de a fi înecat în râul Volga.
  16. Între anii 1940 și 1970, Yale, precum și alte universități de prestigiu din Ivy League, cum ar fi Harvard, Vassar și Brown, cereau ca proaspeții absolvenți să pozeze dezbrăcați pentru o ședință foto. Scopul era să adune material pentru un studiu masiv privind dezvoltarea rahitismului, iar asta implica să li se înfigă ace în spate subiecților, atât bărbați, cât și femei. Generații întregi ale elitei țării care au urmat cursurile Ivy League au pozat, iar arhivele includ fotografii nud cu figuri cunoscute precum George W. Bush, Hillary Clinton și Meryl Streep. Fotografiile au fost distruse după ce știrea a scăpat și studiul a fost denunțat.
  17. Luftwaffe avea un interogator maestru, Hanns Scharff, ale cărui tactici erau cât se poate de plăcute. Cele mai bune tactici ale lui Scharff pentru a obține informații de la prizonieri includeau: plimbări în natură fără prezența paznicilor, gătit mâncare acasă pentru ei, spusul unor glume, băut bere și ceai după-amiază cu asii aviației germane. Tehnicile sale au fost atât de reușite încât armata americană le-a adoptat ulterior în propriile școli de interogare.
  18. În Asia Antică, execuția cu ajutorul elefantului era o formă populară de pedeapsă. Ei puteau fi învățați să spargă încet oase, să zdrobească cranii, să rupă membre sau chiar să execute oameni folosind lame mari fixate la colțurile colților lor. În unele părți ale Asiei, această metodă de execuție a fost încă populară până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
  19. Utilizarea furculițelor era considerată sacrilegă. Aceste ustensile larg răspândite erau cândva considerate blasfematoare și o ofensă la adresa lui Dumnezeu. De ce? Pentru că erau „mâini artificiale” și, ca atare, erau considerate sacrilegii.
  20. Mary a avut într-adevăr un miel. Numele ei era Mary Sawyer. Era o fată de 11 ani care locuia în Boston și într-o zi a fost urmată la școală de mielul ei de companie. La sfârșitul anilor 1860, ea a ajutat la strângerea de fonduri pentru o biserică veche, vânzând lână de la miel.
  21. În secolul al XVI-lea, elită bogată obișnuia să mănânce cadavre. Se zvonea că cadavrele ar putea vindeca boli. Delicatesa supremă? Mumii egiptene.
  22. Winston Churchill obișnuia să fumeze opt până la zece trabucuri pe zi, uneori chiar cincisprezece. În timpul prohibiției americane, obținea un bilet de la medic care spunea că are nevoie de „cantități nedefinite” de alcool când venea să viziteze Statele.
  23. Acum 100 de milioane de ani, Deșertul Sahara era locuit de crocodili care galopau. Atunci, Sahara era o oază luxuriantă plină de viață și prădători. În 2009, vânătorii de fosile au găsit rămășițele crocodililor care aveau picioare mari, potrivite pentru a galopa pe uscat cu viteză mare!
  24. Înainte de secolul al XIX-lea, protezele dentare erau făcute din dinții soldaților morți. După Bătălia de la Waterloo, dentiștii alergau pe câmpul de luptă să caute dinți dintre miile de soldați morți. Apoi îi duceau în cabinetele lor dentare și îi transformau în proteze pentru elită, care nu mai aveau dinți.
  25. Împăratul roman Gaius, cunoscut și sub numele de Caligula, a făcut unul dintre caii săi preferați senator. Împăratul își iubea calul, numit Incitatus, atât de mult încât i-a oferit un hambar de marmură, o trogherie de fildeș, un guler împodobit cu bijuterii și chiar o casă! Se spune că Caligula a planificat chiar să facă din nobilul său armăsar Consul înainte de asasinarea sa.
  26. Sigur, am auzit cu toții de Tea Party-ul de la Boston, dar ce spuneți de Dezastrul cu Melasă de la Boston? Pe 15 ianuarie 1919, un rezervor de fontă cu o lățime de 90 de picioare plin cu melasă a explodat și a vărsat 2,5 milioane de galoane de melasă lipicioasă pe străzile din Boston. Lichidul maro se scurgea prin străzi ca un tsunami, cu valuri de 15 picioare înălțime ce atingeau viteze de 35 de mile pe oră. Melasa a distrus totul în calea sa, dărâmând clădiri, înecând cai și omorând în cele din urmă 21 de oameni și rănind 150.
  27. Când Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta au fost decapitați, se spune că oamenii își înmuiau batiste în sângele lor pentru a le păstra ca suveniruri. În 2011, un grup de oameni de știință a confirmat că o batistă însângerată datând aproximativ din 1793 era înmuiată în sângele lui Ludovic al XVI-lea.
  28. În 1644, omul de stat englez Oliver Cromwell a interzis consumul de plăcinte. A declarat că este o formă păgână de plăcere. Timp de 16 ani, consumul și producția de plăcinte au fost ținute subteran până când liderii Restaurației au ridicat interdicția asupra plăcintelor în 1660.
  29. John Adams și Thomas Jefferson, Părinții Fondatori și al 2-lea și al 3-lea președinți ai Statelor Unite, respectiv, au murit la câteva ore unul de altul pe 4 iulie 1826 – cea de-a 50-a aniversare a adoptării Declarației de Independență. Ultimele cuvinte ale lui Adams au fost: „Jefferson trăiește”, fără să știe că prietenul său murise mai devreme în aceeași zi.
  30. Ioana d’Arc l-a convins pe Carol al VII-lea că poate conduce armatele sale fără experiență anterioară. A înfrânt englezii, a supraviețuit unui salt de 60 de picioare de la o turnă fără să fie rănită, a fost fals acuzată de erezie și arsă pe rug, toate între vârsta de 17 și 19 ani. Ea era ghidată de voci pe care doar ea le putea auzi.
  31. Sunetul produs de erupția vulcanului Krakatoa în 1883 a fost atât de puternic încât a rupt timpanele oamenilor aflați la 40 de mile distanță, a călătorit în jurul lumii de patru ori și a fost auzit clar la 3.000 de mile distanță. E ca și cum ai sta în New York și ai auzi un sunet din San Francisco.
  32. Calea ferată din Africa de Sud a angajat odată un babuin. În cei opt ani de serviciu, nu a făcut niciodată nicio greșeală.
17.12.2023
FAPTUL DIVERS

ABIA SCAPAT DE PUSCARIE, GABRIEL OPREA E PE VAL!

Gabriel Oprea a fost reales președinte al UNPR! Fostul ministru al Apărării urmează să ocupe cea mai înaltă funcție din partid pentru încă patru ani. Acum, formațiunea politică își pregătește strategia pentru alegerile de anul viitor. Bun si un vizat de puscarie daca n-au altceva mai de soi!

SCENGEN-MAI E MULT PANA DEPARTE

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că tema aderării României la Spaţiul Schengen „rămâne complicată” şi că în acest dosar „mai e mult de negociat”.
El a spus că a avut o întâlnire informală, la invitaţia preşedintei Comisiei Europene, la care au participat cancelarul austriac şi premierul bulgar.Iată ce a spus acesta: „Negocierea pe Schengen rămâne complicată. A fost o discuţie bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toţii să ne dăm seama că mai este mult de negociat până când ajungem la o concluzie, care este, evident, satisfăcătoare pentru toate părţile. Nu vreau să intru în detalii, suntem în negocieri, suntem în discuţii, mai e de discutat”Întrebat dacă varianta intrării României în Schengen cu spaţiul aerian rămâne una viabilă, Iohannis a răspuns: „Mai e mult de negociat”Noi nu, dar poate stra-stra-nepotii nostri apuca intrarea in Schengen, daca au noroc!

SCHENGEN-SCAPI DE DRACU’ . DAI DE TAC-SU!

Ministerul ungar de Externe a declarat că Ungaria se va opune cu veto intrării Bulgariei în zona Schengen fără pașapoarte dacă nu va elimina taxa de tranzit pentru gazul rusesc. Anunțul Ungariei vine la doar o zi după ce Olanda își ridicase veto-ul față de intrarea Bulgariei, ceea ce însemna că Austria ar fi rămas ultimul obstacol în calea României și Bulgariei.Amenințarea Ungariei cu veto-ul vine în urma acordului de joi dintre toți cei 27 de membri ai Uniunii Europene, cu excepția Ungariei, de a începe discuțiile de aderare cu Ucraina, în ciuda invaziei acesteia de către Rusia. Liderii UE au luat decizia după ce cancelarul german l-a invitat pe Viktor Orban să părăsească sala în momentul votului.Ministerul de Externe a declarat că Ungaria i-a transmis clar Bulgariei că se va opune cu veto dacă taxa introdusă de Sofia în acest an pe gazele venite din Rusia – principala rută de import de gaz a Ungariei – va rămâne în vigoare.D-aia nu e bine sa zici hop, pana nu treci puntea!

DE CE SE RASUCESTE CEAUSESCU IN MORMANT?

Datoria externă totală a României a crescut, în perioada ianuarie-octombrie, cu 18,548 miliarde euro, la 162,434 miliarde euro, de la 143,886 miliarde euro la 31 decembrie 2022, arată datele publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).”În perioada ianuarie – octombrie 2023, datoria externă totală a crescut cu 18,548 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 115,627 miliarde euro la 31 octombrie 2023 (71,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 17,2% faţă de 31 decembrie 2022; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2023 nivelul de 46,807 miliarde euro (28,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,4% faţă de 31 decembrie 2022”, arată datele BNR.Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18% în perioada ianuarie – octombrie 2023, comparativ cu 17,9% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2023 a fost de 5,5 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2023 a fost de 99,1%, comparativ cu 82,4% la 31 decembrie 2022.În perioada ianuarie-octombrie 2023 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 18,34 miliarde euro, comparativ cu 22,971 miliarde euro în perioada ianuarie – octombrie 2022. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 3,476 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 1,160 miliarde euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 61 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 66 milioane euro.Investiţiile directe ale nerezidenţilor au însumat 6,148 miliarde euro (comparativ cu 9,529 miliarde euro în perioada ianuarie – octombrie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 6,078 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 70 milioane euro.Si cat s-a mai chinuit Ceausescu sa ne lase fara datorii…

VA PUTEA SI TATA NOE SA PLUTESCA PE BASTROE!

România și Ucraina au rezolvat o dispută veche de 20 de ani – Canalul Bâstroe. Ministerul Mediului din România anunță că Ucraina poate continua lucrările la canalul navigabil Bâstroe. Rămâne, însă, condiția ca proiectul să respecte prevederile de protecție a mediului.Această decizie vine în urma respectării pașilor procedurali prevăzuți de Convenția de la Espoo și Acordul bilateral dintre guvernele României și Ucrainei, semnat la 18 noiembrie 2022, se menționează în comunicatul Ministrului Mediului.La ultima reuniune a Convenției de la Espoo, de pe 14-15 decembrie, delegația ucraineană a declarat că a luat toate măsurile necesare pentru încetarea proiectului inițial, considerat neconconform. Autoritățile ucrainene au emis o autorizație privind protecția mediului pentru proiectul Bâstroe, cu condiția inițierii unui program de monitorizare a speciilor de interes din Delta Dunării, cum ar fi sturionii, dar și a ecosistemelor protejate, înainte de începerea oricăror lucrări.Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a salutat decizia: „Marele pas înainte în ceea ce privește problema Bâstroe este că Ucraina a înțeles nu doar că trebuie să respecte toate obligațiile europene pentru un astfel de proiect, ci și că poate să facă asta. Mulțumesc omologului meu ucrainean Ruslan Strilets pentru asumarea și implementarea normelor ce garantează protejarea Deltei Dunării. Continuăm dialogul pentru a sprijini Ucraina, respectând interesele strategice ale României și normele europene de mediu.”Și ministrul ucrainean al Mediului, Ruslan Strilets, a anunțat acordul dintre părți, pe pagina sa de Facebook.”Ne-am făcut temele şi am parcurs un drum lung pentru a aduce proiectul în conformitate cu cerinţele Convenţiei. La urma urmei, Ucraina ţine la relaţiile de bună vecinătate şi la respectarea dreptului internaţional. Suntem dispuşi şi capabili să găsim un teren comun şi să corectăm greşelile trecutului”, a scris ministrul pe Facebook.Ruslan Strilets a numit Canalul Bâstroe, o dispută de 20 de ani cu România, încheiată de la ultima reuniune a părților la Convenția Espoo.În 2022, România și Ucraina au semnat un acord prin care navele fluviale să poată tranzita Canalul Bâstroe. Acordul permitea navigarea pe un șenal cu o adâncime de maximum trei metri.În februarie 2023, ucrainenii au anunțat că au început lucrările de dragare pe Canalul Bâstroe, pentru ca nave de capacitate mai mare să poată poată ajunge din Ucraina, la Marea Neagră. După dragare, șenalul navigabil urma să aibă o adâncime de 6.5m.Autoritățile române au solicitat oprirea imediată a lucrărilor care puneam în pericol biosfera Deltei Dunării. Există niște tratate internaționale pe care toată lumea trebuie să le respecte pentru că vorbim de un posibil impact pe care asemenea de lucrări de dragare pe Bâstroe îl pot avea asupra mediului și asupra Deltei Dunării”,declara, în februarie 2023, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.Măsurători făcute de ambele părți, română și ucraineană, au scos la iveală că, întradevăr, adâncimea șenalului navigabil pe Bâstroe a fost modificată și a ajuns, în unele locuri, și la 7 m, după cum a relatat gandul.ro. Cu alte cuvinte, Zelenski are mana libera!„

FERESTE-MA, DOAMNE, DE PRIETENI…

Cei trei ostatici israelieni ucişi din greşeală în Gaza de către forţele israeliene nu aveau cămăşi pe ei şi ţineau în mână un steag alb, potrivit unei anchete iniţiale asupra incidentului, a declarat sâmbătă un oficial militar, relatează Reuters şi BBC.Sute de oameni au ieșit pe străzile din Tel Aviv în seara zilei de 15 decembrie după ce trei ostatici au fost uciși din greșeală de soldații israelieni, în Fâșia Gaza. Protestatarii au cerut Guvernului să ia măsuri pentru eliberarea imediată a captivilor încă aflați în mâinile militanților Hamas (desemnați ca grup terorist în UE și SUA).Demonstranții au mărșăluit spre sediul armatei israeliene cu pancarte pe care purtau numele și fotografiile altor ostatici și au turnat vopsea roșie peste stradă, relatează site-ul de știri ynet.Informația despre uciderea ostaticilor a venit chiar de la șeful Armatei israeliene (IDF). Acesta a declarat că militarii care luptă împotriva unităților militanților au împușcat din greșeală trei ostatici care au fost „percepuți ca o amenințare”.Armata a transmis condoleanțe familiilor victimelor. Șeful IDF a mai spus că ancheta asupra incidentului se desfășoară cu „transparență totală”.În timpul unui armistițiu de o săptămână, la sfârșitul lunii noiembrie, Hamas a eliberat peste 100 de femei, copii și străini pe care îi reținuse în Fâșia Gaza de la atacul asupra Israelului, în schimbul eliberării femeilor și adolescenților închiși de Israel.Peste 100 de ostatici au rămâs, însă, în Gaza.Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie, ucigând peste 1.200 de oameni și luând peste două sute de ostatici. Ca răspuns, Israelul a lansat o operațiune militară împotriva Hamas în Fâșia Gaza, care se află sub controlul grupului. Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, numărul palestinienilor uciși de la începutul operațiunii de răzbunare a Israelului a ajuns la aproape 19.000, majoritatea femei și copii. Nu există o confirmare independentă a acestei informații.Sa reusesti sa scapi de teroristi si sa te impuste cei veniti sa te salveze, asta ghinion!

CURIOZITATI ISTORICE

  1. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o Dogă Daneză (rasa de caine) numită Juliana a primit Medalia Crucea Albastră. Ea a stins o bombă incendiară urinând pe ea!
  2. Alexandru cel Mare a fost îngropat în mod accidental de viu. Oamenii de știință cred că Alexandru suferea de o tulburare neurologică numită Sindromul Guillain-Barré. Ei cred că atunci când a murit, el era de fapt paralizat și conștient mental!
  3. În Roma Antică existau gladiatoare femei! O gladiatoare feminină era numită gladiatrix (plural gladiatrices). Ele erau extrem de rare, spre deosebire de colegii lor masculini.
  4. Cel mai de succes pirat din istorie a fost o femeie numită Ching Shih. Ea era prostituată în China până când Comandantul Flotei Steagului Roșu a cumpărat-o și s-a căsătorit cu ea. Dar soțul ei o considera egală, și ea a devenit un comandant activ de pirati în flotă.
  5. Poate îi cunoști ca pe eroii care au bătut recordurile de box office cu filmele lor. Dar „The Avengers” erau și un grup de asasini evrei care vânau criminali de război naziști după cel de-Al Doilea Război Mondial. Au otrăvit 2.283 de prizonieri germani de război!
  6. Între anii 1912 și 1948, Jocurile Olimpice au inclus competiții în domeniul artelor frumoase. Medalii au fost acordate pentru literatură, arhitectură, sculptură, pictură și muzică. Evident, arta creată trebuia să fie tematică olimpică.
  7. Cunoscutul cuceritor Napoleon Bonaparte a fost atacat odată de o hoardă de iepurași! El a cerut organizarea unei vânători de iepuri pentru el și oamenii săi. Când iepurii au fost eliberați din cuști, aceștia s-au îndreptat către Bonaparte și oamenii săi într-un atac de neoprit.
  8. Cleopatra nu era de fapt egipteană! După cum spun istoricii, celebrul personaj feminin al Egiptului era de fapt greaca! Era descendentă a generalului macedonean al lui Alexandru cel Mare, Ptolemeu.
  9. Ketchup-ul era vândut în anii 1830 ca medicament. În 1834, era vândut ca remediu pentru problemele digestive de către medicul John Cook din Ohio. Nu a devenit popular ca condiment până la sfârșitul secolului al XIX-lea!
  10. Știai că Abraham Lincoln este în Hall of Fame-ul wrestlingului? Președintele de 193.04 centimetri avea doar o înfrângere în cele aproximativ 300 de confruntări. Și-a câștigat o reputație în New Salem, Illinois, ca un luptător de elită.
  11. George Washington a deschis o distilerie de whisky după președinția sa. După mandatul său, Washington a deschis o distilerie de whisky. Până în 1799, distileria lui Washington era cea mai mare din țară, producând 11.000 de galoane de whisky neîmbătrânit!
  12. În timpul proceselor vrăjitoarelor din Salem, cele acuzate nu erau de fapt arse pe rug. Majoritatea au fost închise, iar unele au fost spânzurate. Dar niciuna dintre cele 2.000 de persoane acuzate nu a fost arsă de vie.
  13. Președintele Zachary Taylor a murit din cauza unei supradoze de cireșe! Zachary Taylor a murit după ce a consumat prea multe cireșe și a băut lapte la o petrecere de Ziua Independenței în 1850. A murit pe 9 iulie din cauza gastroenteritei. Se crede că acidul din cireșe, împreună cu laptele, a cauzat acest lucru.
  14. Andrew Jackson avea un papagal de companie. Și l-a învățat pe papagalul său, Polly, să înjure ca un marinar. Există chiar o legendă că papagalul a trebuit să fie scos de la înmormântarea lui Jackson din cauza proclivității sale pentru limbaj obscen!
  15. Bloody Mary nu a fost întotdeauna numită Bloody Mary! Inițial, popularul cocktail de brunch era numit „A Bucket Of Blood” (Un Găleată de Sânge). După „Bucket Of Blood”, a devenit „Red Snapper” și, în cele din urmă, s-a stabilizat la „Bloody Mary”.
  16. În Jocurile Olimpice Antice, sportivii performau dezbrăcați! Acest lucru se făcea pentru a se apropia de zei și, de asemenea, pentru a detoxifia pielea prin transpirație. De fapt, cuvântul „gimnastică” provine din cuvintele grecești antice „gumnasía” („antrenament athletic, exercițiu”) și „gumnós” („dezbrăcat”).
  17. În 1386, un porc a fost executat în Franța. În Evul Mediu, porcul a atacat un copil care a murit ulterior din cauza rănilor. Porcul a fost arestat, ținut în închisoare, și apoi trimis în instanță, unde a fost judecat pentru crimă, găsit vinovat și apoi executat prin spânzurare!
  18. În timpul Marii Crize, oamenii făceau haine din saci de alimente. Oamenii foloseau saci de făină, saci de cartofi și orice era făcut din iută. Din cauza acestei tendințe, distribuitorii de alimente au început să facă sacii lor mai colorați pentru a-i ajuta pe oameni să rămână un pic la modă.
  19. În perioada victoriană, era normal să fotografiezi rudele după ce mureau. Oamenii își îmbrăcau rudele nou-decedeate în cele mai bune haine și apoi le puneau în poziții realiste pentru a le fotografia. Făceau asta pentru a păstra o ultimă imagine a celor dragi decedați!
  20. Cel mai scurt război din istorie a durat 38 de minute! A fost între Marea Britanie și Zanzibar și este cunoscut sub numele de Războiul Anglo-Zanzibarian. A avut loc pe 27 august 1896. A fost despre urcarea pe tron a următorului sultan din Zanzibar și s-a încheiat cu o victorie britanică.
  21. Jocul de Atragere a Fricționii obișnuia să fie un sport olimpic! A făcut parte din programul olimpic între 1900 și 1920 și a avut loc la 5 diferite Jocuri Olimpice de Vară. Națiunea care a câștigat cele mai multe medalii în acest sport a fost Marea Britanie, cu 5 medalii, apoi SUA cu 3.
  22. Universitatea Oxford este mai veche decât Imperiul Aztec. Universitatea Oxford și-a deschis porțile pentru studenți încă din 1096. În comparație, se spune că Imperiul Aztec a avut originea odată cu întemeierea orașului Tenochtitlán la Lacul Texcoco de către Mexica, în anul 1325.
  23. Cea mai faimoasă criminală în serie a fost o contesă maghiară, Elizabeth Báthory de Ecsed. Ea a fost acuzată că a torturat și ucis peste 650 de tinere femei. Cele mai multe dintre ele aveau între 10 și 14 ani.
  24. Rusia a rămas fără votcă sărbătorind sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial! Când războiul lung s-a încheiat, petrecerile de stradă au cuprins Uniunea Sovietică, ținând zile întregi – până când toate rezervele de votcă ale națiunii s-au epuizat la doar 22 de ore după începerea petrecerilor.
  25. Primele Medalii de Onoare oficiale au fost acordate în timpul Războiului Civil American. Au fost acordate soldaților Uniunii care au participat la Marea Urmarire a Locomotivei din 1862.
  26. În secolul al XVIII-lea, ananasurile erau un simbol al statutului social în Anglia. Cei suficient de bogați pentru a deține un ananas îl purtau pentru a semnifica bogăția personală și statutul înalt. În acea perioadă, totul, de la îmbrăcăminte până la vasele de casă, era decorat cu acest fruct tropical.
  27. În Grecia Antică, se credea că persoanele roșcate deveneau vampiri după moarte! Asta și pentru că oamenii cu păr roșcat aveau pielea foarte deschisă la culoare și sensibilă la soare – spre deosebire de grecii mediteraneeni, care aveau pielea de culoarea măslinului și trăsături închise la culoare.
  28. Fureți, câini și maimuțe erau animalele de companie cele mai populare în Imperiul Roman. În loc de pisici, romanii antici foloseau fureți pentru a vâna șoareci și șobolani. Câinii erau folosiți ca paze și maimuțele pentru divertisment.
  29. Ștergarele de masă au fost inițial concepute să fie folosite ca un singur prosop comun. Când au fost inventate pentru prima dată, oaspeții erau meniți să-și șteargă mâinile și fețele pe o ștergară după o cină dezordonată.
  30. Înainte de ceasurile de alarmă și mult înainte de alarmele smartphone-urilor, existau persoane numite „knocker-uppers” care loveau literalmente la ferestrele oamenilor pentru a-i trezi la timp pentru muncă. Până în anii 1970, knocker-uppers foloseau un băț lung, ciocane moi, sonore sau chiar pistoale cu mazăre pentru a ajunge la ferestrele clienților lor!
  31. Poetul și politicianul britanic Lord Byron ținea un urs de companie în camera sa de cămin în timpul studiilor de la Cambridge. Cunoscut pentru iubirea sa față de animale, când a aflat că nu poate să-și aducă câinele, a decis să aducă un urs domesticit să trăiască cu el pe campus. Era cunoscut chiar să-l plimbe în lesă!
  32. Timp de peste 30 de ani, Canada și Danemarca se luptă în mod jucăuș pentru controlul unei insule mici lângă Groenlanda numită Insula Hans. Ocazional, când oficiali din fiecare țară o vizitează, lasă o sticlă cu băutura alcoolică specifică țării lor, ca un gest de putere.
14.12.2023
FAPTUL DIVERS

CEASUL RAU, PISICA 13!

Femeia care s-a aruncat de la etajul cinci și a căzut peste o femeie, în centrul Bucureștiului, a fost arestată preventiv. Procurorii au stabilit că femeia care a vrut să se sinucidă a prevăzut posibilitatea de a lovi o persoană în cădere.Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de o femeie de 43 de ani care, în 25 octombrie, în timp ce era la locul de muncă, situat la etajul 5 al unui imobil din București, Sectorul 4, în încercarea de a se sinucide, s-a aruncat de la balcon și a căzut peste o femeie în vârstă de 59 de ani, care circula pe trotuar.Femeia care a încercat să se sinucidă a supraviețuit cu răni minore, însă femeia de pe trotuar a suferit multiple traumatisme și a murit la spital în aceeași zi.Procurorii au apreciat că femeia care a încercat să se sinucidă, care lucra în imobilul respectiv și știa că zona este intens circulată de pietoni, ar fi prevăzut ”posibilitatea de a lovi o persoană în căderea ei de la etajul 5 al imobilului și nu a întreprins nicio măsură pentru a evita această posibilitate, acceptând că poate cădea peste un trecător, cu consecința suprimării vieții acestuia, ceea ce s-a și întâmplat, inculpata săvârșind infracțiunea de omor cu intenție indirectă”, se arată într-un comunicat al parchetului.Femeia care a încercat să se sinucidă a fost reținută pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.Asta e ghinionul! Cand e sa te ia Dracu’, te ia si din carca popii!

PUTIN SPUNE “NIET” AVORTURILOR!

În semn de protest față de măsurile recente din Rusia de a restricționa avortul, rusoaicele au transmis, luni, 11 decembrie, un avertisment președintelui Vladimir Putin, spunând: „Fără avort, fără sex”.Deși avortul este încă legal și disponibil pe scară largă în Rusia, încercările recente de a-l restricționa au atins un punct sensibil în toată țara, deoarece activiștii au îndemnat susținătorii să facă plângeri oficiale, să semneze petiții online și chiar să organizeze mici proteste. Autoritățile au început, de asemenea, să restricționeze accesul la pastilele de avort și la contracepția de urgență pe fondul creșterii cererii care a urmat începutului războiului din Ucraina. În 2022, vânzările de pastile de avort au crescut cu 60%, potrivit lui Nikolai Bespalov, director de dezvoltare al companiei de analiză RNC Pharma, informează Associated Press.Între timp, în ultimele luni, clinicile private din regiunile rusești — inclusiv din regiunea Celiabinsk din munții Urali și din Tatarstan din centrul Rusiei — au încetat să facă avorturi, potrivit autorităților. Mișcarea este luată în considerare și în regiunea Kaliningrad din Rusia.Luni, potrivit Astra, o publicație de știri a jurnaliștilor independenți ruși, la Kazan a avut loc un protest față de interzicerea avorturilor în clinicile private. Protestatarii au venit cu pancarte pe care scria „Interzicerea avortului nu rezolvă problema, ci doar o agravează”, „Copiii ar trebui să fie doriți“, „Fără avort, fără sex” și „A naște sau nu este alegerea femeii”.Potrivit portalului de știri Moscow Laundry, protestul a fost aprobat de autorități, dar doar aproximativ 24 de persoane au avut voie să participe.Protestul vine ca un răspuns la elaborarea unui proiect de lege care ar elimina serviciile de avort din clinicile private, și se urmărește și reducerea perioadei în care întreruperea sarcinii este posibilă. Și alte politici vor fi introduse pentru a reduce avorturile.„Rusia chiar are o problemă demografică”, a declarat șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, pe 12 noiembrie, în timp ce a cerut interzicerea la nivel național a „încurajării femeilor să facă avorturi”. Este o țară vastă, dar nu sunt destui oameni. Nici măcar să nu mai pomenim de economie… Chiar avem nevoie de mai mulți oameni, asta e evident, recunoaște toată lumea”, a spus el.În noiembrie, Valeri Selezniov, membru al Dumei de Stat a Rusiei, a propus eliberarea femeilor condamnate pentru acuzații minore din închisori, astfel încât să poată concepe.La 1 ianuarie 2023, 146 de milioane de persoane erau locuiau pe teritoriul Rusiei, marcând o scădere de aproximativ 530.000 față de anul precedent, potrivit Statista.Pe rusi lipsa sexului nu-isupara! Abia vor avea mai mult timp pentru vodca!

 PUTIN SI OUALE PENSIONARILOR

În timpul sesiunii de întrebări şi răspunsuri de la sfârşit de an a lui Putin cu mass-media şi cu membri ai publicului – care au sunat din întreaga Rusie, pensionara Irina Akopova a fost prezentată stând la masa din bucătărie şi adresându-se preşedintelui prin legătură video. Ea s-a plâns că preţurile la ouă, piept de pui şi aripioare au crescut vertiginos.”Vladimir Vladimirovici, aveţi milă de pensionari! Nu primim milioane la pensii. Rezolvaţi această problemă – nu avem la cine să ne adresăm”, a spus ea. „Vă sunt foarte recunoscătoare, mă bazez pe dumneata să mă ajuţi”, i-a spus pensionara. Întrebarea a reflectat îngrijorarea reală a ruşilor cu privire la costul vieţii şi a venit după ce Putin a recunoscut că inflaţia s-ar putea apropia de 8% în acest an.”Îmi cer iertare pentru acest lucru, dar acesta este un eşec al activităţii guvernului… Promit că situaţia va fi corectată în viitorul apropiat”, i-a răspuns Putin pensionarei.Guvernul a declarat săptămâna aceasta că va scuti 1,2 miliarde de ouă de taxe de import în prima jumătate a anului viitor pentru a încerca să ţină în frâu preţurile care au crescut cu peste 40% în acest an.Maratonul de întrebări şi răspunsuri este un format care îi oferă lui Putin şansa de a arăta că este înţelegător cu îngrijorările oamenilor obişnuiţi şi că le ordonă oficialilor relevanţi să le rezolve.Unii dintre cei care şi-au adus problemele în faţa preşedintelui au primit soluţii imediate în timpul şedinţei de joi. La câteva minute după ce un grup de băieţi s-a plâns lui Putin de starea dărăpănată a sălii lor de sport din Crimeea, prezentatorul TV Pavel Zarubin a declarat că voluntari din teritoriul anexat de Rusia au sunat şi au promis să o renoveze.Se vede ca si la rusi se apropie alegerile!

O SANSA PENTRU ZELENSKI

  • Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.
  • EUCO a acordat statutul de candidat Georgiei. Iar UE va deschide negocierile cu Bosnia și Herțegovina odată ce va fi atins gradul necesar de conformitate cu criteriile de aderare și a invitat Comisia să prezinte un raport până în martie în vederea luării unei astfel de decizii.
  • „Un semnal clar de speranță pentru popoarele lor și pentru continentul nostru”, scrie Charles Michel pe X.
  • „Aceste negocieri trebuie să pornească bine și să ducă la un rezultat – integrarea în UE. Din partea mea, a României, veți avea tot sprijinul!” este mesajul lui Klaus Iohannis pentru Republica Moldova.
  • Ungaria nu a participat la decizia de a începe negocierile cu Ucraina privind aderarea la UE și încă consideră aceasta o decizie proastă, a spus Orban.
  • Negocierile de aderare la UE cu Ucraina și Moldova ar putea începe în martie.

Liderii europeni au decis să înceapă negocierile cu Ucraina și Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană, a declarat șeful Consiliului European. Summitul UE a decis să acorde Georgiei statutul de candidat la UE, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel.Pana reuseste Ucraina sa indeplineasca toate conditiile de aderare, s-ar putea sa nu mai existe ca stat!

SEXUL ADUCE BANI BUNI!

La data de 12 decembrie 2023, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 9 percheziții domiciliare, în municipiile București și Ploiești, în județele Prahova și Ilfov și au pus în executare 7 mandate de aducere, pe numele unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, trafic de persoane, spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.Din materialul probator administrat a rezultat faptul că, începând cu anul 2016 și până în prezent, persoanele în cauză ar fi întreprins demersuri infracționale, în vederea recrutării, transportării, transferării și adăpostirii, prin constrângere și inducerea în eroare a 10 tinere, în vederea determinării/obligării acestora la practicarea prostituției, atât în România, cât și pe teritoriul altor state din Vestul Europei, precum Elveția, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Marea Britanie, Franța, Spania, Cehia, dar și în state arabe, precum Bahrain și Emiratele Unite Arabe.Femeile exploatate, în beneficiul persoanelor cercetate, ar fi fost racolate din România, prin metoda „loverboy” (promisiunea luării în căsătorie și întemeierii unor familii), profitând de starea lor vădită de vulnerabilitate (relații anterioare eșuate, mediu familial dezorganizat, lipsa educației etc.), iar ulterior ar fi fost determinate/obligate să întrețină relații sexuale contra cost în beneficiul material al persoanelor care le-ar fi exploatat.Persoanele cercetate obișnuiau să frecventeze diverse cluburi exclusiviste din România, în special din municipiul București și municipiul Constanța, unde ar fi racolat persoane cu posibilități financiare deosebite, în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost cu tinerele exploatate.Ulterior, tinerele ar fi prestat raporturi sexuale contra cost în diverse locații închiriate, în regim hotelier, din municipiul București sau Constanța.Serviciile sexuale oferite ar fi fost promovate și pe site-urile de profil din România.De asemenea, persoanele exploatate ar fi fost transportate sau s-ar fi deplasat singure, dar la cererea persoanelor cercetate, în străinătate, unde și-ar fi oferit serviciile sexuale prin intermediul anunțurilor postate pe diverse site-uri de profil, respectiv site-uri de escorte, dar și în cadrul cluburilor de noapte din țările unde ar fi activat.În cazul tinerelor care nu ar mai fi dorit să se prostitueze, acestea ar fi fost supuse unor presiuni de natură fizică și psihică, de multe ori ar fi fost agresate și amenințate, pentru a-și continua activitatea, în vederea obținerii de sume de bani în beneficiul membrilor grupării. Banii obținuți din activitățile de prostituție ar fi fost trimiși în țară, fie prin intermediul unor sisteme financiare de transfer de bani, fie transportate personal de către membrii grupului infracțional sau cu ajutorul unor persoane interpuse și ar fi fost investiți în achiziționarea de proprietăți imobiliare și autoturisme de lux, pe care le-ar fi înmatriculat pe numele unor persoane din mediul relațional, pentru a disimula proveniența ilicită a banilor și a eluda plata taxelor legale aferente către organele fiscale competente.În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și indisponibilizate un pliculeț conținând o substanță de culoare albă pulverulentă, 2 pliculețe tip zip lock, conținând o substanță cristalizată de culoare alb-crem, un autoturism de lux evaluat la aproximativ 100.000 de euro,  11 telefoane mobile, o tabletă, carduri bancare, 18.590 de lei, .700 de euro, 2 ceasuri de lux evaluate la aproximativ 15.000 de euro și diverse înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.De asemenea, la una dintre locuințele percheziționate, a fost identificată o femeie de cetățenie etiopiană, al cărei drept de ședere pe teritoriul României era expirat, motiv pentru care a fost predată reprezentanților Inspectoratului General pentru Imigrări.Concomitent, pe teritoriul Spaniei, în localitatea Malaga, în baza unui Ordin European de Anchetă transmis de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, a fost realizată o percheziție domiciliară de către polițiștii spanioli din cadrul Poliției Naționale Spaniole  – Grupul VII ai Unității de Combatere a Rețelelor de Migrație Ilegală și Fals în Documente (U.C.R.I.F.) la locuința unuia dintre bărbații cercetați în prezenta cauză și aflat pe teritoriul acestui stat.7 persoane cercetate în cauză urmează a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea audierii și dispunerii de măsuri procesual-penale și procedurale.Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Prahova, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, luptătorilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Vlad Țepeș și polițiștilor de frontieră ai Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București Otopeni din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.În cauză, s-a cooperat cu autoritățile spaniole, prin intermediul Biroului Atașatului de Interne al Regatului Spaniei la București.Iata ca cea mai veche meserie e inca profitabila!Daca nu pentru prostituate, macar pentru pesti!

 ALEGORII NOSTIME

  1. Merge un ou pe stradă și-l oprește un cartof: „Nu mă pot abține să nu te întreb, dar cum îți place să fii gătit?”
  2. Ce face un pește în ploaie? Se udă.
  3. Un cățel intra într-o librărie și întreabă: „Au și cărți pentru mine aici?” Librarul răspunde: „Da, în zona de ficțiune.”
  4. De ce nu se poate glumi cu fotonii? Pentru că nu au umor.
  5. Un melc a fost jefuit de o broască țestoasă. Melcul s-a dus la poliție și a spus: „A fost un jaf cu mișcare extrem de lentă.”
  6. O cămilă întreabă o alta: „De ce ai cocoșat spatele?” Cealaltă răspunde: „Era o vreme când căram oameni, dar acum sunt pensionată.”
  7. De ce se rostogolesc pepenii? Pentru că nu au picioare.
  8. Două atomi se întâlnesc și unul spune celuilalt: „Am pierdut un electron!” Celălalt întreabă: „Ești sigur?” Primul atom răspunde: „Da, sunt pozitiv!”
  9. Un gândac și un elefant joacă poker. La final, gândacul spune: „Am avut impresia că ții un as în mânecă.”
  10. Un bebeluș către alt bebeluș: „Ai aflat că nevasta ta va fi mereu cu câteva luni mai mare decât tine?”
  11. Un astronaut spune altuia: „Nu cred că ești într-o formă cosmică.” Celălalt răspunde: „Nu știu, dar am impresia că mă ridic mereu.”
  12. Ce face un șarpe într-un centru comercial? Face cumpărături în spirală.
  13. Un porc și o găină discută despre micul dejun. Porcul spune: „Pentru tine e o contribuție, pentru mine e o implicație totală.”
  14. Ce spune un perete către alt perete? „Ne întâlnim la colț.”
  15. Un copil spune profesorului: „Nu înțeleg algebra!” Profesorul răspunde: „Și nici eu, dar nu ma vei auzi plângându-mă.”
  16. O pereche de șosete merge la terapie. Terapeutul întreabă: „Care este problema voastră?” Șoseta stângă spune: „Mă simt mereu lăsată în umbră.”
  17. De ce nu se împrietenește niciodată un nor cu un fulger? Pentru că mereu se certă.
  18. Un morcov îl întreabă pe un alt morcov: „Ai vreo dorință?” Al doilea morcov răspunde: „Da, vreau să cresc mare și tare.”
  19. Un șarpe spune altuia: „Mă simt atât de singur.” Celălalt răspunde: „Nu-i nimic, mă simt și eu cam șui.”
  20. Ce face un călător în spațiu când simte nevoia să meargă la baie? Folosește o unitate P.U. (Pisuar Universal).
  21. Un șobolan și un elefant se întâlnesc într-un bar. Șobolanul spune: „Asta e pentru mine, iar restul este pentru tine.”
  22. Un ou spune altuia: „Știi cum îmi place cafeaua dimineața? Bătută.”
  23. Un pinguin întreabă alt pinguin: „De ce purtăm mereu frac?” Celălalt răspunde: „Pentru că suntem mereu într-o formă congelată.”
  24. Ce face o maimuță în fața oglinzii? Se uită la maimuța din ea.
  25. O lumânare spune altei lumânări: „Ești atât de aprinsă!” Lumânarea cealaltă răspunde: „Mă topesc de complimente.”
  26. Un șarpe merge la doctor și se plânge: „Mă simt mereu înfășurat în jurul problemelor.”
  27. Ce face o veveriță în timpul iernii? Se relaxează și savurează nuci pe un șezlong.
  28. Un gândac merge la psiholog și spune: „Simt că toți îmi calcă pe coadă.” Psihologul îi spune: „Trebuie să te ridici deasupra lor.”
  29. Un pescar se uită la undiță și spune: „Îmi pare rău, dar relația noastră trebuie să se încheie. Trage prea multe povești.”
  30. Un copil întreabă un copac: „De ce
13.12.2023
FAPTUL DIVERS

BIDEN PATINEAZA PE GHEATA SUBTIRE!

Fostul șef al forțelor NATO din Europa, James Stavridis, avertizează că Ucraina ar putea pierde livrările de F-16 și rachete balistice tactice ATACMS. Acest scenariun e plauzibil dacă reprezentanții Congresului SUA nu cad asupra unui acord de asistență militară substanțială pentru Ucraina.“Acesta va fi un moment teribil pentru Ucraina”, a declarat amiralul în retragere al Marinei SUA pentru MSNBC.În plus, potrivit lui Stavridis, Congresul SUA are posibilitatea de a conveni asupra asistenței acordate Ucrainei înainte de sărbătorile de Crăciun. În același timp, există o mare probabilitate ca Federația Rusă să lanseze o ofensivă pe scară largă, pe care militanții Forțelor Armate ale Ucrainei nu vor putea să o oprească. Astfel, adaugă fostul comandant-șef al Alianței Nord-Atlantice, Statele Unite merg în prezent „pe gheață subțire”.„Cu siguranță Putin va încerca să mențină războiul (…). Zelenski va lupta până la ultimul om. Trebuie sprijiniți (n.r.: americanii să-i sprijine)”, a mai punctat fostul șef NATO.Americanii i-ar sprijini dar nici bugetul lor nu e sac fara fund!

ORBAN L-AR PRIMI PE ZELENSKI IN UE ALTADATA!

Prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, i-a răspuns, într-o scrisoare, preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din Ucraina, László Zubánics, care anterior i-a scris o scrisoare deschisă premierului ungar cu privire la aderarea Ucrainei la UE, a informat marţi, şeful Biroului de presă al premierului ungar, Bertalan Havasi, într-un comunicat remis Agenţiei de presă MTI, relaetază Rador Radio România.„În primul rând, aş dori să vă asigur că Guvernul ungar va face tot ce îi stă în putinţă pentru a proteja drepturile comunităţii maghiare din Ucraina”, a subliniat, în scrisoarea sa, Viktor Orbán.PropunereaPremierul ungar a precizat că, în opinia sa, în acest moment, nu este oportună deschiderea negocierilor privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, deoarece Comisia Europeană nu a reuşit să pregătească în mod corespunzător această chestiune pentru întrunirea din decembrie a Consiliului European.Prin urmare, a continuat premierul, „vom face o propunere potrivit căreia Uniunea Europeană să urmărească stabilirea unui parteneriat strategic cu Ucraina, în locul unei aderări complicate din punct de vedere juridic”.Pot să vă asigur că vom continua să lucrăm, astfel încât comunitatea maghiară din Ucraina să poată trăi într-o ţară paşnică, stabilă şi în curs de dezvoltare, şi-a încheiat scrisoarea Viktor Orbán.O aderare accelerată a Ucrainei la Uniunea Europeană nu serveşte intereselor Ungariei şi nici intereselor Uniunii Europene, a declarat, miercuri, premierul ungar, Viktor Orban, în faţa Parlamentului. “Având în vedere cifrele, analizele economice şi luând în serios faptul că discuţiile cu Ucraina ar avea obiectivul de a-i acorda acesteia statut de membru – deci nu ar fi folosite ca gest politic – întrucât aderarea nu are acest scop, atunci trebuie să spunem că acest gând în acest moment este absurd, ridicol şi neserios”, a afirmat Orban în discursul său.Ungaria îşi va menţine poziţia conform căreia UE nu trebuie să înceapă convorbirile de aderare cu Ucraina, ci ar trebui să îşi propună în schimb un parteneriat strategic cu aceasta, a subliniat Orban, adăugând că Ungaria este foarte departe de a întruni condiţiile necesare aderării la blocul comunitar.Vorba ardeleanului: ce atata graba?

URAAA! AVEM BUGET!

Ministerul Finanțelor a publicat miercuri proiectul de buget pe anul 2024, construit pe un deficit bugetar de 86,6 miliarde lei și 5% din PIB, cu o creștere economică prognozată de 3,4%, cu 2,0% mai mare decât în 2023. Veniturile bugetului general consolidat ar urma să fie de 586 de miliarde de lei în 2024, adică o creştere cu 13%, arată proiectele de legi ale bugetului de stat în 2024, publicate de Ministerul Finanţelor. Potrivit proiectului, cheltuielile vor fi de 673 de miliarde de lei, adică o creştere cu 9%.Cheltuielile bugetare estimate pentru anul 2024 sunt în sumă de 672,8 miliarde lei, în anul 2026 acestea ajung la 746,0 miliarde lei respectiv 36,71% din PIB, înregistrând o tendinţă de scădere pe orizontul de referinţă ca pondere în PIB, datorită nevoii de ajustare a deficitului bugetar.Proiectul va ajunge joi la Guvern, iar săptămâna viitoare la Parlament. Cele mai mari creșteri de buget sunt la: Educație, Sănătate și Dezvoltare. Ministerul Educației va primi 57 de miliarde de lei, o creștere cu peste 60 de procente.Ministerul Dezvoltării va primi peste 12 miliarde de lei, cu 50% mai mult decât în anul precedent. Ministerul Sănătății va primi 18 milliarde de lei, cu peste 40 de procente mai mult decât în 2023 și 60 de miliarde de lei pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu 5% mai mult decât anul acesta.Ministerul Apărării va primi aproximativ aceeași sumă ca în 2023, adică 35,3 miliarde de lei.Ministerul Energiei va ieși în pierdere cu 5% față de 2023 și va primi 3,4 miliarde de lei în 2024.Cea mai mare creștere la capitolul servicii o are Senatul, care va primi cu 27% mai mult decât în acest an: 355 de milioane de lei. În schimb, Serviciul de Protecție și Pază va primi cu 28% mai puțin față de 2023. Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 134.982.538 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 134.982.538 mii lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare. (2) Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 243.160 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 161.815 mii lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 81.345 mii lei.Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 2.314.892 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 2.094.627 mii lei la credite bugetare şi în sumă de 2.154.627 mii lei la credite de angajament, cu un excedent de 220.265 mii lei.Guvernul spune că va orienta resursele disponibile către investiţii publice în: infrastructură, agricultură şi dezvoltarea rurală, energia şi tehnologia avansată susţinute, tranziţie verde şi digitală la care se adaugă resurse din fondurile europene aferente cadrului financiar 2021-2027 şi Mecanismului de redresare şi rezilienţă.De asemenea, Guvernul susține că va reorienta cheltuielile de investiții publice pentru o trecere treptată de la finanțarea integrală din surse naționale la investiții cofinanțate din fonduri UE.Cea mai mare creştere va fi cu asistenţa socială, respectiv 12,1% din PIB în anul 2024, în creştere în 2025, dar scad iarăşi în 2026.Cheltuielile de personal sunt în sumă de 146,2 miliarde lei în anul 2024, ajungând în anul 2026 la 156,8 miliarde lei.Bunurile şi serviciile înregistrează o tendinţă de diminuare în perioada 2025 – 2026 faţă de anul 2024 ca pondere în PIB, în timp ce cheltuielile cu dobânzile înregistrează de asemenea o diminuare ca pondere în PIB pe perioada 2024-2026.Cheltuielile destinate investiţiilor însumează aprox.120,1 miliarde lei, reprezentând aproximativ 6,9 % în PIB. În anul 2024 se remarcă cea mai mare pondere a investiţiilor în PIB. Investiţiile sunt susţinute din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, însă până la sfârşitul anului 2026 acestea trebuie finalizate.Cu ponderi mari în total cheltuieli în anul 2024 se situează asistenţa socială (31,1 % din total cheltuieli), cheltuielile de personal (21,7 % din total) şi cheltuielile de investiţii (17,8% din total).Potrivit proiectului, în anul 2024 se prognozează o creştere a ponderii cheltuielilor cu investiţiile, diminuare a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, a subvenţiilor.Guvernul susține că, pe termen mediu, pe fondul revigorării economice, veniturile bugetare se vor înscrie pe un trend ascendent în valoare nominală. Astfel, în anul 2024 veniturile bugetare în termeni nominali sunt estimate la 586,1 miliarde lei în creştere în valoare nominală pe orizontul de referinţă, ajungând în anul 2026 la 661,1 miliarde lei.Cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare în anul 2024 le înregistrează contribuţiile de asigurări sociale (31,2% din total venituri), urmate de TVA(20,4%) sume primite de la UE (11,8% din total venituri), impozit pe salarii şi venit (7,9% din PIB) şi venituri nefiscale (7,8% din total venituri). Sa curga bautura! Sa vina femeile! Sa inceapa dezmatul!

SCRISORI ALE COPIILOR CATRE DUMNEZEU

Iată câteva scrisori adorabile și minunate de la copii către Dumnezeu – colectate în „Scrisori de la Copii către Dumnezeu” de Stuart Hample și Eric Marshall (de la Workman Publishing). Lucruri interesante aici. Amuzante, de asemenea.

Dragă Dumnezeule: Ce înseamnă că ești un Dumnezeu gelos? Credeam că ai totul. — Jane

Dragă Dumnezeule: Bunicul meu spune că erai în jur când era el mic. Până unde mergi înapoi? — Dennis

Dragă Dumnezeule: Ai vrut cu adevărat să facem altora așa cum ne fac nouă, pentru că, dacă da, atunci o să rezolv problema cu fratele meu. — Darla

Dragă Dumnezeule: Mulțumesc pentru frățiorul meu, dar ceea ce am rugat a fost un cățeluș. — Joyce

Dragă Dumnezeule: Ești cu adevărat invizibil sau e doar o farsă? — Lucy

 Dragă Dumnezeule: Ai vrut ca girafa să arate așa sau a fost un accident? — Norma

Dragă Dumnezeule: Cum ai știut că ești Dumnezeu? — Charlene

Dragă Dumnezeule: Te rog să pui încă o sărbătoare între Crăciun și Paști. Nu este nimic bun acolo acum. — Ginny

Dragă Dumnezeule: De ce ai făcut toate acele minuni pe vremuri și acum nu mai faci niciuna? — Seymour

Dragă Dumnezeule: Ce înseamnă că ești un Dumnezeu gelos? Credeam că ai totul. — Jane

Dragă Dumnezeule, În loc să lași oamenii să moară și să faci alții noi, de ce nu-i ții pe cei pe care îi ai acum? ~ Jane

Dragă Dumnezeule, Cine trasează liniile în jurul țărilor? ~ Nan

Dragă Dumnezeule, Am fost la o nuntă și s-au sărutat chiar în biserică. E în regulă asta? ~ Neil

Dragă Dumnezeule, Mulțumesc pentru frățiorul meu, dar ceea ce am rugat a fost un cățeluș. ~ Joyce

Dragă Dumnezeule, A plouat în toată vacanța noastră și tatăl meu e supărat! A zis niște lucruri despre tine pe care oamenii nu ar trebui să le spună, dar sper că nu-l vei răni oricum. ~ Prietenul tău (dar nu îți voi spune cine sunt)

Dragă Dumnezeule, Te rog trimite-mi un ponei. Nu am cerut niciodată nimic înainte. Poți să verifici. ~ Bruce

Dragă Dumnezeule, Dacă revenim ca ceva, te rog să nu mă faci Jennifer Horton, pentru că o urăsc. ~ Denise

Dragă Dumnezeule, Vreau să fiu exact ca tatăl meu când voi crește mare, dar nu cu atât de mult păr peste tot. ~ Sam

Dragă Dumnezeule, Uneori mă gândesc la tine, chiar și când nu mă rog. ~ Elliott

Dragă Dumnezeule, Pariez că este foarte greu pentru tine să iubești toți oamenii din lume. Noi suntem doar patru în familia noastră și nu pot să o fac niciodată. ~ Nan

Dragă Dumnezeule, Din toți oamenii care au lucrat pentru tine, îmi plac cel mai mult Noe și David. ~ Rob

Dragă Dumnezeule, Frații mei mi-au spus despre naștere, dar nu sună bine. Glumesc, nu-i așa? ~ Marsha

Dragă Dumnezeule, Dacă mă vei urmări la biserică duminică, îți voi arăta noile mele pantofi. ~ Mickey

Dragă Dumnezeule, Am auzit că Thomas Edison a inventat lumina. Dar la școala duminicală, am învățat că tu ai făcut-o. Deci cred că el ți-a furat ideea, DA? ~ Cu sinceritate, Donna

Dragă Dumnezeule, Nu cred că ar putea fi nimeni un Dumnezeu mai bun. Ei bine, vreau doar să știi că nu spun asta doar pentru că ești deja Dumnezeu. ~ Charles

Dragă Dumnezeule, Nu credeam că portocaliul se potrivește cu movul până când am văzut apusul pe care l-ai făcut marți. A fost tare! ~ Eugene

Dragă Dumnezeule, Poate că Cain și Abel nu s-ar omorî atât de mult dacă ar avea camere separate. Cu fratele meu funcționează.

Legile Generale ale lui Murphy

  1. Nimic nu este atât de ușor pe cât pare.
  2. Orice durează mai mult decât crezi.
  3. Orice poate merge prost va merge prost.
  4. Dacă există posibilitatea ca mai multe lucruri să meargă prost, cel care va cauza cel mai mare rău va merge prost. Corolar: Dacă există un moment mai rău pentru ca ceva să meargă prost, atunci cu siguranță se va întâmpla atunci.
  5. Dacă ceva nu poate merge prost, totuși va merge prost.
  6. Dacă percepi că există patru moduri posibile în care un procedeu poate merge prost și le eviți, atunci va apărea rapid un al cincilea mod, nepregătit.
  7. Lăsate în voia lor, lucrurile tind să meargă de la rău la mai rău.
  8. Dacă totul pare să meargă bine, cu siguranță ai omis ceva.
  9. Natura se aliază întotdeauna cu defectul ascuns.
  10. Mama natură este o ticăloasă.
  11. Este imposibil să faci ceva absolut sigur, pentru că proștii sunt atât de ingenioși.
  12. Ori de câte ori te hotărăști să faci ceva, trebuie să faci întâi altceva.
  13. Lumina de la capătul tunelului este doar lumina unui tren care vine.

Legile Militare ale lui Murphy

  1. Niciodată să nu împarți un cazemate cu cineva mai curajos decât tine.
  2. Niciun plan de luptă nu supraviețuiește contactului cu inamicul.
  3. Focul prieten nu este prietenos.
  4. Cel mai periculos lucru din zona de luptă este un ofițer cu o hartă.
  5. Problema cu a alege calea ușoară este că inamicul deja a minat-o.
  6. Sistemul de prietenie este esențial pentru supraviețuirea ta; le oferă dușmanilor pe cineva altcineva la care să tragă.
  7. Cu cât ești mai înainte de pozițiile tale, cu atât este mai probabil ca artileria ta să tragă prea scurt.
  8. Focul venit din afară are prioritate.
  9. Dacă avansul tău merge bine, intri într-o ambuscadă.
  10. Intendentul are doar două mărimi, prea mare și prea mică.
  11. Dacă ai nevoie cu adevărat de un ofițer în grabă, fă o pauză.
  12. Singurul moment în care focul de suprimare funcționează este când este folosit pe poziții abandonate.
  13. Singurul lucru mai precis decât focul inamic este focul prietenos.
  14. Nu există nimic mai satisfăcător decât să ai cineva care să tragă la tine și să rateze. [Ploch!]
  15. Nu fii vizibil. În zona de luptă, atrage focul. În afara zonei de luptă, atrage sergenți.
  16. Dacă sergentul tău te vede, atunci te poate vedea și inamicul.

Legile Tehnologice ale lui Murphy

  1. Nu poți spune niciodată pe care traseu a mers trenul uitându-te la șine.
  2. Logica este o metodă sistematică de a ajunge la o concluzie greșită cu încredere.
  3. Ori de câte ori un sistem devine complet definit, un nebun descoperă ceva care fie abolizează sistemul, fie îl extinde dincolo de recunoaștere.
  4. Tehnologia este dominată de cei care administrează ceea ce nu înțeleg.
  5. Dacă constructorii ar construi clădiri așa cum programatorii scriu programe, atunci primul ciocănitoare care apare ar distruge civilizația.
  6. Opulența decorului biroului frontal variază invers proporțional cu solvența fundamentală a firmei.
  7. Durata de atenție a unui computer este doar cât este lungimea cablului său electric.
  8. Un expert este cineva care știe din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puțin până când știe absolut totul despre nimic.
  9. Spune unui om că în univers sunt 300 de miliarde de stele și te va crede. Spune-i că pe o bancă e vopsea udă și va trebui să o atingă să fie sigur.
  10. Toate marile descoperiri se fac din greșeală.
  11. Desenează întotdeauna curbele tale, apoi plotează-ți citirile.
  12. Nimic nu este construit vreodată la timp sau în buget.
  13. Totul se termină bine.
  14. O ședință este un eveniment la care se păstrează minutele și se pierd orele.
  15. Primul mit al managementului este că există.
  16. O defecțiune nu va apărea decât după ce o unitate a trecut de inspecția finală.
  17. Sistemele noi generează noi probleme.
  18. A greși este uman, dar a face o belea reală necesită un computer.
  19. Nu știm o milionime de la sută din nimic.
  20. Orice program în desfășurare este învechit.
  21. Orice tehnologie suficient de avansată este indiscernabilă de magie.
  22. Un computer face atâtea greșeli în două secunde câte fac 20 de oameni care lucrează 20 de ani.
  23. Nimic nu motivează un om mai mult decât să-l vezi pe șeful tău muncind sincer.
  24. Unii oameni gestionează conform regulilor, chiar dacă nu știu cine a scris regulile sau chiar care reguli sunt.
  25. Funcția principală a inginerului de proiectare este să facă lucrurile dificile pentru fabricant și imposibile pentru tehnician.
  26. Pentru a identifica expertul, alege pe cel care prezice că jobul va dura cel mai mult și va costa cel mai mult.
  27. După ce s-a spus și făcut, se spune mult mai mult decât se face.
  28. Orice proiectare a unui circuit trebuie să conțină cel puțin o piesă care este învechită, două piese care sunt de neobținut și trei piese care sunt încă în curs de dezvoltare.
  29. Un sistem complex care funcționează în mod inevitabil s-a dezvoltat dintr-un sistem simplu care funcționează.
  30. Dacă matematic ai ajuns la un răspuns greșit, încearcă să înmulțești cu numărul paginii.
  31. Calculatoarele sunt nesigure, dar oamenii sunt chiar mai nesiguri. Orice sistem care depinde de fiabilitatea umană este nesigur.
  32. Dă toate comenzile verbal. Nu scrie nimic care ar putea ajunge într-un „Dosar Pearl Harbor”.
  33. Sub cele mai riguroase condiții controlate de presiune, temperatură, volum, umiditate și alte variabile, organismul va face exact ce dorește.
  34. Dacă nu poți înțelege, este intuitiv evident.
  35. Cu cât secretara cumpărătorului este mai amabilă, cu atât sunt mai mari șansele ca concurența să fi primit deja comanda.
  36. În proiectarea oricărui tip de construcție, nicio dimensiune generală nu poate fi totalizată corect după ora 16:30 vineri. Totalul corect va deveni evident la ora 8:15 luni dimineața.
  37. Umple ce e gol. Golește ce e plin. Și scarpină unde te mănâncă.
  38. Toate lucrurile sunt posibile, cu excepția schiatului printr-o ușă rotativă.
  39. Singura știință perfectă este perspectiva retrospectivă.
  40. Lucrează mai inteligent, nu mai greu și ai grijă de ortografia ta.
  41. Dacă nu este în computer, nu există.
  42. Dacă un experiment funcționează, ceva a mers prost.
  43. Când toate celelalte eșuează, citește instrucțiunile.
  44. Dacă există posibilitatea ca mai multe lucruri să meargă prost, cel care va provoca cel mai mare rău va merge prost.
  45. Tot ce se ridică trebuie să și coboare.
  46. Orice instrument căzut se va rostogoli  în cel mai inaccesibil colț.
  47. Orice teorie simplă va fi formulată în cel mai complicat mod.
  48. Construiește un sistem pe care chiar un prost îl poate folosi și doar un prost va dori să-l folosească.
  49. Dacă se împotmolește, forțează-l. Dacă se sparge, probabil trebuia înlocuit oricum.
  50. Gradul de competență tehnică este invers proporțional cu nivelul de management.

Legile Iubirii ale lui Murphy

  1. Toate cele bune sunt deja luate.
  2. Dacă o persoană nu este luată, există un motiv. (corr. la 1)
  3. Cu cât cineva este mai drăguț, cu atât este mai departe de tine.
  4. Inteligența * Frumusețea * Disponibilitatea = Constantă.
  5. Cantitatea de dragoste pe care cineva o simte pentru tine este invers proporțională cu cât îl iubești tu.
  6. Banii nu pot cumpăra dragostea, dar cu siguranță îți asigură o poziție bună la negociere.
  7. Cele mai bune lucruri din lume sunt gratuite – și merită fiecare bănuț.
  8. Fiecare acțiune amabilă are o reacție nu atât de amabilă.
  9. Tipii frumoși termină ultimii.
  10. Dacă pare prea frumos pentru a fi adevărat, probabil că este.
  11. Disponibilitatea este o funcție a timpului. Minutul în care începi să te interesezi este minutul în care găsește pe altcineva.

Legile sexuale ale lui Murphy

  1. Cu cât este mai frumoasă femeia care te iubește, cu atât este mai ușor să o părăsești fără remușcări.
  2. Nimic nu se îmbunătățește cu vârsta.
  3. Nu contează de câte ori ai avut-o, dacă ți se oferă, accept-o, pentru că nu va mai fi niciodată la fel.
  4. Sexul nu are calorii.
  5. Sexul ocupă cel mai mic timp și provoacă cele mai multe probleme.
  6. Nu există remediu pentru sex, decât mai mult sex.
o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!