home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei

Caricaturi din luna mai 2022

30.05.2022
FAPTUL DIVERS

ARE SI SOLIDARITATEA LIMITELE EI!

România sprijină un nou pachet de sancţiuni pe gaz şi petrol împotriva Rusiei, dar este favorabilă includerii unei „clauze de solidaritate”, în cazul în care „se întâmplă ceva”, a declarat luni președintele Klaus Iohannis, explicând că asta ar însemna ca statele membre şi Comisia Europeană să ia de urgenţă măsuri pentru veni, de exemplu, în sprijinul României, în cazul în care s-ar întrerupe alimentarea pe calea Mării Negre.Stati pe-aproape, au spus cei din Comisia Europeana! Va sprijinim de-o sa va usture!

CAND FOSTII PRIETENI SE SFASIE INTRE EI…

Deputatul PNL Florin Roman a acuzat, luni, USR că a negociat „atât de bine” Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), încât România „nu are niciun leu pentru irigaţii”. „Ascultându-i pe colegii de la USR m-am întrebat dacă în anul trecut ei au fost la guvernare sau au fost pe lună. Îmi amintesc că au fost la guvernare şi mai îmi amintesc că atunci când se stabilea viitorul financiar al României prin PNRR aşa de bine au negociat că nu avem niciun leu pentru irigaţii. Aşa de bine au negociat că astăzi avem probleme pentru a da pensionarilor şansa la o viaţă mai bună. Aşa de bine au negociat încât vedem ce dificultăţi sunt pentru partea de investiţii. Aşa de bine au negociat încât am văzut cum stă treaba cu locurile de muncă. Aşa de bine au negociat încât inclusiv cei care i-au votat, mare parte din IT-işti, au fost şuntaţi şi nu mai vor facilităţi fiscale pentru IT-iştii care le-au făcut campanie şi i-au votat”, a spus Roman, la „Ora Guvernului” din plenul Camerei Deputaţilor, la care este invitat ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, notează Agerpres.Dar cand erati impreuna la butoane de ce nu ati observat asta, domnule Roman? Va revenit abia acum acuitatea vizuala?

ZELENSKI:PE-AL UE STEAG SCRIETI UNIRE!

„Certurile interne trebuie sa inceteze”, a declarat luni presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adresandu-se tarilor Uniunii Europene si indemnandu-le la „o mai mare unitate” care sa permita adoptarea celui de-al saselea pachet de sanctiuni impotriva Moscovei.Europa trebuie sa-si arate forta. Pentru ca Rusia intelege doar forta ca argument. (…) Este timpul ca voi sa nu fiti divizati, sa nu fiti fragmentati, ci un tot intreg”, a declarat Zelenski intr-un mesaj video difuzat in timpul unui summit extraordinar al UE la Bruxelles.„Doar prin cea mai mare unitate se vor putea gasi raspunsuri eficace la tot ce face Rusia impotriva noastra si impotriva voastra”, a subliniat presedintele Ucrainei.Uniti in a face sacrificii pentru Ucraina!

CIOLACU NU PREA SE PLIMBA CU BICICLETA

Presedintele PSD Marcel Ciolacu sustine renegocierea Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR), atat in ceea ce priveste agricultura, cand si in privinta procentului din PIB alocat sistemului public de pensii. El argumenteaza ca Romania nu poate investi miliarde din fonduri europene in piste de biciclete si niciun euro in irigatii, in actualul context mondial, iar pensionarii romani nu pot ramane cu pensiile la nivelul actual.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirma ca reprezentantii Romaniei au „anuntat oficial” ca doresc o rediscutare a Planului National de Redresare si rezilienta, in sensul introducerii in acest plan a unor proiecte care duca la dezvoltarea sistemului de irigatii.„Ati vazut ca ne-au dat dreptate (cei de la Comisia Europeana – n.r.) cu toate ca au fost niste aprigi ministri si prim-ministri ai Romaniei care au zis ca nu se va renegocia PNRR. Inseamna ca nu traim in acelasi timp. (…) Nu pot sa fiu de acord – si am vazut ca domnul Bolos a venit in timp real cu anumite modificari si anumite abordari – ce facem, dam in continuate trei-patru miliarde de euro pentru sute de kilometri de piste de bicicleta si consultanta sau incercam sa renegociem si ce au gresit in acel moment, nici nu mai stiu cine era ministru, Oros, sa nu prinzi niciun euro la agricultura cand provocarea cea mai mare la nivel mondial, in acest moment, este agricultura. Deci e un context pe care Romania u trebuie sa-l piarda. Cu adevarat, trebuie sa mergi profesionist, cu argumente si sa convingi Comisia ca asta este calea”, a declarat Marcel Ciolacu duminica, la Prima Tv, in emisiunea Insider Politic, informeaza news.ro.Cand ai masina luxoasa la scara, nu prea iti pasa de amaratii care se deplaseaza cu bicicleta!

TAIWANEZII NU SUNT BUCUROSI DE OASPETI!

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat, luni, că Forţele Aeriene din Taiwan au interceptat 30 de avioane chineze care au intrat în zona taiwaneză de apărare aeriană (ADIZ). Aceasta a reprezentat cea mai mare incursiune a Forţelor Aeriene ale Chinei de pe 23 ianuarie, când Taiwanul a identificat 39 de avioane chineze în ADIZ. relatează Reuters.De ce atata tam tam? Chinezii venisera in vizita la fratii lor taiwanezi! Chiar daca neinvitati!

CAND URSOAICA ITI BATE-N GEAM…

City managerul din Sinaia, Marian Panait, a avut ”musafiri” o ursoaică și puiul ei, luni seară, pe terasa locuinței în care se afla.”Senzația de ursoaică cu pui la ușa ta crește pulsul. Îmi sunt tare dragi dar nu așa”, a scris Marian Panait într-un mesaj pe Facebook, prin care a semnalat apariția la ceas de seară.City managerul a anunțat că a sunat la 112 și le-a mulțumit jandarmilor și polițiștilor.Scartan! Saracea daca mai punea trei tacamuri la masa?

CHELSEA FAULTATA IN CAREU

Clubul englez Chelsea a anunţat, luni, că procesul de vânzare a acestuia către omul de afaceri american Todd Boehly şi consorţiul său de investitori a fost finalizat şi că nu mai aparţine miliardarului rus Roman Abramovici, relatează News.ro. „Consorţiul condus de Tedd Boehly, preşedinte şi director general al Eldridge, şi Clearlake Capital Group au anunţat astăzi că transferul de proprietate asupra Chelsea Football Club este încheiat”, a anunţat Chelsea.Clubul Chelsea a fost cumpărat cu 4,5 miliarde de euro. 4,5 miliarde de euro ii ajung lui Putin pentru cateva zile de razboi!

COCOSEL CU DOUA CRESTE, BARBAT CU SAPTE NEVESTE!

Val de anchete în comunitatea Copiii Soarelui, după ce guru Adi de la Brad a fost arestat. Autorităţile încearcă să afle ce au făcut asistenţii sociali în ultimii ani pentru cei 23 de copii din comunitate care nu mergeau la şcoală. Între timp, apar şi noi mărturii şocante despre ce se întâmpla în centrul condus de fostul miner. Membru Copiii Soarelui: Îl admir pentru respectul faţă de femei. Avea un respect maxim! El reuşea cu 7 femei să se descurce! Să fie toate bine! Nu ne certa fără motiv. Cearta era doar pentru a ne mobilizaPcat ca autoritatile i-au destramat micul harem!

BLAGA A  RAMAS FARA CERTIFICAT, CA BLEAGA!

Europarlamentarul PNL Vasile Blaga ”nu îndeplinește condițiile” pentru a deține certificatul de revoluționar pe care l-a obținut în perioada în care era senator și secretar general al Partidului Democrat (PD), a decis Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989, instituție din subordinea Guvernului României.Potrivit documentului, în perioada 14-25 decembrie 1989, Vasile Blaga ”nu a mobilizat și nu a condus grupuri sau mulțimi de oameni, nu a construit și nu a menținut baricade împotriva forțelor de represiune ale regimului totalitar comunist, nu a ocupat obiective de importanță vitală pentru rezistența regimului totalitar”. Instituția constată, astfel, cu unanimitate de voturi, că Vasile Blaga nu îndeplinește condițiile pentru deținerea certificatului de revoluționar – categoria ”Luptător remarcat”. Comisia propune, prin Serviciul Juridic, promovarea unei acțiuni în instanță pentru anularea și retragerea titlului de revoluționar emis pe numele europarlamentarului Vasile Blaga.Pacat! Daca-l priveai de foarte departe, Blaga chiar avea figura de revolutionar!

STEJAR PLANTAT CU MANA REA

Stejarul plantat în Piața Libertății din Timișoara de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a început să se usuce. La nici două săptămâni de la ceremonia simbolică care a marcat plantarea stejarului, în locul celui sădit în urmă cu aproape 100 de ani de Regele Ferdinand I, doi specialiști de la Horticultura au fost chemați de urgență pentru a salva copacul, scrie Ziua de Vest.”Stejarul plantat de colegii noștri este întreținut sub supravegherea specialiștilor Horticultura și a conducerii societății noastre. Pentru că ne dorim să luăm toate măsurile posibile ca stejarului să îi meargă bine, ne consultăm și cu domnul profesor Dorin Camen, Decan al Facultății de Horticultură și Silvicultură din Timișoara, și cu domnul profesor Petru Dragomir, șef de lucrări și Directorul Departamentului de Silvicultură al aceleiași Facultăți.Colegii noștri au montat un sac special pentru irigare, au presărat coajă de copac la bază pentru menținerea umidității și aplică cu strictețe toate sfaturile primite de la pepiniera mamă”, au transmis reprezentanții Horticultura Timișoara.Posibil ca Majestatea Sa sa-l fi plantat cu radacinile in sus si cu verdele in jos!

29.05.2022
FAPTUL DIVERS

SA AFLE AZI TOT POPORUL:RUSII FURA CU VAPORUL!

Noi imagini din satelit arată că o navă rusească plină de cereale presupus a fi furate din fermele ucrainene a ajuns în portul sirian Latakia, pentru a doua oară în ultimele patru săptămâni, relatează CNN, citat de Mediafax.Baieti descurcareti rusii astia! Isi mai scot si ei bani de-o vodca!

BORNA ISI SCHIMBA CULOAREA IN FUNCTIE DE CINE-O VIZITEAZA

Katalin Novak, proaspăt aleasă preşedinte al Ungariei, s-a fotografiat la borna de la Piatra Secuiului. Borna era atunci vopsită în culorile drapelului Ungariei.Fotografia cu preşedintele Ungaria a stârnit un val de reacţii, în special negative, în România. La o săptămână de la acel moment, borna de la Piatra Secuiului a fost vopsită în culorile steagului României. Anunţul a fost făcut pe Facebook de George Simion, preşedintele AUR.“Problemă rezolvată”, a fost mesajul lui George Simion. Bornele de pe culmea Piatra Secuiului reprezintă un motiv de dispută între români şi maghiari de zeci de ani. De-a lungul timpului, bornele au fost vopsite fie în culorile steagului României, fie în culorile drapelului Ungariei.Lasa ca o sa treaca pe acolo printul Charles si o sa vopseasca borna in culorile drapelului britanic!

NU TOTI PAMANTENII IL ADMIRA PE ZELENSKI!

Fostul premier japonez Shinzo Abe consideră că poziția liderului ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la apartenența la NATO și refuzul lui de a rezolva conflictul din Donbass au dus la lansarea operațiunii militare speciale ruse.Într-un interviu acordat publicației The Economist, Abe a apreciat că angajamentul lui Zelenski de a nu adera la NATO sau de a acorda „un grad ridicat de autonomie celor două enclave din est” ar fi putut ajuta la evitarea acțiunilor militare.Potrivit politicianului, ar fi fost dificil ca poziția președintelui Ucrainei să fie schimbată, dar, consideră Shinzo Abe, liderul american, Joe Biden, l-ar fi putut influența pe Zelenski. „Dar Zelenski ar fi refuzat, desigur”, a estimat fostul premier nipon.Anterior, la 3 mai, Papa Francisc a declarat că acțiunile NATO în apropierea granițelor ruse ar fi putut determina Moscova să efectueze operațiunea specială pentru a proteja Donbassul.Vai, vai ce afront! Suntem siguri ca Zelenski va cere sanctiuni economice dure impotriva Japoniei!

ROMANIA TRAIESTE “PE CAIET”

Ministrul Finanţelor vorbeşte despre un necesar de împrumut de 80 de miliarde de lei şi aruncă vina pe Florin Cîțu de parcă PSD nu a intrat cu el la guvernare.„Sunt 80 de miliarde de lei care sunt necesar de împrumut pentru a rostogoli datoria unor guverne anterioare”, a indicat, duminică, Adrian Câciu. „Vom reduce deficitul în continuare, dar plătim consecinţele faptelor antecesorilor noştri”, a adăugat ministrul.„Să nu uităm că România a făcut un deficit în anul 2020 de 9,4% un deficit imens. Am spus-o şi atunci, când nu eram în zona guvernamentală, de ce nu e bine să faci deficite şi orice criză să crezi că o rezolvi, să nu te uiţi cât creşti deficitul?Iată! Anul acesta ne împrumutăm pe de o parte să rostogolim datoria creată cu ocazia acelor deficite  – şi nu vă ascund să vă spun că sunt 80 de miliarde de lei care sunt necesar de împrumut pentru a rostogoli datoria unor guverne anterioare – şi pe de altă parte, iată, în contextul în care au situaţie foarte complicată, care e mult mai complicată şi decât criza pandemică şi cred că e cea mai complicată din ultimii 70 de ani şi ai nevoie să ai spaţiu fiscal în care să vii către economie, eşti în situaţia de a reduce deficitul.Vom reduce deficitul în continuare, dar plătim consecinţele faptelor antecesorilor noştri. Să-şi asume fiecare răspunderea, noi nu vrem să face ceea ce au făcut cei dinainte”, a declarat Adrian Câciu, la o conferinţă de presă organizată la Giurgiu.Bine ca mai avem unde sa ne imprumutam! Bancile straine nu stiu vorba romaneasca:Cui ii dai pe datorie/Nu-ti mai intra-n pravalie! /Pierzi prieteni, pierzi si bani/Si-ti mai capeti si dusnani!

ZELENSKI NEGOCIAZA CU NIMENI!

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că nicio declarație din partea vreunui oficial rus nu contează și că „toți acești oameni sunt niște nimeni” pentru că singurul care ia decizii este dictatorul rus, Vladimir Putin, scrie Reuters. Volodimir Zelenski spune că singura persoană cu care are sens să se discute în cadrul negocierilor este Vladimir Putin, pentru că acesta ia toate deciziile.„Nu contează ce spune ministrul lor de externe. Nu contează ce ne spune nouă vreun grup de negociatori. Toți acești oameni sunt niște nimeni, din păcate”, a spus președintele ucrainean într-un interviu dat unei televiziuni olandeze, vineri.Putin i-ar putea replica foarte simplu ca deciziile Ucrainei sunt luate de SUA!

HOTII L-AU LASAT PE PRIMAR IN FUNDUL GOL

Pierdere grea pentru un primar din Mehedinți: în timp ce petrecea alături de soție, la un botez, hoții i-au furat 100.000 de euro din casă. Banii ar fi fost câștigați din afaceri prospere, spun localnicii. Pe de altă parte, polițiștii care anchetează furtul țin cont de faptul că spărgătorii n-au intrat cu forța în casa primaruluiNu-I problema! A ramas primar si o sa-si recupereze banii din alte afaceri prospere!

26.05.2022
FAPTUL DIVERS

AVEM MULTI MILITIENI , DAR PUTINI POLITISTI!

Cea mai importantă vulnerabilitate a Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor subordonate o reprezintă în continuare deficitul de resurse umane, a declarat joi ministrul de Interne, Lucian Bode.Probabil ca raportul corect ar fi de trei politisti pe cap  de locuitor!

KADIROV A PUS OCHII PE POLONIA!

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat într-un mesaj video că este gata să atace Polonia dacă primește ordin, după ce „chestiunea Ucrainei a fost încheiată”.„Chestiunea Ucrainei este încheiată. Sunt interesat de Polonia. Ce încearcă să obțină Polonia? După Ucraina, dacă primim ordin, în 6 secunde vă arătăm de ce suntem în stare. Mai bine vă retrageți armele și mercenarii”, spune Ramzan Kadîrov într-un mesaj video postat pe Twitter de un jurnalist BBC, potrivit Newsweek.S-a incins tarata in ceceni…

PUTIN ORGANIZEAZA EXCURSII IN SIBERIA!

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Interviurile Digi24.ro, că Rusia vrea să creeze „o nouă realitate politică” în Ucraina, folosind o metodă veche a imperiului țarist, de a muta populații și de „a creea o anumită fluiditate a etnicităților și o anumită potențială conflictualizare a acelora”.L-ai suparat pe Putin?Inseamna ca-ti plac iernile siberiene! Haraso!

CIOLACU A INTRAT LA GUVERNARE CA SA SALVEZE TARA

Iata ce a declarat la bilantul celor sase luni de guvernare:„Am construit un plan si ne-am luptat sa-l punem cat mai bine in practica. (…) Venim in fata dumneavoastra si a romanilor sa spunem ce-am facut si de ce ne-am asumat sa intram la guvernare. Ma bucur ca in continuare PSD continua sa fixeze ora la ceas si mai nou ma bucur ca am evoluat. Ultima data aveam la usa vrajitoarele, acum avem opozitia. Incepem sa mergem inainte. Am decis sa intram la guvernare acum 6 luni fiindca situatia tarii devenise dramatica”, a afirmat Ciolacu la Parlament.Pai, sa nu plangi?

UDREA SE VAICARESTE PE FACEBOOK!

Elena Udrea, fost ministru, arestata in Bulgaria, ii transmite ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, ca daca ii „garanteaza” ca in Romania i se va aplica aceeasi lege „precum s-a aplicat tuturor” aflati in situatia sa, va veni singura in tara.

„Inteleg domnule ministru al Justitiei ca sunteti preocupat de faptul ca unii cetateni romani, abuzati de justitia pe care o pastoriti din 2007 (cu mici intreruperi), isi cauta dreptatea in Europa, deci in tari cu standarde mult mai inalte de justitie decat Romania. Dar despre abuzul care mi se intampla mie ce parere aveti domnule ministru?

Cum vi se pare faptul ca stau arestata de 50 de zile intr-o tara europeana pentru ca am fost condamnata ilegal, intai de un complet de 3 judecatori care nu era specializat si din care facea parte Florentina Dragomir, care exercita fara drept functia pentru ca nu indeplinea juramantul de credinta, apoi de un complet de 5 judecatori constituit cu incalcarea grava a legii, iar contestatia in anulare in care am cerut rejudecarea dosarului tocmai ca urmare a acestei compuneri a completului mi-a fost respinsa doar mie dintre toate cazurile similare, incalcandu-se atat decizia 685/2018 a CCR cat si decizia CJUE din 21.12.2021?”, a transmis blonda pe pagina sa personala! Pariem ca o sa-I raspunda Basescu!

PUTIN VREA SA CUMPERE RIDICAREA RESTRICTIILOR CU GRAU!

Președintele rus Vladimir Putin a declarat într-o conversație telefonică cu premierul italian Mario Draghi că Federația Rusă este pregătită ”să aducă o contribuție semnificativă la depășirea crizei alimentare prin exportul de cereale și îngrășăminte”, sub rezerva ridicării restricțiilor motivate politic de către Occident, anunță agenția rusă de știri TASS.Rusia e gata sa ajute cu grau! Grau furat de la ucraineni, desigur!

REPETITII PENTRU APOCALIPSA

Grindină cât migea de golf şi vânt cu forţa unui uragan de categoria întâi au făcut prăpăd azi-noapte în vestul ţării. Vijelia a răsturnat două camioane cu şoferii în ele, a lăsat blocuri fără acoperiş şi a scos zeci de copaci din rădăcini.  Meteorologii ne avertizează să ne pregătim, vor urma şi alte fenomene extreme.Mingi de gheaţă, de 5-6 centimetri în diametru, au lovit la rafală mai multe localităţi din vestul ţării. Oamenii au primit mesaje Ro-Alert să se adăpostească urgent. Prăpădul s-a pornit seara trecută după temperaturi de 32 de grade în zonă. În timpul furtunii, vântul a suflat cu 80 de kilometri pe oră. La ieşirea din oraşul Timişoara, vijelia a răsturnat două camioane de câteva tone, iar şoferii lor au rămas blocaţi înăuntru. În oraş, străzile au fost inundate, iar un bloc a rămas fără acoperiş.Cei care ziceau ca nu exista incalzire globala s-au luat de ganduri!

TARICEANU-TOT MAI APROAPE DE PUSCARIE!

Un complet de trei judecători al instanței supreme, începe de joi judecata în primă fază a procesului de mare corupție în care fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de anchetatorii DNA că ar fi primit 800.000 de dolari mită.Banii, arătau anchetatorii ar fi fost primiți în mai multe tranșe de la omul de afaceri Petre Berteanu, judecat la Curtea de Apel București, pentru complicitate la luare de mită.Instanța supremă, a respins, în 4 mai, definitiv contestația fostului premier al României, Călin Popescu Tăriceanu împotriva deciziei de cameră preliminară prin care instanța stabilea validitatea probelor DNA în dosarul său de mare coupție privind pretinsa primire a unei mite de 800.000 de dolari.Astfel, instanța a stabilit că procesul în întregul său poate incepe la instanță iar pe parcursul procedurilor vor fi administrate de către judecători toate probele anchetatorilor dar și ale inculpatului.„Respinge, ca nefondată contestatia formulată de inculpatul Popescu împotriva încheierii nr 504 din data de 07 octombrie 2021,pronuntată de judecătorul de camera preliminară din cadrul Înalta Curți de Casație și Justiție-Sectia penala, in dosarul nr 619/1/2021/a1 În baza art 2502 di Codul de procedura penală, menține măsurile sechestrului asigurator luate prin ordonanța nr 668/P/2019 din data de 15.01.2021 și ordonanta nr.668/P/2021 din data de 19.01.2021 ale Parchetului de pe lăngă Înalta Curte de Casatie si Justitie- Direcția Națională Anticorupție- Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor inculpatului Popescu– Tăriceanu Călin Constantin Anton. Pariem ca va fi repartizat in aceeasi celula cu Basescu!

25.05.2022
FAPTUL DIVERS

SOROS SE CREDE SALVATORUL OMENIRII!

Miliardarul american George Soros a atenţionat că civilizaţia ”ar putea să nu supravieţuiască” războiului din Ucraina, apreciind totodată că Europa ar putea fi într-o ”poziţie mai puternică” decât crede în ceea ce priveşte gazul rusesc.”Invazia (Ucrainei de către Rusia) a fost poate începutul celui de-Al Treilea Război Mondial şi civilizaţia noastră poate să nu-i supravieţuiască”, a declarat Soros marți, într-un discurs susţinut în cadrul unui dineu pe care el îl organizează în mod tradiţional la Davos (Elveţia), în marja reuniunii Forumului Economic Mondial.”Cel mai bun şi singurul mod de a ne proteja civilizaţia este de a-l învinge pe (preşedintele Vladimir) Putin cât mai repede posibil”, a insistat el.Daca asa vrea muschii lu, asa sa fie! Baga banii, mos Soros si s-o gasi vreun ONG de la noi sa-l matraseasca pe Putin!

SUA:NU DATI BANII PE PROSTII/LUATI ARME LA COPII!

America este în stare de șoc, după un nou masacru într-o școală din Texas. 19 copii și doi adulți au fost uciși de un tânăr de 18 ani, care a fost împușcat mortal de polițiști. Băiatul își cumpărase arme de ziua lui. Înainte să plece de acasă, și-a ucis bunica. Apoi a intrat într-o școală primară, în care învață copii cu vârste între 6 și 10 ani, și a deschis focul, la întâmplare. „Este timpul să transformăm durerea în acțiune”, a spus președintele Joe Biden, într-un discurs de la Casa Albă, în care a făcut apel la bunul simț al americanilor pentru a restricționa accesul la arme.Va mai amintiti scena din Cu mainile curate?”-Domn’ comisar, acuma oamenii are arme! Si daca are arme, trage!” Cam asa ceva se intampla si in America! 

ABIA ACUM ORBAN SI-A DAT SEAMA CA IN UCRAINA E RAZBOI!

Guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină, a anunţat prim-ministrul Viktor Oban într-un mesaj video pe Facebook.Guvernul învestit astăzi a început să lucreze imediat. Având în vedere războiul dintr-o ţară vecină, nu am pierdut nicio singură secundă. Un război căruia nu îi vedem sfârşitul deocamdată”, a spus Orban.Am văzut că războiul şi sancţiunile de la Bruxelles au provocat o mare perturbare economică şi creşteri drastice de preţuri. Lumea se află în pragul unei crize economice. Ungaria trebuie să stea departe de acest război şi trebuie să protejeze securitatea financiară a familiilor”, a continuat el.Cam tarziu si-a dat seama ca in Ucraina e razboi, dar mai bine mai tarziu decat niciodata!

PRINTUL CHARLES APRECIAZA RACOAREA!

Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Prințul Charles al Marii Britanii. Cei doi au discutat despre războiul din Ucraina, despre vechea relație a Prințului cu România și despre dezvoltarea unor proiecte pe tema schimbărilor climatice. “Președintele Klaus Iohannis și ASR Prințul de Wales au discutat, de asemenea, despre oportunitatea dezvoltării unor proiecte educaționale privind schimbările climatice, menite a crește gradul de conștientizare, dar și pentru a pregăti tinerele generații pentru locurile de muncă verzi, disponibile pe piața muncii, capabile să genereze creștere economică sustenabilă”, a transmis Administrația Prezidențială, dup întâlnire. E clar! Va fi bine si la vara cald!

RUSII ZIC CA SI RUBLELE SUNT BANI!

Ministerul rus al finanţelor a anunțat că Federația Rusă își va rambursa datoria externă în ruble, după ce Statele Unite al Americii au decis să elimine, începând de miercuri, o scutire care le permitea rușilor să-şi plătească datoriile în dolari, relatează AFP, potrivit News.ro. „Dat fiind că refuzul de a prelungi această licenţă face imposibilă continuarea onorării datoriei externe în dolari, rambursările se vor face în moneda rusă, cu posibilitatea convertirii, apoi, în moneda originală, prin intermediul National Settlement Depository, care va servi ca agent plătitor”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Finanţelor, Anton Siluanov.Buna afacere!Rusii pot tipari oricate ruble e nevoie!

CACIU SPUNE CA TREABA E COMPLICATA!

El declara, citam: „trăim cea mai complicată situație din ultimii 70 de ani”, a precizat că nu vor fi afectate investițiile, asistența socială, pensiile sau salariile, și că reducerea cheltuielilor va fi însoțită de majorarea veniturilor la buget și de creșterea absorbției fondurilor europene. Câciu spune că nu vor fi reduse doar achizițiile de bunuri și servicii, ci vor fi făcute economiii și în alte sectoare, cum ar fi subvențiile și transferurile.E clar! Vom ajunge sa regretam perioada stalinista!

BIDEN IA CU STANGA CE DA UCRAINEI CU DREAPTA

Preşedintele SUA, Joe Biden, a semnat în timpul vizitei sale în Coreea de Sud un proiect de lege privind ajutorarea Ucrainei, în valoare de 40 miliarde USD, după ce Congresul american a aprobat în viteză noul proiect. Congresmanul republican Marjorie Taylor Greene a declarat că proiectul de lege este mai degrabă un plan de spălare a banilor, deoarece o parte vor ajunge la organisme nonprofit şi neguvernamentale care au legături strânse cu politicieni americani, iar aproximativ 20 de miliarde USD reprezintă ajutor militar pentru Ucraina, majoritatea sumei fiind alocată corporaţiilor militare americane, transmite Radio China.Banii trebuie sa circle, ca d-aia-s bani!

24.05.2022
FAPTUL DIVERS

I-A RAMAS CHITANTA IN GAT!

 Cumnatul lui Igor Dodon a fost surprins de procurorii moldoveni care făceau percheziții la locuința fostului președinte în timp ce încerca să mănânce o chitanță care dovedea că Dodon este beneficiarul bazei de odihnă din Sadova, relatează Jurnal.md. Informația a fost, ulterior, confirmată de parchetul moldovean care a anunțat că „O persoană a încercat să distrugă probele prin înghițire”.Conform presei din Republica Moldova, persoana care a încerca să înghită respectiva chitanță este cumnatul lui Igor Dodon, Petru Merineanu.Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, actual președinte de onoare al PSRM, a fost reținut pentru 72 de ore pentru acuzații de corupție și trădare.Iata de ce noi am spus tot timpul ca , daca vrei sa rezisti in politica, trebuie sa ai stomac bun!

CIOLACU O TINE UNA SI BUNA!

El declara ca isi mentine pozitia si ca vrea in continuare impozit progresiv! „După cum ştiţi, am dat un termen, data trecută, de două săptămâni. Am hotărât nişte lucruri şi ele au intrat într-o anumită logică. Eu îmi menţin părerea că trebuie introdus un impozit progresiv, nu anul acesta, stabilit care sunt paşii de făcut. O să vă dau câte argumente doriţi în această susţinere. Ne uitam, cred că aseară, pe o hartă – deci, au mai rămas Rusia, Estonia, Groenlanda, Mongolia, deci numai state foarte mari şi foarte dezvoltate au rămas cu cota unică. (…) Haideţi să vedem ce iese de la grupul de lucru, asta înseamnă să lucrezi într-o coaliţie şi să ai eficienţă„, a declarat Ciolacu, la Parlament, potrivit Agerpres.Asa o tinea si surda pe mormant pana a venit paznicul si a dat-o afara din cimitir!

PRINTUL CHARLES VINE SA BEA UN CEAI CU MAGARETA

Prinţul Charles al Marii Britanii vine în vizită în România, miercuri. Se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, cu Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, la Palatul Elisabeta. şProbabil l-a trimis mama Elisabeta sa vada ce proprietatii mai poate obtine aproape gratis!

CITU STIE CUM POATE FI PACE IN UCRAINA!

Necesitatea unor sancţiuni mai dure şi o blocadă comercială totală împotriva Rusiei vor ajuta la încheierea războiului mai devreme – subiectele abordate de prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, şi preşedintele Senatului României, Florin Cîţu, aflat într-o vizită de lucru la Helsinki.Grozav! Daca Citu a decis sa se implice, pacea e ca si aranjata!

MIGURILE ISI VOR LUA ZBORUL!

„În baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru aprobarea memorandumului ‘Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR și tranziția accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române’, activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost reluate începând de luni, 23 mai, pentru o perioadă de aproximativ un an”, a anunțat marți seara ministrul Vasile Dîncu. Potrivit acestuia, aeronavele MiG-21 LanceR vor fi întrebuințate, până la data de 15 mai 2023, exclusiv pentru executarea misiunilor specifice Serviciului de Luptă Permanent Poliție Aeriană și pentru menținerea antrenamentului de zbor al piloților selecționați în scopul continuării utilizării acestui tip de aeronavă.Asa , baieti ! Deja a trecut prea mult timp de la ultima prabusire!

GUVERNUL VREA SA STIE CE REZERVE ALIMENTARE EXISTA.

Producătorii şi comercianţii de alimente ar putea fi obligaţi să raporteze lunar Ministerului Agriculturii stocurile de care dispun. Este proiectul unei ordonaţe de urgenţă care lasă să se înţeleagă că România se pregăteşte pentru o criză alimentară.Ascundeti borcanele de zacusca!Guvernul e in stare sa le nationalizeze!

TARII- CAT MAI MULTI MAGHIARI!

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor prilejuieşte efecte bizare. Dacă unii români cred că autorităţile vor de fapt să afle pe câţi i-ar putea trimite la război, politicienilor maghiari le e teamă că ponderea minorităţii poate să scadă sub praguri care le-ar slăbi puterea de a negocia nu doar noi drepturi pentru conaţionali, cât mai ales funcţii pentru ei înşişi.În Oradea, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, în care s-au desfăşurat trei recensăminte, UDMR şi PPMT şi-au deschis propriile centre de recenzare, paralele celor oficiale, ca să înregistreze cât mai mulţi etnici maghiari, în prima etapă cu voluntari la autorecenzare, apoi cu recenzori de teren. Pentru că n-a reuşit cât şi-a propus, şeful UDMR Bihor acuză Primăria că persecută maghiarii, ameninţând-o cu Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării… , scrie Ebihoreanul.Nu ne-ar mira sa aflam ca avem in Romania mai multi unguri decat romani!

23.05.2022
FAPTUL DIVERS

PUTINISTII DIN UCRAINA VOR AJUNGE CERSETORI

Parlamentul ucrainean a anunțat o nouă lege care permite statului să confiște bunurile aparținând persoanelor care susțin războiul cu Rusia.Astfel, oricine este găsit ca fiind susținător al războiului riscă să fie dus la Curtea Supremă Anticorupție din Ucraina, unde oficialii vor căuta să le recupereze activele ”în veniturile statului”, se arată în declarație, potrivit BBC.Economia Ucrainei a fost afectată în timpul conflictului cu Rusia. În urmă cu câteva zile, liderii G7 au fost de acord să ofere națiunii devastate de război un ajutor economic de 19,8 miliarde de dolari pentru a se asigura că este în continuare capabilă să se apere singură.„Procedura de identificare și de confiscare a activelor persoanelor sancționate, care într-un fel sau altul susțin agresiunea ocupanților împotriva Ucrainei, va permite suplimentarea rapidă și eficientă a bugetului ucrainean în detrimentul dușmanilor”, se arată în declarația oficială.Dar ei sunt occidentali! La ei proprietatea privata e sfanta!nu poate fi confiscata daca vreun vecin te-a parat ca asculti la radio Kalinka sau Kazacioc!

PRIMUL CRIMINAL DE RAZBOI DAT IN VILEAG!

Un soldat rus în vârstă de 21 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unui civil neînarmat, în primul proces pentru crime de război care decurge din invazia Rusiei în Ucraina.Sergentul rus Vadim Shishimarin a recunoscut că l-a împușcat pe Oleksandr Shelipov, în vârstă de 62 de ani, dintr-o mașină, în timp ce soldații ruși intrau în satul Chupakhivka, la patru zile după invazie.El a pledat vinovat pentru crima din 28 februarie, atunci când a început procesul la un tribunal districtual din Kiev, luna aceasta.Cam rapida condamnare, nu credeti? Parca procesele staliniste durau putin mai mult!

VRABIA-ASASINAREA LUI PUTIN VISEAZA!

O încercare de asasinare a președintelui rus Vladimir Putin a avut loc, potrivit unui înalt oficial ucrainean din domeniul Securității, într-un interviu acordat publicației Ucrayinska Pravda.Kirilo Budanov, șeful direcției principale de informații din cadrul Ministerului Apărării al Ucrainei, a declarat că tentativa de asasinat a avut loc după invazia Rusiei din februarie.Acesta a continuat spunând că liderul rus a fost atacat de reprezentanții regiunii Caucaz, care se află între Marea Neagră și Marea Caspică.Foarte ciudat e ca ucrainenii stiu lucruri de  care Putin si apropiatii lui habar n-au!

RUSII SE PREGATESC PENTRU APOCALIPSA!

Rusia intenţionează să pună în funcţiune aproximativ 50 de noi rachete balistice intercontinentale Sarmat până la finalul acestei toamne, a declarat directorul general al agentiei spaţiale Roscosmos, Dmitri Rogozin.Rachetele urmează să fie fabricate în oraşul siberian Krasnoyarsk, a declarat el agenţiei de presă Interfax.Rusia a efectuat prima testare a următoarei sale generaţii de rachete Sarmat la cosmodromul Plesetsk din nordul Rusiei, la sfârşitul lunii aprilie.Lui Biden nu-I pasa! In bunkerul de sub Casa Alba are o rezerva impresionanta de pampersi!

DE LA MARCEL CIOLACU, FARA NUMAR, FARA NUMAR!

Presedintele PSD anunta pe pagina sa ce masuri va lua Guvernul pentru ajutorarea populatiei lovite de scumpiri: „1. Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.
2. Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.
3. Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei.
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.De la Marcel, varul miresei! N-a mancat, n-a baut! Sa traiasca!

TRANSILVANIA-PAMANT UNGURESC!

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, a dezvelit sâmbătă, la Alba Iulia, o statuie a principelui Gabriel Bethlen, la împlinirea a 400 de ani de la înfiinţarea Colegiului Academic. Momentul a fost marcat de tensiuni după ce senatorul PSD Călin Matieș a așezat lângă monument o statuie a lui Avram Iancu.Tarziu! Deja ungurii vad Transilvania ca pe o regiune DE-A LOR!

CE MAI PIERD RUSII LA BETIE…

Alexandr Kuzivanov, un colonel rus ce conduce un departament din cadrul Institutului Central de Cercetare de la Moscova, este suspectat că a pierdut un laptop ce conținea informații militare după o noapte de băut. Jurnaliștii de la site-ul de știri Baza notează într-o postare făcută pe Telegram că bărbatul a pierdut laptopul cu informații militare după ce a băut alături de un alt ofițer rus în pubul „Castori și rațe”, un local cunoscut de pe strada Pyatnitskaya din Moscova.Uite-asa o sa se trezeasca Putin fara faimoasa lui valiza nucleara!

VOM DEVENI MAIMUTE VACCINATE!

Variola maimuţei creează îngrijorare în întreaga lume. România va cumpăra preventiv, 1000 de doze de vaccin împotriva acestei boli, chiar dacă nu avem niciun caz înregistrat la noi în ţară. Organizaţia Mondială a Sănătaţii a anunţat că mulţi dintre pacienţii confirmaţi cu virusul variolei maimuţei nu au călătorit în zonele endemice. În acest context, Ministerul Sănătăţii avertizează turiştii în privinţa simptomelor. Nu , nu ne mai intrebati, cei care s-au vaccinat impotriva coronavirusului nu sunt imuni la variola maimutei! Dimpotriva!

22.05.2022
FAPTUL DIVERS

IN ROMANIA TERORISMUL ESTE PREMIAT SI INCURAJAT!

István Beke și Zoltan Szőcs au făcut închisoare pentru terorism în România, iar acum au fost premiați de organizațiile din Ungaria, scrie Ziare.com.Cei doi secui au primit  un premiu din partea Asociației Civice Pál Vasvári și Consiliul pentru Demnitate Umană, ONG cu sediul la Budapesta.Evenimentul a avut  loc vineri, 20 mai, la Târgu Secuiesc și, conform presei maghiare, la ceremonie a luat  parte și senatorul UDMR Laszlo Fejer.„Beke și Szőcs sunt considerați adevărați eroi care au luptat pentru autonomia Ținutului Secuiesc și care au fost condamnați la 5 ani de închisoare din motive politice”, scrie publicația Magyar Nemzet, citată de fanatik.ro. Beke István și Zoltán Szőcs au fost monitorizați de SRI timp îndelungat înainte de a fi reținuți.Ei făceau parte dintr-o organizație extremistă ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” care plănuia să detoneze o bombă de Ziua Națională a României, la Târgu Secuiesc, pe 1 decembrie 2015.Cei doi etnici maghiari au fost eliberați anul trecut din închisoare după ce au făcut aproape patru ani de pușcărie.În 2018, Beke István și Zoltán Szőcs au fost condamnați de Înalta Curte de Casație și Justiție la la câte cinci ani de închisoare cu executare, cu acuzaţia de terorism şi instigare la terorism.Nu exista dreptate pe lumea asta! Pe Osama Binladen , americanii nu l-au premiat iar 11 septembrie n-a fost celebrat!

VARIOLA MAIMUTEI IL SPERIE SI PE TARZAN

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis o informare oficială cu privire la variola maimuței, după ce zeci de cazuri au fost confirmate în Europa, în ceea ce specialiștii germani au numit cel mai mare focar din istorie. Informarea Organizației vine după o reuniune de urgență a experților, în care s-a examinat creşterea neobişnuită a infectărilor cu variola maimuţei. De menționat că nu sunt temeri privind o pandemie, iar simptomele variolei sunt adesea ușoare – erupții cutanate veziculoase sau leziuni pe orice parte a corpului, febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.Tarzan puternic! Tarzan depaseste si problema asta!

LITORAL PENTRU TOTI, DE LA BUNICI LA STRANEPOTI!

În acest weekend începe Litoralul pentru toţi. Până pe 19 iunie, vă puteţi bucura de soare la preţuri promoţionale. Tarifele pentru o noapte de cazare sunt cu până la 70% mai mici decât în plin sezon turistic. Dacă nu sunteţi pretenţioşi, găsiţi o cameră dublă cu 80 de lei. Deşi plajele sunt momentan pustii, în recepţiile hotelurilor şi la agenţiile de turism, telefoanele au început să sune. Turiştii vor să evite aglomeraţia şi tarifele din vârf de sezon.Mai conteaza ca apa e rece ca gheata? La baza!

CANICULA NE FACE SA UITAM FRIGUL DIN APARTAMENTE!

Temperaturile din Spania au atins praguri record pentru această perioadă, cauzate de o masă de aer cald provenită din Africa, transmit meteorologii. Nu numai Spania se confruntă cu canicula, și Franța se află în aceeași situație. Anumite orașe franceze au înregistrat temperaturi de până la 36 de grade Celsius, mai exact în sudul și estul Franței, transmite The Independent. Și nord-estul Statelor Unite ale Americii face față unui val de căldură record pentru această perioadă din an.Cei care tremurau asta iarna in locuintele neincalzite sunt, in sfarsit, razbunati!

DEJA UNGURII TRATEAZA TRANSILVANIA CA PE UN TERITORIU MAGHIAR!

Ieri după-amiază, nou aleasa președinte al Ungariei a început o vizită de trei zile în Transilvania (nu în România, conform declarațiilor oficiale maghiare!), fără să aibă în agendă vreo întâlnire cu vreun oficial român de la conducerea statului, desigur în afara liderilor UDMR, care au cu toții cetățenie dublă, româno-maghiară, adică se va întâlni doar cu lideri politici care au jurat credință statului Ungaria. Au mai existat vizite ale unui șef de stat cu cetățenie dublă, fără întâlniri oficiale cu liderii români, respectiv ale Maiei Sandu, dar să notăm diferențele specifice favorizante, că Maia Sandu a venit în excursie și nu în calitate oficială, plus faptul că președintele Moldovei are și cetățenia română, deci vizitele erau în sfera normalității. Dviza maghiarilor:transilvania-pamant unguresc!Se rasuceste Vadim in mormant!

SI CANGURII SE PREGATESC DE RAZBOI!

Peter Dutton, ministrul apărării din Australia, a reiterat îngrijorările sale cu privire la amenințarea reprezentată de China și Rusia, avertizând australienii că ar trebui să fie pregătiți de război. Declarațiile sale merg în aceeași direcție cu cele ale prim-ministrului australian Scott Morrison, care a avertizat cu privire la formarea unui nou ”arc al autocrației” pe direcția Beijing-Moscova, scrie news.com.au. Fiecare australian trebuie sa-si tina bumerangul la indemana!

IN SPANIA, MENSTRUATIA DEVINE PRILEJ DE BUCURIE!

Guvernul de stânga al Spaniei a prezentat marţi un proiect de lege care prevede acordarea unui ”concediu menstrual” femeilor care suferă de menstruaţii dureroase, proiectul fiind o premieră în Europa, informează AFP și Agerpres.„Vom fi prima ţară din Europa care va institui un concediu medical temporar finanţat în mod integral de stat pentru menstruaţii dureroase şi invalidante”, şi-a exprimat satisfacţia ministrul Egalităţii, Irene Montero, la finalul unui consiliu al miniştrilor.„Menstruaţiile nu vor mai fi tabu (…). S-a terminat cu mersul la muncă cu dureri, să trebuiască să te îndopi cu pastile (analgezice) înainte de a merge la muncă sau să trebuiască să ascundem durerea noastră”, a adăugat Irene Montero, una dintre vocile importante ale partidului de stânga radical Podemos, partener al Partidului Socialist al premierului Pedro Sanchez în cadrul unui guvern de coaliţie ce revendică feminismul.Dar la barbati nu se gandeste nimeni?Nu merita si ei concediu in aceasta perioada critica?

CHINEZII RENUNTA LA CALCULATOARELE “IMPERIALISTE”

China a ordonat agenţiilor guvernamentale centrale şi firmelor de stat să înlocuiască PC-urile produse de firme din străinătate cu alternative chineze în decurs de doi ani, unul dintre cele mai agresive eforturi ale Beijingului de a elimina tehnologia din străinătate, informează Bloomberg.Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, angajaţilor agenţiilor guvernamentale centrale li s-a cerut ca în weekend-ul prelungit de 1 mai să schimbe PC-urile străine cu alternative chineze care rulează un sistem de operare dezvoltat intern. Ordinul venit de la Beijing ar putea însemna înlocuirea a cel puţin 50 de milioane de PC-uri numai la nivelului guvernului central, susţin sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.Hackerii americani sunt tre suparati1 Vrand, nevrand trebuie sa invete chineza!

19.05.2022
FAPTUL DIVERS

CORONAVIRUSUL NU MAI E LA MODA!SE POARTA VARIOLA!

Un nou virus se răspândește în Europa, spre ingrijorarea specialiștilor. Variola maimuței (monkeypox) a apărut în Suedia, după ce au fost raportate cazuri în Marea Britanie și Portugalia. Este confirmat un caz deocamdată, dar Agenția suedeză de Sănătate Publică investighează dacă mai sunt și altele. Tot joi a fost identificat și primul caz în Italia, relatează BBC.Gurile rele spun ca Raluca Turcan e tare ingrijorata ca s-ar putea scula moarta!

SUEDIA SI FINLANDA SUNT ASTEPTATE CU COTIZATIA LA CASIERIA NATO!

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a afirmat joi că Finlanda şi Suedia îndeplinesc „toate criteriile” pentru a adera la NATO şi a anunţat că va cere Congresului american să aprobe „cât mai rapid posibil” candidaturile lor, relatează AFP şi Reuters. „Astăzi sunt mândru să le asigur că au susţinerea completă a SUA”, a declarat Biden într-un discurs susţinut la Casa Albă, alături de premierul suedez Magdalena Andersson şi preşedintele finlandez Sauli Niinisto, a două zi după depunerea oficială a cererilor de aderare la Alianţa Nord-Atlantică.Cand NATO va ajunge la fundul saculuichiar si Coreea de Nord ar putea sa indeplineasca toate conditiile!

RUSII SE TEM DE UN JAF LA DRUMUL MARE!

Folosirea rezervelor financiare ale Rusiei de către Uniunea Europeană și țările G7 pentru reconstrucția Ucrainei după invazia armatei ruse ar fi „un jaf la drumul mare”, a spus Kremlinul, marți, relatează Reuters. Kremlinul a mai spus și că o astfel de măsură „ar provoca un răspuns în consecință” din partea Rusiei.Intoddeauna hotul se teme de hoti!

CAND TE-AI OBISNUIT CU MIROSUL LUI BIDEN…

Fiona Hill, consilieră pentru Rusia a fostului președinte american Donald Trump, a povestit cum a fost să stea lângă președintele rus Vladimir Putin la o cină și despre mirosul neobișnuit pe care îl emana acesta și care a marcat-o. „Îmi dau seama că sună cu adevărat bizar, dar am simțit un miros de parcă ar fi fost proaspăt spălat. Nu se dăduse cu nicio colonie, dar se simțea ca și cum ar fi ieșit direct din baie”, a spus Hill.Lucru care nu se poate afirma despre Biden cand nu I se schimba pampersii!

ZELENSKI STOARCE BANI SI DIN PIATRA SEACA!

Senatul Statelor Unite a aprobat joi un ajutor în valoare de aproape 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, transmite Reuters. Legea respectivă, care trecuse în 10 mai de Camera Reprezentanţilor din Congres, i-a fost trimisă preşedintelui Joe Biden pentru promulgare.Uite ca Zelenski nu stoarce numai lacrimi!Stoarce si bani

AMENZI USTURATOARE PENTRU “ARTISTI”

Cei care desenează sau fac grafitti pe clădiri şi garduri, fără acceptul proprietarilor, ar putea plăti amenzi cuprinse între trei mii şi şase mii de lei! De asemenea, în timp de 15 zile, aceştia trebuie să refacă suprafeţele vandalizate pe cheltuială proprie.D-aia a plecat Brancusi din tara! Sitea ca aici artistii nu sunt apreciati!

BIDEN IL SPIONEAZA PE PUTIN IN BAIE!

Jurnaliștii de la New York Post au făcut noi dezvăluiri despre starea de sănătate a lui Vladimir Putin. Președintele Rusiei ar face baie în sânge de coarne de cerb.Oare cat sange contin coarnele de cerb?

18.05.2022
FAPTUL DIVERS

PUTIN NU E BOLNAV, PRESA OCCIDENTALA E!

Ambasada Rusiei la Bucureşti cataloghează drept „speculaţii” informaţiile privind starea de sănătate precară a preşedintelui Vladimir Putin, susţinând că aceste „speculaţii” sunt „la fel de neadevărate ca şi falsurile care apar constant despre, să zicem, „masacrele” efectuate de către trupele ruse asupra civililor din Bucea, Borodianka”.Firescpeculatii! Adevarul e banal!

CURIERII VOR DEVENI TURNATORI

Firmele de curierat vor fi obligate să raporteze la ANAF detalii referitoare la persoanele care au plătit ramburs pentru produsele comandate online. Măsura a fost adoptată miercuri de Guvern și vizează o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor.Ea va intra în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.Mai precis, firmele de curierat vor trebui să furnizeze lunar către ANAF informații referitoare la coletele achitate de către destinatar la livrare.Potrivit actului adoptat, prin această măsură se urmărește ”identificarea beneficiarilor reali care eludează taxele și impozitele datorate, prin încasarea sub formă de rambursuri, prin intermediul furnizorilor de servicii poștale, a veniturilor obținute din tranzacții efectuate în mediul online”Statul are nevoie de bani si strange surubul! Vai voua, evazionistilor!

TRAIM DIN IMPRUMUTURI!

Guvernul a împrumutat miercuri pe piețele externe 1,75 miliarde de dolari, un miliard de dolari printr-o emisiune de obligațiuni pe 5,5 ani, iar alte 750 de milioane separat, pe 12 ani. Aceasta este a treia ieșire din acest an.Este vorba de două emisiuni de obligațiuni, cu maturități pe 5,5 ani, respectiv 12 ani.Emisiunea este administrată de Citi, Erste Group, JP Morgan, Raiffeisen Bank International și Societe Generale.Guvernul s-a mai împrumutat deja în dolari, în acest an, în ianuarie, când a strâns 2,4 miliarde de dolari.Tot în ianuarie, Guvernul a împrumutat luni 2,5 miliarde de pe piețele externe, prin două emisiuni de eurobonduri, în prima ieșire pe euro din acest an. Investitorii au depus oferte totale de 7,5 miliarde euro.Nicio problema! Facem un imprumut mai mare si ne achitam toate datoriile!

PUTIN LOVESTE LA STOMAC!

Ministrul german al dezvoltării Svenja Schulze l-a acuzat miercuri pe preşedintele rus Vladimir Putin de ”folosirea foametei ca armă”, reprezentanta Berlinului anunţând intenţia de a lansa o alianţă pentru securitate alimentară globală, informează DPA.În cadrul unei reuniuni a miniştrilor dezvoltării din G7, organizată la Berlin, Schulze a spus că în prezent există un risc mai mare de foamete din cauza războiului din Ucraina.”Consecinţele teribile ale războiului Rusiei depăşesc cu mult Ucraina”, a afirmat ea.Participanţii la reuniunea de la Berlin examinează provocările pentru reconstrucţia Ucrainei, mergând de la foamete la schimbări climatice. Ucraina este un exportator important de cereale la nivel mondial. Premierul ucrainean Denis Şmîgal va participa la reuniune prin legătură video.”Există o ameninţare de foamete pentru că Putin foloseşte intenţionat foamea ca armă. Trebuie să contracarăm acest lucru printr-o nouă alianţă pentru securitate alimentară globală, pe care intenţionăm să o adoptăm la această întâlnire”, a explicat ministrul german al dezvoltării. Putin nu e prost! Stie ca atunci cand ai burta goala, nu-ti prea mai arde sa tragi cu pusca!

ZELENSKI-EROU DE BENZI DESENATE

Povestea de viaţă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski – de la comediant la lider în vreme de război – a devenit carte de benzi desenate, fiind publicată de compania TidalWave Comics. ”Puterea politică: Volodimir Zelenski” poate fi comandată deja pe Amazon.A ajuns de rasul copiilor?

BIDEN II SPRIJINA PE SUEDEZI SI-I INCURAJEAZA PE FINLANDEZI!

Statele Unite vor coopera cu Finlanda şi Suedia în cazul unei ”ameninţări la adresa securităţii comune şi cu scopul de a descuraja şi a înfrunta agresiunea sau ameninţarea unei agresiuni”, pe fondul solicitării celor două naţiuni nordice de aderare la NATO, a declarat preşedintele american Joe Biden, relatează The Guardian.NATO a ajuns la fundul sacului si are nevoie de noi cotizatii!

ELEFANTII VOR AVEA ACELEASI DREPTURI CA OAMENII?

Ar trebui să beneficieze o femelă de elefant de unele dintre drepturile legale pe care le au oamenii? Aceasta este întrebarea pe care o va analiza miercuri instanţa supremă a statului New York după ce un grup pentru apărarea drepturilor animalelor se luptă de câţiva ani să îl elibereze pe elefantul Happy de la Bronx Zoo, relatează Reuters.Posibil! Incet, incet ajungem sa nu ne mai mire nimic!

FOAIE VERDE DE DUDAU/IOHANNIS ZICE CA E BINE!

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj în cadrul celei de a X-a ediţii a Romanian Business Leaders Summit, în care afirmă că este nevoie de investiţii pentru ca economia naţională să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare, precum infrastructura, energia, agricultura şi industria. În opinia preşedintelui, este încurajatoare creşterea economică de pe trimestrul I al anului, peste aşteptări în raport cu prognozele.„Pandemia de COVID-19, criza energetică şi, mai nou, războiul din vecinătatea ţării noastre au determinat şi o reevaluare a direcţiei şi viziunii de alocare a resurselor, de la un orizont pe termen scurt la perspective sustenabile pe termen mediu şi lung. Soluţia sustenabilă vizează mobilizarea masivă a investiţiilor din fonduri europene şi resurse naţionale. Astfel, provocarea esenţială constă în implementarea accelerată a investiţiilor, la standarde de calitate şi cu efecte de antrenare pe termen lung. Numai aşa putem simţi beneficiile unei politici pro-investiţii, deja asumată de Guvern prin prevederile bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiţii. Trebuie să investim pentru ca economia naţională să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare, precum infrastructura, energia, agricultura şi industria, chiar dacă nu toate resursele investite astăzi vor avea rezultate vizibile imediat, ci mai degrabă pe termen mediu şi lung”, a afirmat şeful statului în mesajul care a fost prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.El zice ca e bine, milioane de romani zic ca e rau! Oare cine se inseala?

18.05.2022
FAPTUL DIVERS

FAPT

POMPA INAUGURATA CU POMPA!

Mai marii judeţului Cluj, împreună cu primarul oraşului au transformat recepţia unei lucrări de canalizare şi apă într-o festivitate care nu poate stârni decât zâmbete. Politicienii judeţului au inaugurat cu mare fast o pompă de apă şi o conductă schimbată din fonduri europene.Soborul de preoti a intarziat pentru ca tocmai sfintea asfaltarea unei strazi!

DUPA PROGRAMUL”PRIMA CASA” A APARUT SI PROGRAMUL PRIMA NUNTA!

Mai marii judeţului Cluj, împreună cu primarul oraşului au transformat recepţia unei lucrări de canalizare şi apă într-o festivitate care nu poate stârni decât zâmbete. Politicienii judeţului au inaugurat cu mare fast o pompă de apă şi o conductă schimbată din fonduri europene.Dar la primul divort nu se dau bani?

SORIN ATENIANUL!

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu – condamnat definitiv vineri la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție și dat în urmărire de către Poliția Română după ce a fugit din România – a fost reținut la Atena, scrie HotNews.ro.Sorin Oprescu era inclus de Poliția Română pe lista persoanelor urmărite, iar pe numele lui era emis mandat european de arestare, după ce nu a fost găsit de polițiști și nici nu s-a predat pentru a fi încarcerat.Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. În prima instanță, primise 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.Oricum, reusise sa fuga mai departe decat Elena Udrea care a fost arestata in Bulgaria!

BLASFEMIE! SE SUSTINE CA IN UCRAINA AR EXISTA RACHETI!!!

Sindicaliştii de la metrou condusi de Ion Rădoi au discutat anul trecut, pe un grup de WhatsApp, mai multe strategii, în contextul disputei dintre liderul sindical şi Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor, pe lângă varianta declanşării unor proteste care să pară spontane, unul dintre ei invocând şi varianta apelării la serviciile unor racheţi, scrie Ziuadevest.ro.Pe grupul de WhatsApp al salariaţilor Metrorex, Cristian Cozonac, unul dintre angajaţii apropiaţi de Ion Rădoi, a venit cu ideea angajării unor racheţi ucraineni, ”ceva de calitate”. „Hai pe ei…Cât dreaq costă niște racheţi d-ăia ucraineni? Hai naiba să punem preț pe capetele lor. 5.000 de angajați, dacă donează fiecare 1.000 lei, facem vreun milion de euro. Și luăm ceva de calitate. Punem preț pe două capete: Cătălin Drulă și directorul ( Ştefan Paraschiv, directorul Metrorex de la acel moment -n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi altfel nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a propus Cristian Cozonac, potrivit rechizitoriului DNA. Blasfemie! In Ucraina traiesc doar ingeri! Slava Zelenski!

SUEDIA SI FINLANDA ISI DORESC SOARTA UCRAINEI!

Finlanda şi Suedia îşi vor depune miercuri, împreună, candidaturile pentru aderarea la NATO, au anunţat cele două ţări nordice, în pofida riscului persistent al unui blocaj din partea Turciei, relatează AFP, potrivit agerpres.După aprobarea cu o majoritate zdrobitoare, de peste 95%, a parlamentului finlandez, toţi paşii au fost făcuţi pentru depunerea simultană a cererilor de aderare ale celor două ţări la sediul Alianţei de la Bruxelles.Oare Putin le-a dat voie?Macar l-au intrebat?

SONDA LUI RAJ KAPOOR!

Indian Space Research Organisation (ISRO) a anunţat, duminică, faptul că a localizat sonda lunară Chandrayaan-2, cu care a pierdut contactul în noaptea de vineri spre sâmbătă, chiar înainte de aselenizare, dar, deocamdată, nu sunt informaţii privind starea acesteia, potrivit efe.com, scrie mediafax.Procedura de aselenizare a vehiculului de explorare al misiunii Chandrayaan-2, Vikram, s-a desfășurat normal până la apariția unei erori în momentul în care se afla la o altitudine de aproximativ 2,1 kilometri deasupra suprafeței lunare, în regiunea polului sudic, au explicat oficiali indieni.Super! In curand vom vedea filme indiene facute pe Luna!

O FI BAUT BASESCU BANII DE PE FLOTA?

După 30 de ani, ies la iveală detalii despre felul în care a fost înstrăinată flota României. Documente din dosarul „Flota” arată că fostul președinte Traian Băsescu, ministru al transporturilor la acel moment, ar fi încasat în 1992 o jumătate de milion de dolari. Dezvăluirea este făcută de Radu Cristescu, fost vicepreședinte PMP.

„Băsescule,

A trecut Săptămâna Mare, a trecut Pastele, a trecut și 1 Mai, iar tu nu ai catadicsit sa răspunzi!

Astfel, ma văd nevoit sa arat romanilor cât de HOȚ ești…și asta e doar începutul!

In alta ordine de idei, ca jigodie ce ești, dai in judecată SPP-ul și îți ceri privilegiile nemeritate…ai nevoie de pază.

Îți e frică ca te scuipa lumea când ieși din casă, turnatorule?

Acum îți voi prezenta documentele, de unde reiese câți bani ai încasat din vânzarea FLOTEI și unde. 500.000 de dolari! De asemenea, voi prezenta lanțul infracțional al împrumutului de la Christiania Bank Oslo, de unde tu și acoliții tai ați furat sute de milioane de euro.

P.s degeaba ai dat ordin sa dispară documente din dosarul FLOTA, unele mai exista!

Reamintesc opiniei publice ca dosarul FLOTA contine 115 volume însumând 31.435 de pagini care demonstrează cum a furat Traian Băsescu FLOTA ROMÂNIEI.

Ce zici Petroave, unde e locul tău?”, scrie Cristescu pe Facebook.Interesant! Recent Basecu zicea ca-si cauta un apartament modest, ca mai mult nu-si permite! Sa fi baut banii de pe Flota?

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!