home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
16.07.2023
FAPTUL DIVERS

ORGANIZATIA PATRU LABUTE E SCANDALIZATA!

Un argeșean a tras cu un pistol de tip airsoft și a aruncat petarde în câinii vecinului.   Polițiștii au făcut percheziții la locuința bărbatului, de unde au găsit mai multe arme periculoase. Din cercetări s-a stabilit faptul că acesta a început să aibă acest comportament încă din iarnă.

Bărbatul este cercetat pentru „practicarea tirului pe animale domestice sau animale sălbatice captive”. Vedeti cum suntem?Si pe urma ne vaitam ca nu avem campioni mondiali la tir! Cum sa avem, daca-i descurajam in loc sa-i stimulam?

SURPRIZA LA WIMBLEDON!

Tenismenul iberic Carlos Alcaraz, 20 de ani, a câștigat prima sa finală de Wimbledon din carieră, un ultim act de poveste care a durat circa 5 ore, în fața marelui campion Novak Djokovici.Ibericul s-a impus cu 3-2, scor exact 1-6, 7-6, 6-1, 3-6, 6-4, după 4 ore și 46 de minute de tenis spectacol.Primul set a fost unul fără echivoc, terminat în doar 35 de minute, scor 6-1 pentru sârb, care a profitat de emoțiile și de greșelile flagrante ale mai tânărului său adversar, aflat la prima sa finală de Wimbledon din carieră.Alcaraz și-a ridicat totuși nivelul de joc în manșa secundă, una total schimbată pentru el și una care a mers cap la cap până în tiebreak. Și acela pe muchie de cuțit, terminat 8-6 pentru iberic, deși Nole a avut minge de 2-0 la 6-5…Acest set pierdut și-a pus amprenta asupra lui Djokovici, care, nervos și iritat nu și-a mai regăsit ritmul în manșa cu numărul 3. Una câștigată la fel de clar ca prima, însă de Alcaraz de această dată, privit din tribune inclusiv de Regele Spaniei, Felipe. 6-1 pentru don Carlos, iar trofeul părea atât de aproape.Nu a fost de acord același tenace sârb, Djokovici înclinând din nou balanța pentru el în setul 4, pe care l-a câștigat cu un sec și meritat 6-3.Setul decisiv a fost unul în care Alcaraz a trebuit să reziste eroic în fiecare ghem, în fiecare minut, aproape că în fiecare schimb de mingi. 6-4 s-a terminat totul, iar Alcaraz bifează al doilea titlu de Mare Șlem din carieră, după acel US Open de anul trecut. Nole nu a putut triumfa pentru a 8-a oară pe iarba de la All England Club și rămâne cu doar, desigur în ghilimele, cu 23 de trofee de GS.Cei care au pariat pe Alcaraz, sunt asteptati la casierie!

DAI IN MINE, DAI IN TINE!

Președintele rus Vladimir Putin spune că Rusia are suficiente stocuri de muniții cu dispersie și își rezervă dreptul de a le utiliza, dacă Ucraina va folosi astfel de muniții împotriva sa. Într-un clip care prefațează un interviu acordat de liderul de la Kremlin televiziunii de stat din Rusia, Putin a subliniat că Rusia „are rezerve de diferite tipuri de muniții cu dispersie”, transmite agenția germană de presă DPA.Rusia nu ar avea intenția să le și folosească, a spus el, adăugând însă:„Dar desigur, dacă sunt folosite împotriva noastră, ne rezervăm dreptul să acționăm la fel”.Ministrul apărăii Serghei Șoigu avusese declarații similare anterior, subliniază agenția de presă, care notează că organizațiile care militează pentru drepturile omului au acuzat atât Rusia cât și Ucraina că ar fi folosit deja astfel de muniții.Agenția Associated Press (AP) subliniază la rândul ei că atât jurnaliștii cât și organizații umanitare internaționale ar fi documentat pe larg folosirea acestor muniții controversate de către ambele tabere, urme ale utilizării lor fiind descoperite după bombardamente rusești.Putin a negat folosirea munițiilor cu dispersie, chiar dacă armata rusească s-a confruntat pentru o perioadă cu lipsuri de aprovizionare cu muniție de luptă.„Până acum nu am făcut asta, nu le-am folosit, nu am avut o astfel de nevoie”, a spus el, scrie AP.CORECT! Decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-ta!

CALDURA MARE, MONSER!

Jumătate din județele României vor fi sub avertizare de Cod portocaliu de val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat luni, 17 iulie, în timp ce în restul județelor va fi în vigoare un Cod galben, au anunțat duminică meteorologii.

Aproape trei sferturi din județele țării sunt sub Cod galben de val de căldură, caniculă și disconfort ridicat și duminică, 16 iulie. Temperaturile în județele din – în vest, sud, sud-est și local în centru vor ajunge la 33-37 de Grade Celsius (°C), cu minime între 17-25 °C.

Astfel, căldura se va intensifica puternic luni, când în jumătate din județe țării va fi Cod portocaliu – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, iar în celelalte va fi Cod galben – val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat. Codul portocaliu va fi în vigoare pe tot parcursul zilei de luni, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei – în 20 de județe și municipiul București.În aceste zone, „valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica”. Indicele temperatură – umezeală va depăși limita critică.„Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa între 18 și 24 de grade”, transmite ANM.În toate celelalte județe – din centru, nord, dar și în Dobrogea, în Constanța și Tulcea, va fi în vigoare Codul Galben, cu maxime între 33-37 °C și minime de 17-23 °C.Meteorologii că valul de căldură și disconfortul termic vor persista și marți 18 iulie în regiunile vestice, sudice și sud-estice și chiar și miercuri și joi, 19-20 iulie, în sud.N-am murit de frig, dar vom muri de cald!

STIE TOATA LUMEA CA-I ANTRENAM IN SECRET PE UCRAINENI!

Compania americană Draken International, LLC, ce activează în domeniul pregătirii militare, a început deja recrutările pentru instructori de piloți de avioane de luptă F-16 pentru pregătirea piloților ucraineni în România.În anunțul de angajare, compania precizează că instructorii militari vor activa la Bază Militară Fetești. Anunțul este public și vine în contradicție cu intenția autorităților române de a păstra locul antrenamentelor secret.Pentru hub-ul de antrenare a piloților la Fetești, compania angajează și alte tipuri de personal, printre care tehnicieni pentru mentenanță, electricieni, alți specialiști în aviatică. Potrivit anunțului, candidații trebuie să aibă cel puțin 5 ani de experiență în activitate asociată avioanelor F-16, iar cei care vor fi angajați vor sta în România între 3 și 19 luni. Marți, la Vilnius,în Lituania, unde a avut loc summitul Alianței Nord Atlantice, 11 țări din NATO, inclusiv România, și Ucraina au semnat memorandumul care va permite antrenarea piloților ucraineni în România, într-un viitor nou centru (hub) de antrenament al NATO.Devine Fetesti o tinta legitima pentru rusi? Devine!

ADIO! PUTIN NU-SI MAI POATE SCHIMBA SEXUL!

Un proiect de lege amplu rusesc care interzice schimbarea de gen din punct de vedere legal sau medical a fost aprobat vineri de camera inferioară a parlamentului în lectura sa finală, ca parte a represiunii împotriva drepturilor LGBT sub președintele Vladimir Putin.Duma de Stat a Rusiei, sau camera inferioară a parlamentului, a votat în favoarea unei noi legi care interzice aproape orice ajutor medical pentru persoanele transgender, inclusiv operația de schimbare a sexului, într-o serie de noi legi anti-LGBTQ în Rusia.Proiectul de lege le va interzice rușilor să-și schimbe sexul pe documentele oficiale de identitate, care erau legale din 1997. Lucrătorilor din domeniul sănătății li se va interzice „efectuarea de intervenții medicale menite să schimbe sexul unei persoane”, inclusiv intervenții chirurgicale și prescrierea terapiei hormonale, transmite Reuters.Proiectul de lege, care a avut a treia și ultima lectură vineri, interzice medicilor să facă intervenții chirurgicale de schimbare a sexului, cu excepția cazurilor legate de tratarea anomaliilor fiziologice congenitale la copii.De asemenea, restricționează modificarea documentelor oficiale pe baza certificatelor medicale de schimbare de gen.Deputații Dumei de Stat au adăugat prevederi în proiectul de lege în a doua lectură, aprobată joi, pentru a interzice persoanelor transgender să adopte sau să întrețină copii și să le anuleze căsătoriile dacă unul din membrii cuplului își schimbă ulterior sexul. Medicii și susținătorii drepturilor transsexualilor au avertizat că interdicția ar crea o piață neagră pentru înlocuitori de hormoni și ar duce la o creștere a tentativelor de sinucidere în rândul tinerilor care nu pot avea acces la îngrijiri medicale.Înainte de a intra în vigoare, legea trebuie aprobată de Consiliul Federației Ruse și semnată de președintele Vladimir Putin.Putin a înăsprit legislația anti-LGTBQ în ultimele luni, în timp ce Kremlinul reprimă libertatea de exprimare și drepturile omului pe fondul războiului din Ucraina.Aceste evoluții legale recente din Rusia extind constrângerile asupra comunității LGBTQ și reflectă o înăsprire a reglementărilor și a controlului asupra drepturilor transgender în țară.E jale! Baietii care se gandeau sa-si schima[e de razboi, trebuie sa gaseasca alte trucuri!

ALTERNATIVE

„Totul in viata este noroc.”

Donald Trump

„Oamenii superficiali cred in noroc. Cei puternici cred in cauza si efect.”

Ralph Waldo Emerson

„Fii recunoscator pentru noroc. Nu da atentie fulgerelor, si asculta cu incantare cantecul pasarilor. Mai ales, nu uri pe nimeni, niciodata.”

Eubie Blake

„Fii intotdeuna pregatit pentru orice, munceste din greu si spera sa ai putin noroc. Recunoaste ca, cu cat muncesti mai mult si esti mereu pregatit sa infrunti orice, cu atat mai mult norocul se apropie de tine.”

Ed Bradley

„Am descoperit ca norocul este destul de previzibil. Ai cu atat mai mult noroc cu cat iti oferi mai multe sanse, esti mai activ, si demonstrezi ce poti cat mai frecvent.”

Brian Tracy

„Norocul? Nu stiu nimic despre noroc. Nu m-am bazat niciodata pe el si mi-e teama de oamenii care fac lucrul acesta. Norocul inseamna pentru mine altceva: munca grea si constientizarea a ceea ce este oportunitate sau nu.”

Lucille Ball

„Harnicia este mama norocului.”

Benjamin Franklin

„Norocul este un divident al sudorii. Cu cat transpiri mai mult, cu atat esti mai norocos.”

Ray Kroc

„Cel bogat fara tocmeala

Iese fara socoteala,

Dar si cine drept slujeste,

Dumnezeu il noroceste.”

Proverb romanesc

„Singurul lucru care poate infrange lipsa de noroc este munca asiduua.”

Harry Golden

„Norocul ti-l faci prin tine insuti.”

Bruce Springsteen

„Am credinta ca, cu cat muncesti mai mult cu atat ai parte de mai mult noroc.”

Dave Thomas

„Norocul nu este o intamplare, ci o straduinta; pretiosul suras al Fortunei se cere castigat prin munca.”

Emily Dickinson

„Cea mai mare oportunitate de a reusi exista in tine insuti. Nu conteaza mediul inconjurator; nu ai parte de noroc din intamplare sau prin ajutorul celorlalti; totul depinde de tine.”

Orison Swett Marden

„Oamenii remarca adeseori cat de norocos sunt. Norocul este important atat timp cat ai sansa de a te vinde pe tine insuti la momentul potrivit. In afara de asta, trebuie sa ai talent si sa stii cum sa ti-l pui in valoare.”

Frank Sinatra

„Exista doua tipuri de oameni sarmani: cei ce sunt sarmani impreuna, si cei care sunt astfel de unii singuri. Cei dintai sunt cu adevarat sarmani, ceilalti sunt oameni bogati lipsiti de noroc.”

Jean-Paul Sartre

„O idee buna inseamna circa 10 procente de implementare si munca, si 90% de noroc.

Guy Kawasaki

„Singurul noroc de care au avut parte oamenii mari a fost acela de a se naste cu un talent si cu hotararea de a infrange ghinionul.”

Channing Pollock

„Norocul reprezinta arta de a sti cum sa te pregatesti a intalni oportunitatile.”

Seneca

„Norocul ce iti incruciseaza calea vietii depinde de vointa ta de a actiona.”

Barbara Sher

„Norocul este intotdeuna ultimul refugiu al leneviei si incompetentei.”

James Cash Penney

DESPRE NOROC

Cine are noroc, seamănă şi pietre şi creşte, dar cine n-are noroc — nici busuioc nu răsare.

Când a dat peste tine norocul, până și cocoșul îți ouă.

Leneşul nu are niciodată noroc.

Amintește-ți că a nu primi ceea ce vrei este, uneori, un noroc.

Numai de noroc să nu te plângi.

Nu te lăsă numai în seama norocului.

Noroc noroc și cu nasu-n troc.

Norocul vine când nici cu gândul nu gândeșți.

Când ne alintă norocul, ni se întinde o cursă.

Nu sta, că-ți stă norocul.

Norocu-i după cum și-l face omul.

Sârguința e muma norocului.

Unde intră ceartă-n casă, de acolo iese norocul.

S-o învârti cândva roata norocului și o dănțui și săracul.

Norocul e cu toane; el nu e statornic decât în nestatornicia sa.

Norocul să-i ajute pe cei inteligenți. Că prostii se descurcă și singuri.

A-și arunca norocul în gârlă.

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!