home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
12.10.2022
FAPTUL DIVERS

DE LA PAMANT LA LUNA

NASA a anuntat, miercuri, ca va incerca din nou, pe 14 noiembrie, sa lanseze spre Luna mega-racheta SLS, in cadrul misiunii Artemis 1, potrivit Agerpres. Precedentele date de lansare, programate la sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie, au fost anulate in ultimul moment din cauza unor probleme tehnice.Apoi, la sfarsitul lunii septembrie, racheta SLS, cea mai puternica racheta construita vreodata de agentia spatiala americana, a fost trimisa in hangarul ei de la Centrul Spatial Kennedy, pentru a o proteja de uraganul Ian, care a devastat mai multe regiuni din statul Florida.Artemis este noul program-far al NASA, care va permite oamenilor sa revina pe Luna si care vizeaza, totodata, trimiterea primei femei si a primei persoane de culoare pe satelitul natural al Pamantului.Credem ca speriat de o eventuala apocalipsa nucleara, Biden vrea sa o stearga pe Luna!

INTRAM IN SHENGEN LA SFANTUL ASTEAPTA

Premierul olandez Mark Rutte a declarat, miercuri, la Cincu, că misiunea de evaluare pe Schengen ar putea fi „mai largă, mai profundă” și a precizat că așteaptă rezultatele acesteia.„E foarte important ca toată informația să fie pe masă. Comisia Europeană lucrează acum. Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră corectă, de aceea am menționat MCV, trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Despre corupție, crima organizată, despre asta e MCV și apoi trebuie să apreciem împreună”, a spus Mark Rutte.„Misiunea de evaluare ar putea fi mai largă, mai profundă, așteptăm rezultatele, deci nu pot să vă dau un termen, dar nu vom lua mai mult timp decât necesar”, a subliniat premierul Olandei.Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că în data de 8 decembrie se va desfășura Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE ”la care sperăm ca România să fie acceptată în Schengen”.E clar! O sa intram in Schengen la doua zile dupa desfiintare!

BIDEN NU RENUNTA LA PAMPERS, DAR ARE PLANURI MARI!

Casa Albă a reafirmat miercuri priorităţile strategice ale preşedintelui Joe Biden: să se impună în faţa Chinei pe termen lung şi să contracareze Rusia în cel mai scurt timp pentru a rămâne prima putere mondială incontestabilă, relatează Agerpres conform France Presse.„Am intrat într-un deceniu decisiv”, a declarat presei principalul consilier diplomatic al preşedintelui american, Jake Sullivan, identificând ‘două provocări esenţiale’.„Prima este competiţia între marile puteri pentru a modela ordinea internaţională de mâine”, a spus consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe.

Obiectivul ‘cel mai presant’, potrivit documentului difuzat de executivul american, constă în a ţine piept regimurilor autoritare. Şi, în primul rând, Moscovei şi Beijingului, notează AFP.Asa, tataie, nu te lasa! Arata-le chinezilor si rusilor ca esti inca verde si nu de la mucegai!

CU DITAMAI COVORUL LA SFANTA PARASCHEVA!

Cu brațele pline de obiecte pe care le vor atinge de raclă și cu o lista lungă de rugăminţi. Așa așteaptă pelerinii veniți la Iaşi zilele acestea pentru a se închina la Moastele Sfintei  Parascheva Cei care nu au putut ajunge în capitala Moldovei au trimis lucruri prin intermediul rudelor. Au fost şi situaţii bizare. Pe la raclă a trecut azi un pelerin cu un covor în braţe. Macar sa-l fi dat mai intai la curatat!

ANPC VREA SA STII CE MANANCI LA RESTAURANT!

Meniuri lungi cât o zi de post. În curând, vom merge la restaurant mai ceva ca la bibliotecă. Asta pentru că Protecţia Consumatorului propune ca meniurile să conţină absolut toate ingredientele fiecărui preparat, plus valoarea nutritiţională. Un pomelnic de informaţii în plus care va creşte costurile, spun patronii. Clienții au, momentan, păreri împărțite.Veti petrece, la restaurant, trei ore citind si zece minute mancand!

HOTII FURA LA HECTAR!

Poliţiştii din Botoşani au declanşat o anchetă după ce culturile agricole de pe o suprafaţă de teren de trei hectare, aflată în extravilanul localităţii Corlăteni, au fost furate.
Hoţii au sustras tot porumbul cultivat în primăvară de un fermier din localitate.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. În continuare, se efectuează cercetări pentru această faptă în vederea identificării acestora şi tragerea la răspundere penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit unui martor, pentru furtul porumbului au fost folosite două combine agricole şi un camion. Acesta a surprins, cu ajutorul unor camere de supraveghere montate în gospodăria sa, momentul în care cerealele din combine erau transbordate în camion.
„Am văzut două combine care au oprit aici în dreptul meu, neştiind că sunt camere, şi au încărcat marfa într-un camion. Mi s-a părut curios, dar nu am ştiut ce se întâmplă. Ulterior, am aflat că a fost un furt”, a declarat localnicul din Corlăteni.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 45.000 de lei.Sa mai spuna cineva car romanii nu sunt oameni muncitori,,,

EFECTE SECUNDARE CAND TE LASI DE BAUTURA..

Senatorul USR de Sălaj, Virgil Marius Bob, i-ar spart capul unui inspector bancar la o masă. În urma unei discuții mai aprinse la un eveniment, senatorul Virgil Bob a agresat o altă persoană, lovindu-l în cap cu un obiect contondent, cel mai probabil cu telefonul mobil, conform unor surse judiciare.Vă reamintim, USR a lansat campania „Fără penali în funcții publice”, iar senatorul s-a ales cu o plângere penală la parchet. Virgil Marius Bob este senator din acest an și este cunoscut în spațiul public pentru participarea la concursul de muzică X-Factor, unde demnitarul cântă versuri precum „Nu mai beau, nu mai duc pahar la gură/ Am capul mare și cred că e si cam prost, e plin de bere si rachiu”.Cand ai baut o viata, atunci cand incerci sa te lasi, pot aparea manifestari bizare

HIBERNATUS 2022

Timpul şi moartea au intrat într-un fel de „pauză” pentru anumite persoane din Scottsdale, un oraş din statul american Arizona. În interiorul unor bazine umplute cu azot lichid se află trupurile şi capetele provenite de la 199 de oameni care au optat pentru a fi crio-conservaţi în speranţa că vor putea fi readuşi la viaţă în viitor, după ce ştiinţa va fi avansat dincolo de lucrurile de care este capabilă în prezent, informează Reuters, potrivit agerpresMulţi dintre „pacienţi”, aşa cum îi numesc reprezentanţii Alcor Life Extension Foundation, erau persoane aflate în stadii terminale cu cancer, scleroză laterală amiotrofică şi alte boli pentru care nu există niciun tratament în zilele noastre.Cei dezghetati le-au luat banii!

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!