home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
15.04.2024
FAPTUL DIVERS

DOUA MILIOANE DE ROMANI POT MURI CU ZILE

Două milioane de români nu sunt asigurați la Sănătate, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. ”În cursul anului trecut, au fost făcute peste 700.000 de consultaţii pentru pacienţii neasiguraţi”, a precizat Rafila la Prima TV. Sănătăţii. ”O persoană fără asigurare medicală nu beneficiază de concediu medical. Noi am introdus, printr-o ordonanţă din anul 2022, posibilitatea ca persoanele fără asigurare să beneficieze de un pachet minim de servicii medicale, servicii care se desfăşoară la nivelul medicului de familie, adică un consult. Dar această persoană nu beneficiază nici de trimitere, nici de reţetă compensată, deci ei trebuie să suporte aceste costuri.
Sigur, dacă ai o boală care necesită o intervenţie medicală, atunci ai ori unitatea de primiri urgenţe, ori medicul de familie. Sistemul funcţionează de la 1 Ianuarie 2023. Aş vrea să-mi cer scuze faţă de colega mea, doamna preşedintă a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care cred că a făcut o mică confuzie: nu intră în vigoare de la 1 iulie 2024, funcţionează deja de la ianuarie 2023. Iar finanţarea vine de la Ministerul Sănătăţii prin transfer către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În cursul anului trecut, au fost făcute peste 700.000 de consultaţii pentru pacienţii neasiguraţi”, a spus Alexandru Rafila în emisiunea Insider politic, difuzată la Prima TV. Întrebat dacă, în prezent, sunt 700.000 de români neasiguraţi, ministrul Sănătăţii a răspuns: ”Sunt vreo două milioane. E o cifră mare, asta e realitatea”.Scapa cine poate, zicea Darwin! Asta e selectia naturala!

NU E MOMENTUL SA VA FACETI CONCEDIUL IN ISRAEL!

În urma atacului masiv pornit de Iran asupra Israelului, la Ministerul de Externe a fost instituită o celulă de criză. Membrii Executivului monitorizează situaţia în zonă şi se pregăteşte să evacueze românii aflaţi acolo dacă situația o impune și conflictul escaladează.
Luni, premierul va avea încă o şedinţă în cadrul celulei de criză, potrivit Antena 3 CNN.
De asemenea, Marcel Ciolacu este în contact cu liderii europeni și partenerii externi.

Încă de ieri dimineață, președintele Klaus Iohannis, premierul, președintele Senatului dar și miniștrii de Externe și al Apărării au condamnat atacul si s-au arătat solidari cu poporul evreu.

Marcel Ciolacu, trezit în mijlocul nopții după ce Iranul a atacat Israelul. A fost informat în permanență despre conflict
Premierul Marcel Ciolacu a fost trezit din somn noaptea de sâmbătă spre duminica după ce Iranul a lansat atacul cu drone asupra Israelului. Șeful Executivului a fost în permanență informat despre situația din Orientul Mijlociu de către ministrul de Externe român.
Mai multe detalii aici:
Ce se va întâmpla în Israel după atacul puternic al Iranului de sâmbătă noaptea
Reuniunea cabinetului de război s-a încheiat fără nicio decizie cu privire la modul în care Israelul va răspunde atacului Iranului.
Un oficial de rang din administrația Biden a declarat că a primit asigurări din partea guvernului israelian potrivit cărora statul evreu nu caută să escaladeze în mod semnificativ confruntarea cu Iranul.
Inițial, miniștrii guvernului israelian de dreapta și legislatorii au făcut presiuni pentru un răspuns rapid și agresiv la atacul aerian al Iranului.Bine, dar nici in Ucraina nu este indicat sa calatoriti!

VARANUL VOICULESCU ATACA DIN UMBRA

Antena 3 trece la o campanie deschisă pentru Piedone Popescu, în care sugerează că PSD-PNL trebuie să-l retragă pe medicul Cătălin Cîrstoiu și să-l susțină pe edilul Sectorului 5 în competiția pentru funcția de primar general al Capitalei. Antena 3 este controlată, de facto, de Dan Voiculescu, care este și președinte fondator al PUSL, formațiunea din care face parte Piedone Popescu. Întrebat dacă a discutat cu liderii PSD despre retragerea lui Cîrstoiu, Piedone a negat. „Eu sunt o locomotivă. Eu m-am pus pe șine, eu știu că această locomotivă plecată din gara celebră, Gara de Bord a Bucureștiului, are un traseu bine stabilit: Primăria Capitalei. Dacă acum, dacă la această locomotivă, în urma sondajelor, a cancelariilor partidelor sau mașinăriilor partidelor aflate azi în concurență cu mine, se pot alătură acestei locomotive…să bage cărbune…în această locomotivă”, a afirmat primarul Sectorului 5.El a afirmat că înainte de desemnarea candidatului PSD-PNL la primăria Capitalei el s-a întâlnit atât cu Marcel Ciolacu, cât și cu Nicolae Ciucă. Potrivit lui Piedone, PUSL ar fi dorit o alianță cu PSD și PNL. „Dacă Dumnezeu le dă gândul de apoi, fără a cerși nimic, dacă vor să aibă campania parlamentară și prezindețială, pot să vină să bage cărbuni în această locomotivă (…) Poate să vină orice partid care să îl susțină pe Piedone…Ok…Eu trag, treci în locomotivă”, a afirmat primarul Sectorului 5. „Dacă ei îmi vor da această susținere nu vor susține decât normalitatea și vor înțelege că în București trebuie să scăpăm de nocivitatea USR-ului. Vorbim de șobolanul USR de la sectorul 1”, a mai declarat Piedone, fără ca nici una din cele două moderatoare ale Antenei 3 să-i atragă atenția. Întrebat ce le-ar răspunde lui Ciolacu și Ciucă dacă îi vor propune să candideze, el a spus: „Ok, băgați cărbune în locomotiva Piedone”. Piedone a cerut un protocol clar semnat, care să precizeze ce se va petrece în consiliul general. Nu-l mai satura Dumnezeu de carbune!

DUMNEZEU TINE CU CIUCA SI-L LUMINEAZA

Declarație-bombă a liderului PNL Nicolae Ciucă! Liberalul recunoaște că nu a vrut să facă alianță cu PSD și pune formarea Coaliției pe seama divinității. Nicolae Ciucă a povestit ce i-a transmis o măicuță de la Mănăstirea Voroneț și cum l-a convins să își dea mâna cu dușmanul istoric al liberalilor, scrie realitatea.net.„Vara trecută, am fost la mănăstire la Voroneț, nu mai fusesem de mult.La un moment dat, iese o măicuță și vine direct la noi și mi se adresează exact așa cum o să vă spun acum: „Domnule general, să țineți minte, la judecata de apoi în fața lui Dumnezeu nu veți fi întrebat ce ați făcut bine sau ați făcut rau, veți fi întrebat despre ce nu ați făcut și ați fi putut să faceți.”Toată lumea se întreabă: Dom’le, de ce ați acceptat să faceți listă comună, de ce ați acceptat să aveți o coaliție de guvernare cu Partidul Social Democrat?Multă lume nu a crezut în acest proiect și sincer, este aici și Rareș Bogdan, este aici și domnul Stolojan, ne aducem aminte discuțiile, nici noi nu am crezut dar, că tot l-am invocat mai devreme pe Dumnezeu, ne-a luminat mintea”, a spus Nicolae Ciucă.Aleluia! Faca-se voia Cerului!

PUTIN UMOR

O blonda fuma alene o tigara intr-un bar. Un tip se apropie de ea si ii spune:

-Domnisoara, dansam sau stam de vorba?

-Dansam, ca sunt franta de oboseala.

***

Un tip intra intr-un magazin si o intreaba pe vanzatoare:

– Aveti vopsea de oua?

La care vanzatoarea se uita cu atentie la el, il masoara din cap pana-n picioare, ii zambeste si spune:

– Cochetule!

***

Un pitic in troleibuz statea langa o domnisoara inalta. Piticu’ o intreaba:

– Va dati jos?

– Da, raspunde aceasta.

– Da’ cu ce va dati, ca tare fain miroase!

***

I: Care e diferenta dintre erotic si pervers?

R: Erotic e cand folosesti pana si fulgul iar pervers e cand folosesti toata gaina

***

Suna o blonda la CFR:

– Imi spuneti va rog cat face trenul din Targu Mures pana in Bucuresti?

– O secunda…

– Multumesc!!!

***

O blonda merge pe strada cu masina dar la un moment dat o ia pe contrasens. O opreste un politist care o intreaba:

– Stiti de ce v-am oprit?

La care blonda zice:

– Clar, vrei sa iesi cu mine!

***

– Ce scrie pe mormantul unei blonde?

– In sfarsit, s-a culcat singura.

***

– Cum poti sa zapacesti o blonda?

– Nu poti, asa s-a nascut.

***

O blonda se plange mamei sale:

– Mama, am ramas insarcinata!

– Cum? Unde ti-a fost capul?

– Cum unde, raspunde blonda, pe perna!

***

Doua blonde intr-un lift. Deodata liftul se blocheaza.

Crizate, incep sa strige:

– Ajutor! (zice prima)

– Ajutor! (zice a doua)… si tot asa…

La un moment dat se opresc si zice una catre cealalta.

– Fata, hai sa strigam amandoua simultan, ca asa avem sanse mai mari sa fim auzite.

– Bine, zice cealalta

Deodata se aude:

– Simultaaaaan! Simultaaaan!

***

O blonda merge la doctor si se plange ca o dor toate.

– Domnule doctor, daca ma ating cu degetu pe cap ma doare, daca ma ating pe picior ma doare, daca ma ating pe burta iarasi ma doare… ma dor toate.. ce am?

– Esti blonda naturala?

– Da

– Atunci e clar, ai degetul cu care te atingi rupt.

***

– De ce latra cainii la rotile masinilor?

– Tu ce ai face cand ti-ai vedea WC-ul rostogolindu-se?

***

O blonda intra tremurand din toate incheieturile intr-o farmacie.

Dupa o jumatate de ora de stat la coada :

-D..d..doaaamna a..a..veve..ti vi..vibratoare?

-Da.

-Si..si cum se o..o..opresc?

***

Discutie intre doua blonde:

– Mama ta este o mare mincinoasa.

– De ce, draga?

– Spunea ca negrul slabeste si de doua saptamani ma imbrac doar in haine negre si nu am dat jos niciun kilogram…

***

Doi virusi se intalnesc:

– Oo, salut! Ce mai faci? Ba, da’ arati cam rau, esti palid!

– Da, cred ca am ampicilina…

***

La un bar, doua blonde trecute de prima tinerete discuta:

– Ii vezi pe cei doi barbati de acolo? Ei bine, cel din dreapta este sotul meu, cel din stanga este amantul meu.

– Ce ciudat… La mine este exact invers!

***

La Palatul Victoria se opreste badea Gheorghe cu bicicleta, o rezeama de gard si incepe sa caste ochii in jur.

Gardianul:

– Bade, ia bicicleta de-aici ca vin ministrii, primul-ministru.

– No, ca nu-i bai, i-am pus lacat!

***

Doua blonde stateau de vorba; una dintre ele o intreaba pe cealalta:

– Draga, tu cand faci dragoste, vorbesti cu sotul tau?

– Da, daca ma suna!

***

Cica ajunge Bin Laden la poarta raiului.

Apare Sfantul Petru care ii zice: -Tu doar nu vrei sa intri?

La care Bin Laden ii raspunde: -Cine a spus ca vreau sa intru aveti voi 3 minute sa iesiti!!!

***

Doua blonde:

– Auzi draga, aseara am fost cu sotul meu la o licitatie!

– Da!? Si cat ai luat pe el?..

***

Se duce o blonda la cazino si zice:

– Vreau sa pariez pe 2 numere, dar ca sa castig trebuie sa ma dezbrac. Toti sunt de acord, se dezbraca si arunca zarurile.

– Am castigat, am castigat, incepe sa se bucure ea. Ia banii si pleaca.

La care dealerul zice catre celalalt:

– Tu ai vazut zarurile pe care le-a aruncat ?

– Nu, creadeam ca le-ai vazut tu, spuse celalalt dealer.

Morala: Nu toate blondele sunt proaste, dar barbatii tot barbati raman..

***

Intr-o noapte, la spital, o asistenta blonda il scoala pe pacientul care dormea un somn adanc si ii spune:

– Treziti-va, am uitat sa va dau somniferul!

***

O blonda se duce la un hotel sa-si ia o camera peste noapte.

Receptionerul ii spune ca nu mai are decat un pat liber, dar cu trei barbati in camera. Fiind iarna si neavand unde sa doarma,

accepta. In camera unul dintre cei trei ii propune un joc. Daca raspunde corect la o ghicitoare („ce e mica, are coada, rontaie alune, si traieste in padure?”) o vor lasa sa doarma. Daca nu..

Dimineata femeia de servici intra in camera unde doi barbati erau lesinati iar al treilea in genunchi se ruga de blonda:

– Spune veverita, te implor, spune VEVERITA!!!

***

Ce sfat primeste de la mama sa o blonda care iese la o intalnire cu un baiat?

– Daca nu esti in pat pana la 12, vino acasa!

***

O blonda si o bruneta mergeau pe strada.. Bruneta il vede pe partea cealalta pe Gigel:

– Ia uite-l pe Gigel, nu-i faci cu mana?

– Sa-si faca singur !

***

O blonda se duce sa faca niste cumparaturi intr-un mall si scoate din poseta o bancnota de 100 de dolari.

-Imi pare rau, aceasta bancnota este falsa!

-Da?! se burzului tanara, asta inseamna ca aseara am fost violata!

***

– De ce vin blondele dezamagite de la Londra?

– Afla ca Big Ben-ul este numai un ceas!

***

O blonda merge la munte iarna. La receptie, citeste pe ecranul unui televizor instalat deasupra cotele zapezii: Busteni – 15 cm, moale; Clabucet – 20 cm, medie; Postavarul – 25 cm, dura. Se duce la receptioner:

– Nu va suparati, care e camera dlui Postavarul?

***

Discutie intre doua blonde:

– I-am cumparat soacra-mii un sampon din ala cu „volume control”.

– Si, cum e ?

– Nu e bun de nimic, inca o aud…

***

– Ce gandeste o blonda cand vede in fata ei, pe strada, o coaja de banana?

– La dracu, iar am sa cad!

***

Doua blonde se intalnesc:

– Auzi draga, am si eu un dubiu: cum se zice corect Iran sau Irak?

***

– De ce sunt blondele incurcate in baie?

– Trebuie sa-si dea singure pantalonii jos.

***

– Care este diferenta dintre o blonda si o oglinda?

– O blonda se abureste mai repede.

***

– De ce sunt blondele respinse la examenul auto?

– Pentru ca sunt obishnuite sa foloseasca numai bancheta din spate..

***

O blonda super aranjata si dichisita face autostopul iar dupa un timp un tir opreste si o ia. Blonda tot incerca sa intre in vorba cu soferul dar acesta ii raspundea scurt de fiecare data. La un moment dat ea observa cu stupoare ca tipul avea doua slituri si il intreaba de ce? Soferul ii explica pasagerei ca are doua p..e, una subtire si finuta pentru fetitele de la oras si una groasa si puternica pentru cele de la tara. Blonda ii raspunde fara intarziere: „Nu va uitati ca sunt frumos imbracata, ca tot de la tara ma trag”.

***

La usa unei blonde suna soneria.

– Cine este? intreaba blonda.

– Proprietarul. Am venit sa-mi platiti chiria.

– Veniti putin mai tarziu, raspunde blonda. Acum platesc lumina.

***

Un pacient se trezeste dupa operatie cu dureri puternice in zona renala.

– Doctore, nu inteleg de ce ma doare spatele?
– Cum de ce? Ti-am scos un rinichi!
– Doctore, esti nebun! Trebuia sa ma operezi de amigdalita!
– Da draga, dar aveam eu o obligatie!

***

Cica un tip se duce la doctor fiind racit (tusea intr-una). Doctoru’ il consulta si ii prescrie un medicament, dar din graba pe reteta apare un diuretic puternic. Doctoru’ il cheama inapoi dupa trei zile. Cand se intoarce omu’, doctoru’ intreaba.
– Mai tusiti domnu’?
– Da ce credeti ca mai am curaj?

***

Intr-o zi un barbat intreaba un medic:

– Domnu’ doctor, eu sunt blond, nevasta-mea bruneta, de unde oare s-a luat copilul asta roscat al nostru?
Medicul uimit il intreaba:
– Tu, iti „vezi” sotia macar odata in seara?
– Nu, Nu! e des!
– Dar odata in saptamana?
– Nu, e des!
– Dar odata in luna?
– Nu domnu doctor, e des.
– Atunci cind iti vezi tu sotia?
– …… C-am odata in jumate de an.
– Apoi sa stii ca-i de la rugina mai.

***

La o clinica de tratament pentru batrani, inainte de a se interna, batranii trebuiau sa mearga la un medic care le dadea sfaturi in functie de boala si buzunar.
Intra primul batran si doctorul il intreaba:
– Ce pensie ai?
– 2.500.000
– De la masa sa nu-ti lipseasca friptura, sticla cu vin si fructele.
Al doilea avea pensia: 1.000.000.
– De la masa sa nu-ti lipseasca legumele.
Al treilea cu pensia de 300.000
– Tataie, aer, cat mai mult aer….

***

Un ginecolog vrea sa se reprofileze auzind ca ar cistiga mai bine ca mecanic auto…
Invata individul si se duce la un service auto sa dea test de angajare. La rezultate stupoare: tipul luase nota 15…Se duce si-l intreaba pe mecanicu’ sef:
– Bine domne cum se poate asa ceva: asta a luat 5, asta 7,… eu 15?!
– Da domne hai sa vedem: ti-am dat sa desfaci carburatorul, l-ai deschis corect… 5 puncte. Te-am pus sa-l inchizi… l-ai inchis corect: 5 puncte. Si ti-am mai dat 5 puncte de la mine ca ai facut totul prin teava de esapament!

***

La spital, rudele asteapta ingrijorate medicul pentru a afla ce s-a intamplat cu Bula.
Dupa o vreme apare si medicul, vizibil obosit si transpirat dupa operatia lui Bula.
– Buna ziua. Trebuie sa va spun ca Bula este in afara de orice pericol, totusi nu am reusit sa ii salvam creierul. Se poate face transplant de creier, dar acum trebuie sa hotarati cat vreti sa platiti, evident. Un creier de barbat costa 3.000 $ si un creier de femeie costa 300$. Care ar fi optiunea dumneavoastra?
Evident, tacerea s-a asezat peste grupul de rubedenii al lui Bula. Si sa nu va imaginati ca s-ar fi speriat de suma de bani.

Pur si simplu femeile erau stupefiate de evidenta diferenta de pret dintre cele 2 tipuri de creier iar barbatii, evident, isi trageau coate si isi ascundeau cu greu zambetele.
In cele din uma, domnul X, important om de afaceri, om greu adica, retinandu-si cu greu zambetul, il intreaba pe medic:
– Si de ce ar fi o diferenta asa mare de pret intre creierul de barbat si cel de femeie?
– Pai vedeti dumneavoastra, creierul de femeie este folosit si nu il putem vinde la acelasi pret ca cel al unui barbat, care este nefolosit si este nou-nout!

***

Un pacient se prezinta la medicul de familie.

Doctorul de familie il intreaba ce s-a intamplat si pacientul ii raspunde:
– Domnule doctor,eu am o problema foarte neplacuta si anume:
In fiecare dimineata,dar stiti cum??exact la ora 5 dimineata, eu am scaun…
– Dar unde vedeti dumneavoastra neplacerea, ii raspunde doctorul. La mine vin pacienti care solicita retete pentru a avea scaun in fiecare zi!
Pacientul ii spune atunci:
– Va cred ,domnule doctor , dar stiti…eu ma trezesc in fiecare dimineata dupa ora 7….

***

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!