home
Caricatura zilei
o caricatură pe zi de Mihai Matei
acum 25 de zile
FAPTUL DIVERS

BULGARII SCAPA DE PACANELE!

În timp ce în România, proiectul de lege care interzice publicitatea la jocuri de noroc a fost modificat într-o formă diluată, și stă în Camera Deputaților încă de anul trecut, parlamentul bulgar a votat, în unanimitate, legea care interzice complet publicitatea la jocurile de noroc în toate tipurile de mass-media.

Legea a fost puternic susținută de opinia publică din Bulgaria, dar a întâmpinat opoziție – nu atât din partea companiilor de pariuri în sine, cât din partea principalelor posturi de televiziune din țară și a mai multor grupuri media online, notează jurnaliștii bulgari.

  • Proiectul de lege din Bulgaria a fost introdus în urmă cu mai puțin de o săptămână și a fost împins pentru a fi votat în ultima zi a parlamentului. Legea interzice totodată și deschiderea de cazinouri în orașele cu mai puțin de 10.000 de locuitori.
  • Posturile naționale de televiziune și mai multe site-uri de știri din Bulgaria au declarat pentru jurnaliștii bulgari că depind în mare măsură de publicitatea care vine de la companiile de pariuri.
  • Pentru unele posturi de televiziune private, milioanele provenite din reclamele la pariuri reprezintă aproximativ 20-30% din totalul veniturilor lor din publicitate. Acestea și-au anunțat telespectatorii că oprirea bruscă a acestui flux financiar la mijlocul anului este o lovitură împotriva independenței lor și le amenință schema de programe.
  • Ce riscuri aduce însă dependența presei de banii care provin din publicitatea la jocuri de noroc? Și cum arată situația din România, acolo unde mai mulți jurnaliști de la Gazeta Sporturilor și Libertatea au fost dați afară sau au plecat anul trecut după ce au acuzat încercări de amestec în conținutul editorial din partea managementului Ringier pe tema articolelor legate de pariuri.Uite, Ciolacule, ca se poate! Totul e sa se si vrea!

CIUCA NU CERE ORDIN DE RESTRICTIE!

Nicolae Ciucă, a discutat despre relaţia dintre liberali şi social-democraţi susţinând că alianţa dintre cele două partide s-a realizat de dragul stabilităţii.

Liderul PNL a arătat că liberalii au fost nevoiţi să găsească în 2021 o formulă care să asigure stabilitatea politică „în vremuri atât de complicate” şi a apreciat drept „remarcabil” faptul că timp de trei ani s-a reuşit asigurarea stabilităţii politice.Totodată, în condiţiile în care pesediştii şi liberalii s-au tot taxat unii pe alţii în spaţiul public iar „cutiţele” în spate s-au înmulţit în prag de alegeri, Ciucă a vorbit despre „hârjoneli” care, spune el, sunt normale în viaţa politică.Iată ce a spus acesta: „Sigur, chestiunea este în momentul de faţă absolut remarcabilă, că timp de trei ani de zile, două partide, care istoric au avut doar confruntări politice, au reuşit totuşi să asigure guvernarea şi cu toate aceste hârjoneli, care sunt normale în viaţa politică, se mai hârjoneşte omul şi în familie, darmite în politică, deci, cu toate aceste hârjoneli, nu s-au depăşit acele linii de acceptare, de acceptanţa şi am reuşit să asigurăm stabilitatea politică”Violenta domestica, cu alte cuvinte!

CIOLACU TAIE DIN SALARIILE LENESILOR!

Guvernul vrea să taie din sporuri şi să reducă veniturile unor angajați. Anumite categorii de funcţionari ar putea pierde până la 50% din salarii.
Guvernul intenționează să reducă sporurile și să diminueze veniturile angajaților din sectorul public care nu atrag fonduri europene. În consecință, anumite categorii de funcționari ar putea pierde până la 50% din salarii. Cine nu a adus bani europeni sau are proiecte blocate riscă să piardă aceste sporuri care sunt încasate inclusiv de primari. Mai exact, este vorba despre cine nu a adus bani europeni sau are proiecte blocate. Sporul care a fost acordat în luna martie 2024 reprezintă pentru unii aleşi locali o majorare a salariului cu 50% Ministerul Finanțelor trebuie să prezinte premierului o listă cu persoanele care beneficiază de privilegii, iar acesta va decide cine va pierde anumite sume de bani, potrivit România Tv.În luna martie, acest spor a fost pentru unii aleși chiar 50% din salariu. De exemplu, un primar de comună a primit un plus de 3.000 de lei. În cazul primarului Capitalei, vorbim de un bonus de 6.000 de lei. Legea salarizării Legea salarizării pentru sectorul bugetar va aduce multe schimbări. Aceasta ar urma să intre în vigoare de anul viitor. Dar, acest act normativ vine cu noi reguli. Mai exact, are în vedere reducerea sporurilor. Astfel, angajații nu vor putea primi un spor mai mare de 30% din venitul salarial.„Aici este un lucru important de precizat, pentru că în momentul de față sunt angajați în sectorul bugetar care câștigă din sporuri, prime și alte artificii de trei ori banii pe care îi primește, în mod normal, prin salariul fix acordat de stat”, a spus Adrian Negrescu, analist economic.Gasesc ei portite sa scape cu lefurile intregi, stati linistiti!

PREA MULTA CARTE STRICA!

Doar 23% dintre românii cu vârste între 25 și 34 de ani au studii superioare, asta în vreme ce media europeană este de 43%.Sunt țări unde peste 60% dintre tineri au studii superioare. În România, mulți tineri cred că absolvirea unei facultăți nu le aduce și garanția unui loc de muncă bine plătit. La rândul lor, angajatorii spun că universitățile nu-i pregătesc pentru meseriile de care este nevoie pe piața muncii, potrivit stirileprotv.ro.Ciprian are 23 de ani și lucrează în design vestimentar. Nu a absolvit o facultate și crede că nici nu l-ar fi ajutat dacă ar fi făcut-o în România. „Nu mă ajută cu nimic. Am impresia că o fac și termin facultatea și mă angajez pe un salariu de 3.000 de lei? În afară, dacă aș face aceeași facultate, design vestimentar, asta aș vrea să fac, sigur mi-aș găsi un job bine plătit”.Carina s-a înscris la facultate, fără să frecventeze cursurile, doar ca să plece într-un schimb de experiență în Statele Unite ale Americii. „Eu a trebuit să am două job-uri aici în Cluj ca să pot să mă întrețin. Și majoritatea facultăților sunt destul de costisitoare”.Mai puțin de un sfert dintre românii cu vârste între 25 și 34 de ani sunt absolvenți de facultate. Doar 23% dintre ei au studii superioare, în timp ce media în Uniunea Europeană este de aproape două ori mai mare.Rate reduse sunt și în Ungaria – 29% și Italia – 31%. În schimb, 13 țări sunt peste medie. Pritre ele, Irlanda care are o rată de 63%.Decalajul României față de celelalte țări, moștenit din perioada comunistă, s-a menținut ori a crescut și pe fondul migrației puternice.Mulți tineri studiază în străinătate și sunt contorizați acolo, nu în țară. Angajatorii români spun că universitățile noastre nu pregătesc, din păcate, tinerii pentru ce ar fi nevoie.„Motivul pentru care s-a ajuns aici este că tinerii nu mai au încredere în actul educațional. Preferă să studieze în străinătate sau să facă cursuri singuri și să se angajeze mai ales în IT, unde dacă știi unu-două limbaje de programare nu te întreabă nimeni de nicio diplomă”, spune Elena Antoneac, specialist în resurse umane. Vorba ceea:Firma Cucu, nu e bani, dar e de lucru! Carte multa nu se cere doar sa fii prost si s-ai putere!

PUTIN SE DA BINE CU TALIBANII AFGANI!

Autoritățile ruse pregătesc scoaterea talibanilor din Afganistan de pe lista organizațiilor teroriste din Rusia și vor să îi invite la Forumul Economic de la St. Petersburg. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, justifică intenția ca fiind una care reflectă „realitatea obiectivă”.Demersul scoaterii talibanilor afgani de pe lista teroriștilor a fost început de Ministerul rus al Afacerilor Externe și cel al Justiției. Agenția TASS a notat că această acțiune este sprijinită și de alte agenții guvernamentale ruse.„Ei sunt actuala guvernare. Pe noi și aliații noștri ne interesează soarta Afganistanului și a țărilor din Asia Centrală”, a spus ministrul de Externe Lavrov.În decembrie anul trecut, Kazahstanul, țară din CSI și Uniunea Eurasiatică, a luat o decizie similară.Totodată, autoritățile ruse i-au invitat pe talibani, aflați la putere în Afganistan din 2021, după ce trupele occidentale și ale SUA s-au retras din țară, la cel mai mare forum economic anual al Rusiei.Diplomatul rus Zamir Kabulov, șef al Departamentului II pentru Asia din cadrul MAE al Rusiei, a spus că liderii afgani sunt în mod tradițional interesați de procurarea petrolului și a produselor derivate din acesta.Forumul de la Sankt Petersburg, care găzduia cândva directori executivi și bancheri de investiții occidentali de la Londra și New York, s-a schimbat semnificativ pe fondul războiului din Ucraina, care a declanșat cea mai mare criză în relațiile Rusiei cu Occidentul de la Criza rachetelor din Cuba din 1962, notează Reuters.Investitorii occidentali care își doreau o felie din vasta bogăție de resurse a Rusiei au fost acum înlocuiți de întreprinderi din China, India, Africa și Orientul Mijlociu.Talibanii, care înseamnă „studenți” în limba paștună, au apărut în 1994 în jurul orașului Kandahar, din sudul Afganistanului. Au format una din grupările care au luptat într-un război civil pentru controlul țării după retragerea Uniunii Sovietice și prăbușirea ulterioară a guvernului pro-comunist de la Kabul.Inițial, ei au atras membrii din rândul așa-numiților luptători „mujahedini” care, cu sprijinul Statelor Unite, au respins forțele sovietice în anii 1980.Acolo, in ceruri, Osama bin Laden e fericit!

PUTIN UMOR

BANCURI:
Știi bancu’ cu Băsescu?
Bă, se scumpesc toate…

Știi bancu’ cu 1 Mai?
Unu mai prost ca tine n-am văzut…

Știi bancu’ cu mătușa?
Mă tu ș-așa ești prost…

Știi bancu’ cu iarna?
Iar n-am bani…
Dar cu vara?
Vara la fel !

Știi bancu’ cu Adam?
A damblagit mă-ta…

Știi bancu’ cu Eva?
E valabil și pentru tine…

Știi bancu’ cu Mambo?
M-am boșorogit…

Știi bancu’ cu statuia?
Statu’ ia tot…!

Știi bancu’ cu Odessa?
O, de s-ar întoarce Țepeș !

Unul din epoca trecută:
Știi bancu’ cu ceainicul?
Ce-ai Nicule cu noi?

Cică două surori gemene dorm și visează că sunt violate. Dimineața, se trezesc cu sudori pe ele. La proces, sudorii și-au recunoscut vina.

Un câine dădea târcoale unui copac. La un moment dat se oprește. De ce?
Nu mai avea târcoale !

Bulă mergea pe cal. La un moment dat cade jos. De ce?
S-a terminat calul.

Două mingi în deșert. Mama spune fiicei:
– Uite ăsta e un cactus. Zi și tu.
– Cactusssssssssss.

Două baloane se înălțau în aer…….
Primul: Mai poți?
Al 2-lea: Mai pot.
Mai poți?
Mai POC !!!

Două roșii pe linia de tren.
Una: Vezi că vine trenul !
Cealaltă: Ete…. fleosc.

– Alo?
– Nu, Ali !

Care a fost primul bărbat cu ciclu?
Carnot.

– Bulă, spune-mi numele unui mare fluviu american.
– Missipippi.
– Se spune Mississippi, nu Missipippi !!
– Misirupi !

– Bulă, ce înseamnă „Time is money”? – Timp este și mâine !

Într-un restaurant cu orchestră. Clientul arătând felul de mâncare pe care l-a servit chelnerul:
– Ce-i asta?
Chelnerul, atent la orchestră:
– E o bucată din „Văduva veselă”, domnule…

Doi studenți la botanică privesc o fată și-și împărtășesc impresiile:
– Strașnică ! E frumoasă și pură ca un crin…
– Mie mi se pare mai curând mușcată…

Alfred de Musset venea foarte rar la ședințele Academiei Franceze.
Unuia dintre colegii de la Academia i-a explicat:
– Prefer să mă duc la hanul din apropiere, să beau un pahar de absint. E mai plăcut…
Într-o zi avu loc următorul dialog între doi academicieni așezați la stânga și la dreapta fotoliului gol al lui Musset:
– Precum vezi, colegul nostru absentează iar…
– Vrei să spui că absintează, rectifică celălalt.

Frig și ploaie. El o așteaptă la întâlnire.
După o oră apare și ea:
– Și dacă am întârziat o oră trebuie să faci așa o mutră plouată?

– Ei, cum ați găsit friptura? întreabă amabil chelnerul, în timp ce face nota.
– Cu ajutorul ochelarilor !

– O cunoști personal pe harpistă?
– Nu, doar din auzite.

– Ce zici de primul restaurant deschis pe Lună?
– Are băuturi fine, mâncăruri alese, dar nu prea are atmosferă !

Câte minute a domnit Ștefan cel Mare?
7 minute (între 14:57 și 15:04).

Ce s-a gândit Bulă să-i ia mamei de ziua ei?
Zece mii din poșetă…

Ion și Mărie în pat:
– Ioane, îți miros picioarele.
– Bine, dacă vrei tu !

– Îmi dai împrumut o sută de mii de lei?
– Până când?
– Până nu-ți dau eu vro’ două…

Cum se cheamă copilul unei blonde cu un portorican?
Retardo !

– Aș dori o lucrare serioasă, dacă se poate istorică, se adresează elevul bibliotecarei.
– Iată „Ultimele zile ale Pompeiului”!
– De ce boală a murit?
– De o erupție !

– De ce vin fetele la mare?
– Pentru că s-au săturat de mică.

Ce e mic, verde și umblă prin pădure?
Micul verde de pădure.

Doi copii se jucau pe trotuar. Pe unul îl chema Ion, pe celălalt îl chema mă-sa acasă.

Trei cai pășteau pe o pajiște: unul alb, unul negru și unul mai încolo.

Cică doi vulturi erau pe o stâncă. Unul era pleșuv, și unul era să cadă.

Într-un magazin erau trei televizoare.
Unul color, unul alb-negru și unul închis…

Care-i diferența dintre o roșie și un tramvai?
Tramvaiul are o dungă roșie, da’ roșia n-are o dungă tramvai.

– Un om merge pe stradă și, la un moment dat, dispare. De ce?
– L-au ros pantofii !

– De ce scoți șapca în biserică?
– De cozoroc !

o caricatură pe zi de Mihai Matei
nu ne mai copiaţi că vă târâm prin tribunale! toate drepturile rezervate!