home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
acum 25 de zile
FAPTUL DIVERS

ZELENSKI E IN CORZI!

Zelenski a declarat că Ucraina nu va accepta nimic mai puţin decât recuperarea întregului său teritoriu, inclusiv a teritoriilor pe care Rusia le controlează din 2014. Dar, având în vedere că liniile de luptă s-au schimbat puţin în ultimul an, recucerirea militară a zonelor din estul şi sudul Ucrainei pe care Rusia le ocupă acum – aproximativ 20% din ţară – pare din ce în ce mai puţin probabilă.Negocierea cu liderul rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului – lucru pe care Zelenski l-a respins cât timp trupele ruseşti rămân pe teritoriul ucrainean – este toxică din punct de vedere politic. Opinia publică ucraineană se opune enorm de mult renunţării la teritorii, iar Putin nu s-a arătat dispus să accepte nimic în afară de capitularea Ucrainei în faţa cererilor sale.Statu quo-ul este îngrozitor, în condiţiile în care lupta se află acum într-un impas, iar ucrainenii mor zilnic pe câmpul de luptă. Dar o încetare a focului este, de asemenea, un eşec, spun ucrainenii, pentru că le-ar da ruşilor doar timp să-şi refacă forţele.Oficialii ucraineni şi occidentali consideră că Zelenski se află, în bună măsură, într-o situaţie de blocaj. Ajutorul din partea Statelor Unite, cel mai important susţinător militar al Ucrainei, este blocat de luni de zile de republicanii din Congres. Avioanele de luptă moderne aprobate anterior – F-16, fabricate în SUA – sunt aşteptate să intre în luptă mai târziu în acest an – dar în cantitate limitată, ceea ce înseamnă că nu vor schimba situaţia. Ţările NATO dau dovadă în continuare de reţinere în ceea ce priveşte asistenţa lor, fapt evidenţiat de recenta agitaţie după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că statele europene nu ar trebui să excludă trimiterea de trupe, notează WAPO.Foaie verde de dudau/O sa fie si mai bine!

GEORGE SIMION SE DA VLAD TEPES

Preşedintele AUR George Simion a afirmat că peste 600 de mii de români au semnat listele AUR pentru candidaţii la alegerile europarlamentare şi a precizat că sunt mai mulţi decât cred ceilalţi şi chiar mai mulţi decât sperau cei din conducerea partidului. AUR a organizat, duminică, la Târgovişte, un eveniment de prezentare a candidaţilor la alegerile europarlamentare. Cu acest prilej au urcat pe scenă şi candidaţii partidului la preşedinţia consiliilor judeţene şi la primăriile municipii reşedinţă de judeţ. Pe transmisia live de pe pagina de Facebook a liderului AUR a rulat şi un sondaj cu întrebarea „Ce domnitor credeţi că ar putea face ordine în ţară în aceste vremuri?”, opţiunile de răspuns fiind Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare. La finalul evenimentului răspunsul ales de internauţi a fost Mihai Viteazul. La această lansare a avut loc şi o scenetă despre domnitorul Vlad Ţepeş. Preşedintele AUR, Georghe Simion, şi-a făcut apariţia pe acordurile melodiei „Fie să renască” a trupei Phoenix, care este şi imnul partidului.„Bine v-am găsit, oameni de AUR!  Sunteţi mulţi, foarte, foarte mulţi! Foarte mulţi candidaţi. Sperau ei că ne iau prin surprindere că nu suntem pregătiţi. Poporul român se ridică prin fiecare din voi. Decebal şi Mihai Viteazul trăiesc prin fiecare din voi. Şi astăzi sunt bucuros să vă anunţ că peste 600 de mii de români au semnat listele AUR pentru candidaţii la alegerile europarlamentare. Suntem mult mai mulţi decât cred ei, decât speram chiar noi. Proiectul acesta prinde contur în fiecare zi. V-am chemat în faţa acestor ziduri pentru a arăta celor necredincioşi dovezile care stau încă mărturie că am fost apărătorii Europei şi suntem şi astăzi apărători ai patriei române şi ai civilizaţiei creştine europene”, a afirmat George Simion.

El l-a ironizat pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care a fost prezent, sâmbătă, la o reuniune a socialiştilor europeni. 

“Aţi văzut, au venit socialiştii europeni foarte frumos, că au venit la acest sfârşit de săptămână la noi, în Bucureşti, suntem un popor ospitalier. Au venit, cum a venit şi Ursula von der Leyen şi Manfred Weber şi Karl Neihammer să-i înveţe pe români cum să voteze. Aţi văzut că a vorbit Ciolacu cu ei în singura limbă străină pe care o cunoaşte el: «Socares Prala. The extremist, the extremist is here, the extremist». 

Atâta poate Ciolacu. Ştiţi ce-i supărător? Că ei vin aici cu avioane particulare şi se arată nemulţumiţi de indicii noştri de dezvoltare, dar nu ştiu că sute de ani am fost cotropiţi şi exploataţi cu rândul şi ei luau lecţii de vals în timp ce bunicii mei şi bunicii voştri munceau cu plugul pământul”, a declarat liderul AUR.

Simion a mai afirmat că sunt oameni care îl îndeamnă să candideze la alegerile prezidenţiale.

“Sigur că avem şi unele probleme în partid. E normal. Trebuie să avem răbdare. Suntem cea mai tânără mişcare politică şi suntem singura mişcare suveranistă. Prietenii mei, oameni suveranişti, oameni în care am încredere, îmi dau sfaturi cât pot ei de bune şi mi-au dat un sfat în ultima săptămână, dar sfatul ăsta o să ducă la schimbarea conducerii partidului şi la schimbarea preşedintelui AUR. Vor să îmi anunţ candidatura la alegerile prezidenţiale. Eu vă mulţumesc, am 37 de ani, o să vină vremea şi pentru anunţarea candidatului AUR la prezidenţiale după marea bătălie pe care o purtăm alături de domnitorii noştri şi de toţi eroii neamului românesc pe 9 iunie. Asta este decizia mea, la fel cum am decis să avem oameni buni care să fie apărători ai României în Parlamentul European pentru că au venit mulţi să-mi spună, George, hai să te treci tu primul pe listă să câştigăm alegerile. Nu putem fi falşi, nu putem fi mincinoşi, trebuie să fim corecţi”, a mai declarat George Simion.Simioane, Simioane/Cum te visezi tu la butoane!

URMASUL LUI VADIM PROMITE LOCURI DE PARCARE GRATUITE!

Candidatul Partidului România Mare (PRM) la Primăria Capitalei Dorel Constantin Onaca şi-a anunţat, duminică în Parcul Izvor, priorităţile pentru Bucureşti. Astfel, el promite locuri de parcare gratuite pentru bucureşteni, ca o recompensă pentru plata taxelor şi impozitelor. „Mulţumire pentru bucureşteni şi, mai ales, pentru cei care plătesc taxe şi impozite, propun ca parcările din Bucureşti să fie nişte parcări inteligente. Este esenţial ca bucureştenii să fie recompensaţi că plătesc taxe şi impozite şi anume a avea parcări gratuite”, a afirmat Dorel Onaca, în conferinţă de presă susţinută, duminică în Parcul Izvor din CapitalăAlte priorităţile ale lui Dorel Onaca, elaborate şi propuse de către Dr. Arhitect Monica Frangulea, candidat PRM la Consiliul General dar şi la Parlamentul European din partea formaţiunii, mai spune şi un comunicat de presă al PRM.Astfel, priorităţile administrative pentru Capitală ale candidatului PRM la funcţia de primar general sunt:

– Fluidizarea străzilor, Semafoare inteligente, parcări.

– Cantine sociale pentru nevoiaşi şi adăposturi pentru oamenii străzii.

– Consolidarea blocurilor/imobilelor cu bulină roşie si reabilitarea centrului istoric.

– Piste pentru biciclişti , trotinete şi motoscutere.

– Deparazitarea oraşului de şobolani, ploşniţe, Tigru platanului, căpuşe, ţânţari şi alte insecte precum şi amenajarea spaţiilor verzi în general în parcurile din Capitală.

De promisiuni ne e hambarul plin, scafandrule! Da-te la fund!

GEOANA NE SPUNE CAT E EL DE VALOROS

“Sunt un om care toată viaţa mea mi-am făcut job-ul cu profesionalism şi cu competenţă. Pentru asta am ajuns şi la NATO. Plecasem din politică, nu vreau să mi-aduc aminte cum am plecat din politică, mi-a făcut foarte bine detoxul de la politică. Eu am câştigat poziţia de la NATO pe nume propriu, pe persoană fizică pentru că sunt foarte bun la ceea ce fac şi pentru că lumea mă apreciează, că nu-ţi dă job-ul de pomană. Şi apropo, eu sunt primul din est care ocupa un job de conducere la vârful NATO.“Şi acum vorbim pe un ton puţin mai relaxat. Credeţi că cineva de la NATO stă să intre în jocul acesta penibil pe care unii de acasă încearcă să-l joace pe această zonă? Nu-mi fac campanie pe spatele NATO. Dacă lumea mă apreciază, mă apreciază pentru cine sunt, pentru ceea ce am făcut în viaţa mea şi dacă după ce voi termina job-ul de la NATO am să mă hotărăsc, cum sunt tot mai înclinat să o fac, să revin şi să slujesc ţara mea aşa am făcut-o toată viaţa, acel lucru îl voi face la momentul potrivit, în condiţii perfect transparente şi fără niciun fel de ambiguitate”, a explicat Geoană.Sa fi gresit Iliescu atunci cand l-a facut prostanac?

AFORISME

  • „Nu-i greu să fii inteligent, dar e imposibil să te prefaci că ești prost.”
  • „Când viața îți oferă lămâi, fă-ți un cocktail și zâmbește.”
  • „Inteligența este ca un costum: este important să îl porți cu eleganță.”
  • „Nu există probleme fără soluții, doar puzzle-uri mai complexe.”
  • „Umorul este ca un paratrăsnet într-o furtună de emoții.”
  • „Nu contează cât de lent mergi, atât timp cât nu te oprești.”
  • „Pentru a fi înțelept, trebuie să știi când să fii prost.”
  • „Inteligența este ca un diamant: strălucește cel mai bine în lumină proprie.”
  • „Râsul este sunetul pe care îl face inteligența atunci când se distrează.”
  • „A fi sarcastic este un semn de inteligență, dar nu toți te vor înțelege.”
  • „Dacă viața îți oferă lămâi, fă limonadă și apoi întreabă-i dacă mai are nevoie de ceva.”
  • „Nimic nu este mai amuzant decât inteligența care se joacă cu prostia.”
  • „Dacă îți lipsește inspirația, încearcă să te pierzi. Uneori, găsești cele mai bune idei când te rătăcești.”
  • „Se spune că inteligența este rară. Evident, nu toată lumea o are.”
  • „A fi inteligent înseamnă să știi că uneori ești prost.”
  • „Umorul este ca o lanternă într-un beci întunecat de gânduri.”
  • „O minte inteligentă poate găsi soluții chiar și în labirintul absurdității.”
  • „Când viața îți dă lămâi, aruncă-le înapoi și cere ciocolată.”
  • „A fi inteligent este ca un superputernic: nu trebuie să te lauzi, lumea va ști oricum.”
  • „Umorul este ca un ulei de motor pentru minte: o menține funcționând neted și eficient.”
  • „Nu fi ca restul masei. Fii un cârlig de pescuit într-un ocean de pești.”
  • „Dacă viața îți oferă lămâi, fă-ți un gin tonic și întreabă-i pe alții dacă-i deranjează zgomotul blenderului.”
  • „Inteligența este ca un diamant: strălucește cel mai tare atunci când este slefuită cu umor.”
  • „Râsul este ca un antrenament pentru creier: îl menține ager și flexibil.”
  • „A fi inteligent este ca a fi supererou: uneori, trebuie să-ți ascunzi adevărata identitate.”
  • „Nu-i greu să fii inteligent, dar este provocator să fii modest în același timp.”
  • „Umorul este ca un condiment: îl poți adăuga în orice situație pentru a o face mai savuroasă.”
  • „Nu-i greu să fii inteligent, dar este o artă să fii subtil în exprimarea sa.”
  • „Dacă viața îți oferă lămâi, fă-ți un mojito și dansează sub clar de lună.”
  • „Inteligența este ca un vin fin: cu cât învechește, cu atât devine mai prețioasă.”

1. „Cel mai mare pericol pentru un om este să nu aibă visuri.” – Napoleon Hill

2. „Viața este cea mai bună școală a tuturor.” – Socrate

3. „Cel mai bun lucru care mi-a putut fi dat este să fiu, într-o oarecare măsură, un instrument al lui Dumnezeu.” – Albert Einstein

4. „Cel mai mare secret al succesului este să se concentreze puterea de voință asupra obiectivului dorit.” – Og Mandino

5. „Cel mai bun lucru care poți face pentru un alt om este să-l iubești în mod necondiționat.” – Mahatma Gandhi

6. „Cea mai mare forță în lume este dragostea.” – Mahatma Gandhi

7. „Cel mai bun lucru din viață este să fii viu, să simții viața, să iubești și să fii iubit.” – Arthur Rimbaud

8. „Cel mai bun lucru care poți face pentru tine însuți este să fii tine însuți.” – Steve Jobs

9. „Cel mai bun lucru din viață este să nu te oprești în fața dificultăților, ci să le depășești.” – Walt Disney

10. „Cel mai bun lucru din viață este să nu te oprești să ai succes, ci să-ți creezi o viață bună.” – Oprah Winfrey

11. „Cel mai bun lucru din viață este să fii fericit cu ce ai, nu să ai ce vrei.” – Dale Carnegie

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!