home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
08.03.2023
FAPTUL DIVERS

GRINDEANU VREA SA-I CUMPERE AVION LUI IOHANNIS!

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este necesar ca şi statul român să aibă o aeronavă oficială în viitor, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii.„O chestiune pe care statul român, din punctul meu de vedere, trebuie să o rezolve şi îmi asum acest lucru, chiar dacă voi atrage critici. La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia – n.r.), inclusiv dumneavoastră, presa, când mergeţi în anumite deplasări, cred că ar fi mult mai facil să se întâmple în mod organizat şi împreună cu toată delegaţia oficială. Eu cred că e un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.El a adăugat că subiectul cumpărării de către stat a unui avion prezidenţial este mai vechi şi „toată lumea a fugit de aşa ceva”, pentru că nu au vrut să fie li se reproşeze astfel de cheltuieli.Multi romani ar fi dispusi sa-i cumpere presedintelui bilet de avion, dar numai dus!

DAEA TUNDE OAIA!

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, susţine că preţurile produselor alimentare s-au liniştit şi vor continua să scadă, în condiţiile în care unele supermarketuri au anunţat reduceri de preţuri în această perioadă.„Eu spun că preţurile s-au liniştit, o parte din ele au scăzut. Dumneavoastră la televizor daţi în fiecare seară şi iată că aseară era la un post de televiziune, nu spun la care şi nici nu spun care supermarket a anunţat că s-au făcut reduceri de preţuri, iar dumneavoastră aţi făcut această publicitate şi bine că aţi făcut-o, ca să ştie oamenii. Iată un semnal bun şi din acest punct de vedere am siguranţa că şi celelalte preţuri vor avea acelaşi comportament de scădere la produsele care sunt acum pe piaţă”, a declarat, miercuri, Petre Daea, la Târgul de Primăvară din curtea ministerului.Întrebat care este părerea sa în legătură cu preţurile ridicate ale trufandalelor din pieţele româneşti, Daea a răspuns că are nu doar o părere ci şi o explicaţie şi o îngrijorare.„Sigur că am o părere, am şi o explicaţie în acelaşi timp, am şi o îngrijorare vizavi de cele spuse dumneavoastră, cum fiecare dintre noi o are. Eu spun aşa: în momentul în care apar trufandalele şi oferta este mică pe piaţă şi este dorinţa de câştig – uneori este o dorinţă legitimă având în vedere faptul că se obţin cu efort aceste produse în momentele în care temperatura este asigurată artificial şi costurile sunt ridicate – este normal să fie un preţ, dar unul al respectului faţă de muncă şi să nu ne lăcomim cu preţurile în pieţe gândindu-ne că vom câştiga. Le-am spus şi producătorilor, cum de altminteri îi asigur şi pe consumatori că de aceea facem aceste târguri tocmai pentru a se realiza schimbul de marfă şi pentru a genera acest interes spre produsele româneşti, în aşa fel încât să ne asigurăm consumul zilnic şi să mărim interesul fermierilor pentru a cultiva culturile respective”, a explicat el.În acest context, ministrul Agriculturii nu a exclus faptul că sunt şi situaţii în care preţurile produselor alimentare au crescut din cauza speculei, unul dintre exemple fiind cel al cepei.Gospodinel care ies zilnic in piata la cumparaturi nu prea vad scaderi de preturi!Or avea nevoie de ochelari?

DE MUNCA NE-AM SATURAT/MERGEM SA LUCRAM LA STAT!

Instituţiile de stat au oferit aproape 3.000 de locuri de muncă în primele două luni ale anului, potrivit datelor jobradar24.ro.Potrivit sursei citate, primăriile, şcolile şi spitalele sunt cei mai mari angajatori la nivel naţional.„9 din 10 sunt funcţii de execuţie şi mai puţin de 200 sunt funcţii de conducere”, arată analiza. Comparativ, sectorul privat a avut 65.000 de poziţii noi, deschise în acelaşi interval de timp pe eJobs.ro, mai mult de jumătate fiind destinate candidaţilor din segmentul entry level.„Statul devine un competitor din ce în ce mai puternic pentru angajatorii din mediul privat. Autorităţile au anunţat că, pentru 2023, angajările au fost deblocate cu 90.000 de posturi, cele mai multe în educaţie, sănătate şi în instituţii de forţă. Deja vedem că începutul anului a venit cu 3.000 de joburi noi în acest sector, în condiţiile în care pentru întregul an 2022 au fost înregistrate puţin peste 12.000, după cum arată datele agregate de jobradar24. Să nu uităm, totodată, că rămâne asocierea tradiţională pe care o fac candidaţii între joburile la stat şi ideea de stabilitate. Corelat cu creşterea salariilor, varianta angajării în această zonă devine din ce în ce mai atrăgătoare, inclusiv pentru candidaţii tineri, care obişnuiau până acum să se uite preponderent, dacă nu chiar exclusiv, către angajatorii privaţi”, a explicat Bogdan Badea, CEO eJobs România.Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv peste 430, aparţin instituţiilor de stat din Bucureşti, Clujul ocupând a doua poziţie în clasament, cu 165 de oferte. Urmează Iaşi şi Timiş, ambele cu peste 100 de posturi scoase în piaţă.De cealaltă parte se află judeţe precum Vrancea, Sălaj, Mehedinţi, Ialomiţa, Caraş Severin ori Gorj, unde statul rămâne un angajator timid, cu mai puţin de 30 de locuri de muncă disponibile de la începutul anului şi până acum pentru fiecare judeţ în parte. Aceste judeţe se regăsesc, totodată, şi în topul cu cele mai puţine locuri de muncă de la privat şi cu rate ale şomajului peste media naţională.Cum zice si poetul:Frunzulita de marar/Io-s cioban. Dar am salar!/De nu ni se da vacanta/N-avem timp de transhumanta!

FEMEIA CU BARBA

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că Europa nu va accepta niciodată ca Rusia să îi ameninţe securitatea, într-un discurs în faţa Parlamentului canadian vizând consolidarea sprijinului pentru Ucraina.„Nu vom accepta niciodată ca o putere militară cu vise de imperiu să îşi treacă tancurile peste o frontieră internaţională”, a declarat Ursula von der Leyen.Uniunea Europeană ”nu va accepta niciodată această ameninţare la adresa securităţii europene şi a însăşi temeliei comunităţii noastre internaţionale”, a mai adăugat ea.De asemenea, oficiala a solicitat ”sprijin militar şi economic neclintit” pentru Ucraina, îndemnând în acelaşi timp Rusia ”să plătească pentru crima sa de agresiune”, după ce a propus, în luna noiembrie, instituirea unui tribunal special.Astfel, în ajunul Zilei Internaţionale a Drepturilor Femeii, Ursula von der Leyen le-a salutat şi pe femeile ucrainene angajate în luptă, cărora li s-a interzis să lupte înainte de război, dar ”nu le-a păsat şi au început să se înroleze în armată”.”Nu este doar un război în Ucraina. Este, de asemenea, un război împotriva drepturilor omului şi este un război împotriva drepturilor femeilor”, a declarat ea în aplauzele parlamentarilor canadieni, invocând acuzaţiile ONU, potrivit cărora ”Rusia foloseşte violurile şi violenţa sexuală ca parte a strategiei sale militare în Ucraina”. Ucrainencele ”contra-atacă”, a adăugat preşedinta Comisiei Europene, potrivit Agerpres.Asa, Ursula! Fii barbata!

IN LOC SA CUMPARAM TRACTOARE, CUMPARAM TANCURI!

Chiar dacă nu cunoaștem încă detalii cu privire la versiunea de tanc pe care Armata o va achiziționa, precum nu avem nici date privind prețul de achiziție, știm însă numărul lor.Generalul-maior Teodor Incicaș a confirmat că e vorba de un batalion. În contextul în care în actuala organizare NATO un batalion e format din 54 de tancuri, Armata română va avea în dotare cel puțin 54 de tancuri americane Abrams.„Zilele acestea vom trimite către Parlamentul României, pentru aprobarea prealabilă a Parlamentului, achizițiile care se referă la obuzierele propulsate pe șenile. De asemenea mașina de luptă a infanteriei pe șenile, sistemele de apărare aeriană cu bătaie scurtă și foarte scurtă, dar și două tipuri de rachete pentru avioane F-16. În același timp sunt pe parcursul de a merge spre aprobarea prealabilă a Parlamentului, cererile noastre privind aprobarea unui batalion de tancuri Abrams”, a confirmat reprezentantul Ministerului Apărării. Cand va citi stirea asta, Putin isi va lua orice gand sa atace Romania!

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!