home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
acum 21 de zile
FAPTUL DIVERS

TAXIUL GROAZEI

Peste 500 de taximetrişti protestează miercuri, în intervalul orar 9:00 – 14:00, în Piaţa Constituţiei şi Piaţa Victoriei, solicitând o serie de modificări legislative privind transportul în regim de taxi şi transportul alternativ, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI), Radu Viorel. Potrivit acestuia, taximetriştii vor rămâne în stradă pe termen nelimitat, dacă nu vor fi efectuate modificările legislative.
“Presupunem că vor fi între 500 şi 800 de taxiuri în Piaţa Constituţiei. La ora 12:30 mergem din nou la Guvern, unde vom avea o nouă rundă de discuţii despre reglementarea transportului alternativ şi a modificării Legii 38 privind transportul de persoane în regim de taxi şi închiriere. Totodată, vom solicita creşterea vechimii autoturismelor taxi, de la 10 la 15 ani, deoarece operatorii de transport nu-şi mai pot cumpăra alte maşini noi, venind după o criză economică. Dacă nu vor fi făcute modificările legislative, nu avem altă variantă decât să rămânem în stradă pe termen nelimitat. Pe lângă modificările pe care le cer transportatorii la serviciile de transport, cea mai mare problemă a taximetriştilor şi a operatorilor de transport în general este cea de număr. Acolo sunt nelimitate şi vreau să vă spun că sunt câtă fază şi câtă iarbă. Nu există niciun control, e ceva ireal. În spatele acestor aplicaţii sunt nişte fonduri de investiţii care îşi permit orice. Aceste fonduri de investiţii au în portofoliu miliarde. Ei îşi permit să facă orice, oricând, oriunde. Piaţa locală este sub asediu. Deci, nu mai este vorba că cineva are ceva cu multinaţionala, cu corporatismul. Piaţa locală va cădea, dacă Guvernul şi legiuitorii nu vor lua măsuri”, a susţinut Radu Viorel. Frumos zis, dar de taximetristii care te intreaba unde mergi si refuza cursa daca nu le dai triplu de ce nu spune nimic?

PROGRAMUL “ROMANIA EDUCATA” DA ROADE!

Tavanul unei săli de clasă de la Şcoala Gimnazială Alămor din localitatea Loamneş, judeţul Sibiu, s-a prăbuşit, miercuri, patru elevi fiind răniţi. Aceştia sunt conştienţi şi vor fi transportaţi la spital.Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare şi distrugere din culpă în cazul şcolii din satul Alămor, unde a căzut tavanul fals peste patru elevi.La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, două echipaje SMURD dintre care una cu medic și mașina medicului de urgență.Raman mai putini copii, dar aia vor fi educati si vor fugi din clasa inainte sa cada tavanul pe ei!

ROMANIA E LA PICIOARELE NATO!

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au primit miercuri scrisoarea preşedintelui Iohannis prin care Parlamentul este informat că forţa de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România.„Pe fondul unei serii de crize suprapuse, în anul 2023, mediul internaţional a devenit tot mai puţin predictibil, instabilitatea fiind principala trăsătură a noii dinamici de securitate. În contextul competiţiei strategice dintre marile puteri şi a revalorizării abordărilor geopolitice in politica internaţională, starea de conflictualitate la nivel regional şi global s-a amplificat. Războiul din Ucraina a devenit pe parcursul anului 2023 unul de uzură, poziţional, însă evoluţia sinuoasă a acestuia nu a determinat Federaţia Rusă să renunţe la obiectivele iniţiale declarate ale invaziei”, se arată în scrisoarea preşedintelui Ioahnnis transmisă Parlamentului și citată de Agerpres.
Potrivit documentului citat, „în situaţia apariţiei intempestive a premiselor pentru declanşarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicaţii asupra independenţei şi suveranităţii naţionale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate lua decizia dislocării pe teritoriul României a Forţei de Răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată – VJTF, în scopul dezamorsării crizei şi descurajării escaladării acesteia”.
„În funcţie de prevederile planurilor de răspuns în situaţii de criză care se pun în aplicare la nivelul Alianţei, dislocarea pe teritoriul naţional a Forţei de Răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată poate să includă această Forţă de Răspuns a NATO în totalitate ori anumite componente ale acesteia, suplimentate cu elemente de comandă-control şi de sprijin, care se stabilesc ţinând cont de amploarea, tipul şi particularităţile operaţiei avute în vedere, îin cadrul procesului de planificare operaţională de nivel strategic şi operativ derulat la nivelul comandamentelor responsabile ale Alianţei”, se mai spune în document.
Preşedintele Iohannis evidenţiază că „pentru punerea în aplicare, în intervalul de timp foarte scurt avut la dispoziţie – 72 de ore – a măsurilor pregătite la nivel naţional în scopul recepţiei VJTF, este necesar să preexiste aprobarea pentru dislocarea sau tranzitarea acestei Forţe de Răspuns a NATO pe teritoriul naţional”.
„În acest context, în urma analizei solicitărilor NATO şi luând în considerare situaţia de securitate din regiune, (…) informez Parlamentul României că am aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de răspuns/de reacţie a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată (VJTF/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii si/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea VJTF care vor putea surveni în raport cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul 2024″, se mai arată în scrisoare.
Documentul va fi inclus pe ordinea de zi a următorului plen comun, pentru informarea Parlamentului. Iata cum Romania a fost cucerita fara sa se traga macar un glont!

TARA ARDE SI PUTIN DA INTERVIURI!

Tucker Carlson, un fost prezentator Fox News, l-a intervievat pe președintele rus, Vladimir Putin. El a devenit astfel primul jurnalist american care discută cu Putin de la începutul războiului din Ucraina. Kremlinul spune că abordarea lui Carlson nu e părtinitoare, cum ar fi cea a presei occidentale.Realizarea interviului a fost confirmată de Kremlin. Purtătorul de cuvânt al președinției de la Moscova, Dmitri Peskov, a declarat că Putin a fost de acord cu interviul lui Carlson deoarece abordarea fostului prezentator al Fox News diferă de relatarea „unilaterală” a conflictului din Ucraina de către multe instituții de știri occidentale.„Când vine vorba de țările din Occidentul colectiv, marile rețele media, canalele TV (și) ziarele mari nu se pot lăuda în niciun fel că încearcă măcar să pară imparțiale în ceea ce privește prezentarea subiectului”, a declarat Peskov, potrivit Reuters.Întrebat direct de ce Carlson a obținut un interviu cu Putin, Dmitri Peskov a spus că abordarea jurnalistului american nu a fost „în niciun caz pro-rusă, nu este pro-ucraineană – este pro-americană”.Interviul va fi probabil difuzat joi, scrie Wall Street Journal.Putin, care a ordonat invazia Ucrainei pe 24 februarie 2022, a fost intervievat oficial ultima dată de o instituție media americană în octombrie 2021, de către Hadley Gamble de la CNBC. De la începutul războiului, președintele rus a vorbit cu presa de stat rusă, chineză și kazahă.Multe organizații media occidentale au părăsit Moscova sau și-au închis operațiunile din cauza legilor restrictive privind mass-media adoptate la scurt timp după război.Reporterul Wall Street Journal Evan Gershkovich, cetățean american, a fost reținut sub acuzația de spionaj în martie 2023.CNN susține că Vladimir Putin a refuzat mai multe solicitări de interviuri adresate de presa americană.Suntem tare curiosi sa vedem daca interviul contine macar o intrebare incomoda!

CIOLACU DA VINA PE EUROPENI

Ciolacu: Joi în coaliţie se va discuta despre comasarea alegerilor / 9 state UE au comasat localele cu europarlamentarele, precedentele europene s-au creat / Nu cred în argumentul lipsei de democraţie, mai mulţi români participă la vot! Participa dar nu mai stie nimeni ce voteaza!

PROTEST CU SICRIE

Un protest AUR are loc, miercuri seară, în centrul Capitalei, împotriva intenţiei coaliţiei de guvernare de a comasa alegerile în acest an. Manifestanţii merg spre sediile PSD şi PNL şi au cu ei un sicriu şi cruci, pe un fond muzical al unui cortegiu funerar. Social-democraţii au pus mai multe mesaje pe gard, pentru cei de la AUR: ”Nu primim bătăuşi”, ”Zero legi, doar violuri” şi un indicator spre Ambasada Rusiei. Manifestanţii au strigat printre altele ”Vrem dreptate, Nu anticipate”, ”PSD şi PNL, aceeaşi mizerie”, ”Ciolacu, pui de dictator”, ”Trăiască, trăiască şi înflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească” şi ”Vrem alegeri libere”.În faţa sediului PSD, participanţii la protest au aprins candele şi au ţinut un minut de reculegere, pentru ”moartea democraţiei”.Protestul a durat câteva zeci de minute şi s-a încheiat fără incidente.La circ nu-i intrece nimeni!Cu solutiile pentru painea romanilor e mai greu!

Simple intrebari

  1. De ce “prescurtare” este un cuvant asa lung?
  2. De ce soldatii Kamikaze purtau casca?
  3. De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnatilor la moarte?
  4. Care este sinonimul cuvantului “sinonim”?
  5. De ce nu exista mancare de pisici cu gust de soarece?
  6. Daca nimic nu se lipeste de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie?
  7. De ce localurile deschise non-stop au incuietori?8. De ce avioanele nu sunt fabricate din acelasi material din care sunt facute cutiile negre?
  8. Cum poate avea Donald nepoti daca nu are frati sau surori?
  9. Daca Superman este asa de destept, de ce isi ia chilotii peste pantaloni?
  10. Cand faci fotografii cu Mickey la Disneyland, omul din interiorul lui Mickey zambeste?
  11. Cand o masina merge, aerul din interiorul pneului se invarte?
  12. Daca o pisica pica mereu in picioare si o bucata de paine cu unt cade mereu pe partea unsa, ce se intampla daca legam o felie de paine unsa cu unt de spatele unei pisici si o aruncam pe fereastra?
  13. De ce nu castiga ghicitoarele la 6 din 49?
  14. Cum se va numi epoca care va succede epocii contemporane?
  15. Daca de la inot se slabeste, unde gresesc balenele?
  16. Daca uleiul de porumb se face din porumb, cum este cu uleiul de corp?
  17. Daca lipiciul superglue lipeste intr-adevar orice, de ce nu si interiorul tubului?
  18. De ce nu suna ocupat cand gresim numarul?
  19. De ce iti trebuie programare la clarvazator?
  20. Daca azi sunt zero grade, si maine e de doua ori mai frig, cat de frig va fi maine?
  21. Primesti banii inapoi daca taxiul merge cu spatele?
  22. De ce morcovii sunt mai portocalii decat portocalele?
  23. De ce oamenii te cred pe cuvant cand le spui ca exista 400 milioane de stele pe cer, dar cand le spui ca aceasta banca a fost proaspat vopsita, cred ca glumesti?
  24. De ce sucul de lamaie este in mare parte din ingrediente sintetice, pe cand in solutia de spalat vase este zeama de lamaie adevarata?
  25. Cu ce viteza se deplaseaza intunericul?
  26. Un termos pastreaza bautura rece in timpul verii, iar iarna o pastreaza calda. De unde stie termosul cand e vara si cand e iarna?
  27. Daca mersul pe jos este foarte benefic pentru sanatate, atunci postasul nu se imbolnaveste niciodata?
  28. Ce numara oile cand nu au somn?
  29. Vegetarienii mananca biscuiti in forma de animale?
  30. De ce sub scaunele din avioane se afla dispozitive de flotabilitate in loc de parasute?
  31. De ce cand conducem si ne uitam dupa o anume adresa dam volumul de la radio mai incet?
  32. Daca un cuvant este scris gresit in dictionar, cum am putea sti vreodata?
  33. De unde putem sti cu siguranta ca o mancare de caini este noua si imbunatatita conform reclamelor?
  34. De ce apasam mai tare pe butoanele unei telecomenzi tv cand stim cu siguranta ca bateriile sunt terminate?
  35. De ce cand o persoana ne spune ca in univers sunt peste un milion de stele o credem pe cuvant, dar cand cineva ne spune ca o banca este proaspat vopsita trebuie sa o atingem sa fim siguri?
  36. De ce ratustele de cauciuc sunt galbene cand marea majoritate a ratelor nu sunt galbene?
  37. A impuscat cineva cu adevarat doua pasari dintr-o lovitura?
  38. Cand un barbat este ales presedinte, sotia sa este numita Prima Doamna. Cum ar fi numit sotul unei femei care ar fi aleasa presedinte?
  39. Daca cineva cu personalitati multiple ameninta cu sinuciderea, atunci este considerata o situatie cu ostatici?
  40. Daca te nasti exact la miezul noptii, este ziua ta in ambele zile?
  41. De ce se vorbesc diferite limbi cu diferite accente daca la origin cu totii provenim din acelasi loc?
  42. De ce femeile nu-si pot pune mascara cu gura inchisa?
  43. De ce oamenii spun ca “dorm ca un copil” cand se stie ca cei mici se trezesc destul de des si nu au un somn chiar linistit.
  44. La un cinema pe care parte a scaunului poti sa iti asezi mana?
  45. Daca vampirii nu pot sa isi vada reflexia in oglinda, atunci cum parul lor arata atat de aspectuos?
  46. De ce toata lumea care conduce mai repede decat tine este considerat un idiot si toata lumea care conduce mai incet ca tine este considerat un imbecil?
  47. De ce persoana cea mai grasa din lume nu se face portar la hochei?
  48. Autobuzele care transporta detinuti au iesire de urgenta?
  49. Cand doi barbati se marita unul cu altul, participa amandoi la aceeasi petrecere a burlacilor?
  50. Daca o persoana care este pe punctul de a fi executata prin electrocutare face exact inainte un stop cardiac, ii este acordat primul ajutor?
  51. De ce oamenii nu spun niciodata “este doar un joc” atunci cand castiga?
  52. Oare avea Noe pe arca si ciocanitoare?
  53. Daca un criminal pe capul caruia este pusa o recompensa se preda, atunci primeste banii corespunzatori?
  54. Daca cineva detine o bucata de pamant, atunci ei o detin pana in centrul pamantului?
  55. De ce oamenii se intorc constant la frigider in speranta ca ceva nou de mancare s-a materializat?
  56. Cum se face ca poti ucide o caprioara si s-o pui pe perete, dar este ilegal sa tii una ca animal de companie?
  57. Daca furi un pix de la banca atunci este considerat tot jaf bancar?
  58. Cum se face ca Superman poate opri gloantele cu pieptul sau dar cand cineva arunca cu o arma spre el, acesta se apleaca?
  59. De ce Charlie este prescurtarea de la Charles cand ambele au acelasi numar de litere?31. De ce sub scaunele din avioane se afla dispozitive de flotabilitate in loc de parasute?
  60. De ce cand conducem si ne uitam dupa o anume adresa dam volumul de la radio mai incet?
  61. Daca un cuvant este scris gresit in dictionar, cum am putea sti vreodata?
  62. De unde putem sti cu siguranta ca o mancare de caini este noua si imbunatatita conform reclamelor?
  63. De ce apasam mai tare pe butoanele unei telecomenzi tv cand stim cu siguranta ca bateriile sunt terminate?
  64. De ce cand o persoana ne spune ca in univers sunt peste un milion de stele o credem pe cuvant, dar cand cineva ne spune ca o banca este proaspat vopsita trebuie sa o atingem sa fim siguri?
  65. De ce ratustele de cauciuc sunt galbene cand marea majoritate a ratelor nu sunt galbene?
  66. A impuscat cineva cu adevarat doua pasari dintr-o lovitura?
  67. Cand un barbat este ales presedinte, sotia sa este numita Prima Doamna. Cum ar fi numit sotul unei femei care ar fi aleasa presedinte?
  68. Daca cineva cu personalitati multiple ameninta cu sinuciderea, atunci este considerata o situatie cu ostatici?
  69. Daca te nasti exact la miezul noptii, este ziua ta in ambele zile?
  70. De ce se vorbesc diferite limbi cu diferite accente daca la origin cu totii provenim din acelasi loc?
  71. De ce femeile nu-si pot pune mascara cu gura inchisa?
  72. De ce oamenii spun ca “dorm ca un copil” cand se stie ca cei mici se trezesc destul de des si nu au un somn chiar linistit.
  73. La un cinema pe care parte a scaunului poti sa iti asezi mana?
  74. Daca vampirii nu pot sa isi vada reflexia in oglinda, atunci cum parul lor arata atat de aspectuos?
  75. De ce toata lumea care conduce mai repede decat tine este considerat un idiot si toata lumea care conduce mai incet ca tine este considerat un imbecil?
  76. De ce persoana cea mai grasa din lume nu se face portar la hochei?
  77. Autobuzele care transporta detinuti au iesire de urgenta?
  78. Cand doi barbati se marita unul cu altul, participa amandoi la aceeasi petrecere a burlacilor?
  79. Daca o persoana care este pe punctul de a fi executata prin electrocutare face exact inainte un stop cardiac, ii este acordat primul ajutor?
  80. De ce oamenii nu spun niciodata “este doar un joc” atunci cand castiga?
  81. Oare avea Noe pe arca si ciocanitoare?
  82. Daca un criminal pe capul caruia este pusa o recompensa se preda, atunci primeste banii corespunzatori?
  83. Daca cineva detine o bucata de pamant, atunci ei o detin pana in centrul pamantului?
  84. De ce oamenii se intorc constant la frigider in speranta ca ceva nou de mancare s-a materializat?
  85. Cum se face ca poti ucide o caprioara si s-o pui pe perete, dar este ilegal sa tii una ca animal de companie?
  86. Daca furi un pix de la banca atunci este considerat tot jaf bancar?
  87. Cum se face ca Superman poate opri gloantele cu pieptul sau dar cand cineva arunca cu o arma spre el, acesta se apleaca?
  88. De ce Charlie este prescurtarea de la Charles cand ambele au acelasi numar de litere?

ZAMBETE

O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo.

(Nietzsche)

**********************

Omule, nu te teme de tentatiile sexuale. Cum imbatranesti, cum scapi

de ele.

(Robert Frost)

*****************

Sunt de acord cu obiceiul care spune ca barbatul trebuie sa sarute mana femeii cand o intalneste prima data. De undeva tot trebuie sa inceapa…

(Sacha Guitry)

****************

Statisticile sunt precum costumele de baie : iti arata ce stie toata lumea si iti ascund exact ceea ce ai fi vrut sa afli.

Georges Vedel)

***************

Un barbat nu este complet daca nu este insurat. Abia atunci este terminat.

(Robert Frost).

*********************

Cine a zis ca sexul este un raspuns? Sexul este o intrebare. „Da” este raspunsul.

(Woody Allen)

********************

Daca te lasi de fumat, de baut si de femei nu traiesti mai mult … doar ca ti se pare ca timpul trece prea incet.

(Clement Freud)

*******************

Prietenii sunt precum conservele: rezista mai mult daca nu le deschizi usa prea des.

(Henry Becque)

********************

In casnicie, dragostea e ca o supa: primele linguri sunt prea fierbinti si risti sa te arzi, ultimele linguri sunt prea reci si esti cam satul.

(Cicciolina)

*******************

Orice optimist nu e decat un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost.

(Louis Bernanos)

********************

Primul barbat care s-a insurat poate fi iertat. Ca nu stia ce-l asteapta. Ceilalti n-au nici o scuza.

„Intrebarea daca un computer gandeste este ca si intrebarea daca un submarin inoata.” – Edsgar Dijkstra

„Sa traiesti pe pamant poate fi scump, dar include o calatorie gratuita in jurul soarelui in fiecare an.” – Ashleigh Brilliant.

„Traim intr-o era in care pizza ajunge la noi acasa mai repede decat politia.” – Jeff Marder.

Un intelectual e cineva care a gasit ceva mai interesant decat sexul.” – Edgar Wallace.

„Intr-o tara subdezvoltata sa nu beti apa. Intr-o tara superdezvoltata sa nu respirati aerul.” – Jonathan Raban.

„Noua Zeelanda este o tara cu trei sute de milioane de oi, iar trei milioane din ele se considera oameni” – Barry Humphries.

„Singurele cuvinte in engleza pe care le-am vazut in Japonia: SONY si MITSUBISHI.” – Bill Gullickson.

„Homosexualitatea in Rusia e o crima si pedeapsa inseamna sapte ani de puscarie, inchis alaturi de alti barbati. Lista de asteptare se intinde pe trei ani.” – Yakov Smirnoff.

„Nu vreau lingai in jurul meu. Vreau ca toti sa-mi spuna adevarul-chiar daca asta i-ar costa slujba.” – Samuel Goldwyn.

„Doctorul mi-a dat sase luni de trait, dar cand n-am putut plati factura mi-a mai dat sase.” – Walter Matthau.

„In fiecare dimineata ma uit in Forbes la cei mai bogati oameni ai Americii. Daca nu sunt acolo, plec la munca.” – Robert Orben.

„O parte din cei 10 millioane $ le-am cheltuit la jocuri de noroc, o parte pe femei. Restul i-am tocat aiurea.” – George Raft.

„Nu-i suficient sa faci tot ce-i mai bun. Intai trebuie sa stii ce sa faci, APOI sa faci ce-i mai bun.” – W. Edwards Deming

„Succesul inseamna sa mergi din esec in esec fara sa-ti pierzi din entuziasm.” – Winston Churchill

„Nu lua viata in serios. Nu o sa iesi din ea viu.” – Elbert Hubbard

„Singurul mod de a va face calculatoarele sa mearga mai repede este sa le aruncati pe fereastra.” – Robert Paul

„Sa nu faci nimic e tare greu. Nu stii cand ai terminat.” – Leslie Nielsen

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!