home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
12.12.2022
FAPTUL DIVERS

PSD ARUNCA PISICA MOARTA IN CURTEA LUI IOHANNIS!

Un sondaj realizat de CURS la comanda PSD arată că cei mai mulți dintre respondenți îl văd pe președintele Klaus Iohannis drept principal vinovat pentru că România nu a intrat în Schengen.Preşedintele Klaus Iohannis este indicat de 23% dintre români ca principalul vinovat pentru ratarea aderării României la Schengen, potrivit sondajului CURS. 12% dintre respondenţi indică întreaga clasă politică drept responsabilă pentru eşec, iar Guvernul, în ansamblul său, ocupă locul trei în topul vinovăţiei, cu un procent de 9%.Cât despre implicarea familiilor politice europene, 36% dintre respondenţi cred că stânga europeană a ajutat mai mult România în negocierile de aderare, în timp ce dreapta europeană este cotată cu 32%. Un procent important (21%) indică niciun ajutor.Corect PSD E CURAT LACRIMA! Nici pe-acolo n-a trecut, nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase!

SORICI PENTRU MASA DE CRACIUN CU VOUCHERE SOCIALE!

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că, în decembrie, cardurile cu vouchere sociale vor fi alimentate mult mai devreme decât de obicei.Veşti bune pentru cei aproape 2,5 milioane de români beneficiari ai voucherelor pentru alimente. Banii vor intra pe card înainte de sărbători.Marius Budăi: „Perioada 19-21 decembrie, maximum 22 decembrie”Potrivit ministrului Budăi, autoritățile vor ca românii să aibă timp să îşi facă cumpărăturile pentru Crăciun.Astfel, într-o intervenție telefonică la România Tv, Marius Budăi a spus că luna decembrie va fi o excepție, iar cardurile cardurile sociale care se încărcau între zilele de 26 si 30 ale lunii cu vouchere de 250 lei acum se vor alimenta mult mai devreme.Uite cum are Marius Budăi grija sa avem ce pune pe masa de sarbatori….

MAI USOR CU BOICOTUL PE SCARI!…

Președintele României, premierul, președintele Senatului, precum și o jumătate din membrii guvernului sunt clienți ai băncilor austriece, informează Fanatik.ro.Din cauza deciziei Austriei de a bloca intrarea României în spațiul Schengen, foarte mulți români au ales ales să boicoteze companiile austriece din țara noastră.În sectorul bancar, BCR (deținută de Erste) și Raiffeisen au milioane de clienți și sunt în top 10 ca valoare a activelor (locul 2, respectiv locul 5, în anul 2021).Potrivit sursei citate, printre clienții acestor bănci se află și câțiva dintre cei mai importanți oameni din statul român.Președintele României,  Klaus Iohannis, deține un cont curent deschis la BCR încă din anul 1999. In iunie 2022, la ultima declarație de avere, președintele avea 170.000 de lei la banca austriacă. Acesta nu mai deține un alt cont sau depozit bancar și nici nu are credite, singurul său venit suplimentar venind din chirii (41.041 lei pe an).Se pare ca austriecii sunt greu de boicotat!

RACHETELE TURCESTI NU STIU PREA MULTA CARTE!

Turcia a avertizat Grecia că o rachetă ar putea lovi capitala elenă dacă „nu vă păstrați calmul”, intensificându-și și mai mult retorica împotriva Atenei, notează Politico. „Am început acum să ne producem propriile rachete”, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unui discurs susținut duminică la Samsun, în nordul Turciei.„Bineînțeles că această producție îi sperie pe greci. Când spui „taifun”, grecii se sperie și spun: „Va lovi Atena”. Ei bine, bineînțeles că va lovi.”Tayfun este o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune dezvoltată de Turcia. Racheta a fost testată în octombrie deasupra Mării Negre și și-a atins ținta la o distanță de aproximativ 560 de kilometri, mai mult decât dublul razei de acțiune a rachetelor actuale din arsenalul Turciei.„Dacă nu vă calmați, dacă încercați să cumpărați ceva (pentru arme) de aici și de acolo, din America până în insule, o țară ca Turcia nu va fi un spectator. Trebuie să facă ceva”, a adăugat Erdogan.Turcia și-a intensificat retorica împotriva Greciei în ultimele luni, pe fondul a ceea ce Ankara consideră a fi o consolidare militară tot mai mare pe insulele grecești din Marea Egee, în apropierea coastei turcești.Săptămâna trecută, ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a avertizat Grecia să înceteze militarizarea insulelor din Marea Egee, în caz contrar Ankara va „lua măsurile necesare pe teren”.În ciuda faptului că sunt aliați în cadrul NATO, țările vecine nu au reușit să găsească un teren comun de zeci de ani din cauza unei serii de dispute bilaterale, inclusiv granițele maritime, revendicările reciproce asupra unui platou continental și disputa de lungă durată cu Cipru.Grecul ar trebui sa priceapa aluzia si sa nu mai faca pe turcul!

PE DUMNEZEL L-AI SUPARAT/RISTI SA SFARSESTI SPANZURAT!

Iranul a spânzurat luni în public un bărbat care fusese condamnat pentru uciderea a doi membri ai forțelor de securitate, a anunțat agenția de știri Mizan a sistemului judiciar, în cea de-a doua execuție a unor persoane implicate în proteste antiguvernamentale în mai puțin de o săptămână„Majid Reza Rahnavard a fost spânzurat în public în (orașul sfânt șiit) Mashahd în această dimineață … el a fost condamnat la moarte pentru „război împotriva lui Dumnezeu” după ce a înjunghiat mortal doi membri ai forțelor de securitate”, au declarat oficialii iranieni!

ZELENSKI ARE LIBER DE LA BIDEN SA ATACE MOSCOVA!

Cunoscuta publicaţie The Times a raportat, citând surse ale Departamentului american al Apărării care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că SUA nu mai insistă ca Ucraina să nu efectueze atacuri, inclusiv atacuri cu drone, pe teritoriul rusesc.Pentagonul a aprobat tacit atacurile cu rază lungă de acţiune ale Ucrainei asupra unor ţinte din interiorul Rusiei, după multiplele lovituri cu rachete ale preşedintelui Putin împotriva infrastructurii critice a Kievului.Anterior, Pentagonul se temea că loviturile pe teritoriul rusesc ar putea duce la escaladarea conflictului: de exemplu, că Rusia ar putea folosi atunci arme nucleare sau ar putea riposta lovind ţări NATO. Dar acum agenţia şi-a schimbat părerea.Grav! La cei 80 de ani ai sai, lui Biden nu-i prea pasa daca se alege praful de planeta! Oricum, el si-a trait traiul!

ASTA DA DEMOCRATIE! ZELENSKI INTERZICE BISERICA!

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat, joi seară, că organizaţiile religioase care au legături cu Rusia vor fi scoase în afara legii în Ucraina, iar oficialii din domeniul securităţii naţionale îşi vor intensifica activitatea de „contracarare a activităţilor subversive ale serviciilor speciale ruseşti în spaţiul religios din Ucraina”

„Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a însărcinat Guvernul să prezinte Verhovna Rada (parlamentul ucrainean – n.r.) un proiect de lege privind imposibilitatea organizaţiilor religioase afiliate la centrele de influenţă din Federaţia Rusă de a funcţiona în Ucraina”, a anunţat Volodimir Zelenski. El a explicat că trebuie create condiţiile pentru ca „niciun actor dependent de statul agresor să nu mai aibă ocazia să-i manipuleze pe ucraineni şi să slăbească Ucraina din interior”.De asemenea, o structură specializată, Serviciul de Stat pentru Etnopolitică şi Libertate de Conştiinţă, a fost însărcinată să examineze din punct de vedere religios Statutul de conducere al Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru a verifica „prezenţa unei legături bisericeşti-canonice cu Patriarhia Moscovei şi, dacă este necesar, să ia măsurile prevăzute de lege”. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă Ucraineană care ţine de Patriarhia Moscovei riscă să fie scoasă în afara legii.Le-a luat minoritatilor scolile a si religia, dar se bate cu grenada in piept ca e democrat! Halal!

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!