Arhiva etichetelor: CARICATURA MIHAI MATEI

17.01.2023
FAPTUL DIVERS

MIC DICTIONAR UMORISTIC!


SUPOZITOR
Invenţie care va rămâne în anale.
DANS
Expresie verticală a unei dorinţe orizontale.
FEMEIE
Ansamblu de curbe care fac să se îndrepte o linie.
A SE PÂRŢÂI
A strănuta în chiloţi.
TURISM
Activitate ce constă în a transporta nişte oameni care s-ar fi simţit mai bine acasă, în locuri care ar arăta mai bine fără ei
ADOLESCENŢA
Plictiseala de a fi singur, dorinţa de a fi doi, teama de a fi trei.
AJUTORUL PENTRU LUMEA A TREIA
Ajutor plătit de săracii din ţările bogate pentru a ajuta bogaţii din ţările sărace.
AMOR
Cuvânt de 4 litere:
două vocale, două consoane… şi doi proşti.
AUTOSTOPISTA
Tânără în general frumoasă şi cu fusta scurtă care îţi iese în cale atunci când eşti în maşină cu prietena
AVOCAT
Singura persoană capabilă să scrie un document de 10.000 cuvinte şi să-l intituleze „Sumar”
BABY SITTERI
Adolescenţi care trebuie să se comporte ca adulţii, în aşa fel încât adulţii care pleacă de-acasă să se poată comporta ca adolescenţii.
BANCHER
Un tip care-ţi împrumută o umbrelă când e senin şi care ţi-o ia înapoi atunci când începe să plouă
BOLERO
Vesta scurtă spaniolă pusă pe muzică de Ravel.
CĂSĂTORIE
Unire care face două persoane să suporte lucruri pe care n-ar fi trebuit să le suporte vreodată dacă ar fi rămas singure.
CELIBATAR
Barbat care poate avea mai multe femei pe genunchi, dar nici una pe brate.
A COMPLICA
Nimic nu e mai complicat decât a simplifica, nimic nu e mai simplu decât a complica.
CONSULTANT
Specialist care-ţi ia ceasul de la mâna, îţi spune cât e ora şi te face să-i plăteşti serviciul.
CURTEA CU JURI
Grup de douasprezece persoane trase la sorti pentru a decide cine, dintre acuzat si victima, are cel mai bun avocat.
DEMOCRAT
Prea sărac pentru a fi capitalist şi prea bogat pentru a fi comunist.
DEMOCRAŢIE
Regim în care fiecare are dreptul să susţină că e sub dictatură.
DICTATURA
Regim în care toata lumea trebuie să spună că e democraţie.
DEZILUZIE
Sentiment resimtit atunci cand posteriorul superb pe care-l admirai nu coincide cu fata care se intoarce.
DIPLOMAT
Cel care-ţi spune să te duci la dracu’ cu o asemenea eleganţă încât îţi şi vine să te duci.
DROMADER
Cămila care are cocoaşă jumătate din timp.
ECOU
Fenomen natural care are întotdeauna ultimul cuvânt, chiar şi cu o femeie.
ECONOMIST
Expert care va fi capabil să spună mâine de ce nu s-a întâmplat azi ceea ce a prezis ieri.
ECONOMIE
Sumă pe care o pui deoparte pentru a o avea dinainte ca să-ţi asiguri astfel dinapoia.
GARDEROBA
Loc unde este aşezată îmbrăcămintea atunci când nu mai sunt clanţe de uşi disponibile.
GENEALOG
Cercetător gata să vă urmăreasca strămoşii atât de departe cât vă ţine punga.
A HORCĂI
Mod de propagare a zgomotelor (zvonurilor) de ultimă oră.
HOMOEXUAL
Bărbat care se distrează acolo unde ceilalţi se screm.
ÎNCREDERE
Libertate acordată unei persoane pentru a face prostii.
LÂNĂ VIRGINĂ
Lâna unei oi care aleargă mai repede decât ciobanul.
MIZERIE
Situatie economica in care ai avantajul ca se elimina teama de hoti.
MOŞTENITOR
Rudă apropiată care vă ia pulsul de fiecare dată când vă strânge mâna.
PARINTI
Cuplu care învaţă un copil să vorbească şi să meargă, pentru ca mai târziu să-i spună să stea jos şi să tacă din gură.
PESIMIST
Un optimist cu experienţă.
PESTE
Animal acvatic care creşte extrem de rapid între momentul în care este prins şi momentul în care pescarul îl descrie prietenilor săi.
POLITICĂ
O chestie care are rolul de a împiedica oamenii să se ocupe de ceea ce-i priveşte
PORTJARTIER
Accesoriu feminin a cărui dispariţie din cauza ciorapilor cu chilot a dus la falimentul a numeroase cinematografe de cartier.
PROBA ORALĂ
Examen de admitere a stagiarelor la Casa Albă.
PROGRAMATOR
Cineva care rezolvă o problemă pe care n-o aveaţi într-un mod pe care nu-l înţelegeţi.
PSIHIATRU
Specialist în domeniul inteligenţei care-i ajuta pe oameni să înţeleagă de ce sunt sonaţi.
RABLĂ
Automobil dintr-o altă epocă în care toate piesele fac zgomot, cu excepţia radioului.
SÂNGE RECE
O chestie usor de avut in decembrie.
STATISTICIAN
Persoană care consideră că sunteţi la temperatură potrivită atunci când staţi cu capul încongelator şi picioarele în cuptor.

CLIMA TERREI E IN PERICOL!!!

Greta Thunberg a fost reținută de polițiști, alături de mai mulți activiști, în timpul unui protest în Germania, potrivit presei.Activista de mediu suedeză, în vârstă de 20 de ani,a luat parte la o manifestație împotriva demolării satului Luezerath pentru extinderea unei mine de cărbune.Un martor a declarat agenţiei Reuters că marţi a văzut-o stând singură într-o dubă mare a poliţiei germane.Sa vedeti acum schimbari climatie! Nu mai are cine sa ne apere de poluare!

SI TU POTI AVEA UN RINICHI NOU-NOUT!

O reţea de traficanţi de organe umane a fost descoperită în Pakistan. Victimele, în special tineri și persoane vulnerabile, erau ademenite cu locuri de muncă bine plătite.  Poliţia pakistaneză a anunţat, vineri, că a destructurat o reţea de trafic de organe umane.Un tânăr de 14 ani dat dispărut a fost găsit după câteva săptămâni. În urma cercetărilor s-a descoperit că acestuia i-a fost extirpat un rinichi, relatează AFP.Strangeti bani, dragi cititori, daca doriti sa va renovati interiorul si va ganditi dsa incepeti cu rinichii!

CIOLACU VREA UN “ TELECTUAL” LA COTROCENI!

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că România are nevoie de un preşedinte de stânga, indicând că din partea PSD ar putea candida un intelectual, potrivit Agerpres. Ciolacu a spus la RTV că își dorește modificarea statutului PSD astfel încât să poată candida o personalitate care nu e membru de partid. „Cred cu certitudine că România are nevoie de un preşedinte de stânga, un om care împărtăşeşte principiile, în primul rând, de stânga. Este nevoie de o schimbare după 20 de ani. Sunt oameni de stânga în România care pot ocupa această funcţie, cea mai înaltă funcţie din statul român”, a spus Ciolacu la România TV.Pana la alegeri, Marcel si-a propus sa devina intelectual?

LUCIAN BODE INTENTIONEAZA SA MEARGA PANA IN PANZELE ALBE!

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a pierdut în prima instanță procesul intentat Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca prin care a cerut suspendarea hotărârii prin care universitatea a decis reanalizarea tezei sale de doctorat.Ministrul de Interne, Lucian Bode, a reacționat printr-un mesaj postat pe Facebook și intitulat „Lupta pentru adevăr continuă”, în care susține că decizia de astăzi a Tribunalului Sălaj „este una firească în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat înainte ca instanța să dea un verdict”.„Comisia de Etică nu are competența legală de a reevalua o teză de doctorat al cărei titular nu este membru al comunității universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunități.

  • Procedura de examinare a fost viciată. Entitatea care s-a autosesizat nu poate fi aceeași cu cea care soluționează pe fond autosesizarea, fiind în mod evident lipsită de imparțialitate. Mai mult, nu există un raport de analiză în sensul legii.
  • Pretinsele abateri de la standardele de citare reținute în cuprinsul Hotărârii nr. 1/2023 sunt nelegale și netemeinice. Verificarea ad-hoc a Comisiei de Etică s-a raportat la standarde de citare actualizate recent și care nu erau în vigoare la momentul susținerii tezei, aspecte confirmate chiar de punctul de vedere comunicat de Școala Doctorală”.

„Demersurile vor continua, pentru că, în ciuda tuturor presiunilor care se fac pentru “arderi pe rug”, este la fel de FIRESC ca adevărul să primeze și legea să fie respectată în cazul tuturor”, își încheie Bode mesajul.Dupa ce ca nu e in stare nici sa plagieze ca lumea, mai face si scandal!

MULTE SI PROASTE!

Şeful securităţii lui Andrew Tate, un fost ofițer de la „Doi și-un sfert”, susține într-un interviu pentru BBC că peste 100 de femei au trecut prin casa fraților acuzați de trafic de persoane şi viol și că unele dintre ele au înțeles greșit realitatea, crezând că vor fi luate în căsătorie de influencer.Desigur Andreww Tate nu le-a incurajat, dar proastele, nu si nu!

16.01.2023
FAPTUL DIVERS

PIEDONNE REFUZA GRATIEREA!

Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone transmite că nu vrea să fie grațiat de președintele Klaus Iohannis. Demersul ar fi fost inițiat de fiul său, deputatul Vlad Popescu Piedone.  

”NU VREAU GRAȚIERE, VREAU DREPTATE

Dragă Vlad Popescu Piedone,

Apreciez eforturile tale și demersurile pe care le-ai făcut (fără să mă consulți), privind grațierea mea, motiv pentru care îți mulțumesc, băiatul meu!

Însă, eu sunt nevinovat și vreau să te anunț că nu îmi doresc grațierea mea! Refuz efectiv, pentru că SUNT NEVINOVAT, la fel ca cei 3290 de primari ai României (103 de municipii, 6 de sectoare, 320 de orașe și 2861 de comune), care au semnat, la fel ca mine, în baza legii pe care au respectat-o.

Oricum, președintele Klaus Werner Iohanis nu o va face, mai ales că în urma declarației a trebuit să moara oameni, să-și pună guvernul zero.

Referitor la emiterea acordului de funcționare privind securitatea la incendiu, autorizațiile se emiteau fară aviz la incendiu, acestea fiind în sarcina agentului econimic, prin faptul că se dădea o declarație pe propria răspundere, urmând să depună la I.S.U. cererea de autorizație P.S.I., în funcție de spațiul/număr de locuri. Astfel, în aceste condiții era eliberată autorizația, sau după caz, negația, din partea I.S.U..

Dar, te anunț că nu renunț! Voi continua lupta pentru dreptate!

Mai departe, normal ar fi dacă justiția oarbă și-ar da jos vălul de pe ochi și ar vedea în realitatea neindusă, sau dorind să dea exemple (trofee), să arate cât de bine funcționează ea. Judecătorii sunt inamovibili, Dumnezeii pe pământ. Ei nu răspund, chiar dacă în unele cazuri sacrifică oameni și destine, dovedindu-se ulterior nevinovăția lor. Așa că voi face adevăratul demers pentru îndreptarea situație de fapt, chiar dacă sunt sigur că șansele sunt de 1%, sunt dator să o fac pentru adevărații judecători ai noștri, după judecătorul suprem al tuturor, Dumnezeu. Sunt oameni care judecă cu adevărat și au înțeles cum merge justiția în România.

Pe mine m-au mai judecat o dată. Îți aduci aminte atunci când am candidat la Primăria Sectorului 5, deși eram condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare? Votul lor a fost judecata mea, votându-mă cu o majoritate covârșiroate, motiv pentru care le mulțumesc încă o dată pentru judecata lor dreaptă, pentru ei și pentru voi familia mea.

Piedone continuă lupta pentru că adevărul va ieși odată și odată la suprafață, cu sau fără voința lor.

Cum, ce democrație mai e în România? Este, dar doar acolo unde vor ei, unde au interese, sau pur și simplu comenzi. În cazul meu cine poate să spună că la Primăria Sectorului 1 s-a furat la vot și a ieșit franțuzoaica gestionară a unui buget de aproximativ 1 miliard de euro? Pai nu a ieșit și Piedone la Sectorul 5 (cel mai sărac buget), condamnat la 8 ani și 6 luni, deci e democrație – Înainte tovarăși e minunat în România.

Voi face câte o cerere de aminsitiere către președintele Camerei Deputaților CIOLACU Marcel și către prim-ministrul României CIUCĂ Nicolae pentru cei 3290 de primari ai României, care se fac la fel de vinovați „ca și mine” de abuz în serviciu și care au semnat până în noiembrie 2015, la fel ca și mine. Inclusiv primarul Sibiului de la acea vreme KLAUS WERNER IOHANIS. Dacă se va da curs sau nu, ei vor ști, dar îi anunț că vor veni alegerile în 2024 și cum se tot bate apa „fără penalii în funcții publice” – vor avea 3290 de primari în funcții publice, la fel ca și mine, singurul primar condamnat pentru că am semnat. Mai mult, se semnează la fel, fără să se modifice legea privind securitatea la incendii, fiind doar un ordin intern care obligă agentul economic să pună la intrarea în locații „acest local funcționează fără autoriszație ISU, intrarea se face pe propria răspundere”. Însă, câteva consilii locale au reglemeantat, prin hotărâri de consiliiu, după anul 2015, obligativitatea obținerii autorizației P.S.I., știind totuși că o hotărâre de consiliu nu bate o lege organică, care nu a fost modificată.

În cazul meu, acordul de funcționare din clubul Colectiv, s-a făcut pe declarația pe propria răspundere a agentului economic, acesta solicitând „bar-vânzare băuturi alcoolice, 80 de locuri masă”. Cei care au intrat peste limita autorizată au făcut-o pe propria răspundere și nu așa cum au reglementat ulterior, că i-am băgat eu ca primar al Sectorului 4 București. Însă, cum se zice în popor, „bine, bine, Domnul știe cel mai bine, ce va fi, va fi, facă-se voia Domnului”.

Eu rămân vertical cu capul sus, nerușinat, pentru că sunt NEVINOVAT și voi știți asta, așa cum am declarat și în ziua încarcerării, 12.05.2022, mai bine slugă afară decât în genunchi în țara ta!

Sus capul române, trebuie să încercați să aveți curaj pentru dreptatea voastră!

PIEDONE NEVINOVAT!!!!!!!””, a scris fostul primar pe Facebook.Cine te-a pus sa intri in politica, draga Piedonne?Oare nu castigai destul cand ii protejai pe consumatori in fata camerelor de luat vederi????

EUROPARLAMENTARUL BATISTUTA FACE RECENSAMANTUL ROMANILOR DIN DIASPORA!

Presedintele PNL Diaspora, europarlamentarul Rareș Bogdan anunță că romanii din Marea Britanie au depasit conform datelor oferite de oficialitatile de la Londra cifra de 1,4 milioane de cetateni romani, doar in zona metropolitana londoneza acestia se apropie de 450.000 (!!!), dupa Marea Britanie urmeaza Italia, Germania, Spania, SUA si Franta, urmata de Austria.”Nu stiu cati dintre acesti romani se vor mai intoarce in urmatorii ani ACASA, multi vor veni foarte probabil in momentul pensionarii. Marea provocarea a Statului Roman este cum reuseste sa le ofere servicii consulare profesioniste, macar decente, (!!!) si de asemenea suficiente. In Marea Britanie lipsesc minim doua Consulate, in Germania minim unul in plus, in Spania minim doua in plus. As vrea sa va rog sa ne ajutam impreuna si sa imi scrietj direct sau in privat unde serviciile consulare sunt bune, unde sunt foarte bune, unde sunt decente si mai ales unde acestea sunt proaste, insuficiente, intarziate, arogante, nesimtite sau total lipsite de profesionalism. De asemenea as dori sa stiu ce probleme reclamati in relatia cu autoritatile romane sau reprezentantele din strainatate. Va multumesc!”, spune el pe Facebook. Smecherul! S-a prins ca voturile diasporezilor sunt o mina de aur si se da bine pe langa ei!

EDMOND DANTES DE FERENTARI

Un bărbat în vârstă de 20 de ani, arestat și închis în Arestul Central, loc în care se află și frații Tate, a folosit metoda lui Joaquin ”El Chapo” Guzman pentru a încerca să evadeze.Mai exact, deținutul a așteaptat eliberarea culoarului din fața celulei de către autorități, folosindu-se de faptul că atenția polițiștilor era acaparată de frații Tate, după care a început să sape un tunel în zidul celulei.Camera de arest găurită a fost închisă și urmează să fie renovată.Agenții care trebuiau să îl păzească pe tânăr sunt acum cercetați pentru neglijență la locul de muncă.La data de 11 ianuarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Centrul de Reținere și Arestare Preventivă au constat faptul că, într-o cameră de deținere, a fost distrusă tencuiala unui perete, din zona geamului.Din verificările efectuate a reieșit faptul că o persoană privată de libertate, folosindu-se de elemente metalice ale patului, ar fi distrus tencuiala unui perete, fără a fi afectată siguranța deținerii, încercând să ascundă aceasta cu ajutorul unor sticle și burete, iar resturile rezultate le-ar fi ascuns într-un coș de gunoi, de sub pat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la evadare și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.De asemenea, au fost demarate verificări interne pentru a se stabili condițiile în care a avut loc incidentul, urmând ca la finalul acestora să fie dispuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei, potrivit unei emisiuni TV. Daca mai traia, Alexande Dumas ar mai fi scris o carte de succes gen Contele de Monte Cristo!

BIDEN CALCA IN STRACHINI!

Mai multe documente secrete au fost găsite într-o cameră din locuinţa privată a preşedintelui american Joe Biden. Potrivit informaţiilor oficiale, cele cinci pagini de documente guvernamentale clasificate sunt documente din perioada în care Biden a fost vicepreşedinte al SUA.Acestea nu sunt primele documente sensibile care au ieşit la iveală la domiciliul preşedintelui american Biden. Cea mai recentă descoperire este însă deosebit de jenantă. Casa Albă declarase în urmă cu câteva zile că a fost finalizată căutarea documentelor. Acum, mai multe documente secrete au fost găsite în locuinţa privată a preşedintelui american Joe Biden din Wilmington, Delaware.Biden şi Casa Albă sunt extrem de criticaţi de câteva zile din cauza politicii lor de comunicare în acest caz.Se astepta cineva la altceva? Noi nu!

UCIGAS IN SERIE, VOLUNTAR IN UCRAINA!

Criminal în serie rus, în Ucraina. Cel mai brutal ucigaș în serie din istoria Rusiei (un fost polițist care a ucis cel puțin 83 de femei) i-a cerut președintelui Vladimir Putin să îl elibereze pentru a se putea alătura războiului împotriva Ucrainei.Mihail Popkov a fost supranumit „Vârcolacul” după ce a ucis 83 de femei între 1992 și 2012. Dar se crede că Popkov a ucis între 200 și 300 de persoane. Potrivit procurorilor, modul său de operare era să caute femei care aveau un comportament pe care îl considera „imoral”. Flirta cu ele, se oferea să le ducă acasă cu mașina sa de poliție și apoi le omora cu brutalitate. Folosea cuțite, topoare și șurubelnițe pentru a-și ucide victimelor, apoi viola cadavrele. Victimele nu aveau suspiciuni în privința lui, dat fiind că era polițist în uniformă.Popkov vrea să beneficieze de planul Kremlinului privind prizonierii, care a permis ca până la 40.000 de prizonieri să fie trimiși pe front, pentru a-și asigura eliberarea. Dacă cererea sa va fi admisă, Popkov se va alătura altor mercenari ai Grupului Wagner deținut de „bucătarul lui Putin”, Evgheni Prigojin.Dar ucigașul în serie are și o problemă: nu suportă frigul și ar vrea să meargă la război la primăvară, pentru că îi e greu să treacă dintr-o celulă caldă în tranșeele reci.Corect! Risca sa raceasca la oute!

15.01.2023
FAPTUL DIVERS

TOTI II CANTA PROHODUL LUI PUTIN!

O sursa apropiata lui Putin anunta ca „presedintele isi va desemna mostenitorul ales inca din acest an, in loc sa riste caderea sa”, a relatat vineri cotidianul britanic Daily Mail. Popularitatea presedintelui rus ar fi in cadere libera din cauza esecurilor militare repetate in razboiul din Ucraina, precizeaza The Jerusalem Post.Conform sursei, Putin va dori sa transfere puterea succesorului sau ales si sa se retraga in palatul sau de langa Marea Neagra, mai degraba decat sa riste o lovitura de stat impotriva sa, similar cu ceea ce s-a intamplat cu Gaddafi si alti dictatori.Mai mult, sursa a sustinut ca Putin doreste sa renunte la putere, sa negocieze incheierea razboiului din Ucraina si, de asemenea, sa nu ia parte la alegerile care sunt planificate pentru 2024.Desigur, Putin habar n-are de toate astea!

UN RAZBOI NUCLEAR N-AR AVEA CASTIGATOR!

Putin lasa sa se inteleaga din cand in cand ca ar putea lansa un atac nuclear asupra Ucrainei. Dar posibilitatea unui conflict intre Rusia, Statele Unite si alte tari NATO este deosebit de ingrijoratoare pentru experti. Un razboi nuclear la scara larga ar putea provoca un numar urias de morti. Un studiu recent publicat in revista Nature prezice un numar catastrofal de 5 miliarde de morti in cazul unui razboi nuclear, scrie Glavcom.Macar de-ar muri doar atatia, dar tare ne e teama ca studiul e fff optimist!

GEORGE SIMION FACE DOAR CE STIE: SCANDAL!

Cateva sute de membri AUR, in frunte cu George Simion, au protestat duminica in fata fabricii Kronospan din Sebes.AUR-istii au scandat „Hotii, hotii!”, „Afara, afara cu hotii din tara”, „Afara, afara cu javrele din tara”. Scandarile erau acompaniate de melodii populare.„Trebuie sa oprim furtul padurilor. Se incearca distrugerea padurilor, care trebuie sa apartina romanilor, cum se incearca furtul tuturor resurselor naturale. Privatizarea Romsilva este cea mai proasta idee din cate exista.Invit pe toti activistii de mediu, pe toti care sunt deranjati de ce a facut Austria, sa boicotam companiile de lemn, la Sebes si Radauti, duminica asta si luni, marti si mai departe, impiedicand furtul care este dovedit de autoritati. Veniti alaturi de noi!“, a transmis anterior George Simion pe Facebook.Tot e bine! Daca n-avem paine, macar sa avem circ!

CIOLACU A ADORMIT PE BANCHETA DIN SPATE!

Presedintele PSD, Marcle Ciolacu, a lansat un atac violent, vineri seara, la adresa ministrului de Interne, Lucian Bode. Bode este si secretar general al PNL, partenerul de la guvernare al PSD.„Nu poti sa ai pretentii de a fi jucator regional cand pana acum, toata politica externa, noi am dormit pe bancheta din spate a Europei.Nu poti sa ai pretentii si sa constati esecuri, care nu numesti esecuri. ‘Dom’ doctor, cum a decurs operatia?’. ‘Excelent, dar pacientul a decedat’. Cam asa e cu Schengenul.Mai, nea Marcele, dar parca si voi sunteti la guvernare…Sau va asumati doar succesele?

ANDREW TATE DADEA CATE-O SPAGA LA FIECARE CINCI MINUTE!

Declarațiile lui Andrew Tate:

„Ei au închis tot.
Poate nu ar trebui să spun asta pe internet dar voi spune. România este coruptă în totalitate. Din cap până-n picioare. Când Corona a venit a trebuit să mă lupt cu lucrurile astea. Am o rețea foarte, foarte extinsă în România. Vreau să fiu foarte clar. Unul din motivele pentru care îmi place atât de mult să trăiesc acolo e pentru că eu sunt în eșalonul foarte înalt al societății.Dacă am nevoie să vorbesc cu primul ministru pot să fac asta să se întâmple. Nu pot să fac asta în Vest.Ne-am dus să ne întâlnim cu membri ai Parlamentului și ei erau gen: „Hmm, nu noi, UE dirijează tot rahatul ăsta cu carantina generală”. Ei știau că a fost o înșelăciune, ei știau, toată lumea o știa. Și au zis: ”UE ne-a dat miliarde în fonduri europene” Fonduri europene, mită, ca să asculte. „Deci nu putem să le deschidem (cazinourile). Puteți deschide dacă nu aprindeți luminile în exterior. O faceți pe ascuns”.
Așa că am făcut un târg cu ei: să deschid cazinoul contra șpagă. Așa că am deschis prima lună cu mită dar mita tot creștea pentru că e România, corect?
Șeful Poliției a venit și a vrut și el. Șeful Poliției și-a sunat amici și p*lă de inspectorul de la pompieri, alți nenorociți și cel cu licența de alcool au apărut. Toți dădeau telefoane, hei, cazinoul e deschis și dau șpagă ca să plecați.
Deci înainte să-ți dai seama, la fiecare 5 minute cineva era la ușă pentru mită.”Cu zicea si marele Constantin Tanase:In R omania, ai, n-ai, trebuie sa dai!

NU POATE SA MOARA SPANZURAT CEL CARUIA II E SORTIT SA MOARA INECAT!

O femeie condamnată la moarte pentru uciderea a doi bărbaţi în 2009 s-a înecat cu mâncare şi a murit, a anunţat duminică Ministerul Justiţiei din Japonia, conform Agerpres.Femeia de 49 de ani fusese condamnată pentru uciderea a doi bărbaţi în 2009. Sentinţa a rămas definitivă în 2017. De atunci, ea aştepta să fie executată prin spânzurare.În Japonia, deţinuţilor condamnaţi la moarte nu li se comunică data execuţiei. Când ordinul de execuţie soseşte în cele din urmă de la Ministerul Justiţiei, majoritatea mai au doar câteva ore de trăit.Concluzia:Nu e cum vrea Omul ci cum da Domnul!

PE DAEA L-A LUAT GAIA

O înregistrare dintr-o emisiune la Antena 3, în care ministrul Agriculturii, Petre Daea, pare că doarme și sforăie în timpul unei intervenții în direct, face valuri  pe rețelele sociale. Ministrul Petre Daea a fost sunat și întrebat de realizatoarea Antena 3 despre soarta fermierilor români, amenințați de faliment, în contextul prețurilor scăzute ale cerealelor din Ucraina. Când legătura telefonică a fost transferată în direct, de la capătul firului se auzea respirația unui om care doarme și chiar sforăie. Va dati seama ce plictisitoare era emisiunea Antenei 3 daca pe bietul om l-a luat somnul?

12.01.2023
FAPTUL DIVERS

NU E PESTE CA GUVIDUL /SI NICI GRIPA CA (SIC) COVIDU’!

A fost confirmată şi la un copil coinfecţia gripă-Covid-viroză. Tripla infecţie a fost depistată la o fetiţă de 8 ani, în Capitală. Şi numărul celor depistaţi cu flurona a urcat la 15, dar apar şi alte combinaţii de virusuri. Gripa face ravagii. Numărul cazurilor confirmate în laborator aproape că s-a triplat, iar cel al deceselor este mai mult decât dublu, de la o săptămână la alta.Pensionarii deja se pregatesc sa nu mai aiba voie sa iasa din case!

INTELEPTUL PROMITE SI PROSTUL TRAGE NADEJDE!

Suedia, ţara care a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, nu poate face promisiuni ferme cu privire la atingerea obiectivului României de primire în Spațiul Schengen în următoarele șase luni. Totul depinde de momentul în care condițiile vor deveni „propice”, susțin oficialii suedezi. Respectiv, dacă Austria, principalul opozant, îşi va schimba poziţia după alegerile interne de la finalul acestei luni.Daca ne-a promis Suedia, sigur intram in Schengen!

NO FACE, NO NAME, NO NUMBER!

Autoritățile pregătesc noi modificări legate de cărțile electronice de identitate. Opt milioane și jumătate de români ar urma să beneficieze gratuit de un astfel de document care va înlesni călătoriile în Uniunea Europeană. Statul român primește fonduri europene prin Programul de Redresare și Reziliență special pentru acest obiectiv. Pe așa numitele buletine cu cip NU vor mai apărea adresa de domiciliu și nici data nașterii.Doamnele usor trecute de prima tinerete saluta aceasta idee!

CIUCA-PRONOSTIC OPTIMIST!

Prim-ministrul Nicolae Ciuca s-a intalnit, joi, la Palatul Victoria, cu Alfonso Garcia Mora, vicepresedintele International Financial Corporation (IFC). Parte a Grupului Bancii Mondiale, specializata in finantarea sectorului privat, IFC a dezvoltat in Romania cel mai mare volum de investitii din regiune, plasand tara noastra intre primii zece beneficiari la nivel global, precizeaza Executivul. Premierul a aratat ca tara noastra este, potrivit analizelor Harvard, pe locul 19 in lume in topul celor mai complexe si sofisticate economii si putem urca intre primele 10 pana in 2030.Desigur, cand nu va mai fi el la butoane, lucrurile se vor schimba, economia Romaniei se va prabusi lamentabil!

SICA II DA CU MANDOLINA IN CAP LUI BODE!

Presedintele Partidului Forta Dreptei, Ludovic Orban, fost premier PNL, a cerut ca ministrul Bode sa fie „demis de urgenta” dupa ce UBB a confirmat ca acesta si-a plagiat lucrarea de doctorat. „Ce nemernicii trebuie sa mai comita Bode pentru a fi dat afara din guvern?”, a atacat Orban.A furat din munca altora ca sa obtina ilegal titlul de doctor. A mintit cu nerusinare ca nu a plagiat. A secretizat propria teza de doctorat pentru a bloca analizarea ei. A amenintat ca da in judecata pe oricine il mai acuza de asta. A incercat sa intimideze opozitia cand a fost depusa motiunea contra lui. A incercat sa impiedice Comisia de etica a UBB sa dea un verdict prin declansarea unui proces. A initiat sau a tolerat o campanie de compromitere a jurnalistei Emilia Sercan, cea care a dezvaluit plagiatul. Cu complicitatea conducerii coalitiei a oprit in mod abuziv dezbaterea motiunii depuse de Forta Dreptei si USR in decembrie.Ce nemernicii trebuie sa mai comita Bode pentru a fi dat afara din guvern?Pe cand erau in aceeasi barca, Sica Mandolina era mult mai ingaduitor!

NICUSOR DAN A LUAT-O PE URMELE LUI CEAUSESCU

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a închis datoriile curente ale Primăriei Capitalei, după ce a plecat de la o datorie curentă de trei miliarde de lei.El a precizat că Bucureştiul a trecut pe lângă un faliment, ”pur şi simplu pentru că ani de zile Primăria, lună de lună, cheltuia mai mult decât avea”.„La sfârşitul anului trecut, am stins datoriile curente ale Primăriei Capitalei, deci am început anul 2023 fără datorii curente. De ce este asta important? Este important să avem încrederea mediului privat, bănci şi companii, pentru că e important ca la lucrările noastre să vină companii private care să lucreze – şi vin. Şi am văzut un exemplu la sfârşitul anului trecut – a trebuit să împrumutăm repede 500 de milioane de lei, pentru a evita colapsul sistemului de termoficare şi, având această încredere, am reuşit”, a precizat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.El a precizat că PMB a plecat de la o datorie curentă de trei miliarde de lei ”și de la o listă de 150 de companii şi persoane private care ne popriseră conturile la sfârşitul anului 2020”. “A fost un efort foarte mare pentru a ajunge în situaţia de azi. Şi Bucureştiul a trecut realmente pe lângă un faliment, adică, pe lângă închiderea principalelor servicii publice, transport public, sistem de termoficare. Adică eram în situaţia aşa cum RADET-ul a falimentat .Vere, vezi ca si Ceausescu a achitat toate datoriile si ai vazut cum a sfarsit!

SUNT VREMURI BUNE PENTRU PRODUCATORII DE ARMAMENT!

Premierul canadian Justin Trudeau anunţă achiziţionarea de la Statele Unite a unui sistem de apărarea antiaeriană de tip NASAMS care să fie donat Ucrainei. Este vorba despre primul sistem antiaerian de tip NASAMS pe care Canada urmează să-l doneze Ucrainei, anunţă Ottawa, care estimează valoarea acestei donaţii la 406 milioane de dolari canadieni.Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat gestul Canadei.Mortii Ucrainei ar trebui sa fie mandrii! Pe sangele lor s-au ridicat averi impresionante!

11.01.2023
FAPTUL DIVERS

IARNA GREA POATE SA VIE/ CA AM CARD DE ENERGIE!

Românii cu venituri mici vor primi de la 1 februarie, prin poştă, cardurile de energie. Cu acestea vor putea să îşi cumpere lemne, să îşi plătească facturile la gaze, curent sau chiar la căldură, dacă stau la bloc şi primesc agent termic de la sistemul centralizat, potrivit Știrile TVR. Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe.Astfel, se acordă 700 lei/semestru, în luna februarie 2023, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023 şi 700 lei/semestru, în luna septembrie 2023, pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023.De această măsură vor beneficia: pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.Cardurile de energie vor fi emise începând cu 1 februarie de Poşta Română, potrivit sursei citate.„Distribuirea cardurilor se va face acasă la domiciliu, la beneficiari. Beneficiarii nu trebuie să depună niciun efort. Trebuie doar să aştepte acasă şi poştaşul le va aduce şi acest card”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Valentin Ştefan.Cei care nu pot ajunge la poştă pot folosi cardul de energie pentru plata facturilor direct la poştaş, care va fi dotat cu dispozitiv de citire a facturilor. Administratorii spun că până în momentul de faţă nu au primit nicio înştiinţare oficială despre cum va arăta sau cum vor emite documentul care să valideze datoriei pe care o are un locatar la căldură.Statul are la dispoziţie un miliard de euro, bani europeni, pe care îi poate folosi ca să îi ajute pe românii vulnerabili să îşi plătească facturile la energie.Busuioc crescut in casa/De fig nici ca ne mai pasa!

DE AI BANI, O S-O DUCI BINE/CA-TI POTI CUMPARA VECHIME!

Deputata USR Oana Ţoiu a depus un proiect de lege pentru prelungirea până în 2026 a termenului în care viitorii pensionari îşi pot cumpăra vechime în muncă.Conform unui comunicat USR, dacă iniţiativa va fi aprobată, „zeci de mii de români îşi vor putea completa anii de vechime” şi nu vor rămâne în afara sistemului de pensii contributive.„Sunt mulţi vârstnici care, sub şocurile facturilor la energie şi ale inflaţiei, nu au avut de unde să plătească contribuţiile pentru anii lipsă şi prelungirea termenului le va permite să obţină statutul de pensionar şi, implicit, pe cel de asigurat medical, esenţiale la bătrâneţe. De asemenea, propunem introducerea posibilităţii unor tranşe inegale pentru cei care poate mai au jumătate de an sau un an până la vârsta de pensionare şi au nevoie în scurt timp să cumpere vechimea lipsă”, a precizat Oana Ţoiu.Proiectul propune prelungirea până la 1 septembrie 2026 a termenului până la care persoanele interesate pot încheia contract de asigurare socială. Termenul actual este 1 septembrie 2023.„De asemenea, proiectul USR propune ca plata contribuţiei sociale datorate să se poată efectua într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare sau inegale, până la data de 31 august 2026. Posibilitatea de completare a anilor lipsă de vechime, dar nu mai mult de şase ani, prin plata voluntară a contribuţiilor sociale, a fost folosită în 2021 de 20.000 de persoane”, se arată în comunicatul USR.Asa ca nu mai trebuie sa mergem la munca! Munca e pentru pakistanezi si pentru tractoare!

BODE-A PLAGIAT DISCRET, DAR TOT L-AU PRINS!

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a anunțat verdictul în cazul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului de Interne Lucian Bode.Comisia UBB s-a autosesizat după ce au apărut în spațiul public noi informații cu privire la suspiciuni de plagiat în cazul tezei de doctorat a liderului liberal. În urma analizei lucrării, experții UBB au transmis că „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”, potrivit unui comunicat al Universității.„Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”, se arată în hotărârea Comisiei de Etică.Din Guvern, sa arunce primul piatra ala care n-a plagiat!

ROMANIA E BERBECUL LUI BIDEN?

Propaganda de la Moscova amenință cu ștergerea României de pe hartă, după ce Rusia va câștiga războiul din Ucraina.Pentru propagandiștii ruși, țara noastră este următoarea țintă pe care ar trebui să o vizeze Vladimir Putin în războiul pe care l-a declanșat. Această perspectivă, a unui război purtat de Rusia contra Occidentului pe teritoriul României, este prezentată într-un articol din ziarul Pravda.Propagandiștii din Moscova văd în România una dintre viitoarele ținte ale armatei ruse, în războiul pe care îl poartă. Un articol publicat în ziarul Pravda, de Olga Lebedeva, susține că Rusia nu trebuie să oprească conflictul din Ucraina, ci să-l continue pe teritoriul românesc. În acest sens, publicația face referire la un așa zis război pe care Rusia îl poartă împotriva Occidentului, prin interpuși – proxy.Astfel, autoarea articolului susține că războiul ar trebui extins pe teritoriul altor state, chiar dacă consecința ar fi prăbușirea şi dispariția unor țări din Europa. Pe lista autoarei sunt menționate România, Polonia, Lituania și Finlanda.Din perspectiva Pravda, România este un stat mic pe care Statele Unite îl vor folosi ca bază de lansare a atacurilor contra Rusiei.„România este o țară mică pe care Statele Unite plănuiesc s-o folosească pe post de berbece contra Rusiei”, se arată în articolul propagandistic.Cateodata, propaganda rusa chiar o egaleaza pe cea americana!

CULMEA ISLAMISMULUI:FRATII TATE DAU LECTII DE MORALA!

Andrew Tate se declară un islamist convins. Fostul sportiv, aflat în arest în România pentru proxenetism, și-a expus recent credințele pe internet. El vorbea despre moralitate, credință și coran, în timp ce exploata sexual tinere, scrie Realitatea.net.El spunea că, deși s-a născut creștin, islamismul este religia supremă. De asemenea, critica tinerele creștine pentru că ies în oraș și consumă alcool. O apropiată a lui Tate a transmis recent că talibanii s-au arătat îngrijorați de soarta acestuia, spunând că occidentalii sunt oprimați de feministe. Influencerul americano-britanic, care a trecut la islam în 2021, spunea, însă, că nu duce religia la extreme. „Simt că nu mai există nicio altă religie. Mă întreabă lumea de ce m-am convertit, iar eu spun că nu o simt ca o convertire, simt că Dumnezeu e real și acum am devenit credincios. Și ei spun, ești credincios dinainte. Cum? Fiind creștin? Ce e Creștinismul? Cine nu e creștin? Mergeți să vedeți națiunile creștine, să vedeți cum trăiesc. Mergeți într-o biserică. Îi e cuiva frică de Dumnezeu? Nimănui. Fetele ies în oraș sâmbătă seara și beau și merg la biserică pentru că așa au făcut părinții lor. Dar nu există sentimente pentru religie. Islamul reflectă credințele mele personale. Am învățat că dacă nu ai standardele și nu ești o persoană puternică care să-și apere ideile vei fi distrus”, spunea Andrew Tate.Frații Andrew și Tristan Tate sunt arestați preventiv pentru 30 de zile. Mai exact, aceștia racolau tinere sub pretextul începerii unei relații de iubire, iar apoi le duceau într-o casă în care se aflau și alte fete și le obligau să producă clipuri postate ulterior pe site-uri de adulți, arată Tribunalul București în decizia de arestare preventivă a acestora.Judecătorii au explicat că lăsarea lor în libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite, spunând că prin modul în care au acţionat au dovedit „un dispreţ fundamental pentru relaţiile sociale ocrotite de normele penale”.Cei doi frați milionari britanici Andrew și Tristan Tate au fost arestați sub acuzația de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane şi viol, decizia fiind luată de Tribunalul București în 30 decembrie. Alături de ei au fost arestate și două tinere – o fostă polițistă și iubita lui Andrew Tate – acuzate că îi sprijineau pe cei doi în activitatea infracțională.Daca doi proxeneti au ajuns sa ne dea lectii de morala, ceva nu prea e in regula!

BLESTEME CA LA USA ALTARULUI

Scandal fără precedent în Biserica Ortodoxă Română. Mitropolitul Irineu al Olteniei a blestemat preoţii şi credincioşii care merg la o biserică ce aparţine de mănăstirea Frăsinei, din Vâlcea. Aceasta este singurul lăcaş de cult secular de la noi din ţară, în care femeile nu au voie să meargă. Localnicii sunt revoltaţi că au rămas fără un loc de rugăciune. Patriarhia susţine că decizia e una corectă, dar blestemele nu îşi au locul.Din ce stiam noi, blestemele nu prea au ce cauta in Crestinism,dar cine suntem noi sa ne dam cu parerea?

10.01.2023
FAPTUL DIVERS

BATAUSUL DE NEVASTA DA MEDITATII!

Dumitru Focșa, fostul membru AUR acuzat că și-a agresat fizic soția, susține că vrea să lupte împotriva violenței domestice și că dorește să inițieze o dezbatere în parlament pe acest subiect pentru a găsi soluții.AUR a anunțat sâmbătă, 7 ianuarie, excluderea parlamentarului, solicitând și demisia sa din Parlament.„Fără îndoială, nu există scuză pentru nicio faptă de violență și mai ales cea îndreptată împotriva membrilor familiei. Tensiunile din căsnicie au venit pe fondul dedicării mele totale în cariera politică, muncind șapte zile din șapte atât la București, cât și în teritoriu, acolo unde am fost mereu prezent pentru a asculta doleanțele cetățenilor. În acești doi ani nu am fost numai un parlamentar al partidului AUR, ci un parlamentar al constănțenilor.Stau dovadă mesajele de susținere primite de la cetățeni, ceea ce nu arată altceva decât că mi-am făcut datoria”, transmite parlamentarul pe Facebook.Are tot dreptul sa tina lectii! Doar e expert!

LA TIMISOARA S-A RASTURNAT CARUL CU CULTURA!

Oraşul Timişoara a preluat prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de oraşele Elefsina (Grecia) şi Veszprém (Ungaria), conform unui comunicat al Comisiei Europene.Aceste trei oraşe se alătură celor peste 60 de oraşe care au primit acest titlu în anii precedenţi, atât din întreaga UE, cât şi din afara acesteia. Pe parcursul anului 2023, noile Capitale Europene ale Culturii vor marca deţinerea acestui titlu prin numeroase evenimente, expoziţii şi spectacole.Pentru a marca această ocazie, pe 9 ianuarie, vicepreşedintele Comisiei Europene Margaritis Schinas va participa la un eveniment de predare a titlului la Muzeul Acropole din Atena, în cadrul căruia se va citi o declaraţie scrisă de comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel. Conform comunicatului, evenimentul va constitui, de asemenea, o ocazie de a sărbători capitalele culturii din 2022, oraşele Esch-sur-Alzette (Luxemburg), Kaunas (Lituania) şi Novi Sad (Serbia).N-om avea noi curatenie, caldura, apa si alte mofturi, dar cultura avem cat incape!

CRI, CRI, CRI, TOAMNA GRI, MAINE FAINA VOI FI!

S-a aprobat făina din greieri pentru fabricarea pâinii. După carnea sintetică, a venit vremea făinii de greieri de casă. Prin urmare, de acum încolo, pâinea, pastele, pizza, prăjiturile și toate produsele pe bază de făină de greieri vor fi pe mesele europene.În februarie 2022, Comisia Europeană a decis că greierul de casă este un aliment și poate fi comercializat ca atare în Uniunea Europeană. Este a treia insectă clasificată de CE drept hrană. Celelalte specii sunt viermii de făină autorizați de Comisie în iunie 2021 și lăcustele migratoare autorizate în noiembrie 2021. Lăcustele, precum greierul de casă – în formă congelată, uscată sau pudră.Acum a venit rândul făinii de greieri. De acum înainte , îl vom găsi în pâine, biscuiţi, paste, fursecuri sau pizza  Regulamentul UE 2023/5 din 3 ianuarie 2023 permite ca pudra parțial degresată din greierul de casă (Acheta domesticus) să fie introdusă pe piață ca aliment nou, dând fiori unor oameni. Din 24 ianuarie 2023 veți putea găsi alimente pe rafturile supermarketurilor care conțin făină de greieri de casă în lista de ingrediente.Uite ca marele La Fontaine nu s-a gandit la asta.Altul ar fi fost finalul fabulri Greierele si furnica!

CU-UN CIOLAC/ TOT SARAC!

Publicistul Ion Cristoiu afirma ca, daca rocada premierilor intre PNL si PSD va avea loc in luna mai, Nicolae Ciuca ar trebui inlocuit de la sefia liberalilor, dar nu crede ca aceasta rotatie va avea loc deoarece pesedistii nu au interes.„Nicolae Ciuca a fost ales presedinte al PNL. Este un eveniment cu mari implicatii in viata PNL pentru ca urmeaza unor alte impuneri. Am avut un Citu impus de catre Cotroceni, acum avem un Nicolae Ciuca impus. Problema cea mai mare si cu efecte anul acesta Nicolae Ciuca nu are pic de talent politic. Daca observati, la ora actuala, se intampla in felul urmator: PNL isi asuma guvernarea, dar daca va uitati in coalitie, avem asa: in timp ce PSD joaca politic prin Ciolacu, dincolo Ciuca nu mai joaca politic. De aia s-a si pesedizat guvernarea, pentru ca Ciuca e si premier, si presedintele PNL. Toate datele arata ca el nu stapaneste partidul. Daca va avea loc rotatia, Ciuca ar trebui schimbat din functia de presedinte al PNL. Acum mai are cat de cat autoritate ca este premier. Si cand nu va mai fi? Daca se face rotatia, ceea ce eu nu cred pentru ca PSD-ul nu are interes, atunci avem asa: Ciolacu e in situatia lui Ciuca, adica esti premier si esti atent, si teoretic Ciuca ar trebui sa fie Ciolacu, dar el nu are pic de talent politic” , a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gandurile lui Cristoiu. Ion Cristoiu spune ca Nicolae Ciuca a fost impus anul trecut la sefia PNL de Klaus Iohannis si, fiind lipsit de talent politic, nu va reusi sa tina PNL-ul in frau dupa ce nu va mai fi premier.Schimbarea va veni, dar nu se va observa nicio schimbare!

PONTA IL IA PESTE PICIOR PE IOHANNIS!

Victor Ponta l-a ridiculizat pe Klaus Iohannis, după ce consilierii președintelui au încercat să se laude cu faptul că oficialul de la Cotroceni a vorbit cu Zelenski despre nerespectarea drepturilor minorității române din Ucraina. Presupusa discuție a lui Klaus Iohannis cu Volodimir Zelenski despre minoritatea română din Ucraina a fost ca o „frecție la picior de lemn”, susține Victor Ponta. În opinia fostului premier, Klaus Iohannis a fost tratat încă o dată de liderii externi cu nepăsare.„România are o singură minoritate importantă în România. E în Bucovina. Din păcate, când s-au înțeles Stalin cu Hitler ne-a luat Uniunea Sovietică – acum, Ucraina e moștenitoarea URSS, ca și Rusia din punct de vedere teritorial… Ne-au luat o bucată din țară, cu români.Sub domnia lui ‘Klaus I’, domnul Zelenski, pe care noi îl ajutăm, îi trimitem arme, luăm bolnavi, facem tot pentru ei, ne-a zis că nu mai au voie să mai învețe în limba română copiii.Eu cred că domnul Iohannis a vorbit după ce a închis Zelenski telefonul. Eu cred pe Zelenski (n.r. – s-a vorbit despre o fabrică de armament din România, de fapt), probabil a venit de la Washington și a primit un bilețel cu ‘sună-l pe x, y și z’.Gura pacatosului adevar graieste!

OBUZE CU DEDICATIE

Finlandezii plătesc câte 200 de euro pentru ca mesajele lor către Putin să fie inscripționate pe proiectilele ucrainene: Finlanda nu a uitat nici acum că, în urmă cu peste 80 de ani, a fost victima agresiunii URSS, comentează The Times.Suedia și Finlanda au depus cerere de aderare la NATO, în 2022, dar Turcia blochează primirea lor în această organizație militară.

„Un fost colonel din serviciile de informații militare finlandeze al cărui tată a fost rănit de artileria URSS în 1940 este unul dintre sutele de finlandezi care au plătit pentru a scrie mesaje pe obuzele folosite pentru a bombarda pozițiile rusești în Ucraina.Până acum, ajutoarele guvernamentale trimise de Finlanda către Ucraina, inclusiv proiectile antitanc, au ajuns la 190 de milioane de euro.Electoratul finlandez a susținut schimbarea de politică, 58% dorind un buget mai mare pentru apărare, în timp ce 85% din cetățenii acestei țări spun că sunt îngrijorați de Rusia.Colonelul finlandez Martti Kari, care a lucrat în direcția de informații, le-a scris rușilor: „Crăciun fericit de la familia Kari”. El a scris, pe Twitter: „În februarie 1940, tatăl meu a fost rănit de un fragment de obuz în timp ce lupta împotriva agresiunii ruse (…) Familia noastră a avut șansa să tragă un obuz de artilerie de 155 mm cu o scrisoare de dedicație împotriva agresorilor care atacau Bakhmut în acest Crăciun. Acum suntem egali.”Dedicatiile muzicale sunt deja banale!

FRATII TATE VOR PUTREZI IN PUSCARIE?

Libertatea fraţior Tate s-a judecat într-o şedinţă maraton. Ore în şir, au apelat la toate armele pentru a fi eliberaţi. Şi, pentru prima oară, apare informaţia că ar avea copii care stau în România. Dezvăluiri în premieră fac şi două tinere din anturajul fraţilor milionari, în exclusivitate la Observator. Oficial sunt victime în dosarul de trafic de persoane. Tinerele îi contrazic însă pe procurori: ar fi prietene cu milionarii şi nici vorbă să fi fost exploatate. Marți seara, judecătorii au decis ca frații Tate să rămână în arest.Sa iasa cand le-om spune noi!

PE MINE M-AI OMORAT/DAR CU CAPRA CE-AI AVUT?

Directorul unei firme din Vaslui este cercetat de oamenii legii după ce a lovit, în mod intenţionat, cu maşina mai multe ori şi capre. Acesta s-a răzbunat pe animalele care intraseră pe un teren agricol deţinut de societatea comercială pe care bărbatul o conduce.Macar n-a exista discriminare intre oi si capre!

PRINT SI SCRIITOR!

Volumul de memorii al prinţului Harry, intitulat Spare (Rezerva), este cartea de non-ficţiune cea mai rapid vândută vreodată, a anunţat marţi Sky News citând editorul, care a precizat că a înregistrat până acum vânzări de 400.000 de exemplare din ediţiile hardcover, ebook şi audio.Sky News citează editura Penguin Random House care a declarat că volumul de memorii al ducelui de Sussex „a depăşit chiar şi aşteptările noastre cele mai optimiste”, adăugând că singurele cărţi care s-au vândut mai mult în prima zi a lansării lor au fost romanele din seria Harry Potter.Controversata autobiografie a prinţului Harry, a cărei ediţie în limba spaniolă a fost pusă din greşeală în vânzare mai devreme decât fusese planificat, a fost lansată în mod oficial marţi, numeroşi cititori aşteptând la coadă pentru a achiziţiona un exemplar din ediţia hardcover a volumului de memorii al ducelui de Sussex.Cartea a atras atenţia în întreaga lume datorită dezvăluirilor sale privind acuzaţiile lansate de prinţul Harry la adresa tatălui său, regele Charles al III-lea, mamei sale vitrege, Camilla, şi fratelui său mai mare, prinţul William.Vedeti?Daca ar fi ramas print, Omenirea ar fi pierdut un mare scriitor!

08.01.2023
FAPTUL DIVERS

SUEDIA CATRE ERDOGAN:UITE, VEZI, TI-O SPUN PE SLEAU:NICI NU POT SI NICI NU VREAU!

Turcia, care blocheaza din luna mai aderarea Suediei si a Finlandei la NATO, are pretentii pe care Suedia nu poate si nu vrea sa le satisfaca, a declarat, duminica, premierul suedez Ulf Kristersson, potrivit AFP, citata de news.ro.„Turcia confirma ca am facut ceea ce am spus ca vom face, dar spune si ca vrea lucruri pe care nu putem si nu vrem sa i le dam”, a spus Kristersson, facand referire la procesul de aderare a tarii sale la NATO, in cadrul unei conferinte despre aparare si securitate, in prezenta secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.Finlanda si Suedia si-au prezentat in mai candidatura comuna la aderarea la NATO, in urma invaziei Ucrainei de catre Rusia, abandonandu-si astfel decenii de nealiniere militara.Erdogan ofera Suediei o iesire onorabila!Intrata in NATO, Suedia ar putea avea soarta Ucrainei!

FRATII TATE VOR SA CUMPERE PUSCARIA IN CARE SUNT INCHISI!

Andrew Tate, milionarul britanic aflat acum intr-o inchisoare din Romania, in arest preventiv, s-a laudat recebt intr-o inregistrare video ca daca va ajunge la inchisoare ii va mitui pe toti gardienii si o sa aiba „cea mai buna perioada”.In urma cu jumatate de an, Andrew Tate spunea ca a ales sa locuiasca in Romania deoarece prefera sa traiasca intr-o societate in care „coruptia este accesibila tuturor”.„Nu ma simt confortabil [in Occident]. Nu-mi place cum functioneaza. Cred ca este cea mai corupta, murdara si degradata societate de pe Pamant. Tot ce au mai ramas sunt banii si dorintele corporatiei”, a spus Tate.Andrew Tate a mentionat ca prefera sa traiasca in tari unde „coruptia este accesibila tuturor”. „Mi se pare jignitor faptul ca un ofiter de politie din Anglia ma opreste si refuza sa ia mita”, a spus Andrew Tate.Cand ai bani si-ti merge bine, gardienii-s frati cu tine!

DE BOBOTEAZA, POPA A ARUNCAT CRUCEA IN APA CU EL CU TOT!

O inalta fata bisericeasca a cazut in apa marii, vineri, in timp ce efectua o slujba de Boboteaza la Torvaianica, o localitate un apropiere de Roma. Zeci de romani participau la slujba.Pe o structura subreda ridicata la malul marii s-au inghesuit nu mai putin de cinci preoti. In fruntea acestora se afla o inalta fata bisericeasca, cel mai probabil  Atanasie de Bogdania, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei.Atanasie a cazut in apa in momentul in care s-a chinuit sa arunce o cruce grea catre romanii care asteptau in mare sa o prinda. „A picat popa, bai”, se aud vocile amuzate ale unor romani.Nu radeti! Probabil ca a vrut sa prinda chiar el crucea pe care o aruncase!

TEAMBUILDING-UN FILM PE CARE NICI MAIMUTELE NU-L APRECIAZA!

Cristian Tudor Popescu, critic și istoric de film, a desființat filmul într-o postare pe facebook, scriind că a fost obligat să îl oprească la jumătate.”S-a râs la Teambuilding. Sunt întrebat de ce nu spun nimic de filmul românesc Teambuilding. Mai ales că scriu alții despre el pe net și pretind că aș fi scris eu. Există un răspuns: l-am văzut până la jumătate, acasă, pe computer, și a trebuit să mă opresc pentru că se umpluse încăperea de maimuțe antropoide care râdeau. Nu de film, râdeau de mine. Dacă aș și scrie ceva, orice, despre Teambuilding, cred că primatele ar începe să mă scuipe. Ce ziceți, am pierdut mult că nu l-am văzut pe tot?”, a scris CT Popescu.Saeracul, cam are dreptate iar faptul ca filmul a avut succes spune al naibii de multe despre unde am ajuns.

DEPUTATUL AUR CARE VREA SA NE INVETE CUM SA NE BATEM NEVESTELE!

Deputatul AUR Dumitru Viorel Focșa, care tocmai a fost data afară din partid după ce a recunoscut că și-a bătut soția, a declarat că este dispus să ințieze o dezbatere publică „reală despre fenomenul violenței din familiile românești care să genereze soluții adecvate privind diminuarea acestuia”. În același timp, Focșa a precizat că actualul plan de acțiune de la nivel european împotriva violenței domestice este „presărat cu idei radicale, din spectrul ideologiei de gen”.Dupa cum si-a bumbacit sotia, pare un expert in domeniu!

PUTIN AMENINTAT CU UN NOU NURENBERG

Într-o declaraţie comună transmisă The Observer, figuri precum liderul laburist Keir Starmer, fostul secretar general al NATO George Robertson, fostul ministru de Externe David Owen şi fostul lider conservator Iain Duncan Smith spun că tribunalul ar trebui înfiinţat pentru a analiza „război vădit ilegal” pe aceleaşi principii care i-au ghidat pe aliaţi când s-au întâlnit în 1941 pentru a pune bazele proceselor de la Nürnberg pentru crime de război ale liderilor nazişti.În timp ce Curtea Penală Internaţională (CPI) examinează deja acuzaţiile de crime de război şi crime împotriva umanităţii în legătură cu invazia Ucrainei, avocaţii unui tribunal special spun că este necesar, deoarece CPI nu are puterea de a examina crima de agresiune. Organizaţia Naţiunilor Unite defineşte un act de agresiune ca fiind „invazia sau atacul de către forţele armate ale unui stat pe teritoriul altui stat, sau orice ocupaţie militară”.Un tribunal special ar pune presiuni suplimentare asupra Rusiei şi lui Putin, susţin avocaţii săi. Aceasta ar împiedica înalţii oficiali ruşi să călătorească de teama de arestare, ar arăta solidaritate cu Ucraina, care a solicitat tribunalul şi ar transmite un mesaj din partea comunităţii internaţionale că agresiunea nu va rămâne nepedepsită. De asemenea, ar examina rolul Belarusului.„Au trecut 10 luni de când Rusia, susţinută de Belarus, a lansat una dintre cele mai mari invazii terestre din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial”, scriu ei. „De atunci, mii de civili ucraineni au fost ucişi sau răniţi, 8 milioane de persoane au fost strămutate în interior şi aproximativ 8 milioane au devenit refugiaţi. Infrastructura civilă şi activele economice în valoare de zeci de miliarde au fost distruse sau jefuite, iar monumentele culturale de neînlocuit reduse la moloz”.„Dacă sunt dovedite în instanţă, aceste acte de agresiune ar putea constitui ceea ce procesele de la Nürnberg au numit „crima internaţională supremă”. Căci este crima de agresiune din care decurg adesea majoritatea celorlalte crime internaţionale – crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid”.Usor de zis, greu de facut.Ca sa poti sa-l aduci pe Putin in fata unui “tribunal” ar trebui mai intai sa-l invingi. ( a se vedea, Saddam, Milosevici, etc.)Nu e foarte simplu!

LUDOVIC ORBAN CHIAR CREDE IN JUSTITIA ROMANA!

Ludovic Orban a transmis, duminică, pe pagina sa de Facebook, că a dat Guvernul în judecată deoarece Executivul refuză să organizeze alegeri în peste 50 de localităţi care au rămas fără primar şi astfel încalcă Constituţia. 

“2023 începe cu o veste bună! De peste un an de zile Guvernul refuză să organizeze alegeri locale în peste 50 de localităţi în care s-a vacantat funcţia de primar. Aceste comunităţi locale sunt conduse de oameni care nu au legitimitatea dată de votul cetăţenilor. Guvernul încalcă grav Constituţia, legile ţării şi cele mai elementare norme de funcţionare a unei democraţii. Practic guvernul a interzis dreptul de vot pentru sute de mii de cetăţeni români, care sunt împiedicaţi de guvern să îşi voteze primarul. Văzând nesimţirea partidelor din coaliţie, dispreţul guvernanţilor faţă de dreptul de vot al oamenilor şi refuzul sistematic de a organiza alegeri la oricâte solicitări publice am formulat ca parlamentar, am luat decizia că nu mai există nicio altă soluţie decât să dau în judecată Guvernul pentru a obţine din partea unei instanţe o decizie care să oblige guvernul să emită hotărârea de guvern de stabilire a datei alegerilor”, a anunţat Ludovic Orban. El a menţionat că primul termen de judecată a fost stabilit la data de 6 februarie. “După şase luni de la declanşarea procedurii, Curtea de Apel a stabilit primul termen de judecată pentru data de 6 februarie. Legea este clară. În termen de 90 de zile de la vacantarea postului de primar sau de la dizolvarea consiliului local, guvernul este obligat să emită hotărârea de guvern de organizare a alegerilor. Am încredere că judecătorii vor trata speţa cu toată atenţia şi că vor decide cât mai repede să facă dreptate, să determine guvernul să respecte legea şi dreptul de vot al cetăţenilor români, drept garantat de Constituţie şi de lege”, a explicat preşedintele partidului Forţa Dreptei. Postarea sa se încheie cu un post-scriptum: “Înlocuiesc proverbul ”Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou” cu ”Cine nu organizează azi alegeri locale, mâine nu va mai organiza nicio alegere””.Desigur, Justitia va da un verdict, dar la ora aceea, Ludoviv va fi mort de ani buni!

05.01.2023
FAPTUL DIVERS

ZELENSKI NU VREA INCETAREA FOCULUI!

Patriarhul Kiril al Moscovei a cerut un armistițiu în Ucraina, în Ajunul și în prima zi de Crăciun pe stil vechi.Într-un mesaj postat pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril scrie:„Eu, Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, lansez către toate părțile implicate în conflictul sângeros un apel la încetarea focului și stabilirea unui armistițiu de Crăciun, de la (ora) 12:00, pe 6 ianuarie până la 24:00 pe 7 ianuarie astfel încât persoanele ortodoxe să poată participa la slujbele din Ajunul Crăciunului și de ziua Nașterii lui Hristos.”La scurt timp, după o convorbire telefonică avută cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în care s-au discutat inclusiv perspectivele unor negocieri de pace, Vladimir Putin a ordonat trupelor ruse o încetare a focului de 36 de ore, de vineri la prânz până sâmbătă la miezul nopții.Într-o declarație publicată pe site-ul Kremlinului se arată:„Având în vedere apelul Sanctității Sale, Patriarhul Kiril I, ordon Ministerului Apărării al Federației Ruse să adopte un regim de încetare a focului de-a lungul întregii linii de contact a părților, în Ucraina, de la (ora) 12.00 pe 6 ianuarie 2023 până la (ora) 24.00 pe 7 ianuarie 2023.”Este vorba așadar de o decizie UNILATERALĂ și NECONDIȚIONATĂ a Rusiei de a înceta focul.Totuși, în același comunicat, Putin a adresat un apel părții ucrainene să procedeze la fel. Totuși, în același comunicat, Putin a adresat un apel părții ucrainene să procedeze la fel:„Dat fiind faptul că un mare număr de cetățeni practicanți ai religiei ortodoxe trăiesc în zonele de desfășurare a ostilităților, facem apel la partea ucraineană să declare o încetare a focului și să le permită să participe la slujbe în Ajunul Crăciunului și în ziua de Crăciun.”Regimul de la Kiev a respins apelul Kremlinului, denunțându-l ca o „ipocrizie”.Într-un mesaj pe Twitter, Mihailo Podoliak, principalul consilier al lui Volodimir Zelenski, a scris:Unu. Ucraina nu atacă un teritoriu străin & și nu ucide civili. Așa cum face FR (Federația Rusă). Ucraina distruge doar membrii armatei de ocupație de pe teritoriul său…Doi. FR trebuie să părăsească teritoriile ocupate – doar atunci va avea un „armistițiu temporar”. Țineți-vă ipocrizia pentru voi.Cand taticul Biden iti trimite atatea rachete si obuze, cum sa opresti focul si sa nu le folosesti?

IPS TEODOSIE SI FRATII TATE!

ÎPS Teodosie a anunțat în emisiunea Punctul Culminant, moderată de Victor Ciutacu, că de Bobotează va merge și în penitenciare, insistând asupra faptului că toți oamenii pot fi iertați dacă se căiesc și îl recunosc pe Iisus Hristos. El a mai spus că le vorbește celor din închisoare despre valoarea libertății.  

Totodată, în acest context, IPS Teodosie a comentat și cazul fraților Tate: 

„Când aduni fără rațiune mai mult decât trebuie, ești, cum zice Mântuitorul, Mamonar! El lui Mamona, deci este duh rău! Asta e o blasfemie, o batjocură, e de condamnat, nu trebuie spus prea mult, că se dau sugestii (Nota red: IPS Teodosie s-a referit la dosarul de proxenetism în care cei doi frați sunt reținuți iar DIICOT a confiscat un număr impresionant de mașini scumpe, dar mai puține decât au Ion Țiriac și Simona Halep). Se presupune că sunt mai multe ițe amestecate acolo, dar sunt acolo organele de ordine ca să facă lumină acolo. Eu mă rog pentru toți, trebuie să se întoarcă. Toți au posibilitatea, numai să înceapă să se întoarcă de la rău la bine, a declarat ÎPS Teodosie”, în emisiunea Punctul Culminant, moderată de Victor Ciutacu.Suntem convinsi ca si fratii Tate l-ar alina pe Teodosie, daca ar fi in pucarie!

BATAUSUL DE LA AUR!

Parlamentarul Dumitru Focşa, membru AUR, a fost audiat de polițiști după ce și-a bătut soția, de față cu fetiţa pe care urmau să o înfieze. Nu este prima dată când politicianul devine violent, dar femeia a tot sperat că accesele de furie se vor potoli. Deputatul, care face parte din comisia pentru cercetarea abuzurilor, este temut inclusiv de colegii lui. Anul trecut, a provocat un scandal-monstru în Parlament. Parlamentarul Dumitru Focşa a avut o izbucnire de furie în mai anul trecut, în faţa unui deputat de la PSD. Aseară a trecut la violenţă fizică, spune soţia lui, care a sunat la 112 şi a chemat poliţia în casa familiei de lângă Constanţa. În faţa reporterilor, deputatul din Alianţa pentru Unirea Românilor nu a dat niciun răspuns. Nu-l mai criticati!Amintiti-va vorbele Profetului:Bate-ti femeia de trei ori pe zi! Daca tu nu stii de ce, ea sigur stie!

PREOT JEFUIT IN BISERICA

Un preot din Italia a fost jefuit chiar în biserică în care slujea. Totul a avut loc cu puțin timp înainte să înceapă slujba. Hoții i-au sustras preotului suma de 1400 euro și telefonul mobil. „Era în jur de ora 7:00 și ca în fiecare dimineață deschisesem biserica și mă pregăteam de slujba de ora 9:00. În acel moment am fost blocat de două persoane cu fețele acoperite care m-au amenințat cu un cuțit,”  a dezvăluit preotul.  „La început – spune el – hoții, mi-au vorbit într-o italiană fluentă, care mă face să cred că nu sunt cetățeni ai Torre del Greco și mi-au cerut să le predau toți banii pe care îi dețin. Mi-am scos portofelul și l-am întins unuia dintre ei. Înăuntru erau doar 20 de euro: tot din acest motiv hoții, fără să folosească vreun cuvânt regional, specific zonei noastre, m-au rugat să mergem spre zona unde strângeam banii. Aici aveam toți banii strânși de la credincioși în zilele precedente, sumă care se ridica la 1.400 de euro. Mi-au luat banii, telefonul mobil, apoi m-au închis și au plecat”, a mai adăugat preotul. Stai linisti, parinte, ca n-o sa le tihneasca banii furati! O sa-i bata Dumnezeu si au sa-i piarda la pacanele!

KIM NU UITA SI NU IARTA FAPTELE BUNE!

Liderul nord-coreean Kim Jong Un l-a îndepărtat sau chiar l-ar fi executat pe un fost ministru de externe, Ri Yong Ho, care a jucat un rol esenţial în organizarea întâlnirilor sale din 2018 şi 2019 cu fostul preşedinte american Donald Trump, relatează Reuters , scrie news.ro .Ri Yong Ho a rămas departe de ochii publicului după ce discuţiile Phenianului cu Washingtonul pe tema dezarmării nucleare au eşuat, în urma unui summit care a avut loc la începutul anului 2019 în Vietnam între Kim Jong Un şi Donald Trump. otidianul japonez „Yomiuri Shimbun” a relatat miercuri, citând surse neidentifcate, că fostul oficial a fost executat anul trecut.Serviciul Naţional de Informaţii al Coreei de Sud le-a spus deputaţilor de la Seul că Ri Yong Ho a fost „epurat”, dar nu este clar dacă a fost executat, a declarat Yoo Sang-bum, membru al Comisiei pentru informaţii a Parlamentului de la Seul. „Au confirmat epurarea lui Ri, dar nu şi execuţia sa”, a declarat Yoo reporterilor după o şedinţă de informare cu reprezentanţi ai agenţiei de spionaj.Yoo a spus că agenţia sud-coreeană de informaţii nu a explicat de ce a fost îndepărtat Ri, iar parlamentarii nu au putut confirma informaţiile publicate tot de cotidianul nipon „Yomiuri Shimbun” potrivit cărora ar fi fost executaţi şi alţi câţiva diplomaţi care au lucrat la Ambasada Coreei de Nord din Marea Britanie.A scapat ieftin! Kim putea sa-l execute de a doua zi!

04.01.2023
FAPTUL DIVERS

BECALI SE INTOARCE IN PUSCARIE?

Gigi Becali a fost trimis în judecată marți, 3 ianuarie 2023. Totul a pornit din cauza unui dosar de acum cinci ani, cu care Becali s-a ales după ce a încălcat grav legea. Mai exact,  în 2018, deși nu avea dreptul legal, latifundiarul din Pipera a votat la referendumul pentru familie.Gigi Becali a fost trimis în judecată marți, 3 ianuarie 2023, pentru „fraudă la vot (art.387 NCP) alin.1 lit. a cu aplicare art. 41 alin.1 Cod Penal”, scrie pe site-ul Judecătoriei Buftea. Procurorii spun că a comis o faptă de recidivă, având în vedere că a comis o altă infracțiune, până la împlinirea termenului de reabilitare.Articolul 387 Cod Penal referitor la „frauda la vot” precizează că se încadrează la această infracțiune persoana care votează:fără a avea acest drept;de două sau mai multe ori;prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător.Astfel, legea este foarte dură pentru persoanele care fac astfel de ilegalități. Fapta săvârșită de șeful Stelei se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu o amendă și interzicerea exercitării unor drepturi. Cât despre exercitarea dreptului de vot atunci când este vorba despre un referendum, Constituția României specifică în articolul 36, alineatul 2 că „nu au drept de vot persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale”. În această situație s-a aflat și Gigi Becali.Avocații lui Becali l-ar fi avertizat pe acesta înainte de a merge la vot, explicându-i clar că nu are dreptul, având în vedere că doar ce ieșise din închisoare. Totuși, a ignorat tot ce i s-a spus și a mers să susțină familia tradițională, fiind un creștin adevărat. Referendumul nu a fost însă validat din cauza prezenței mult prea mici la urne.„Și în patru labe merg la referendum. E cea mai mare acțiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele. Depinde viitorul neamului, al copiilor și al nepoților. Dacă nu se face referendum și nu se spune clar că familia e compusă din bărbat și femeie, va fi greu. Ăștia ne atacă ușor, ușor. Nu acum, dar peste 20-30 de ani. Trebuie să salvăm țara.”, spunea Becali.Hai, ma, nea Gigi, chiar atat de mult ti-a placut in puscarie, de ai vrut sa te intorci?

IOHANNIS:SLAVA UKRAINI!

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis că ”noua lege a minorităților naționale a creat preocupare și nemulțumire la nivelul autorităților române” și i-a cerut rezolvarea situației, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

  • Zelenski şi-a exprimat „întreaga deschidere pentru identificarea de soluţii, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleaşi drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, mai arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, Iohannis și Zelenski au convenit ca miniștrii de Externe din România și Ucraina să se întâlnească și să caute soluții pentru garantarea drepturilor minorității române din Ucraina.”Președintele Zelenski a exprimat întreaga deschidere pentru identificarea de soluții, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleași drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, se arată în comunicatul citat.Cei doi președinți au discutat și despre ajutorul dat de România după invazia rusă în Ucraina, iar Iohannis a transmis că România va ajuta Ucraina ”atât timp cât va fi nevoie”.L cat i-am ajutat pe ucraineni, chestia asta trebuia rezolvata si fara telefonul lui Iohannis!

DIN PUSCARIE, PIEDONE SARE IN APARAREA LUI IOHANNIS!

Iata ce scrie de la el din celula, pe o pagina de socializare: M-am uitat în oglindă în dimineața asta, m-am îmbărbătat și mi-am făcut “curaj”!

Am decis ca la început de an să-i cer președintelui Klaus Werner Iohannis să-l grațieze pe primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis!

Da, exact! Ați citit bine!

Știți, un primar din Capitală a fost închis pentru abuz în serviciu. O faptă pe care n-a comis-o. Sau dacă a comis-o el, au comis-o toți edilii din România. L-au închis pentru că a eliberat acordul de funcționare și autorizația pentru un club din Sectorul 4, fără a avea avizul de securitate la incendiu.

NU, nu l-au închis pentru că deranja. Să nu credeți că l-au închis pentru că aveau nevoie de un țap ispășitor. Să nu credeți că l-au închis pentru că se temeau de susținerea pe care o avea din partea oamenilor.

La fel cum a procedat primarul de la 4, a procedat și cel ce era primarul Sibiului în 2014, căci legea prevede că nu-i obligatoriu să se prezinte și avizul de securitate la incendiu.

Așa că, la fel ca primarul de la 4, și primarul Sibiului din 2014 a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu. Și el a eliberat autorizații și acorduri fără să verifice existența avizului de securitate la incendiu.

Având în vedere toate acestea, îl rog respectuos pe PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS WERNER IOHANNIS

să îl grațieze pe PRIMARUL MUNICIPIULUI SIBIU, KLAUS WERNER IOHANNIS

Am încredere în intransigența președintelui și sunt convins că, și de această dată, nu va face compromisuri.

Cu respect,

Piedone NEVINOVAT

Dragul de el! Sa nu te induiosezi? Sa nu versi o lacrima?

PUTIN IL PLAGIAZA PE STALIN?

Președintele finlandez Sauli Niinisto a declarat în discursul său de Anul Nou că sprijinul puternic pentru Ucraina din partea Finlandei, a Europei și a Occidentului va continua și în acest an.Niinisto vede asemănări între invazia Rusiei în Ucraina și Războiul de iarnă din Finlanda.Atât Rusia, cât și Uniunea Sovietică au făcut o greșeală gravă crezând că vor îngenunchea rapid Ucraina și Finlanda, crede el.„Liderii țării autoritare, Stalin și Putin, nu au luat în considerare un factor esențial. Că într-o țară liberă oamenii au voință și convingeri. Și că oamenii care acționează împreună sunt o mare putere”, a spus Niinisto.Potrivit președintelui, a doua eroare de calcul a Rusiei a fost că a crezut că simpatia Europei sau a Occidentului pentru Ucraina va slăbi.Acest lucru nu s-a întâmplat, iar soarta ucrainenilor este trăită cu profundă compasiune, a spus el.Da, dar pana la urma Stalin ramane un invingator, asta e vestea proasta!

CODRUL E FRATE CU AUSTRIACUL!

RomSilva urmează să fie privatizată, așa susține George Simion, președintele AUR, în cadrul unei postări făcute pe o rețea de socializare.Regia Națională a Pădurilor Romsilva este compania de stat din România care se ocupă cu protejarea, conservarea și dezvoltarea fondului forestier proprietate publică a statului Român, precum și cu gospodărirea fondurilor de vânătoare și de pescuit.O companie cu o asemenea misiune nu trebuie să fie privatizată. În Austria nici compania OMV nu este privatizată, statul este acționar majoritar. Cu toate acestea austriecii au cerut să privatizăm Petrom și apoi ei l-au cumpărat. Ne punem întrebarea: oare de ce ni se cere să tot privatizăm companii, pe care ei le cumpără?El susține că în spatele acestei intenții s-ar afla interesele companiilor austriece care se ocupă cu prelucrarea lemnului tăiat din pădurile României.Vorbim despre o afacere de peste 6 miliarde de euro desfășurată anual, iar dacă adunăm ultimii 10 ani obținem o avere colosală care a dispărut din România. Stati linistiti, dragi romani! Dupa ce vor taia toti copacii, austriecii au sa ne vanda padurile inapoi! La un pret de zece ori mai mare, desigur!

03.01.2023
FAPTUL DIVERS

RAFILA NE AMENINTA CU EPIDEMIA!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că este foarte posibil ca Guvernul să declare epidemie de gripă în România, având în vedere numărul extrem de mare de cazuri confirmate în ultima perioadă.Întrebat dacă Guvernul ar putea declara în România epidemie de gripă, ministrul Sănătății a răspuns:”Sunt cifrele care sunt relevante și care impun, conform reglementărilor de la nivelul Uniunii Europene, de la Centrul European de Control al Bolilor, să considerăm că suntem într-o perioadă epidemică, o creștere cu câte 20% timp de 3 săptămâni consecutiv și o proporție de minim 10% din probele testate care sunt confirmate pentru gripă înseamnă că este epidemie.Abia joi o să primim cifrele pentru săptămâna care a trecut și atunci bineînțeles că o să avem în vedere scenariu care rezultă din prelucrarea acestor cifre”, a spus Alexandru Rafila în direct la Antena 3 CNN.”Gripa a început să circule mult mai repede și mult mai intens. Sigur, se va și termina mai repede cu 3-4 săptămâni, dar în acest an, având în vedere restricțiile din anii precedenți, din ultimii 2 ani, circulația virusurilor, în general, a fost mult mai ridicată, mai ales în lipsa măsurilor de protecție și lucrul ăsta a dus la un număr mare de cazuri de viroze respiratorii, inclusiv de gripă în România și peste tot în Uniunea Europeană”, a mai spus ministrul Sănătății.”E foarte clar însă că evitarea aglomerației și utilizarea măștii, mai ales de către persoanele aflate la risc atunci când intră în zone aglomerate, este recomandată”, a mai spus Rafila.Dupa atata razboi la granita, parca niu s-a facut dor de o epidemie!

HIDROELECTRICA SI-A FACUT PLINUL!

Hidroelectrica a închis de la data de 31 decembrie 2022 facilitatea de încheiere a contractelor online, potrivit unui anunț transmis de furnizorul de electricitate. Motivul invocat de companie este actualizarea sistemului informatic.

Hidroelectrica a devenit în doar câteva luni al patrulea furnizor de electricitate din România pentru clienți casnici și business , cu peste 450.000 de abonați. Acest fapt a necesitat eforturi mari pentru optimizarea sistemului informatic la înregistrarea și facturarea consumurilor lunare.Anunțul companiei:

Stimati parteneri,

Va informam ca începând cu data de 31.12.2022 facilitatea de încheiere a contractelor prin intermediul portalului nostru va fi indisponibilă temporar.Suntem nevoiți sa închidem temporar acest serviciu în vederea actualizării sistemului informatic.Termenul estimat de la care va fi posibilă activitatea de contractare este 06.01.2023.Activitatea de relaționare cu publicul se va desfășura ca și pana acum, conform programului afișat pe site-ul companiei.Dosarele depuse fizic pentru contractarea serviciului de furnizare a energiei electrice vor fi în continuare recepționate și înregistrate, însă procesarea acestora se va realiza ulterior finalizării operațiunilor menționate.Pentru gestionarea eficienta a cererilor înregistrate în aceasta perioada și operarea ulterioară în timp util, va rugăm să folosiți adresele de comunicare destinate fiecărui tip de solicitare, indicate pe site-ul Hidroelectrica.Va asigurăm că se depun toate eforturile necesare pentru reluarea serviciilor cat mai curând posibil și în cele mai bune condiții pentru dumneavoastră.Enelul pleaca, Hidroelectrica nu mai are locuri, electrificarea devine un lux!

PISTOLARUL DIN GORJ

Un tânăr din Gorj a vrut să se laude pe rețelele de socializare în timp ce trage cu pistolul şi l-a pus pe iubitul surorii sale să îl filmeze. La scurt timp după ce oamenii legii au văzut clipul video, cei doi au ajuns în arest. La doar câteva ore după ce a postat clipul video pe rețelele de socializare şi a pus descrierea „Vă iau ca pe iepuri”, tânărul din Gorj a fost vizitat de oamenii legii şi a fost reţinut pentru 24 de ore. De asemenea, în spatele gratiilor a ajuns şi iubitul surorii tânărului, cel care a filmat cu telefonul videoclipul care a ajuns pe Facebook.Asta inseamna sa iesi ca paduchele in frunte sau sa-ti faci nevoile in poteca! Atragi atentia!

DE URAT AM MAI URA DACA BANII NU NE-AR LUA HAINUL CU SORCOVA!

Un adolescent în vârstă de 16 ani din comuna vasluiană Zorleni a fost reţinut de oamenii legii sub acuzația de tâlhărie calificată, după ce le-a furat banii unor copii cu care a mers împreună la colindat. „În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii bârlădeni au stabilit faptul că, pe data de 31 decembrie 2022, la ora 21:00, persoana bănuită de comiterea infracţiunilor cercetate, aflată la urat cu persoanele vătămate, trei minori, în vârstă de 14 ani, din comuna Zorleni, prin folosirea violenţei şi a ameninţărilor, le-ar fi deposedat de diverse sume de bani.Tentatia banului nu-i ocoleste nici pe colindatori!

EVGHENI GLUMESTE CU MORTII!

Într-o înregistrare video sumbră publicată de Anul Nou, şeful grupului rus de mercenari Wagner, Evgheni Prigozin – un aliat cheie al lui Vladimir Putin – a fost filmat în timp ce vizita un subsol din apropierea frontului estic, plin de cadavrele luptătorilor săi, mulţi dintre ei foşti deţinuţi, care au fost ucişi în timpul luptelor acerbe pentru oraşul Bahmut, un obiectiv-cheie din Doneţk, pe care Rusia încearcă să-l cucerească încă din vară.În morga improvizată, lui Prigozin i se arată cadavre pe targă şi în saci mortuari. O grămadă de cadavre în saci poate fi văzută stivuită până la nivelul umerilor în colţul uneia dintre încăperi, iar Prigozin poate fi auzit spunând: „Contractul lor s-a terminat, vor pleca acasă săptămâna viitoare. Aceştia se pregătesc să fie trimişi. Cu toţii lucrăm în noaptea de Anul Nou. Aici zac luptătorii Wagner care au murit pe front. Acum sunt puşi în sicrie de zinc şi se vor întoarce acasă”.Haz de necaz!

AMERICANII II TOACA PE RUSI PRIN INTERMEDIUL UCRAINENILOR!

Măcel, acesta ar fi cuvântul potrivit pentru ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în estul Ucrainei.Cel puțin 63 de soldați ruși au fost uciși în momentul în care un atac cu rachete Himars a lovit o clădire din estul Ucrainei. Este vorba despre rachete produse de către americani și folosite de armata ucrainiană. Peste 85% dintre ucrainieni consideră că nu trebuie făcută nici o concesie teritorială către Rusia iar războiul trebuie purtat până la capăt. Desigur, nu trebuie sa se stie ca de fapt rusii se lupta cu americanii!

CARAMITRU-RECITAL FARA SPECTATORI!

Fost consilier al lui Dan Barna pe vremea când acesta era liderul USR, Andrei Caramitru, lansează un atac dur la adresa USR și Reper. El arată că oamenii din cele două partide ”sunt praf sărmanii” și nu înțeleg nimic.”Uite va zic o chestie. Ca m-am supărat si enervat.Dacă credeti ca salvarea vine de la usr sau reper mergeți la alta pagina. Am lucrat cu ei. Sunt praf complet nu înțeleg nimic sărmanii. si oricum sunt la 9% usr si 0% reper deci cum dzeu sperati ca pot schimba ceva astia vai de capul lor, nu știu .Daca credeți ca salvarea vine de la un om providențial ceva un fel de Superman geniu. Sau 100 de “specialisti” care vin de undeva. Va opresc. Asa ceva pur si simplu nu exista. E o nebunie, o iluzie.Conteaza – acum – un singur lucru. Sa ne punem împreuna toti oamenii ok din țara asta. Ca suntem pro sau anti BOR. Progresisti sau conservatori. Pro sau anti diverse partide (mai puțin aur care e o mizerie absoluta putinista).Si sa încercam sa alegem împreuna drumul bun (care e pro-SUA si Intermarium, ca sa fiu super clar pentru ce militez). Si sa impunem respect fata de noi, sa nu acceptam ca cineva oricine sa își bată joc de noi vreodată. Nici astia de la butoane de la noi – nici aia din afara, ca sunt ruși sau austrieci sau polinezieni. Nimeni nu are dreptul asta. Punct.”, scrie Andrei Caramitru.I-a luat cam mult sa-si dea seama ca USR e praf!