home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei

Caricaturi din luna septembrie 2022

29.09.2022
FAPTUL DIVERS

S-A DUS SI ARSINEL!

Alexandru Arşinel a murit azi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, unde se afla internat de două săptămâni, scrie antena3.ro.Marele actor român a fost foarte bolnav în ultima perioadă.Pe 20 septembrie, acesta a fost dus la spital de fiul său din cauza unor escare, iritaţii ale pielii care apar în cazul persoanelor care stau foarte mult timp la pat.Surse din cadrul Spitalului au precizat că actorul a fost tratat corespunzător, inclusiv astăzi medicii au făcut tot posibilul să îl ţină în viaţă, însă din păcate acest lucru nu a fost posibil.Actorul fusese recent internat într-un centru specializat de îngrjiri paliative, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid. Chiar angajaţii centrului au fost cei care au solicitat ca Alexandru Arşinel să fie transferat la spital pentru a putea primi îngrijiri medicale de specialitate.Dumnezeu sa-l odihneasca! Si sa-l pedepseasca pe Nicusor Dan ca fiind cel care a contribuit la aceasta disparite!

CIUCA E GENEROS CU SOFERII!

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că guvernul prelungește prin ordonanță de urgență măsura compensării cu 50 de bani pe litru până la finalul anului atât la benzină, cât și la motorină.”Decizia a produs efecte, am stabilizat și chiar a scăzut prețul”, a spus Ciucă în debutul ședinței, potrivit G4Media.Potrivit sursei citate, un acord în coaliție a fost înregistrat încă de săptămâna trecută, deși liberalii ar fi vrut ca respectiva compensare de 50 de bani să fie păstrată doar pentru motorină, dat fiind că prețul benzinei a scăzut în ultima lună.Impactul de până acum al măsurii a fost de circa 175 de milioane de lei pe lună, potrivit surselor G4Media. Măsura compensării prețului la carburanți urma să expire la 30 septembrie.Toti camionagii si tiristii se roaga acum pentru sanatatea lui Ciuca! Cam de cincizeci de bani, nu mai mult!

DAEA E ATENT LA CASCAVAL!

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că preţul unui kilogram de caşcaval nu va ajunge la 100 de lei, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public în contextul scumpirilor din ultima perioadă.Nu sunt elemente obiective care se determine un asemenea nivel, explică oficialul.„Nu va ajunge la un asemenea preţ. Nu sunt elemente obiective care se determine un asemenea nivel, ştiindu-se trei lucruri. În primul rând, se ştie că preţul la producţia marfă s-a stabilizat. În al doilea rând, se cunoaşte faptul că au fost intervenţiile acestea privind plafonarea preţurilor la energie, care sunt elemente constitutive ale costului de producţie şi sunt inevitabile în realizarea produsului respectiv. Şi în al treilea rând, există şi un control, zic atent, al pieţei şi se poate constata comportamentul acesta mai liniştit, mai ponderat, pentru că, din nefericire, unii înţeleseseră că este momentul câştigului rapid şi fără multe greutăţi.Din pacate, producatorii si retailerii abia asteapta ca Daea sa intoarca o clipa capul ca sa profie scumpind cascavalul cat vor ei!

BUCURATI-VA, ELEVI, SORIN CIMPEANU A DEMISIONAT!

Sorin Cîmpeanu a anunţat că a decis, din proprie iniţiativă, să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei. „A fost o şansă şi o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului național de învăţământ”, a explicat el, într-o postare pe Facebook. Jurnalista Emilia Şercan l-a acuzat, luni, pe Sorin Cîmpeanu că ar fi plagiat un curs universitar şi că şi-ar fi „însuşit fraudulos şi paternitatea” mai multor capitole semnate anterior de alţi autori.Visul elevilor incepe sa devina realitate! Cum care vis? Ala cu DARMAREA SCOLILOR, MOARTE PROFESORILOR, SA NU MAI CITIM/CA NE-MBOLNAVIM!

AVEA GHIOZDANUL PLIN CU BAUTURA?

Trei băieţi de 14 ani ar fi mers băuţi la şcoală şi, pentru că făceau scandal, profesorii au cerut ajutorul poliţiştilor. La sosirea acestora, un elev a continuat să facă scandal, fiind pus la pământ şi încătuşat. Momentul a fost filmat, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru a cerceta intervenţia.Potrivit Bihon.ro, cei trei băieţi ar fi mers băuţi la şcoala din Hidişelu de Jos (judeţul Bihor) în cursul zilei de luni.  Profesorii au cerut ajutorul unui poliţist aflat în zonă şi, pentru că acesta nu a făcut faţă, a mai fost chemat un agent. ”Poliţistul a intervenit în sala de clasă în care se aflau cei trei elevi, doi dintre ei s-au supus recomandărilor poliţistului de a aştepta în curtea şcolii pentru a fi conduşi acasă, însă cel de-al treilea a continuat comportamentul turbulent, proferând injurii, alergând între sălile de clasă şi provocând în rândul elevilor indignare şi un sentiment de insecuritate.Poliţistul a solicitat în sprijin un coleg de la acelaşi post de poliţie, însă, pentru că elevul nu se supunea indicaţiilor poliţiştilor, în momentul în care a manifestat agresivitate faţă de un alt elev, pe care l-a îmbrâncit, aruncându-i pe jos ghiozdanul şi alte obiecte personale, poliţiştii l-au încătuşat şi l-au condus la postul de poliţie din Hidişelu de Jos, unde a continuat tulburarea ordinii şi liniştii publice şi proferarea de înjurii”, a relatat comisar-şef IPJ Bihor, Alina Fărcuţa.Rau am ajunscu disciplina in scoli! Curand programul CORNUL SI LAPTELE se va schimba in VODCA SI ETNOBOTANICA!

GEORGE SIMION VREA UN MITING MARATON!

Presedintele Aliantei pentru Unirea Romanilor (AUR), deputatul George Simion, a declarat, joi, ca nu doreste politizarea „intr-un fel sau altul” a mitingului de duminica, facand apel la participanti sa nu se lase provocati si sa se delimiteze atunci cand exista „un semn de violenta”.„Vor veni multi romani din diaspora la mitingul de duminica, care nu este al unui partid, nu este mitingul AUR. Vreau sa fac un apel la toti membrii si simpatizantii nostri sa nu vina cu insemne de partid, sa nu vina cu sigla AUR. Alaturi de noi vor participa si alte sase formatiuni politice neparlamentare, vor participa si organizatii neguvernamentale si sindicate si patronate si membri ai unor sindicate si patronate. Asa ca apelul meu este de a nu politiza intr-un fel sau altul. Dorinta noastra, a celor care am anuntat desfasurarea acestui protest, (…) e de a nu exista discursuri, de a nu exista incercari de a prelua aceste nemultumiri ale strazii. E datoria noastra ca opozitie sa fim in strada langa romani, insa nu dorim sa politizam aceasta miscare. (…) Apelul nostru este ca totul sa se desfasoare pasnic si oriunde exista un semn de violenta participantii sa se delimiteze. Vom ramane in strada pana cand situatia se va rezolva. (…) Dar, protestul asta nu este despre AUR, nu este despre George Simion, protestul este despre romanii simpli, care nu au cum sa treaca peste aceasta iarna”, a afirmat Simion, intr-o conferinta de presa, citat de Agerpres.Daca nu-si asumamitingul, de ce naiba il mai organizeaza?

PUTIN VREA LA MASA BOGATILOR! VISEAZA O NOUA ORDINE MONDIALA!

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că „hegemonia occidentală se prăbușește” și a făcut apel la formarea unei „ordini mondiale mai drepte”, potrivit BFM TV.„În condițiile actuale, conflictele se agravează, apar noi amenințări. Trebuie să formăm o ordine mondială mai dreaptă”, a spus el, înainte de a adăuga:„Acest lucru este legat de problemele hegemoniei Occidentului, care se prăbușește”.Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei discuții cu șefii serviciilor de informații din țările Comunității Statelor Independente, o organizație moștenită de la căderea URSS și care reunește exclusiv foste republici sovietice.Vladimir Putin a acuzat Occidentul că „se agață de trecut și încearcă să impună politica de diktat în toate sferele politicii internaționale și ale economiei”.„Occidentul creează noi crize, noi probleme și pune presiune asupra țărilor care aleg o cale suverană de dezvoltare”, a conchis el.Mai ramane ca si Occidentul sa fie de acord cu asta, dar nu prea e!

28.09.2022
FAPTUL DIVERS

ARABII TOTI RASAR DIN CORT , CA SA MA VADA CUM FAC SPORT!

Copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de parlamentari USR, PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, adoptat de Senat.Proiectul pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69 din 9 mai 2000 reglementează problema accesului la o resursă pentru sport neutilizată în afara orarului şcolar şi care are avantajul de a se afla în proximitatea zonelor rezidenţiale, se arată în raportul de admitere întocmit de comisia de specialitate şi adoptat de Senat, potrivit Agerpres.Dar ce te faci ca salile de sporterau gandite de primari ca fiind locurile unde se pot instala imigrantii?

TE-AM PRINS CU TIGARA IN GURA?TE-AI ARS!

Mai mulţi parlamentari PSD, PNL şi de la minorităţi au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede interzicerea consumului de tutun de către minori în locuri publice, printre care drumuri, parcuri, stadioane, unităţi de învăţământ, gări şi aeroporturi, mijloace de transport, în caz contrar aceştia fiind sancţionaţi cu amendă de până la 500 lei.Iniţiatorii invocă un studiu efectuat de Agenţia Naţională Antidrog care trezește motive de îngrijorare cu privire la consumul de tutun, alcool şi droguri în rândul românilor.„Se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 metri în jurul acestora”, se precizează în proiectul amintit.Amenzi de la 100 la 500 lei pentru minorii prinși că fumeazăNerespectarea acestor prevederi de către persoanele fizice se va sancţiona cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, prevede actul normativ.Asta-i va obliga pe micuti sa treaca pe droguri! Prizare rapida si discreta!

PUTIN: FUGA SE PEDEPSESTE!

Cetăţenii ruşi care în aceste zile au plecat în Georgia şi au semnat la frontieră un document prin care recunosc Rusia ca ţară agresoare au comis o crimă împotriva statului lor şi vor fi urmăriţi penal, a declarat miercuri, 28 septembrie, Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), avertizând că în cazul revenirii lor în ţară aceştia vor fi pedepsiţi, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS și Agerpres.„Poate că cei care au semnat un astfel de document au făcut bine că au plecat. Ar trebui să nu ne mai gândim la ei, căci au trădat deja. Dar trebuie să le spunem, în cazul în care informaţiile se confirmă: aţi comis o crimă însutită faţă de ţara voastră, faţă de poporul vostru, iar dacă vă veţi decide să vă întoarceţi acasă veţi fi pedepsiţi conform legilor în vigoare”, le-a transmis Volodin de la tribuna Dumei sutelor de ruşi care au fugit prin Georgia ca să scape de mobilizarea decretată de Vladimir Putin la 21 septembrie.Nu foarte multi vor dori sa se intoarca, suntem siguri!

AUF WIEDERSEHEN GAZ RUSESC !

Autorităţile germane consideră că scurgerile de gaze detectate luni, 26 septembrie, din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 ar putea sa facă inutilizabile pentru totdeauna aceste conducte ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică dacă nu se intervine rapid pentru repararea lor, potrivit unor surse guvernamentale de la Berlin, citate miercuri de cotidianul german Der Tagesspiegel, preluat de agenţiile Reuters, EFE și Agerpres.Conform surselor citate, dacă gazoductele nu vor fi reparate rapid în ele vor pătrunde volume mari de apă sărată ce vor provoca o coroziune ireversibilă.

Cele trei scurgeri au fost semnalate luni, două în zona economică exclusivă a Danemarcei şi una în cea a Suediei, conform autorităţilor acestor ţări şi celor germane fiind vorba cel mai probabil despre acte de sabotaj, ipoteză susţinută de exploziile subacvatice înregistrate de centrele seismice. Guvernul danez a atenţionat că investigarea cauzelor ar putea dura mai multe săptămâni.Oare cine vinde pe dolari grei gaz lichefiat si are de castigat din chestia asta? Oare cine? Biden, tu stii ceva?

MANA INTINSA CARE NU SPUNE O POVESTE NU CAPATA POMANA!

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că este șocat de lipsa ajutorului din partea Israelului pentru Ucraina de la începutul invaziei ruse la scară largă. „Sunt șocat. Nu înțeleg. Israelul nu ne-a dat nimic, nimic, zero… Eu înțeleg că ei (israelienii, n.r.) trebuie să își apere propriul pământ, dar am primit informații că Israelul își exportă armele în alte țări” – a subliniat șeful statului.Poate n-ai cerut suficient de convingator, mestere! Mai milogeste-te! Nu e rusine sa ceri, rusine e sa nu primesti!

EUROPARLAMENTARUL BATISTUTA AMENINTA CU PUMNISORII!

Rareș Bogdan susține că rezultatul alegerilor din Italia poate fi un semnal privind o nouă ascensiune a partidelor care tind să aibă unele mesaje de extremă dreapta.Este un pericol real, pe care foarte mulți nu îl percep. Când se vor trezi cu balaurul la ușă vor înțelege de fapt, exact ca în anii 30, sub ce pericol se află Europa. Sunt mai multe consecințe. Pe de o parte, este o încremenire a unor discursuri ale partidelor mainstream, care din păcate nu au mai reușit să se adapteze unor nevoi reale de a spune lucrurilor pe nume”, a declarat Rareș Bogdan.Italieni iar trebui sa tina cont si sa ceara repetarea alegerilor! I-ME-DI-AT!

CORB LA CORB ISI MARESTE SALARIUL!

Premierul Nicolae Ciucă promite 100 de lei la pensia minimă, dar mărirea se va face anul viitor. Mărirea va fi pentru toți pensionari între 10 și 15%. Astfel, pensionarii săraci primesc 100 de lei la pensia minimă, iar specialii câteva mii de lei în plus pe lună la pensie.Întrebat cu cât ar putea fi majorate pensiile, în contextul în care diverşi politicieni avansează procente diferite, primul ministru Nicolae Ciucă a explicat că există mai multe ipoteze în acest sens. ”Tocmai aici apare partea care nu trebuie să se transmită către oameni pentru a le crea aşteptări, pentru că şi aşa sunt destul de necăjiţi şi aşa au problemele pe care le ştim cu toţii. Eu îmi păstrez partea de responsabilitate. Îmi doresc foarte mult, ca prim ministru, şi nu cred că există cineva care să nu-şi dorească să poată să acopere această rată a inflaţiei prin asigurarea de venituri suplimentare pensionarilor, tuturor celor care au viaţă activă şi lucrează într-un domeniu sau altul, cetăţenilor vulnerabili. Acum, în momentul de faţă, avem ipoteze, sunt ipoteze de la 10% la 15%, la 11%”, a declarat Nicolae CiucăPentru unii muma, pentru altii, ciuma!

NU MAI E DE TRAIT IN FLORIDA!

Românii din Florida se pregătesc să ţină piept uraganului devastator Ian. Peste două milioane şi jumătate de locuitori din zonă au fost sfătuiţi să se adăpostească. Furtuna tropicală va aduce vânt de peste 200 de kilometri pe oră, tornade şi inundaţii catastrofale, avertizează meteorologii. Până să ajungă în Statele Unite, ciclonul şi-a arătat puterea în Cuba, unde a doborât case şi a lăsat toată ţara fără electricitate. Romanii s-ar intoarce in tara dar spun ca uraganul o sa treaca, dar marsavia celor care conduc tara va ramane!

27.09.2022
FAPTUL DIVERS

PARTIDUL MORTILOR SE TINE DE SOTII!

Activistii miscarii „Partidul mortilor” – axata pe actiuni de protest prin manifestari artistice – au lasat, marti, un mesaj inedit la mormantul parintilor presedintelui rus Vladimir Putin de la cimitirul Serafimovskoie din Sankt-Petersburg, relateaza publicatia ucraineana Focus, citand media ruse. „Dragi parinti! Fiul dumneavoastra se poarta urat! Absenteaza de la lectiile de istorie, se bate cu colegii si ameninta sa arunce intreaga scoala in aer! Luati masuri!”, se spune in mesajul lasat la mormantul parintilor lui Putin, care a devenit viral pe Telegram.„Partidul Mortilor”, care a organizat si inainte actiuni artistice impotriva razboiului, le recomanda rusilor sa nu se grabeasca sa adere la acest partid din cauza mobilizarii anuntate in Rusia si sa faca tot posibilul sa nu se lase incorporati pentru a fi trimisi sa lupte in Ucraina.Daca-l mai supara pe Putin, respectivii risca sa duca mesajul personal destinatarilor!

AMERICANII O SPUN CLAR:KOSOVO A FOST ALTCEVA!

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marti ca Statele Unite si aliatii sai „nu vor recunoaste niciodata” anexarea de catre Rusia de teritorii in Ucraina, relateaza AFP, citata de Agerpres.„Noi si multe alte tari am fost clari. Nu vom recunoaste, nu vom recunoaste niciodata, anexarea unui teritoriu ucrainean de catre Rusia”, a declarat Blinken, in cadrul unei conferinte de presa, intrebat despre organizarea acestor „referendumuri” in teritoriile aflate sub control rus.Rusia si autoritatile din regiunile pe care le ocupa in Ucraina au afirmat marti ca votul „da” este in mare parte in fruntea acestor „referendumuri” de anexare.Seful diplomatiei americane a reiterat ca Statele Unite si aliatii lor vor riposta cu noi si „severe” sanctiuni impotriva Rusiei. El a vorbit alaturi de ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar, care a cerut o revenire la „dialog”, deoarece „asa cum am spus in public si in privat acest conflict nu este in interesul nimanui”.Ei, cand americanii au avut interes, Kosovo si-a putut obtine independenta, dar uite ca la rusii din teritoriile unde sunt majoritari n-au voie!

GEORGE SIMION SE JURA CA NU FURA!

Grupul parlamentar AUR va solicita, in plenul Camerei Deputatilor, respingerea Ordonantei de urgenta prin care se maresc salariile parlamentarilor si primarilor, „un artificiu rusinos prin care la Senat, cu 10 minute inainte de vot, s-a introdus un amendament al UDMR”, a declarat marti presedintele Aliantei pentru Unirea Romanilor (AUR), George Simion. Ei, dar ce sa vezi, Ordonanta respectiva fusese votata cu ambele maini de 12 senatori AUR! Na belea!

PENTRU DINCU PESTE 5 ANI E SINONIM CU FOARTE CURAND

Vasile Dîncu a făcut noi declarații, marți seară, la Digi24 referitoare la sistemul antirachetă israelian Iron Dome, spunând că a început procedurile pentru a discuta despre achiziționarea sistemului.

  • Ministrul Apărării a subliniat că au început procedurile de discuții cu omologii de la Tel Aviv și semnarea unui nou acord în domeniul de securitate este ”în lucru”, fiind o chestiune pentru următorii 5 ani! ”Este o aspirație, am discutat despre asta cu omologul meu israelian, am început procedurile pentru a discuta despre asta. Este o tehnologie nouă, aflată oarecum sub embargo. Noi avem mari șanse ca în viitor să ne protejăm cu acest tip de rachetă antibalistică. Deocamdată suntem în lucru pentru a semna un acord în domeniul de securitate, avem un acord mai vechi. Lucrăm la un acord pe care îl vom face foarte repede și de-acolo vom începe să discutăm de aceste proiecte. Vorbim despre următorii 5 ani”.Adevarul e ca daca o duci bine, timpul trece repede!

PNL II LUSTRUIESTE BOCANCII LUI CIOLACU!

Ludovic Orban,liderul Forței Drepte, formațiune desprinsă din PNL după ce Orban a fost înlocuit cu Florin Cîțu, a declarat, marți seară, la emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir la B1 TV că, în prezent, ”PNL îi lustruiește ghetele lui Ciolacu”.Orban a mai spus că, în opinia sa, Klaus Iohannis urmărește să se întoarcă președinte PNL și să fie premierul unui guvern PNL – PSD, cedându-le astfel social-democraților candidatul la președinție.Daca nu si-a acompaniat spusele la mandolina, tot degeaba!

MEDICUL SPAGAR A FOST OPERAT DE POLITIE

Medicul Marian Gaşpar, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a magistraţilor de la Tribunal Timiş, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată.

Medicul a fost prins în flagrant, luni, în timp ce primea mită 1.000 de euro de la un pacient și apoi a fost reținut.Anchetatorii au stabilit ulterior că doar în ultima săptămână ar fi primit sume între 100 şi 2.000 de euro de la şase pacienţi şi rude ale acestora.”În data de 26.09.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale).În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09. – 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.Isi merita soarta! Sa iei spaga si sa nu dai si tu mai departe procurorilor si politistilor este o infractiune grava! Extrem de grava!

DIVORT CU PARTAJ SCANDALOS!

O femeie din Utah a povestit despre șocul pe care l-a avut atunci când a primit un ordin judecătoresc prin care este nevoită să îi predea fostului ei soţ un album cu fotografiile ei nud în stil boudoir, după ce acesta le-a cerut în urma divorţului.Lindsay Marsh a mărturisit că ea a făcut fotografiile în primii ani de căsnicie, oferindu-i albumul alături de mesaje „iubitoare” şi intime. Totuşi, când a cerut divorţul, în aprilie 2021, după 25 de ani de căsnicie, fostul ei soţ – Chris Marsh a declarat în instanţă că el vrea să păstreze albumul, pentru amintiri.“Este nedrept şi este incredibil de jenant şi umilitor”, a spus ea. „Singurul mod în care pot să protejez pe altcineva să nu treacă prin aceeași situație este să-mi spun povestea și să dezvălui că acestea sunt tipurile de lucruri despre care el crede că sunt normale.” Femeia a spus că a rămas stupefiată când fostul ei soţ a cerut în instanţă albumul cu fotografii nud şi a protestat. Totuşi, judecătorul Michael Edwards i-a dat dreptate bărbatului, relatează  presa De asemenea, i-a recomandat femeii să ducă albumul înapoi la fotograful original pentru a face o copie, cu corpul ei editat, astfel încât să fie ascunse părţile intime.Pariem ca o copie a albumului a cerut-o judecatorul!

CINE FACE DUSURI RECI / NU VA IMBATRANI PE VECI!

„Dușurile reci economisesc până la 400 de euro pe an – și, de asemenea, te ajută să slăbești” – presa din Germania abundă de propagandă făcută dușurilor reci, cât de minunate și folositoare sunt pentru oameni. Iată un enunț din această serie: „Prețurile la energie sunt în creștere. Există multe trucuri pentru a economisi bani, de exemplu duşul rece. Efect secundar: Dușul rece te ajută să slăbești.”, scrie Ziarul Românesc din Germania.Daca faci un dus rece si pe urma mananci cateva lacuste sau cativa greieri, viata e mai frumoasa!

26.09.2022
FAPTUL DIVERS

FIDEL CASTRO SE RASUCESTE IN MORMANT!

Autoritatea Electorala din Cuba a anuntat luni ca noul cod al familiei, care include casatoriile intre persoane de acelasi sex si mama surogat, a fost „aprobat” prin referendum, precizand ca rezultatele partiale, care arata 66% dintre sufragii favorabile, sunt „ireversibile”, potrivit AFP, citata de Agerpres.„Codul familiei a fost aprobat de popor”, voturile numarate aratand o „tendinta ireversibila”, a declarat presedinta Consiliului Electoral National (CEN), Alina Balseiro, la televiziunea de stat.Conform unor rezultate aproape definitive, participarea la vot a fost de 74,01%, cu 66,87% in favoarea noului cod, si 33,13% impotriva, precizeaza CEN. Rezultatele din 36 de circumscriptii nu sunt cunoscute deocamdata, din cauza intemperiilor care au lovit estul insulei.Che Guevarra isi da puni in cap, acolo, pe lumea aialalta! A murit ca prostul, degeaba!

DRULA IL DEMOLEAZA CU RANGA PE CIMPEANU!

Presedintele USR, Catalin Drula, solicita demisia lui Sorin Cimpeanu din functia de ministru al Educatiei, dupa ce in presa a aparut o informatie potrivit careia acesta ar fi plagiat un curs universitar.“Cimpeanu, demisia! Aparatorul plagiatorilor, care el insusi este un plagiator, nu mai are ce cauta nici macar o secunda in fruntea Ministerul Educatiei. Cea mai recenta investigatie facuta de jurnalista Emilia Sercan arata, negru pe alb, cum Sorin Cimpeanu nu doar ca a copiat intr-un curs universitar capitole din munca altor profesori universitari, dar si-a insusit apoi in mod fraudulos lucrarea lor”, a scris Drula, pe Facebook.In opinia sa, Cimpeanu nu a facut „decat sa legifereze in interesul plagiatorilor”.Dar cum zice poetul: ca nu e om sa nu fi plagiat, macar odata, doar odata in viata lui!

CIUCA SI CIOLACU/L-AU SPERIAT SI PE DRACU!

Premierul Nicolae-Ionel Ciuca a avut, luni, la Tokyo, o intrevedere, alaturi de presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, cu delegatia Guvernului Japoniei, condusa de prim-ministrul nipon, Fumio Kishida. Asa baieti, stati unul langa altul! Nu cumva sa manance Ciuca sushi si sa nu guste si Ciolacu!

PE PUTIN DACA NU-L IUBESTI/ LA CANAL O SA SFARSESTI!

Seful Sputnik Romania, Bogdan Alexandru Duca, ii indeamna pe romanii care nu il iubesc pe Vladimir Putin „sa plece mai repede” din Romania pentru ca „la cum se schimba istoria poate vor fi siliti sa ramana acasa ca sa terminam canalul Dunare- Bucuresti”. „Ne tot poftesc unii sa plecam in Rusia sau Coreea de Nord, etc, daca nu suntem pro-occidentali. Dar nu e mai simplu pentru domniile lor sa plece in Vest? E clar ca sunt nemultumiti de Romania daca ii doresc sa isi piarda suveranitatea, identitatea, averile, in favoarea Vestului.Romania rezista. Nu vrea ‘ca in Vest’. Si de asta domniile lor sunt tot timpul nemultumiti, fac mitinguri cu #, ne cearta…. Atunci sa plece domniile lor. Si sa plece mai repede.Nu de alta, dar la cum se schimba istoria poate vor fi siliti sa ramana acasa ca sa terminam canalul Dunare- Bucuresti…”, a scris Duca pe Facebook.Las-ne, gaspadin Duca, hai mai trage o dusca de vodca de pufoaica si las-ne! De “tovarasi” ca tine suntem satui din vremea comunismului!

RUSII SUNT IUTI DE PICIOR SI FUG PE CAPETE!

Kremlinul ia în considerare închiderea frontierelor pentru bărbaţii cu vârstă de mobilizare, după ce zeci de mii de ruşi au părăsit ţara de când preşedintele rus Vladimir Putin a decretat mobilizare parţială, aşa cum au relatat unele media ruse luni, citând surse din cadrul administraţiei prezidenţiale de la Moscova, notează EFE, transmite Agerpres.Măsura ar urma să intre în vigoare după referendumurile de integrare cu Rusia care au loc până marţi în teritoriile ucrainene parţial ocupate de trupele ruse, indică publicaţia electronică independentă Meduza.Aproximativ 261.000 de ruşi ar fi părăsit deja Rusia de miercuri şi până sâmbătă, potrivit ziarului digital ‘Novaia Gazeta.Evropa’, care citează surse din cadrul FSB.Mai, mai ca au depasit numarul ucrainenilor care au sters-o

VINE ASTEROIDUL?

În această noapte, NASA desfăşoară prima misiune de apărare planetară. DART, dispozitivul conceput special pentru a schimba direcţia asteroizilor, va bombarda o rocă spaţială, la aproape 11 milioane de kilometri distanţă. Scopul misiunii este acela de a descoperi cât de greu ar fi să împiedice un corp ceresc să lovească Pământul. Sonda spaţială se va izbi de satelitul unui asteroid, de dimensiunea Marii Piramide de la Giza, şi va încerca să îi modifice orbita. În sistemul nostru solar sunt circa 30 de mii de asemenea corpuri, care ar putea să distrugă un oraş dacă s-ar prăbuşi pe Terra. Daca totusi scapam de asteroid, nu scapam de bombele nucleare ruso-americane!

DISCRET, PUTIN A STERS-O ENGLEZESTE!

Președintele rus Vladimir Putin s-a retras în palatul său secret de lângă Gelendzhik, aproape de coasta Mării Negre, pe fondul protestelor împotriva mobilizării din Rusia, scrie Ziare.com, care citează Daily Mail.Potrivit jurnalistei independente Farida Rusamova, care citează trei surse familiare cu programul lui Putin, președintele rus s-a deplasat miercuri, 21 septembrie, în luxosul complex de vacanță.El și-a odihnit „trupul și sufletul” acolo bucurându-se de facilitățile palatului, despre care Putin neagă public că îi aparține, a scris Rusamova pe contul său de Telegram.Rusamova susține că Putin intenționează să rămână la palat cel puțin până joi, și că președintele a preînregistrat mai multe videoclipuri ale întâlnirilor, pe care presa de stat rusă intenționează să le dea publicității sporadic pe parcursul săptămânii, pentru a încerca să mascheze absența liderului de la Kremlin.Rusamova a spus că Putin a plecat la palatul secret chiar miercuri, 21 septembrie, ziua în care a fost făcut public videoclipul în care a anunțat mobilizarea militară parțială.N-a fugit! Se joaca de-a v-ati ascunselea cu Medvedev!

SIMION E FAN MUSSOLINI?

AUR a transmis, luni, printr-un comunicat oficial, că alegerile parlamentare din Italia sunt o lecţie pe care italienii o dau tuturor statelor membre ale Uniunii Europene şi că nicio ameninţare, indiferent din partea cui vine, nu poate să îngenuncheze democraţia, nu poate să se opună voinţei cetăţenilor, scrie news.ro.”Poporul italian a decis să îşi ia soarta în propriile mâini şi să propulseze la putere un guvern patriotic! Alegerile parlamentare din Italia sunt o lecţie pe care italienii o dau tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Nicio ameninţare, indiferent din partea cui vine, nu poate să îngenuncheze democraţia, nu poate să se opună voinţei cetăţenilor”, se arată în comunicatul AUR.Tot asa a fost salutata si venirea lui Hitler la putere!

25.09.2022
faptul divers

NU SUNTEM SLUGI SUFICIENT DE LOIALE!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că deocamdată România nu îndeplineşte criteriile tehnice pentru intrarea în programul Visa Waiver şi a subliniat că trebuie să existe o campanie de conştientizare şi o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize pentru Statele Unite ale Americii, relatează Agerpres.„Toată lumea se implică pentru aşa-numitul Visa Waiver, adică să se poată circula fără viză. Deocamdată, România nu îndeplineşte criteriile tehnice, însă, ca să le îndeplinească, trebuie să existe o campanie de conştientizare, trebuie să existe o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize şi cred că, în final, dacă toţi ne străduim, vom reuşi”, a spus şeful statului, care s-a aflat în aceste zile în SUA.Desigur, indeplinim criteriile de a cumpara pre bani grei avioane pe  care americanii le-ar arunca si putem sa le permitem ( chiar ii rugam ) sa-si instaleze la noi baze militare gratis dar sa vrem sa intram in SUA fara vize e prea mult! Mai trebuie sa-i pupam mult in dos ca sa meritam asta!

CIUCA VREA SA INVETE SA-SI FACA SEPUKU?

Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo (Japonia), pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier nipon Shinzo Abe, conform agenției de presă Agerpres.Potrivit unui comunicat al Guvernului, fostul înalt oficial nipon Shinzo Abe a contribuit decisiv la începerea demersurilor necesare ridicării relaţiilor bilaterale dintre România şi Japonia la nivelul unui Parteneriat Strategic, în contextul vizitei istorice pe care a efectuat-o la Bucureşti în 2018, fiind primul premier nipon care a vizitat România.Asa, Ciuca, nu te lasa! Afla cum se face harakiri de la sursa, ca o sa ai nevoie, atunci cand saraciti de preturile tot mai mari, romanii vor iesi in strada cu bate si topoare!

MAMELOR DIN TARA-NTREAGA FIREA VA DA BANI DE-O BRAGA!

Mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală.De aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni, anunță ministrul Gabriela Firea.”Mamele care se află în situații de risc vor primi un ajutor financiar. Am susținut acest proiect și mă bucur că în ședința Senatului a fost votat pozitiv proiectul de lege prin care se acordă tichete sociale acestor mame.Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală.Buni si astia! De la oaia stearpa, multumeste-te macar cu blana.De la omul dracu’ iei ce-ti da!

DUDA CREDE CA BIDEN ARE BUTONUL MAI MARE!

Președintele polonez Andrei Duda a declarat că SUA iau prea serios amenințările nucleare ale Rusiei. „SUA la fel au butoane care lansează rachete nucleare. SUA este o mare putere nucleară, cea mai mare putere militară din lume. Faptul că America ia în serios această amenințare rusă este, de asemenea, o amenințare pentru Rusia”, a spus Duda.Liderul polonez a avertizat că, dacă Rusia ar folosi chiar și arme nucleare tactice împotriva unei țări care nu le are și care astăzi își apără teritoriul folosind doar arme convenționale, „poate primi un răspuns adecvat”.Cu toate acestea, Duda a remarcat că dictatorul rus și anturajul său își dau seama că, dacă vor folosi arme nucleare împotriva unei țări care se apără, „se vor afla în afara politicii mondiale”.Nu prea conteaza cine are buton mai mare, Biden sau Putin.Conteaza ce-o sa facem noi astia cu butoane mai mici!

CAINELE NU PLEACA NEBATUT DE LA MACELARIE!

PNL și PSD nu se vor retrage de la guvernare până la următoarele alegeri, a avertizat celebrul profesor universitar de drept, Valeriu Stoica.Fost ministru de Justiție și fost președinte al PNL, Valeriu Stoica, este ferm convins că în 2024 vor fi organizate concomitent alegeri prezidențiale și parlamentare.„Dacă e să ținem seama de ce se vehiculează în culisele coaliției, s-ar programa în același timp alegerile parlamentare și prezidențiale”, a mai precizat Stoica.Nimic nu vor avea de câștigat PNL și PSD dacă se vor retrage de la guvernare, crede celebrul avocat.„Vor sta până aproape de alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024. Nu cred că vreunul din cele două partide își va permite să facă o mișcare laterală, răspunderea va fi foarte mare, iar politic, electoral va deconta partidul care va face o asemenea mișcare.Prosti sa fie sa plece cand au in mana painea, cutitul si cascavalul! …

AVANTI POPOLA ALLA RISCOSSA! RENASTE BENITO MUSSOLINI?

În Italia au loc astăzi alegeri parlamentare care ar putea aduce la putere o formaţiune de extremă dreapta, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial. Majoritatea parlamentară va reveni, potrivit sondajelor, unei coaliţii formate din trei partide, între care cel mai puternic, Fratelli d’Italia – condus de Giorgia Meloni, este un urmaş îndepărtat al mişcării neofasciste. Istoria ne invata ca nu invatam nimic din greselile trecutului!

A RENASCUT BABA VANGA!

Publicistul rus Andrei Piontkovski (82 de ani), stabilit la Washington, a prezentat un scenariu incredibil în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de televiziune ucrainean Canal 24, scrie Ziaristii.com.Conform datelor obținute de la Moscova de Piontkovski, anumite rețele de putere de la Kremlin pregătesc un plan de înlăturare a lui Vladimir Putin din funcția de președinte al Federației Ruse, după 22 de ani de domnie tiranică.În prima etapă, ar urma să se anunțe că Putin este bolnav și astfel va trebui să-și suspende temporar atribuțiile de șef de stat, cât timp se va afla sub tratament. Puterea va fi preluată de Consiliul de Securitate al Federației Ruse. Acesta va anunța, în decurs de două-trei săptămâni, seria marilor greșeli făcute de fostul colonel KGB în privința Ucrainei.Din păcate – susține Piontkovski –, locul lui Putin va fi luat tot de un „păgân” asemănător lui Putin, „fiindcă nu sunt alții în buncăr”.Piontkovski mai susține că Ramzan Kadîrov, autoproclamatul președinte al Ceceniei (republică autonomă în cadrul Federației Ruse), este detestat de forțele de securitate ruse și că va fi pur și simplu lichidat în afara zonei sale. Securiștilor de la Kremlin nu le-ar păsa deloc de soarta unor regiuni cu statut de republică, gen Cecenia sau Buriatia, ei fiind preocupați doar să-și umple vistieria cu miliardele de acolo.Asta sigur e prieten cu Carmen Harra!

SCHOLZ ISI TINE TANCURILE PENTRU EL!

Germania nu este dispusă să trimită tancuri de luptă în Ucraina, deoarece aceasta ar putea deveni un pas periculos și ar putea escalada și mai mult conflictul, a declarat cancelarul german Olaf Scholz într-un interviu pentru The New York Times publicat duminică. „Este „un război foarte periculos”, a spus Scholz, răspunzând la întrebarea de ce Germania nu va trimite tancuri de luptă în Ucraina, în ciuda cererilor persistente ale Kievului.„Susținem Ucraina. O facem într-un mod care nu escaladează până unde devine un război între Rusia și NATO, deoarece aceasta ar fi o catastrofă”, a explicat el.Iata ce inseamna o gandire pragmatica…

22.09.2022
FAPTUL DIVERS

LAVROV ARATA CU DEGETUL!

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat joi Occidentul că înarmează Ucraina cu unicul obiectiv de a slăbi Rusia, iar astfel SUA şi Europa devin ”parte” în conflict, relatează agenţiile EFE şi DPA, scrie Agerpres.Lavrov s-a exprimat astfel la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, unde au fost prezenţi şi omologii săi ce reprezintă principalele puteri ale lumii, inclusiv secretarul american de stat Antony Blinken, dar şi ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba. Şeful diplomaţiei ruse nu a făcut în intervenţia sa nicio menţiune despre decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a mobiliza 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele ce participă la agresiunea începută în februarie contra Ucrainei, dar a criticat dur sprijinul militar pe care SUA, Marea Britanie şi state membre ale UE îl oferă Kievului.”Această politică presupune o participare directă a Occidentului în conflict şi îl transformă în parte a conflictului”, a insistat şeful diplomaţiei ruse.Conform acestuia, în Ucraina trupele ruse se confruntă ”nu doar cu formaţiunile neonaziste ale regimului de la Kiev, ci şi cu maşinăria militară a Occidentului colectiv”.Mai mult, Lavrov a acuzat Kievul de ”tactici teroriste”, precum folosirea populaţiei civile ca ”scuturi umane”, şi a estimat că Ucraina a devenit sub conducerea preşedintelui Volodimir Zelenski un ”stat complet totalitar”.Toti cei peste 200.000 de mercenari(americani, germani, francezi, englezi etc) au protestat zicand ca asta e o minciuna ordinara!

KELEMEN HUNOR SE TEME DE “POLITIA BECURILOR”

Succint, iata declaratia: ”Este o intenţie, o dezbatere, o decizie obligatorie în ceea ce priveşte statele membre nu a fost luată. Urmează o şedinţă a miniştrilor Energiei la sfârşitul lunii.  Anumite chestiuni pot fi făcute, altele nu. Poţi da recomandări, dar oligativitatea e greu de făcut. Cine controlează? Trebuie să înfiinţezi poliţia de termometru, de temperatură în casă, sau ce vrei să faci? Nu poţi să compara cât consumă un neamţ, şi de acolo să reduci cu 15%, şi cât consumă mama mea la ţară, şi de acolo să reduci 15%. Înseamnă că trebuie să stea în întuneric, fiindcă sunt 3,5 -4 milioane de utilizatori care consumă sub 100 de kW în România, care înseamnă un frigider şi 2-3 becuri în casă. Ce să reduci de acolo? Frigiderul sau stingi lumina de tot”, a spus Kelemen.Liderul UDMR a precizat că astfel de comparaţii nu îşi au rostul, fiind inutile.”Recomandări putem să facem. Fiecare om poate economisi un pic, dar nu poţi să spui să stai la 18 grade în casa ta. În instituţiile publice poţi reglementa altfel. Trebuie să ştim despre ce vorbim. Cine va intra la mine în casă să verifice dacă sunt 19 sau 20 de grade, care va fi sancţiunea? Mă închide în casă, îmi taie gazul? Vor fi recomandări, dar trebuie să spunem clar că nu facem acest lucru pentru Comisia Europeană, ci pentru noi, pentru bugetul nostru”, a mai spus Kelemen Hunor. Vicepremierul a dat asigurări că România va avea curent şi gaze la iarnă, iar resursele vor fi asigurate.”Trebuie să apelezi la responsabilitatea oamenilor. E o perioadă grea, nu noi am creat criza şi vom plăti cu toţii preţul războiului, al nebuniei preşedintelui Putin”, a conchis Kelemen Hunor.Parca vedem scena! –Politia! Deschide! Un vecin te-a parat ca tii aprins becul si cand e lumina afara! Puscaria te mananca!

VISARION ALEXA SPERA CA GRESEALA RECUNOSCUTA E PE JUMATATE IERTATA!

Preotul Visarion Alexa ”și-a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”, arată un comunicat al Arhiepiscopiei Bucureștilor.Admiterea faptei a venit după ce Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a cerut acestuia o declarație personală legată de acuzațiile de hărțuire sexuală, scrie G4Media.ro.Recunosc fapta si o regret parca era formula folosita de Militie!

ANPC SI-A UMPLUT BUZUNARELE PROTEJAND CONSUMATORII!

  • Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat 3.217 acțiuni de control în vara anului 2022 și a aplicat amenzi de peste 17 milioane de lei, conform unui comunicat al instituției, conform economedia.ro. Mai exact:
  • 520 amenzi contravenționale, în valoare totală de 16,9 milioane lei
  • 226 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de 1,35 milioane de lei

oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 340 unități.În ceea ce privește doar activitatea Comandamentului Litoral, tradițional pentru ANPC, față de același sezon al anului 2019, numărul acțiunilor de control a crescut de două ori și jumătate, au fost aplicate de 3 ori mai multe sancțiuni, iar amenzile contravenționale au crescut de 3,7 ori, în 2022.Din pacate, consumatorii n-au prea simtit efectele

UITE LUNA, UITE VALUL, UITE CUM CRESTE DOLARUL!

Este un nivel maxim al tuturor timpurilor, care vine în contextul unei aprecieri din ce în ce mai solide a monedei de refugiu pe piața internațională.Cursul afișat de BNR este de 5,0103 lei (în creștere cu 0,68%). Dolarul ieri a fost cotat de BNR la 4,9764 lei, cu o creştere şi mai mare, de 0,94%, scrie realitatea.net.În schimb, euro este cotat la 4,9412 lei, în scădere ușoară faţă de ieri.Dolarul a urcat la un nou maxim al ultimilor 20 de ani pe piaţa externă, iar bursele sunt în scădere, după creşterea de rată monetară a Rezervei Federale.A stiut Biden de ce inarmeaza Ucraina!Banii dati se intorc inmiit in SUA!

GEORGE SIMION ISI PUNE CADAVRUL LA BATAIE

George Simion, președintele AUR, vorbește despre creșterea salariilor parlamentarilor dar și a altor funcționari cu salarii foarte mari: „numai peste cadavrul meu”.El explică și ceea ce s-a întâmplat și va face o analiză internă pentru a se stabili în clar cum s-a ajuns în această situație: „PSD, PNL și UDMR folosesc tot felul de superfugii pentru a introduce privilegii pentru politicieni. Au venit la senat cu o propunere de amendare a unor prevederi cu doar 15 minute înainte de vot. Se amestecă lucrurile bune cu avantajele lor pentru ca atunci când votezi să nu o poți face decât la pachet”.Asta pentru cine intreaba, pentru cine cumpara, alesii AUR au votat pentru marirea salariilor cot la cot cu pesedistii, penelistii si udemeristii!Restul e doar circ si propaganda.Cat despre cadavrul lui George Simion, am vrea sa-l intrebam unde-l tine…

ZELENSKI LINISTESTE OMENIREA

Președintele Vladimir Putin a anunțat miercuri mobilizarea a sute de mii de ruși pentru a lupta în Ucraina, avertizând Occidentul că Moscova va folosi „toate mijloacele” pentru a se apăra.Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu „crede” în folosirea de către Moscova a armelor nucleare în războiul din Ucraina, a spus el într-un interviu acordat postului german Bild TV miercuri, după ce Vladimir Putin a fluturat această amenințare într-un discurs.„Nu cred că aceste arme vor fi folosite. Nu cred că lumea va lăsa să se întâmple”, a spus șeful statului ucrainean potrivit unor extrase din acest interviu transcris de Bild.Ne-am linistit! Daca Zelenski spune ca Rusia nu va folosi armele nucleare, Putin n-o sa aiba curaj sa-l contrazica!

21.09.2022
FAPTUL DIVERS

PUTIN E TRIMIS PE FRONT!

Proteste fata de „mobilizarea partiala” anuntata de Vladimir Putin au inceput in mai multe orase mari din Rusia, iar politia a trecut la arestari.O multime adunata miercuri seara pe Arbat, principala strada pietonala din Moscova, a strigat „Trimiteti-l pe Putin in transee!”, a anuntat jurnalistul BBC Francis Scarr.Probabil, individul era Zelenski strecurat in multime, printre protestatari!

BIDEN ARE PAMPERSI CURATI

Presedintele american Joe Biden si-a inceput discursul in fata Adunarii Generale a ONU de la New York vorbind despre invazia presedintelui rus Vladimir Putin in Ucraina, „un razboi declansat de un singur om, ca sa fiu foarte direct”.„Haideti sa vorbim deschis. Un membru permanent al Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite si-a invadat vecinul, a incercat sa stearga de pe harta statul suveran”, a spus Biden, citat de CNN.„Rusia a incalcat cu nerusinare principiile de baza ale Cartei Natiunilor Unite”, a spus el. „Presedintele Putin a lansat amenintari nucleare deschise impotriva Europei. Acum, Rusia cheama mai multi soldati sa se alature luptei, iar Kremlinul organizeaza un referendum fictiv pentru a incerca sa anexeze parti din Ucraina – o incalcare extrem de semnificativa a Cartei ONU”, a declarat Biden.„Aceasta lume ar trebui sa vada aceste acte scandaloase drept ceea ce sunt”, a adaugat el.„Nimeni nu a amenintat Rusia si nimeni in afara de Rusia nu si-a dorit un conflict”, a subliniat Biden.In mintea rasinosului, Rusia si-a instalat baze in coasta SUA inarmand si instruind vecinii Americii si e normal ca el sa-si puna pampersi curati si sa riposteze!

PNL SE AGATA CU DINTII DE PENSIILE SPECIALE!

Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Marcel Bolos, a declarat miercuri, despre propunerea lui Florin Citu privind eliminarea pensiilor speciale, pentru a nu se mai impune acel procent de 9,4% din PNRR, ca ”Romania nu se poate comporta ca o tara salbatica, fiindca aceste pensii speciale exista in toata Uniunea Europeana”.Ministrul a fost intrebat cum comenteaza postarea de pe pagina de Facebook a lui Florin Citu, in care acesta afirma ca daca s-ar elimina, de exemplu, pensiile speciale, n-ar mai fi nevoie sa fie eliminat acel 9,4% din PNRR. ”Sa stiti ca Romania nu se poate comporta ca o tara, imi cer scuze ca poate spun neacademic, salbatica, fiindca aceste pensii speciale exista in toata Uniunea Europeana. Exista categorii de pensionari care beneficiaza de pensii speciale. Nu suntem tara din Uniunea Europeana care am inventat pensiile speciale, cum nu cred ca ar fi firesc, ca sa fim, poate, printre putinele – daca nu chiar singura tara din Uniunea Europeana – care sa le eliminam”, a precizat Marcel Bolos, citat de news.ro..Ce uita sa spuna individul e faptul ca in toate tarile civilizate, seniorii sunt respectati si ajutati sa duca o viata decenta!

ELVETIENCELE VOR DA PIEPT…CU DUSMANUL!

Parlamentul Elveţiei, una dintre puţinele ţări europene unde serviciul militar încă este obligatoriu pentru toţi bărbaţii, a luat miercuri în discuţie posibilitatea extinderii recrutării şi în cazul femeilor, ca soluţie pentru insuficiența forţelor armate, relatează digi24.ro, conform EFE.Devine realitate un refren din folclorul nostru: MILITAR SA FII E BINE/DAR SA AI MANDRA CU TINE/ORDINUL SA-L EXECUTI/SI PE URMA S-O SARUTI!

PUTIN STA CU DEGETUL PE BUTONUL NUCLEAR!

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, miercuri dimineață, semnarea decretului privind mobilizarea parțială și a afirmat că Rusia va folosi „toate armele” pentru a se apăra, acuzând aliații NATO că „șantajează” Moscova cu utilizarea armelor nucleare. Vom folosi toate mijloacele pentru a ne apăra. Rusia ar trebui să apere suveranitatea, independența și vom face asta cu toate mijloacele. Încearcă să ne șantajeze cu armele nucleare.Exact cum zicea baba Vanga ca va veni Apocalipsa!

SE STRICA VREMEA! AVIOANELE ZBOARA LA MICA INALTIME!

Dacă vedeţi pe cer avioane militare mari, care zboară la joasă înălţime, nu vă alarmaţi!Sunt doar exerciţii de instruire pe care le fac piloţii noştri.Este vorba despre aeronave mari C-130 Hercules şi C-27 J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, care vor executa, în perioada 21-23 septembrie, zboruri la înălţimi mici (aproximativ 150 m faţă de sol), în spațiul aerian național.Spre comparaţie, Catedrala Mântuirii Neamului Dare 120 de metri.”Menţionăm că aceste activităţi de zbor sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant în condiţii cât mai reale, fapt care contribuie la creşterea capacităţii acţionale a Forţelor Aeriene Române”, precizează un comunicat al Armatei.Cei mai slabi de inger sunt sfatuiti sa nu se uite in sus!

PRIMAVARA MAIDANEZILOR

Femeile din Iran se află în primele rânduri ale demonstrațiilor violente care au izbucnit după moartea unei tinere care a fost arestată pentru încălcarea codului vestimentar islamic.Mulțimea a început să scandeze de bucurie când femeile au dat foc vălurilor, marți, în Sari, în cea de-a cincea noapte de proteste care s-au extins în mai multe orașe din Iran. Șase persoane au murit și mai multe au fost rănite în timpul demonstrațiilor izbucnite după moartea tinerei Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, care a fost reținută de poliție pentru încălcarea codului vestimentar islamic, relatează BBC. Chestia asta seamana izbitor cu celelalte “primaveri portocalii” si maidane care i-au facut pe americani stapani unde nu se astepta nimeni! CIA isi merita banii!

PE POLITISTII ROMANI  NICI BMW-URILE NU-I MULTUMESC

Sindicatul Europol critică achiziționarea a 100 de autospeciale BMW 320ix care urmează să intre în dotarea Poliției Rutiere până în vara anului viitor, sub aspectul dotărilor. Chiar dacă noile mașini vor fi unele „de marcă”, sindicaliștii arată că acestea tot n-au șasiu întărit, iar infractorii băgați pe bancheta din spate tot nu vor fi separați de polițiști print-un grilaj.Sindicatul Europol acuză conducerea IGPR că nu s-au consultat cu polițiștii înainte de a organiza licitația, astfel că dotările prevăzute în caietul de sarcini n-au a face cu nevoile reale ale agenților de la rutieră.„Nu o să fim noi cei cârcotași, fiind relevant faptul că vom primi multe (sperăm la mai mult de una pe județ) autospeciale,, adevărate” de poliție, așa cum multe țări (toate) din blocul comunitar au în dotare. Dar nu putem să nu ne întrebăm retoric – oare chiar atât de importantă era acea cutie de 8+1 trepte?! IGPR-ul nu putea să lărgească puțin sfera și să solicite o plajă mai largă pentru ca tot ce înseamnă producător auto de marcă să participe la licitație?!”, scriu într-un mesaj reprezentanții Europol. Daca ar fi fost vorba de Lamborghini sau Ferrari poate s-ar mai fi induplecat!

20.09.2022
FAPTUL DIVERS

ILIESCU AUDIAT IN DOSARUL MINERIADEI?

Nu, stati linistiti! E doar un banc si aceasta stenograma a anchetarii este un pamflet:

Iata stenograma discutiei:

Procuror-V-am chemat sa ne spuneti tot ce stiti despre Mineriada…

Iliescu-De ce huidui, mai, animalule?Ah, scuze! Mai, draga, lucrurile stateau cam asa, Opozitia imi bagase sula in coaste si o rasucea in rana.Nina era nervoasa si mi-a zis ca daca mai vreau ceea ce oricum nu mai voiam de ani buni, trebuie sa-I demonstrez ca sunt un adevarat urmas al lui Stalin si sa-i matrasesc pe GOLANII care ocupasera parculetul de la Universitate paralizand tara.Ce puteam face?

Procuror-Sa-i chemati pe protestatari la dialog?

Iliescu:-Vezi ca esti prost? Si daca veneau? Nu trebuia sa le rezolv doleantele? Am chemat minerii! Totul s-a rezolvat repede si frumos! Doar cateva mii de arestari, cateva mii de oase rupte si totul a fost O.H! Nu, nu O.K! O.H! De la OCIN HARASO! Acest material este un pamflet si trebuie tratat ca atare.

PE CAND PROGRML RABLA PENRU POLITICIENI?

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că este posibil ca în programul „Rabla pentru electrocasnice” să fie introduse şi becurile cu led.Liderul PSD a vorbit despre o posibilă extindere a programului „Rabla pentru electrocasnice” și la becuri, în încercarea de a ajuta oamenii să reducă din consumul de energie. Astfel, becurile cu filament ar urma să fie înlocuite cu becuri led, iar Ciolacu ar vrea ca oamenii să cumpere „becuri românești”.Liderul PSD a confirmat că este o propunere introducerea programului „Rabla pentru becuri”, iar finanțarea să se facă din fonduri europene.„Din fonduri europene, ştiţi că avem acel program rabla la electrocasnice. Din punctul meu de vedere, acolo este consumul cel mai mare într-o gospodărie – la maşina de spălat… Se caută tehnic cum să se încadreze, nu e un program separat pentru becuri. Din fonduri europene, noi avem acces, România, la aceste proiecte de schimbare a electrocasnicelor, să fie un consum mai mic, a becurilor, mai nou, dacă sunt o prioritate. Am cerut şi eu să vedem exact cât reprezintă consumul becurilor într-o gospodărie. Totuşi, când luăm decizii, să avem toate informaţiile”, a spus liderul PSD, citat de AgerpresDu-te la munca, bai, Ciolacule! Suntem satui de politicieni ca tine!

UNII CANTA SI DANSEAZA, ALTII BOCESC SI OFTEAZA!

Deputatul PSD Daniel Ghiţă a adresat, în şedinţa de luni a Camerei, întrebări pentru ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi pentru premierul Nicolae Ciucă, dacă știu despre întrunirea-petrecere a conducerilor Transelectrica SA şi Smart SA, care s-a ridicat la suma de 50.000 euro și a avut loc la hotelul Hilton din Sibiu, un hotel de 5 stele.Deputatul social-democrat spune că este vorba despre o cheltuială abuzivă şi nejustificată, într-o perioadă în care populaţia riscă să nu-şi poată achita facturile la energie din cauza sumelor uriaşe care sosesc pe facturi.„În ședinta camerei deputaților din data 19.09.2022 am adresat catre domnul ministru al energiei Virgil Popescu si catre domnul prim ministru Nicolae Ciucă urmatoarele intrebari pentru care am solicitat raspuns scris si oral cu privire la cheltuirea abuzivă de către șefii de la SMART SA si TRANSELECTRICA SA a sumei de 50 000 de euro pentru o întrunire-petrecere. Sunt arhicunoscute îngrijorarea si nemulțumirea crescânde ale majorității populației față de majorarea explozivă și nejustificată a facturilor la energie electrică, precum și preocupările Guvernului și Parlamentului României de a găsi soluții echitabile pentru cetățenii și agenții economici din țara noastră în această problemă ardentă.Într-un asemenea context critic, șefii și șefuleții de la doua importante companii naționale cu profil energetic, TRANSELECTRICA SA (societatea de transport a energiei electrice) și SMART SA (societatea de mentenanță a rețelei de transport a energiei electrice, care este o subsidiară a TRANSELECTRICA), ambele societăți cu capital integral de stat, s-au găsit să organizeze recent o întrunire-petrecere (un fel de bairam) la Hotelul Hilton din Sibiu (hotel de 5 stele), pentru care a fost alocată suma de 50 000 de euro din banii contribuabililor jecmăniți. Bairamul trebuia să dureze trei zile și trei nopți, în perioada 8-11 septembrie a.c., dar s-a spart a doua zi, toți participanții fugind ca potârnichile după ce angajați din cele două companii au sesizat anumite televiziuni, care au trimis reporteri la fața locului”, scrie Ghiţă, într-un comunicat de presă.Oare tot asa o fi si pe lumea cealalta?

ALCOOL DAC-AI CUMPARAT/VOUCHERUL TI L-AM BLOCAT!

„Au fost blocat 63.000 de vouchere sociale. Beneficiarii cumulau venituri de peste 1.500 de lei. Pe viitor, beneficiarii de pensii sociale (1000 de lei) vor primi voucherul de 50 de euro.Se fac confruntări permanente cu cei de la ANAF pentru a vedea dacă mai sunt şi altii.În caz că mai sunt descoperiţi, voucherele sunt blocate”, a anunţat, luni, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş.Românii care au voucherele pentru alimente trebuie să ştie că există riscul de blocare a tichetelor sociale în anumite cazuri.Astfel, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţă sancţiuni drastice pentru românii care cumpără alcool sau tutun cu voucherele de alimente date de Guvern.Tot e bine! De droguri si etnobotanice nu se spune nimic!

FOAME DE BANI!

Virgil Popescu nu se lasa. După vânzarea Termocentralei Mintia, CE Oltenia se pregătește să scoată din nou la vânzare activele sucursalei sale Termocentrala Chișcani din județul Brăila. Dan Tanasă acuză Ministerul Energiei de subminarea securității energetice a României și solicită premierului Nicolae Ciucă să se opună acestei inițiative, care va avea consecințe dezastruoase pentru țara noastră.Potrivit informațiilor apărute în presă, Complexul Energetic Oltenia caută un evaluator pentru a vinde Termocentrala Chișcani Brăila. La fel ca în cazul înstrăinării termocentralei Mintia, există suspiciuni asupra modului în care se va desfășura licitația.Procedura de vânzare a fost inițiată în trecut la cererea companiei olandeze Buvoca BV, firmă condusă de un fost director din Fondul Proprietății de Stat, Tudorel Dumitrașcu, un apropiat al celebrul Philip Bloom” (arestat în SUA, după ce a fost inculpat pentru că i-a mituit pe unii oficiali ai Autorităţii Provizorii a Coaliţiei pentru a putea face afaceri în Irak).„Se dorește vânzarea termocentralei Chișcani prin licitație cu strigare, iar prețul minim de vânzare nu va putea fi, cu tot cu TVA, mai mic decât valoarea contabilă rămasă a activelor. Se vor vinde în principal terenurile, clădirile și instalațiile fostei termocentrale pe gaze naturale Chișcani, cu putere electrică instalată de 437 MW, dar care nu funcționează”, a punctat Dan Tanasă.Cata rautate! Ce daca-si ia si omul(Virgil Popescu) un banisor de o acadea, o vata pe bat etc?

A PATRA PUTERE IN STAT A DEVENIT A CINCEA ROATA DE LA CARUTA!

PSD și PNL au alocat peste 60 de milioane de lei pentru a închide gura presei din România.Schema este una simplă: PSD și PNL încasează sume imense de bani din bugetul de stat. Este vorba despre subvenția publică acordată partidelor politice.Singurul partid politic care nu a folosit subvenția publică este AUR. George Simion a promis și s-a ținut de cuvânt. În 2021 sumele luate de către partidele politice depășesc 200 de milioane de lei. Din acești bani PSD și PNL au dat 60 de milioane de lei la presă. Practic presa din România s-a vândut ieftin, mai rău decât escortele. Cine plătește beneficiază de scrieri cu dedicație. Contractele dintre partide și presă sunt ținute la secret deși banii sunt publici iar cheltuirea lor ar trebui să fie una transparentă.Mai poate un ziarist sa injure partidul care-i da de-o ciorba?Categoric nu!

SOSOACA DA CU SRI DE PAMANT!

Senatoarea Diana Şoşoacă a lansat, sâmbătă, un atac dur la adresa SRI după ce băiatul ei ar fi fost prins la volan sub influenţa alcoolului. Mai exact, senatoare acuză instituţia de “înscenarea unui dosar la ordin politic” împotriva tânărului, scrie Epochtimes-romania.com. “La nici 24 de ore după ce am descins la S.R.I. şi am sesizat acest serviciu cu anchetele privatizării Mintia cu cooperarea agenţilor secreţi S.R.I. care au distrus economia României, precum şi încă alte probleme cu privire la siguranţa naţională în care este implicat SRI, băiatului meu i s-a înscenat un dosar la ordin politic. Nicio TV mass media nu a prezentat unicul demers al unui politician în 32 de ani împotriva sistemului corupt!Din 15 februarie 2021 anunţ că i se va înscena băiatului meu un dosar pt consum de droguri sau consum alcool. 4 echipaje de poliţie îl aşteptau la 8 dimineaţa, în timp ce eu eram la Iaşi. Nimeni din presă nu mi-a acordat drept la replică. Ce nu vă spune presa este că au pus câinii de droguri pe el şi i-au pus testul de droguri care a ieşit negativ. Este sportiv de performanţă, azi are meci în campionat. Sunt testaţi nonstop alcool şi droguri. Norocul lui că a fost însoţit şi de alţi colegi, căci altfel îi plantau şi alte lucruri, că să nu zicem droguri!”, a scris Şoşoacă pe contul său de Facebook.Asa, Dienuco! Da-le la gioale!

19.09.2022
FAPTUL DIVERS

LA CALUL TROIAN, LA CALUL TROIAN SI SAUA-I VERDEEE!

Ungaria este un „cal troian” care încearcă să destrame Uniunea Europeană în detrimentul contribuabililor europeni, a declarat consilierul șefului biroului președintelui Ucrainei, Mihail Podolyak, scrie ziarulprofit.ro.„Premierul ungar Viktor Orban spune că va lupta pentru ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei”, a spus oficialul ucrainean, pe Twitter. „Ungaria este un cal troian, care caută prăbușirea Uniunii Europene în detrimentul contribuabililor europeni. Orban urăște Ucraina și visează la o „pace rusească” în Europa. Deci ar trebui UE să finanțeze aceste diversiuni?”, a adăugat consilierul prezidențial.Mai degraba o martoaga!

LUDOVIC ORBAN JOACA LA CACEALMA!

Forța Dreptei propune creșterea punctului de pensie cu 18%, începând cu 1 ianuarie 2023, a anunțat deputatul Violeta Alexandru, luni, la Parlament. Ea a precizat că este necesară refacerea puterii de cumpărare pentru pensionari, cei care au fost cel mai puternic afectați de creșterea prețurilor din ultimul an de zile.De pe margine e tare usor sa plusezi chiar daca stii ca ai buzunarele goale!

ACUM VINE SA-MI DEA ZAHAR SI AR VREA SA PARA BUN!

Florin Cîţu a anunţat că a propus, în şedinţa BEX al PNL de luni, din nou eliminarea supraimpozitării contractelor part time, deoarece menţinerea acestei suprataxări reprezintă „un atac direct asupra oamenilor cu venituri mici şi nu are sens, în condiţiile în care urmează amânarea creşterii impozitelor locale până în 2025”, transmite News.ro. „Astăzi în BEX al PNL am propus eliminarea supraimpozitarii contractelor part time. Din nou. Menţinerea acestei suprataxari este un atac direct asupra oamenilor cu venituri mici şi nu are sens, în condiţiile în care urmează amânarea creşterii impozitelor locale până în 2025. Ambele măsuri sunt în OUG 16 din 2022”, a scris Florin Cîţu, luni pe Facebook.Fostul premier a mai spus că „dacă ministerul Finanţelor este ok fără 4 miliarde lei, cât înseamnă impactul amânării creşterii taxelor locale, atunci nu va avea probleme dacă eliminăm supraimpoztiarea contractelor part time cu un impact de aproximativ 900 milioane lei”.Cat ai fost la butoane de ce nu te-ai implicat, Citule? O faci acum cand stii ca nu te asculta nimeni?

CINCIZECI DE BANI, DAR NU PENTRU TOTI SOFERII!

Coaliţia de guvernare ia în calcul să prelungească subvenţionarea preţului doar pentru motorină, nu şi pentru benzină, însă nu este cert dacă va fi menţinut cuantumul de 50 de bani al subvenţiei, afirmă surse politice, potrivit News.roArgumentul invocat pentru a nu mai subvenţiona preţul benzinei este acela că în acest caz preţul oricum a scăzut.Conform surselor citate, în cazul motorinei, subvenţia ar putea fi acordată în continuare.Liderii coaliţiei discută însă dacă valoarea subvenţiei va fi menţinută la 50 de bani.Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat miercuri că nu consideră că preţul la motorină va depăşi 9 lei/litru în perioada următoare, deşi cotaţia motorinei a crescut uşor, comparativ cu cea din urmă cu 10 zile. Referitor la măsura luată de Guvern şi anume reducerea de 50 de bani a preţului de la pompă, care expiră la finalul lunii septembrie, liberalul a precizat că se va discuta în coaliţie şi în Guvern ce se va întâmpla de la 1 octombrie, iar decizia va fi anunţată ulterior.Cum bine zice si zicatoarea”mana popii de dat s-a uscat”!

BIDEN E IN TOATE, IN CELE CE RAD SI-N CELE CE MAINE VOR RADE LA SOARE!

Preşedintele Belarusului Alexander Lukaşenko consideră că Statele Unite împing Europa la o confruntare militară cu Rusia pentru a distruge Ucraina şi Belarus şi pentru a slăbi Federaţia Rusă, relatează Interfax. ”Azi Ucraina – mâine va fi Moldova sau Ţările Baltice, Polonia sau România”, a declarat el, la un forum organizat sâmbătă cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale.România a reacționat la declarațiile lui Lukașenko. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus convocarea la sediul MAE a însărcinatului cu afaceri al Belarus în România pentru a i se comunica faptul că partea română respinge afirmaţiile liderulului belarus, notează spotmedia.ro.Iata declaratia:„Statele Unite împing Europa într-o confruntare militară cu Rusia pe teritoriul Ucrainei. Ei nu îşi ascund planurile. Contractele au fost deja încheiate pentru anii următori. Adică Ucraina va fi rasă de pe faţa pământului. Şi obiectivul este să slăbească Rusia şi să distrugă Belarus”, a spus el, vorbind la un forum organizat cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale, conform Interfax.Lukaşenko şi-a exprimat convingerea că Statele Unite sunt instigatorii tuturor conflictelor militare din Europa, unic beneficiar fiind Statele Unite.„America este singura ţară care beneficiază de ceea ce se întâmplă aici: puneţi Europa la locul ei şi eliminaţi concurenţii. Azi Ucraina – mâine va fi Moldova sau Ţările Baltice, Polonia sau România. Statele Unite antrenează un război în Kosovo, încercând să facă presiuni asupra Serbiei, aruncând cărbuni într-un conflict mocnit în Karabakh, tulburând apele din Siria”, a spus el.„Washingtonul este prezent în toate conflictele politice semnificative”, a fost concluzia liderului de la Minsk.Potoleste-te, draga Biden! Nu-ti mai baga nasul in toate oalele ca ramai fara el!

DUPA INMORMANTARE, VOIAJ DE PLACERE!

După deplasarea la Londra, luni, pentru funeraliile reginei Elisabeta, președintele Klaus Iohannis pleacă împreună cu doamna Carmen într-un turneu în SUA care va acoperi cel puțin ambele coaste ale continentului.Astfel, Iohannis va participa la lucrările celei de a 77-a Adunări Generale a ONU, la New York, care se desfășoară între 20-26 septembrie, unde se vor dezbate probleme majore, cu participarea inclusiv a delegației Rusiei, condusă de ministrul de Externe Serghei Lavrov. Pe 22 septembrie, conform informațiilor Inpolitics, Iohannis și soția sa se vor afla pe coasta de Vest, la San Francisco, unde, în sala de bal a hotelului Ritz Carlton, va avea loc la orele serii o recepție în cadrul căreia președintele se va întîlni cu reprezentanții comunității românești. Manifestarea se înscrie în celebrările sfertului de secol scurs de la semnarea Pactului Strategic dintre România și SUA. Nu e clar în acest moment dacă președintele și soția vor sta în SUA pe durata întregii săptămîni viitoare, cît ține Adunarea ONU, și dacă mai are prevăzute în agendă și alte deplasări pe teritoriul american pentru celebrarea parteneriatului.La cat a asudat pentru Unchiul Sam, merita si Iohannis o vacanta!

18.09.2022
FAPTUL DIVERS

UCRAINA SA DEA INAPOI CE-A FURAT, SPUNE MARGA!

Andrei Marga, fostul ministru al Educației și fost rector al Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a declarat, la Târgul de Carte „Alba Transilvana” organizat în Alba Iulia, că „atât timp cât situația din Ucraina nu se rezolvă printr-o discuție între America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”.„Ea (Ucraina, n.r.) trebuie să cedeze teritorii: Ungariei Transcarpatia, Poloniei Galiția, României Bucovina și Rusiei Donbasul și Crimeea. Sunt teritoriile altor țări. Ne cramponăm, asta este! Va fi conflict. Ca să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă situația printr-o discuție și cu America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”, a declarat Marga.Nici prea multa liniste nu e buna!

TUDOSE NU E HAGI TUDOSE!

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că românii nu au împuşcat doi oameni în ziua de Crăciun (Nicolae și Elena Ceaușescu – n.r.) pentru că au ţinut poporul în frig şi foame, ca acum să o ia de la capăt cu restricţiile la energie.“Partea de economie energetică, de eficienţă energetică, este binevenită din toate punctele de vedere. Au fost blocurile făcute pe vremea aia înainte de 90, aţi văzut ce înseamnă anvelopare, la asta se referă până la urmă. Nu fac economie dacă sting un bec sau dacă dau centrala la 19 grade, în condiţiile în care eu pierd foarte multă energie, prin pereţi, prin geamuri, la clădirile publice, la locuinţele persoanelor. (…) Am împuşcat noi, poporul român, doi oameni în ziua de Crăciun, fiindcă au ţinut poporul în frig şi foame, ca să o luăm de la capăt? Şi nu  se poate aşa ceva”, a declarat europarlamentarul PSD Mihai Tudose, la Prima TV.Cu alte cuvinte, economie sa fie, dar sa fie facuta cu cap! Degeaba esti scump la tarata si ieftin la malai!

PUTIN E IN CORZI?

Un fost autor de discursuri pentru Vladimir Putin apreciază că regimul politic din Rusia este în „șoc” în urma înfrângerilor suferite recent în Ucraina.„Sistemul politic rusesc este într-un adevărat șoc acum. Nu este o exagerare”, a declarat Abbas Galliamov pentru CNN.Potrivit lui Galliamov, care activează în calitate de analist politic, Putin considera armata ucraineană ca fiind „inferioară” și „nu își imagina niciodată” că „va avansa” în fața „trupelor ruse <<de neînvins>>”.„Acum rușii trebuie să se retragă. De fapt, să fugă, ceea ce este un adevărat șoc”, insistă Galliamov.În opinia lui Galliamov, rușii încep să se obișnuiască cu ideea că ucrainenii nu sunt atât de „răi” pe cât îi prezintă propaganda Kremlinului.Evocând o posibilă reacție a lui Putin, Galliamov a declarat că liderul de la Kremlin „nu știe cum să acționeze” când „este în șoc”.Se speculeaxza ca deja CIA stie cine va fi pus in locul lui Putin: Joe Biden!

IN GENUNCHI MA-NTORC LA TINE!

Dan Tanasă, vicepreședinte al AUR, a criticat abordarea guvernării PSD-PNL-UDMR care îngenunchează în fața așa-numitului „imn” al așa-numitului „ținut secuiesc”.„Aseară la Miercurea Ciuc s-a jucat finala Cupei României la hochei între echipa locală și Steaua București. Cel care stă în genunchi alături de echipa locală e ministrul Tánczos Barna, membru în Guvernul României. La finalul meciului, echipa locală a îngenunchiat când s-a cântat imnul așa-zisului ținut secuiesc. La fel a făcut și ministrul UDMR din Guvernul României. Același ministru care nu participă niciodată la Ziua Națională, Ziua imnului sau Ziua Drapelului” scrie Dan Tanasă pe propria pagină de socializare.Se rasuceste Vadim in mormant, fratilor!

BIDEN SE TEME DE ARMELE NUCLEAREA DETINUTE DE PUTIN!

Biden îl amenință pe Putin: să nu îndrăznească să folosească arsenalul atomic Președintele SUA a spus că, dacă Moscova ar folosi arme nucleare tactice, va deveni și „mai mult un paria în lume”. Președintele american Joe Biden și-a avertizat omologul său rus Vladimir Putin împotriva folosirii armelor nucleare chimice sau tactice în urma pierderilor grave în  războiul de la Moscova în Ucraina . Întrebat care va fi răspunsul SUA, Biden a spus că o astfel de acțiune ar fi „consecvențială”.„Vor deveni mai mult un paria în lume decât au fost vreodată”, a spus președintele. „Și în funcție de amploarea a ceea ce fac, va determina ce răspuns va avea loc”.Biden uita sa spuna cat de “paria” a fost America dupa Hiroshima si Nagasaki, dar de la o varsta, omul mai uita!

CU LEAFA PE UN AN POTI PLATI FACTURA LA LUMINA PE O LUNA!

Un român a primit o factură mai mare de 90.000 de euro.Este vorba despre factura la energie aferentă unui apartament.Și dacă nu ar fi plătit niciodată timp de 3 ani, un apartament nu putea consuma o așa cantitate de energie.Lasa ca stim noi ce combinat metalurgic energofag avea romanul instalat in apartament!

SE SPOVEDEAU DIAVOLULUI?

Ce se întâmplă în biserică nu rămâne în biserică! Unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi preoţi din România, Visarion Alexa, şi-a recunoscut păcatele în faţa poliţiştilor – a agresat sexual o tânără în timpul spovedaniei, spun surse din rândul anchetatorilor. Acum este cercetat sub control judiciar şi nu mai are voie să calce în biserică până la finalul investigaţiei. În timp ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române se declară şocaţi de acuzaţii, investigatorii spun că ar exista mai multe plângeri asemănătoare împotriva duhovnicului. Ciudat e ca tanti si-a dat seama abia dupa patru luni ca a fost agresata sexual!Tare intarziate reflexe mai are!Noi crdem ca la mijloc sunt alte chestii, dar cine sa ne asculte pe noi?

LUKASENKO URECHEAT!

Preşedintele Belarusului Alexander Lukaşenko consideră că Statele Unite împing Europa la o confruntare militară cu Rusia pentru a distruge Ucraina şi Belarus şi pentru a slăbi Federaţia Rusă, relatează Interfax. ”Azi Ucraina – mâine va fi Moldova sau Ţările Baltice, Polonia sau România”, a declarat el, la un forum organizat sâmbătă cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale.România a reacționat la declarațiile lui Lukașenko. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus convocarea la sediul MAE a însărcinatului cu afaceri al Belarus în România pentru a i se comunica faptul că partea română respinge afirmaţiile liderulului belarus.Aceata respingere il va afecta rau, dar rau de tot pe Lukasenko!

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!