home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
19.03.2024
FAPTUL DIVERS

SEFUL DE GALERIE E PE VAL!

PSD pierde primul loc în fața partidului AUR. Asta spun sondajele europene realizate de Europe Elects pentru publicația Euractiv. PSD și PNL, în momentul de față, abia dacă mai adună împreună 42%, în timpce Alianța pentru Unirea Românilor are 25%. Asta demonstrează clar că românii s-au săturat de corupția care a luat amploare în cele două partide, să nu mai vorbim despre faptul că s-a dat de pământ cu doctrina politică, dar și cu onoarea celor două partide, din cauza că până mai ieri erau dușmani de moarte, din toate punctele de vedere, iar acum și-au dat mâna pentru a nu pierde puterea în fața AUR. Din păcate pentru PSD și PNL, dacă cifrele rămân aceleași și pentru parlamentare (deși cu timpul cele două partide scad tot mai rău în sondaje), nu vor mai putea face o majoritate nici măcar cu UDMR, aceștia fiind cotați în continuare la 5%.Bravo, Simioane! Fara sa vrem ne amintim de Dan Diaconescu! Ah ce bine cotat era! Mai stiti ceva de el?

SOSOCARI DIN TOATE COLTURILE, UNITI-VA!

Război total între Silvestru Șoșoacă și (încă) soția sa, senatoarea Diana Șoșoacă. Bărbatul a afirmat, într-o intervenție telefonică în direct la Antena 3 CNN, că președinta partidului SOS România a bătut palma cu PSD și că el urmează să înființeze propria platformă politică, unde așteaptă să-i fie alături toți „șoșocarii adevărați“. Mai mult, acesta a anunțat și că vrea să candideze „Oriunde candidează și ea“.

Întrebat dacă el este cumva un om al serviciilor sau manevrat de servicii, Silvestru Șoșoacă a spus despre (încă) soția sa că este „un om al serviciilor sau manevrată de servicii. Ba chiar vă spun clar că a bătut Palma cu PSD și este un om al PSD-ului, pentru că nu te desparți în an electoral de soț sau nu rupi partidul în două într-un an electoral sau la început de an electoral, decât dacă vrei să faci pe plac unor alte forțe politice. Și eu știu bine despre ce vorbesc. Știu bine ce vorbesc, până acum o lună și o săptămână am fost acolo. Faptul că ea a făcut lucrurile astea, le-a făcut intenționat ca să arate tuturor că da, ea nu va conta anul acesta. Își minte propriul electorat că ea se bate pentru președinție. Nu se bate pentru nicio președinție! Ea abia mai vrea un mandat de senator, cu ajutor roșu- trandafiriu sau eurodeputat, ca să ia și ceva mai mulți bani, vreo 7000- 8000 pe lună, în loc de 3000-4000 cât ia acum“, a afirmat Silvestru Șoșoacă.Întrebat dacă este adevărat că își dorește să își facă propriul partid, Silvestru șoșoacă a răspuns ferm că da. „Și aștept pe toți ‘șoșocarii’  adevărați, cu rațiune, cu suflet pe noua mea platformă politică ce va ieși, sper eu, foarte curând. Eu aș vrea să fi fost ieșită deja până acum. Foarte curând“, a adăugat el.Întrebat cum se va numi partidul, acesta a spus că nu vrea să dea deocamdată detalii, dar a anunțat că va candida. „Oriunde candidează ea, candidez și eu“, a conchis Silvestru Șoșoacă.Asa sunt toti barbatii! Cand scapa de sub papuc, devin fiare!

GABI, NU FI REA!

Gabriela Firea, care de la începutul anului s-a autoproclamat „candidatul la candidatură” în PSD pentru Primăria Capitalei și care a fost scoasă oficial din această cursă de către PSD, a avut o primă reacție, susținând că „incertitudinea şi loviturile” au marcat-o, dar nu au descurajat-o și că va lupta „acolo unde echipa politică la nivel național” va considera că poate pune la dispoziție „puterea sa de muncă şi experiența”.Coaliția de guvernare a decis ca managerul Spitalului Universitar București, medicul Cătălin Cîrstoiu, să fie candidatul PSD la Primăria Capitalei, deși Gabriela Firea (PSD) și Sebastian Burduja (PNL), care conduc filialele din București, și-au declarat constant intenția de a candida.Pierzi, castigi, politician te numesti!

PUTIN II IA PE FRANCEZI IN VIZOR

Şeful Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narîşkin, a declarat marţi că orice militar francez care ar fi trimis în Ucraina pentru a ajuta această ţară în războiul cu Rusia va deveni o „ţintă prioritară” pentru trupele ruse, declaraţie catalogată de un oficial militar francez drept o „provocare iresponsabilă”Referindu-se la ideea avansată recent de preşedintele francez Emmanuel Macron asupra unei posibile trimiteri de trupe străine în Ucraina, şeful spionajului rusesc a spus că orice astfel de contingent francez „va deveni o ţintă legitimă şi prioritară pentru trupele ruse”. „Aceasta este soarta care i-a aşteptat pe toţi francezii veniţi vreodată cu o sabie pe teritoriul lumii ruse”, a indicat Serghei Narîşkin.„Considerăm iresponsabile acest tip de provocări”, a reacţionat un oficial din armata franceză, citat de Reuters şi neprecizat, care a adăugat că declaraţia şefului spionajului rus este un nou exemplu de „dezinformare” rusească.După o conferinţă internaţională de susţinere a Ucrainei pe care a găzduit-o pe 26 februarie, preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, „trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”.Într-un interviu acordat presei ruse săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a pus această reacţie „emoţională” a lui Macron pe seama faptului că Rusia a „călcat pe coadă” Franţa în Africa, ceea ce a generat „resentimente” la Paris.Trupele franceze au fost nevoite să se retragă din ţări africane precum Mali şi Niger după ce junte militare instalate la putere acolo au sistat colaborarea cu Franţa şi s-au apropiat de Rusia, în timp ce gruparea rusă de mercenari Wagner şi-a intensificat operaţiunile pe continentul african.N-ar fi mai simplu ca fiecare sa-si vada de ale lui?

CHERECHES:MAI LUNGA-MI PARE CALEA ACUM, LA-NTORS ACASA!

Fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheș – condamnat, în noiembrie, la 5 ani de închisoare și fugit în Germania cu câteva ore înaintea pronunțării sentinței – a fost extrădat, el fiind adus în România marți seară, pentru executarea pedepsei cu închisoarea. De la frontieră, a fost dus direct în Penitenciarul Arad, unde este pus în carantină într-o cameră cu alţi deţinuţi aflaţi tot în carantină.Cătălin Cherecheş care a ajuns în România marţi seară, sub escortă, a fost dus de la frontieră direct în Penitenciarul Arad, unde este pus în carantină într-o cameră cu alţi deţinuţi aflaţi tot în carantină.Unde-i mai bine ca acasa, Cataline? Unde?

PUTIN UMOR

Doi ardeleni stau pe marginea unei strazi:

– Ma, crezi ca pot trece strada asta in 10 minute?

– Dar ce te crezi, ma, fulger?

***

– Arde, arde! Veniti repede! urla panicata o blonda la telefon.

– Si cum ajungem la locul incendiului?

– Nu mai aveti masinile alea mari si rosii?

***

Sotul gelos isi suna zilnic sotia si o intreba:

– Unde esti, draga mea?

– Acasa, scumpule! De ce?

– Esti sigura?!

– DA!

– Porneste, te rog, blenderul!

Sotia porneste blenderul. Aude barbatul zgomotul, zambeste in sinea lui si inchide.

A doua zi sotul gelos suna din nou.

– Unde esti, draga mea?

– Acasa, scumpule! S-a intamplat ceva?

– Nu s-a intamplat nimic. Sigur esti acasa?!

– Sigur ca sunt acasa!

– Atunci, porneste, te rog, blenderul!

Sotia porneste blenderul. Aude barbatul zgomotul, zambeste in sinea lui si inchide.

Dupa o saptamana in care tot aude blenderul, indiferent de ora la care isi suna sotia, barbatul gelos se hotaraste sa vina acasa fara sa anunte. Isi gaseste copilul singur cu bona.

– Fiule, unde este mama?

– Nu stiu, si ma tot gandesc unde o pleca in fiecare zi cu blenderul?!

***

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!