DIICOT A ARESTAT O FIICA A LUI ALLAH!
DIICOT a anunţat că a reţinut pentru 24 de ore o persoană, aflată într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare, care a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu.Persoana respectivă este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare.Potrivit unui comunicat al DIICOT, ambele infracţiuni au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie (atrasă de o condamnare pentru acelaşi gen de fapte).D-aia orientalii au introdus ca pedeapsa lapidarea!
DRULA DA CU RANGA IN PSD-PNL!
Liderul USR Cătălin Drulă a prezentat, joi, Cartea Neagră a guvernării PSD-PNL, un raport critic al activităţii Guvernului la un an de la preluarea mandatului.„Din cauza PSD-PNL, românii trăiesc astăzi mai rău decât în urmă cu an. Şi peste 85% dintre ei cred că România se îndreaptă într-o direcţie greşită”, a declarat Cătălin Drulă, potrivit unui comunicat de presă al partidului.De asemenea, USR a amplasat un ecran în Piaţa Victoriei pe care vor fi proiectate mii de mesaje ale oamenilor nemulţumiţi de diferite aspecte ale coaliţiei de guvernare, precum „Plecaţi acasă. Aţi furat viitorul copiilor noştri” sau „Fără privilegii. Stop pensiilor speciale!”.Principalele concluzii ale raportului: „1. După un an de guvernare PSD-PNL, oamenii suferă cele cele mai mari scumpiri din ultimii 19 ani: curentul, gazele şi încălzirea s-au scumpit cu 32%, pâinea cu 27%, laptele cu 28%, zahărul cu peste 60%. Ratele la bănci au crescut de patru ori. România nu a mai trecut printr-o astfel de inflaţie din 2004.2. Deciziile inepte prin care Guvernul a încercat să controleze piaţa de energie au făcut ca România să aibă printre cele mai mari preţuri la energie pentru populaţie din Europa. Guvernul Ciucă a ales cea mai proastă formă de intervenţie: preţurile au continuat să crească şi bugetul public a fost făcut praf.3. Marile proiecte ale României au fost ratate: nu avem spitale noi, nici legi ale Educaţiei, nici autostrăzi. Într-un singur an, guvernul PSD-PNL a anulat şi blocat licitaţii pentru 815km de autostrăzi şi drumuri naţionale şi a reziliat contracte pentru 330km. Alţi 660km aflaţi în faza de proiectare au un viitor incert. Din cauza incompetenţei ministrului Grindeanu, statul român trebuie să plătească aproape 6 milioane de euro pe ntru întârzierile la podul de la Brăila.4. Principala sursă de modernizare a României – PNRR – este în pericol din cauza ritmului foarte lent cu care Guvernul reuşeşte să îndplinească cerinţele pentru putea cere noi tranşe de bani.5. Într-un singur an patru miniştri au plecat din Guvern din cauza acuzaţiilor de plagiat, abuz în serviciu şi incompetenţă: Vasile Dîncu – ministrul Apărării, Florin Roman – ministrul Cercetării, Sorin Câmpeanu – ministrul Educaţiei, Adrian Chesnoiu – ministrul Agriculturii. Premierul Ciucă, Lucian Bode – ministrul de Interne şi Angel Tîlvăr – noul ministru al Apărării sunt şi ei acuzaţi de plagiat”, arată sursa citată. Cătălin Drulă le-a cerut liderilor coaliţiei să oprească risipa din banii publici, să reducă taxele pe muncă astfel încât să lase mai mulţi bani în mâinile oamenilor şi companiilor şi să îi dea afară din Guvern pe miniştrii plagiatori şi incompetenţi.Sursa: News.ro Bravo, nepoate, dar parca nu erai tot asa de vocaliv pe cand te aflai la Guvernare!Ti-a revenit vocea?
CIUCA LUPTA CU ILIBERALISMUL SI ALTE ALEA!
Regimul comunist din România a fost unul ”criminal”, un ”călău” al poporului român, care a condus la distrugerea morală şi politică a naţiunii, a afirmat, joi, premierul Nicolae Ciucă, subliniind că nu este permisă naşterea şi dezvoltarea germenilor unor noi regimuri autoritare sau totalitare şi trebuie luptat „cu toată forţa” împotriva oricăror forme de politică iliberală, populistă, revizionistă sau naţional-extremistă, potrivit agenției de presă Agerpres.Prim-ministrul a participat la lucrările celei de a XI-a conferinţe naţionale „Comunismul românesc”. „Prezenţa mea în cadrul acestui eveniment reflectă două calităţi oficiale, pe de o parte, mă aflu alături de dumneavoastră în calitate de prim-ministru al Guvernului României, un stat european care a trecut prin tranziţia de la regimul totalitar comunist la regimul democratic de tip occidental, care este pregătit acum pentru a fi parte integrantă din marea familie a democraţiilor occidentale. Mesajul pe care trebuie să-l ducem mai departe este că instituţiile statului român sunt instituţii democratice, ancorate ferm în parcursul european şi transatlantic al României, singurul drum către pacea socială şi bunăstarea economică”, a transmis Ciucă.Mare luptator Ciuca asta!
VEORICA DANCILA NU MAI E HOMELESS!
Partidul Națiune Oameni Împreună (NOI), condus de fostul premier Viorica Dăncilă, a inaugurat un nou sediu în Capitală, pe Strada Sfântul Ștefan nr. 23, Sector 2.“La nivelul Municipiului București, păstrăm preocuparea de a dezvolta în plan sectorial Organizația Municipală, de a identifica și semnala problemele cu care se confruntă comunitatea și de a propune factorilor decidenți în plan local soluțiile pe care le vom considera ca fiind de oportunitate și în sprijinul comunității bucureștene. Locuitorii capitalei rămân în centrul preocupărilor noastre, așa încât atenția noastră va fi îndreptată permanent către problemele comunității și vom fi deschiși dialogului cu toți cei care vor să aducă un plus în dezvoltarea Municipiului București.Noul sediu al Partidului NAȚIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ poate fi privit ca un simbol al celor mai bune lucruri pe care bucureștenii le pot înfăptui împreună cu NOI”, se arată în comunicatul de presă.Nu te bucura, Veorico! Astia sunt la putere si pariem ca in cateva zile, sediul tau va fi revendicat de fostul proprietar!
ENEL PLEACA DIN TARA, DAR NU CU MANA GOALA!
Enel pleacă din România, subvenții masive. 383 milioane lei. Atât este valoarea subvenției încasate de compania italiană Enel de la statul român pentru plafonarea prețului la energie. Acum, grupul Enel, la care este acționar Ministerul Economiei și Finanțelor din Italia, vrea să își vândă activele din mai multe state, inclusiv România, pentru a-și reduce datoriile de aproape 70 miliarde euro.Italienii de la Enel au intrat pe piața românească în anul 2005, după ce au cumpărat Electrica Banat și Electrica Dobrogea pentru o sumă infimă de doar 112 milioane de dolari. Trei ani mai târziu, grupul Enel a cumpărat un pachet de 67,5% din Electrica Muntenia Sud pentru suma de 820 de milioane de euro. Cu două luni în urmă, grupul Enel a încasat o subvenție totală de peste 383 milioane lei pentru plafonarea prețului la energie electrică.Una din companiile din România ale grupului, Enel Energie Muntenia, fosta Electrica Muntenia Sud, a încasat cinci facturi în cuantum de 198,575 milioane lei. Datele de la Registrul Comerțului arată că Enel Energie Muntenia SA este deținută de italienii de la Enel Spa (78%), Fondul Proprietatea (12%) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (10%). Ultima societate este deținută integral de statul român, prin Ministerul Energiei.Tipic Marii Privatizari de la noi:vine investitorul, cumpara pe nimic, isi burduseste buzunarele si pleaca lasandu-ne si mai saraci!
NATO E IN TOATE, E-N CELE CE SUNT SI-N CELE CE MAINE VOR RADE LA SOARE!
„Trupele speciale ucrainene au fost antrenate deja din 2016 de trupele speciale ale NATO. Obiectivul a fost cel de a crea o mișcare partizană: se conştientiza puternic că, mai devreme sau mai târziu va avea loc o invazie a Rusiei”, dezvăluie Mieczyslaw Biniek, generalul polonez care a fost comandant strategic adjunct al NATO și care a luptat alături de americani în Iran, Afganistan și Siria.NATO, conform reconstrucției lui Biniek, a creat celule partizane ‘adormite’ ”ascunse printre civili. De aceea ucrainenii au fost atât de pregătiți, atât de eficienți. Și nu doar acolo. La Novofedorivka, baza aeriană din Crimeea, au existat doar două momente posibile pentru a lovi atat avioanele cat și piloții şi au atacat într-unul dintre aceste intervale. Cineva le-a dat informația în timp real: un partizan. De asemenea Specialiștii NATO ”au ascuns peste tot staţii radio, muniție, explozibili”, i-au învățat pe ucraineni ”cum să se miște, să se organizeze, cum să comunice”. Oamenii de la Kiev ”au fost instruiți cu cele mai moderne mijloace de luptă, riguros defensive: obuziere, sisteme antiaeriene și antirachetă. Și una dintre baze a fost, de exemplu, la Yavorov, lângă Lviv, care nu întamplător a fost bombardată de ruși în primăvară’Ei, parca incepe sa se faca lumina!